Cum se apără Iulian Iancu după ce a devenit țintă

Deputatul PSD Iulian Iancu, respins de preşedinte pentru funcţia de vicepremier pe probleme economice, acuză că toate atacurile la adresa lui vin chiar din direcţia şi în beneficiul propagandei ruse.
„Am convingerea că atacurile la adresa mea vin chiar din direcţia şi în beneficiul Gazprom şi al propagandei ruse, care vrea cu orice preţ ca România să îşi mărească dependenţa de gazul rusesc, acţiunile mele împiedicând sistematic acest lucru”, scrie Iancu  după ce a fost acuzat în multiple rânduri, în spaţiul public, că ar apăra interesele Gazprom în România.
Mesajul integral al lui Iulian Iancu postat pe Facebook

Mulțumesc tuturor acelora care mi-au transmis încrederea și susținerea lor în această perioadă.
În aceste zile am parcurs cu atenție atât opiniile în favoarea numirii mele în Guvernul României, cât și pe cele contra.

Doresc să le răspund acelora care au făcut declarații false și denigratoare în spațiul public la adresa mea și/sau la adresa activității mele (în majoritate covârșitoare, aceeași care au avut atitudini identice în perioada de dezbatere a Legii offshore, specialiști în manipulare și fake news):

1. Toate demersurile care stau la baza activității mele au fost în conformitate cu jurământul de parlamentar, pe care l-am depus cu mâna pe Biblie și pe Constituția României;

2. Toată activitatea mea a fost desfășurată în mod transparent (în marea majoritate a cazurilor chiar în prezența presei), constituțional, iar deciziile au fost întotdeauna luate prin vot în mod democratic.
Mai mult decât atât, dezbaterile cele mai importante precum cele legate de Comisiile de anchetă (Sterling, Băieții deștepți din energie, Formarea prețurilor în energie), dar și cele referitoare la legile cu impact economico-social foarte mare (Legea Energiei Regenerabile, Legea Energiei Electrice, Legea offshore, Legea minelor, Legea petrolului, Legea turismului, Legea Concurenței, Legea eficienței energetice, Legea BRUA, etc.) au fost dezbătute în mod public.
Toate aceste legi și în mod special cele referitoare la exploatarea, comercializarea și utilizarea resurselor minerale și materiilor prime ale României (în special gazele naturale) s-au desfășurat având în vedere interesul României și doar al României. Subliniez acest lucru, pentru că lupta a fost inegală: la lobby-ul celor direct interesați s-au aliniat și parlamentari* și chiar grupuri politice* care au pledat în defavoarea intereselor țării noastre, de multe ori sub acoperirea manipulării, diversiunii și a interpretării subiective date de ei legislației Europene și a ”piețelor libere”.

3. Am convingerea că atacurile la adresa mea vin chiar din direcția și în beneficiul Gazprom și al propagandei ruse, care vrea cu orice preț ca România să își mărească dependența de gazul rusesc, acțiunile mele împiedicând sistematic acest lucru.
Pe această cale, vreau să le reamintesc tuturor acelora care aduc în spațiul public acuze lipsite de acoperire că unii dintre cei care au utilizat aceste manevre în trecut au pierdut în instanță din cauza faptului că nu există nici urmă de adevăr în afirmațiile lor.
Activitatea mea a fost mereu una de echipă, iar deciziile au fost în final ale Parlamentului României și nu ale mele personal.

4. Cred cu tărie că parteneriatele strategice cu țările occidentale reprezintă cheia pentru evoluția sănătoasă a țării noastre. Spre deosebire de cei care mă acuză, am luptat și voi continua să lupt ca România să fie tratată cu demnitate și respectul cuvenit.
Voi rămâne consecvent crediței și convingerilor mele în toate acțiunile pe care le voi întreprinde și de acum înainte, indiferent de riscuri și calitatea publică pe care o voi avea.

*Acestora vreau să le amintesc următoarele articole din Tratatul Uniunii Europene:
”- Art. 4, alin.(2) – Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor națională, inerentă structurilor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională. Aceasta respectă funcțiile esențiale ale statului și, în special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și apărarea securității naționale. În special, securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.” (securitatea energetică este o componentă cheie a securității naționale)
și
”Art. 107, alin.(3), lit.b) – (3) Pot fi considerate compatibile cu piața internă:
(b) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;”
Nu numai că avem dreptul, dar suntem obligați conform Tratatului să ne batem pentru a elimina orice perturbare gravă care ar putea afecta economia României, cât și securitatea națională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ioana Radu 8543 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Pare ca nu-i convine cotrocenistului deoarece,profesionistul din dl. Iancu,nu-i accepta monstruozitatile defavorabile tariu si țară torilor din tara! Cotrocenistul spusese clar nu mai stiu unde zilele astea: legislatia ro trebuie sa ii favorizeze pe investitorii straini! In urma acestor vorbe,e clar:ce este investitor din tara sa dispara sau sa accepte obligatoriu conditiile cotrocenistului! Nu cumva cotrocenistul foloseste imixtiunea in treburile altor entitati ro pentru favorizarea strainataturilor? Pentru cotrocenist romania nu mai exista? Asta se intelege!

  2. Ma bucurat propunerea ca domnul Iulian Iancu să ajungă în guvern. De ceva timp îl apreciez și speram să iasă în față, la vedere într-o funcție de decizie importantă. Îi doresc sănătate și succes, să dovedeascā ce poate! Se pare însă că domnul președinte este de altă părere, vrând să-și arate mușchi. Pentru că poate!

  3. Iancu este una dintre rarele flori care au crescut printre sutele de bălării din maidanul numit parlament…

  4. Suntem victima securităţii iohanniste. Până nu se va destructura această
    odioasă caracatiţă românească şi europeană nu vom scăpa de acest individ pe nume Iohannis.
    Cine sunt acei 31% dintre români care îl mai votează?

  5. ‘ Cine se scuza, se acuza’ in mod normal nu ar trebui sa se justifice ‘cel propus’ atata timp cat ‘acuzatorul’ nu formuleaza direct o acuzatie; acelasi lucru l-a facut si Dana Garbovan (cu concursul CSM-ului), cu remarca ca aceasta poate fi banuita (alaturi de Dancila) ca a acceptat, respectiv a facut o propunere inainte aparitiei unui decret prezidential care sa fi fost publicat in Monitorul Oficial, ‘una peste alta’ isi merita soarta, intrebarea, mai mult sau putin retorica, este : ce vina are tara doar pentru ca niste ‘neanderthalieni’ isi joaca sansa de grup, sau, personala ?!

  6. Acum 30 ani Iulian Iancu arata lafel ca acum..Nu a inbatranit deloc….E ceva ciudat cu omul asta…Acum 30 ani erea prieten cu 2 ministrii ai lui Ceausescu si unu al lui Iliescu…acum prieten cu guvernul Dancila…Care o fi averea omului asta..
    In actiuni ascunse la purtator in energie????

  7. Iancu ramane singurul patriot roman care se lupta ca multinationalele din domeniul petrol si gaze sau energie de orice fel! Taricel si ai lui, cu inaintas cucul armenesc, Vosganian, sunt un pericol la activele energetice ale Romaniei! Sa nu uitam, ca platoul continental al Marii Negre, chiar concesionat, ramane al tarii!

  8. ‘Telectoalii ne facura sa privatizam totul de teama reintoarcerii la comunism .Era cam pania cu neo , kripto etc – comunistii. Acu’ne pun sa dam gazul americanilor ca sa nu fim acuzati ca sintem „ciuma rosie ” sau „cu rusii” . In ambele cazuri romanii s-au ales cu praful de pe toba . In ambele cauzuri populimea a marsat . Atinci ( anii ’90) eram prosti fiindca nu stiam ce-i capitalismul , acum am fost educati sa fim prosti ( aici ma refer la tanara generatie feisbucilistica , o adunatura fara speranta pt ei si pt tara )

  9. ei nu este chiar asa…

    presedintele a solicitat guvernului sa se gaseasca o solutie ca Exxon sa primeasca gazele gratis…

    domnul Iancu nu o putea spune pe sleau..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.