De ce românii răi îi urăsc pe românii buni. De ce România e plină de hoți. În ce fel ne fac felul Marile Puteri. Cum ne tragem în piept unii pe alții. De ce furăm unii de la alții. De ce ne doare la bască de înaintași, de vecini, de Spiritul Dumnezeirii. De ce ne place să trăim în murdărie, să înjurăm și să ne batem joc de cele sfinte.
10 Mai 1918. București. Splaiul Independenței. Capșa. Gara de Nord. Calea Victoriei, ce să mai vorbim, pretutindeni, unde vezi cu ochii, românii răi îi urăsc pe românii buni, că nu înjură, că nu scuipă coji de semințe, că nu se dedau la furat, că nu sar peste rând, că nu bat femeile, mama lor de femei, chestii dintr-astea. Niște hoți stau la cioace cu hoții din Timișoara, cu ăia din Botoșani, cu ăia din Buzău, din Galați, din Videle. Mai e de furat?
Să tot fie, zice starostele hoților, un cocalar pur sânge. Trece o cometă pe sus, dar aia e greu de furat. Cade o stea dar și aia e de furat. Un pedelist râde, păi hai să tragem poporul în piept că ăsta e popor blajin. Un penelist și un pesedist se grăbesc și ei să tragă poporul în piept. Anul 1918 trece neobservat în anul 2018, e de părere un astronom amator, a făcut el niște calcule. Tocmai în momentul ăsta, niște hoți îi fură luneta, redingota și jobenul, asta e.
Marile Puteri se țin de-o parte, ele ne fură mai stilat, nu se amestecă defel cu plebea, cu hoții și cu vardiștii. Printr-un fenomen electromagnetic, Paștele o să cadă după 10 mai încolo, a aflat și Regele Ferdinand care-i propune un armistițiu lui Von Makensen din pricina asta. Dar așa, în general, sute de mii de români sunt total nepăsători, nici n-au habar de fenomenele electromegnetice care schimbă cursul istoriei neîncetat, pe furiș. Pe ei îi doare la bască de înaintași, de vecini, de Spiritul Dumnezeirii, căci, vezi tu, dă bine să-ți faci câte o cruce acolo, să lași preotul să vorbească așa, ca la pereți. Trăim în murdărie, în jeg și în gunoaie.
Înjurăm de mama focului. Dar uite-l, colo, pe Calea Victoriei, cum trece Onisifor Ghibu care nu-și pierde speranța însă. Îi scrie o depeșă plină de diplomație Regelui Ferdinand, trece în Transilvania să unească România laolaltă. Parcă el nu știe ce fel de români sunt mulți români? Știe Onisifor Ghibu, nu e naiv. Dar poate că în Viitor se va naște un român pe care să-l urmeze toți românii, un uns al lui Dumnezeu. Să-l urmeze fără să-l fure, fără să-l înjure, fără să-l batjocorească. Și fără să-l suduie pe din dos. Și Onisifor Ghibu își face cruce la o troiță din drumul lui prin Ardeal și se gândește ce le va scrie la 31 octombrie 1956, într-o depeșă plină de diplomație, conducătorilor URSS, Nichita Hrusciov și Nicolae Bulganin despre libertatea României.
Borbandieru. Fan SF. Rănit în suflet de ce zici. Oameni! Adunați-vă, oameni!