Italia lui Jannik Sinner urcă în vârful lumii. Pentru a doua oară în istoria sa, după titlul câștigat în Chile în 1976, echipa din Cizmă a învins în finala Cupei Davis.
Adversară i-a fost reprezentativa Australiei, iar scorul 2-0 grație reușitelor lui Matteo Arnaldi (peste Alexei Popyrin în trei seturi) și numărul 4 mondial, eroul albastru fiind capabil să-l învingă de două ori pe Novak Djokovic în aceeași după-amiază în semifinala împotriva Serbiei.
Tirolezul a închis scorul învingându-l pe prietenul său Alex de De Minaur cu scorul de 6-3 6-0, încununând un sezon de vis și ridicând mult râvnita salatieră.
Vedeți imagini de la finala care a adus bucurie în Peninsulă după aproape jumătate de veac în imaginile surprinse pentru cititorii cotidianul.ro de Florin Bălțătoiu, aflat și el la Malaga. Imaginile sunt însoțite de impresiile la cald ale unui fotograf cu experiență, așa că merită citite.
Impresii de la fața locului
Alexei Popyrin (Australia) a dat câteva semne bune de-a lungul ultimului set că poate face break-ul și victoria. De fiecare dată, conducea pe serviciul lui Matteo Arnaldi și se îneca la mal. Până la urmă, italianul a avut câștig de cauză, nici el nu știa cum la interviul de după.
Ce-i drept, Arnaldi și-a păstrat cumpătul și a servit mai bine ori de câte ori era în dificultate și aveai impresia că, gata, acum nu mai are nicio soluție. E un luptător cu un psihic tare.
Unele fotografii îl arată de parcă zboară, așa de puternic se arunca pe minge când îi era rândul la serviciu. În schimb, Alexei a fost greoi și încet, iar forehandul său nu avea puterea decisivă.
În cel de-al doilea meci, s-au luptat, probabil, viitorul lider al tenisului mondial, Jannik Sinner (Italia) și atletul desăvârșit Alex de Minaur (Australia). Australianul nu are forța și aptitudinile fizice ale puternicului italian, dar este o încântare să îl vezi jucând. Are o tehnică impecabilă, desenează unghiuri interesante, atacă la fileu ca o panteră și trimite ori de câte ori are ocazia în lung de linie nereturnabil. E ca un gimnast. Vă recomand să îl urmăriți.
Italianul din acte, dar austriac în sânge, Jannik Sinner s-a născut în Alto Adige, Tirolul de Sud. Acesta a fost teritoriu austriac până la sfârșitul Primului Război Mondial, când imperiul s-a destrămat și Italia a anexat provincia.
L-am cunoscut în februarie 2022, la Dubai; era un copil care juca tenis. Nu aș fi crezut că poate deveni atât de feroce. În prezent, însă, are, poate, cel mai puternic forehand din circuit. E un computer, nu greșește deloc, nu face erori, își toacă adversarul cu serviciul unui tun austriac, apoi imediat trimite mingea în partea opusă fără ca acesta să aibă timp să se dezmeticească.
Degeaba câștigă un punct sau două sau trei (cazul lui Djokovic)! Subit, intră în funcție mașinăria de război austriacă și își face praf adversarul. Dă 2 sau 3 ași sau servește atât de tare că îl aruncă în pereții laterali ai terenului.
A servit bine de Minaur, a pierdut punctul, a rezistat la schimburi lungi, a cedat trimițând primul în fileu, l-a lobat cu succes, a ajuns mingea și din întoarcere a trimis-o chirurgical pe lângă el, adjudecânduși din nou punctul pus in joc.
În pauze, se vedea cum, evident frustrat, se plângea lui Lleyton Hewitt, căpitanul nejucător, că nu are nicio șansă.
Am avut impresia în aceste zile că am văzut Terminator cu Arnold Schwarzenegger. O fi și asta. Te gândești că o fi trimis din viitor de lumea roboților și inteligenței artificiale să stopeze hegemonia lui Novak Djokovic.
Atât de supărat am fost după ce Nole a scăpat printre degete cele trei puncte de meci și implicit victoria Serbiei, încât mi-am zis că nu voi mai putea toată cariera mea de fotograf de tenis să-l iubesc pe acest Sinner. L-am blestemat, l-am urât de moarte noaptea, nu am putut să dorm, dacă mă credeți am visat și urât, dar la finalul meciului cu de Minaur, mi-am îmbunat sentimentele față de acest băiat.
Australianul a trimis în out, Italia a devenit campioană mondială la tenis, toți coechipierii, stafful au sărit pe el și au creat o grămadă ca la rugby.
Atunci, Jannik s-a smuls dintre ei, ducându-se glonț spre Alex de Minaur și echipa Australiei, să acorde salutul tradițional, acea strângere de mână peste fileu. Și-a ignorat colegii și a mers să dea mâna și să se îmbrățișeze cu toți australienii.
Un copil atât de modest, a acordat interviuri la toate televiziunile, s-a îmbrățișat cu toată lumea, a dat autografe și a făcut selfie cu suporterii italieni, cu copiii de mingi, cu fetele frumoase de la ITF etc etc.
P.S.
La conferința de presă, a venit mâncând dintr-un măr, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, doar a jucat un meci de fotbal în curtea școlii.
A spus că gândurile lui se îndreaptă spre colega de la federația italiană de tenis:
” NOI ABBIAMO FATTO LA STORIA, MA GARBIN COMBATTERA LA BATTAGLIA PIU IMPORTANTE „
E vorba despre Tathiana Garbin , antrenoarea de tenis feminin a Italiei care va a suferit o intervenție chirurgicală pentru recidiva unei tumori.
Pentru un tirolez de sud sa aduca titlul Italiei e ca si um un maghiar din Harghita ar aduce campionatul mondial Romaniei.
Sau romanul Bölöni in ’83, dand gol lui Zoff.
Ce dovada mai buna ca o diversitate etnica fara conflictele aferente este per total un plus.
Nu e vorba de kalergisme, adica extreme, ci de decenta in relatiile interetnice.