De ce nu decide ANRE ieftiniri?

 Coronavirusul care a dus la închiderea de industrii, vremea caldă și depozitele umplute la maxim determină scăderea continuă a prețului de piașă al gazelor naturale, care a ajuns deja sub prețul reglementat de 68 de lei/MWh, impus prin celebra OUG 114. Se fac acum tranzacții la 60  -66 lei/MWh. Pentru că, de la 1 iulie, piața se va liberaliza pe de-a-ntregul și că se va raporta la prețul de hub de la Baumagarten, Viena, scăderile se vor accentua și ar trebui să antreneze și scăderea facturilor pentru toți românii, care acum reflectă un preț mai mare decât acela cu care distribuitorii își cumpără marfa, maximizându-și astfle profiturile. Circa jumătate din prețul final, la consumator acasă, al gazului îl reprezintă marfa gaz, astfel că orice e modificare a prețului  de piață cu 1 procent ar trebui să antreneze o scădere cu 0,5 puncte procentuale a facturii. Ceea ce nu se întâmplă, deși prețul de piață este deja sub cele reglementat de ceva timp. De la ministerul Economiei, pe surse, ni se explică că ajustările de preț sunt decise de ANRE. Care însă nu decide nimic, prevalându-se de faptul că ar mai fi doar 2 luni până la liberalizare. Problema este că fiecare lună în care se menține prețul actual al gazelor pentru populație înseamnă de fapt că românii plătesc mai mult decât ar trebui pentru această marfă. “Așa e”, confirmă sursele, care însă reiterează că problema rămâne la ANRE, instituție care nu mișcă nimic. Rămânem așadar să plătim ca și până acum, deși am putea vedea, încă de pe acum, facturi cu 5-10% mai mici. Din iulie, dacă prețul gazelor își continua scăderea(și are toate motivele să o facă, având în vedere prăbușirea de pe piața petrolului, de care sunt legate), ieftinirile ar putea fi și de 20%.

Explicație

De la 1 iulie, piața gazelor din România se va liberaliza, iar producătorii nu vor mai fi obligați să vândă gazele extrase din România la prețul de 68 de lei/MWh (gaze pentru consumul populației și al centralor termice care produc apă caldă și căldură pentru populației) ci la un preț liber, stabilit de piață.
Problema este că acel preț de 68 de lei, fixat de fostul Guvern PSD în era Dragnea, despre care în trecut producătorii s-au plâns că este prea mic, este acum foarte bun pentru ei, și prea mare față de cotațiile din zona noastră. Însă lucrurile nu vor rămane așa, dacă reglementările nu se modifică. Amintim că, de la 1 iulie, momentul liberalizării, deci la care prețul de 68 de lei va deveni istorie, cei doi producători vor fi obligați la un așa numit „gas release program”. Adică, timp de trei ani și jumătate, între 1 iulie 2020 și 31 decembrie 2023, vor fi obligați să oferteze pe piețele din România cel puțin 30% din producție, potrivit unui proiect de ordin al ANRE, care ar urma să fie publicat în Monitorul Oficial în această lună.

Probema pentru Petrom și Romgaz este că, paradoxal am putea spune, vor fi afectate și de această data, la re-liberalizare, din cauza acestui „gas release program”. Asta pentru că cele 30% din producție vor fi scoase pe piață la un preț legat de cel al prețului gazului de la Baumgarten (Austria)-Central European Gas Hub (CEGH).
ANRE impune un preț maxim de plecare la licitații pentru ofertele de vânzare de gaze pe care Petrom și Romgaz sunt obligate să le pună pe piață. Acesta „reprezintă maximum 95 % din ultimul preț cunoscut publicat de CEGH corespondent produsului ofertat”, arată proiectul de ordin. Iar, din cauzele de mai sus, cotațiile la CEGH s-au prăbușit, mult sub nivelul de preț reglementat de 68 de lei din România. Spre exemplu, cotațiile gazelor cu livrare în trimestrul trei al acestui an erau, la momentul redactării acestei știri, de 7,64 euro/MWh, adică undeva la 37 de lei.
Trimestrul trei este primul în care producătorii români vor trebui să respecte acel program, deci vor trebui să pună pe piață gaze la prețul de la CEGH minus 5%. Adică la 35 de lei/MWh, adică aproape de jumătate din prețul actual reglementat, în condițiile actuale de prețuri, curs valutar, și reglementare. Dacă ne uităm pe produsul „iarnă 2020”, prețul gazului la CEGH este de 12,4 euro/MWh, ceea ce înseamnă că, în condițiile pomenite anterior, gazul românesc va avea un preț de plecare pe piețele din România de 57 de lei/MWh.

Scăderi, scăderi, scăderi…

Prețurile sunt oricum în scădere pe piața românească liberă, cel puțin pentru perioadele de livrare mai apropiate, pe piața liberă. Potrivit platformei Bursei Române de Mărfuri, cotațiile forward pentru luna mai sunt cuprinse între 51 și 58 de lei, la volume tranzacționate, adevărat, destul de reduse. În aceste condiții, ar trebui să ne așteptăm la oferte cu preț mai mic la gaze pentru consumatorii casnici, începând de la 1 iulie.
Sezonul rece trecut, mai cald decât de obicei, care nu a golit depozitele de gaze, coroborat cu efectele pandemiei de coronavirus, care a oprit practic mare parte din activitatea economică și a împins prețul petrolului la minime, va pune cei doi producători români de gaze, Petrom și Romgaz, într-o situațe delicată, începând cu jumătatea acestui an. Distribuitorii, ca ENGIE și E.ON, se vor adapta însă, pentru că pot cumpăra ieftin și vinde scump. Strategia lor s-ar putea dovedi, și de această data, câștigătoare, având în vedere lipsa de informare a românilor, care consider cnumai aceste doua firme există. În realitate, odată cu liberalizarea, orice român poate alege orice furnizor, din cele circa 50 de firme autorizate, cu prețul cel mai bun. Lista lor și prețurile oferite se găsesc pe site-ul ANRE .

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Mihai Soare 1098 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Ce e amuzant e că unii furnizori cer fără rușine DUBLU (!) față de alții.

  2. Cum adica, daca sunt numiti enorm de multi politic in ANRE? Daca ar anula definitiv numirile politic din toate partidele plus controlorii secu, ar scadea si pretul!

  3. Ca e hotzi!
    Toate agentiile si toate companiile se intrec sa-l fure pe contribuabil. Am ajuns sa platim pana si apa de ploaie.
    Cei de la gaze te fura cu caloria, aia de la electricitate si in special cei de la retele electrice te fura cu tot felul de taxe bagate in curentul electric.
    Capitalism am vrutt, capitalism avem…..[Leo]

  4. nu doar ca nu scad preturile la gaze, EON a gasit ca e bine sa mai scumpeasca…vedeti facturile
    din martie, aprilie cu alte cuvinte actioneaza ca niste speculanti ordinari cu complicitatea statului roman…pe seama noastra a celor care tot spera o lume mai buna si pentru romani.

  5. de tradatori,….de ce ne ferim de aceste cuvinte, preferam sa zicem ca sunt hoti, excroci, prosti, cumparati, etc…..fiindca hotia, prostia este tolerata de poporul roman, pe cand …..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.