De la semne la adevărul istoriei

S-a stins din viață în aceste zile profesorul Harald Zimmermann (1926-2020), una dintre personalitățile profilate în cultura Europei actuale, cu realizări sigure și durabile. O personalitate care s-a declarat mereu „atașată cât se poate de profund patriei transilvane a părinților”.

Născut la Budapesta, într-o familie de origine sighișoreană, cu treceri prin Sibiu, Brașov și Bistrița, Harald Zimmermann a dobândit doctoratul în teologie, filosofie și istorie. El a funcționat la universitățile din Viena și Saarbrücken, apoi la renumita universitate „Eberhard Karls” din Tübingen. Harald Zimmermann a dobândit, prin cercetări și publicații, recunoaștere internațională și a urcat, alături de Jacques Le Goff, la vârful medievisticii postbelice.

L-am cunoscut nemijlocit pe profesorul Harald Zimmermann. A fost primul căruia i s-a acordat un titlu onorific la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj după 1989, la propunerea Facultății de Istorie și Filosofie, al cărei decan devenisem. Mi-a fost oaspete la Cluj și i-am fost oaspete la Tübingen, de multe ori, împreună cu colegi clujeni. De altfel, pregătindu-mi unele cărți în bibliotecile din Tübingen, în care oricine preocupat de filosofie aspiră să regăsească atmosfera vremii lui Hegel și Schelling, mi-am dat seama de ponderea excepțională a operei sale.

Am mai vorbit ultima oară cu Harald Zimmermann, telefonic, în preajma decernării Premiului „Constantin Brâncoveanu”, al Fundației Alexandrion, la München, în 2018. Era încântat că de la Carpați venea încă un semn de apreciere și că monografia sa a Evului Mediu are șanse să devină accesibilă în românește.

Nu sunt istoric de profesie, dar i-am citit de fiecare dată cu nesaț scrierile de indefectibil profesionalism, care sunt tot atâtea cărămizi definitive puse la scrierea istoriei – a istoriei Transilvaniei, României, a istoriei Germaniei și Europei. Cărțile lui Harald Zimmermann stau continuu în frontul bibliotecii mele personale, ca ilustrare a ceea ce ar trebui să fie scrisul istoric.

Mă gândesc mai întâi la volume care au modificat scena reconstituirilor și interpretării istorice europene. După cartea care lărgea concludent tematica istorică, Ekklesia als Objekt der Historiographie (1960), a venit Der Canossagang von 1077 (1975), care a fost socotită imediat „o operă fundamentală” a medievisticii.

Plecând de la un eveniment oarecum jurnalistic, Harald Zimmermann a dat o monografie de referință a relațiilor dinăuntrul puterilor lumii. Se știa că, la un moment dat, într-o memorabilă ședință a Reichstag-ului, cancelarul Bismarck a spus că „noi nu vom merge la Canossa”. Exprimarea sa a intrat repede în tezaurul maximelor și a devenit înțelepciune politică. Ea semnala păstrarea punctul de vedere al cancelarului în fața puterii papale într-o chestiune practică – numirea reprezentantului german la Vatican. Trimiterea era la faptul că regele Henric al IV-lea a fost excomunicat în 1077 și a trebuit să facă penitență la Canossa sub papa Grigore al VII-lea – fapt care a inspirat poeți și pictori dea lungul secolelor. Tema – relația dintre puterile lumii – nu era deloc oarecare.

Harald Zimmerman a reconstituit evenimentul Canossa și reverberațiile lui ulterioare, mai ales în Italia și Germania. „Nu mergem la Canossa, dar nu cerem să vină Canossa la noi” – era deviza cu care simpatiza. Pe plan mai general, cum spune în ediția italiană (Canossa 1077. Storia e attualita, E.T.E., Regio Emilia 2007), cartea conține „o demonstrare a actualității pe care o păstrează evenimente îndepărtate ale istoriei Evului Mediu” (p.245). Ceea ce rezulta, de altfel, adaug eu, din „ochiul” cu care Harald Zimmermann privea evenimente ale istoriei contemporane nouă.

Der Papsttum im Mittelalter (1981) ține de o amplă cronică a papilor, care l-a preocupat decenii întregi. A și dat-o pentru secolele 4-15. De altfel, ea a atras decorarea lui Harald Zimmermann, un lutheran riguros, de către Ioan Paul al II-lea.

Am în minte monumentala monografie Das Mittelalter (Westermann, Braunschweig, 1986), pe care am și folosit-o în scrierile mele pentru a înțelege universitatea. Lui Harald Zimmermann i se datorează, în cea mai mare măsură, articularea noii imagini a epocii noastre asupra Evului Mediu. El a adus argumente de neocolit pentru teza emergenței în Evul Mediu a multor praguri ce aveau să definească Europa modernă – codificarea scripturilor creștine și punerea lor în circulație sub numele apostolilor, lămurirea bazelor Bisericii, constituirea dreptului canonic, umanismul, Renașterea, conștiința unității continentului, Reforma protestantă și altele. Cu argumente decisive, Harald Zimmermann a arătat că importanța Evului Mediu pentru înțelegerea contemporaneității noastre este mai mare decât se crede și că „Evul Mediu are mesajul său propriu pentru oamenii de astăzi” (I,V). Evul Mediu el îl privește ca pe un ”ev mijlocitor (vermittlendes Zeitalter)” pentru multe din pragurile dincoace de care s-a format lumea modernă. Aici, în monografia Das Mittelalter, ca și în multe alte locuri ale operei sale, Harald Zimmermann s-a opus interpretării cursului istoriei ca „ceva ce poate fi întrerupt mai mult sau mai puțin arbitrar” (II, p246). El a cerut istoricului să se ocupe nu de „bilanțul realizărilor și omisiunilor, ci de redarea prefacerilor istoriei”, cu pricepere și probitate.

Îmi vine în minte și opusul Monumenta Germaniae Historica (Hahnsche Buchhandlung, Hannover, 2003, Teil I-II), în care Harald Zimmermann a vrut să stabilească ce cunoștințe se stăpâneau în secolul al XV-lea și ce vederi asupra lumii se împărtășeau. Pe mai mult de o mie două sute de pagini, el publică, cu comentarii și adnotări, celebra Chronica regum Romanorum (1449), a lui Thomas Ebendorfer, și extinde masiv cunoștințele asupra Evului Mediu.

Lui Harald Zimmermann i se datorează studiul precis al istoriei desfășurate în Europa de sud-est, în mod exact în jurul Țării Bârsei. El a investigat complet izvoarele diplomatice. Volumul său Der Deutsche Orden im Burzenland. Eine diplomatische Untersuchung (Böhlau Verlag, Köln, Weimar, Wien, 2000), dedicat universității clujene, lămurește concludent venirea cavalerilor teutoni în regiune (în 1211-1225) și, cu aceasta, un moment important al istoriei regiunii, dar și al istoriei europene. În inițiativa de a înființa ordinul pe Olt, în Țara Bârsei, Harald Zimmermann descoperă prima încercare europeană de acest fel, a cărei experiență a modelat alte inițiative papale de stabilire a ordinului teuton. Este limpede că nu se poate vorbi la obiect despre Evul Mediu fără a parcurge astfel de cărți.

Cum se știe, istoria ordinului în Țara Bârsei a fost scurtă și încheiată printr-o decizie disputată a Papei, de retragere (p.156). Dar, acest episod, îmi spunea Harald Zimmermann, România actuală ar putea să-l folosescă cel puțin turistic. M-am bucurat să văd că, până la urmă, măcar la Rupea a fost reconstruit, pe cât se vede, impresionantul fort.

Harald Zimmermann era preocupat să reconstituie prezența Transilvaniei în conștiința europeană. În volumul său Siebenbürgen und seine Hospites Theutonici (Böhlau Verlag, Köln, Weimar, Wien,1996) sunt reunite studii de referință asupra momentelor de cotitură din istoria transilvană, de după venirea sașilor. Studiul Siebenbürgen in der europäische Geschichte va rămâne o piatră de hotar. Teza sa – „abia cu venirea sașilor, Transilvania a dobândit profil în cadrul european și a devenit parte a Occidentului” (p.5) – va obliga orice istoric, indiferent dacă va fi de acord cu ea sau nu, la luare aminte.

Profesorul Harald Zimmermann nu numai că a reconstituit perceperea europeană a regiunii din arcul Carpaților. El i-a și pus convingător în lumină pe aceia care s-au ridicat din Transilvania diferitelor epoci, cu idei, invenții și alte contribuții, inclusiv în domeniul științifico-tehnic (vezi Berühmte Siebenbürger Sachsen in Wien, pp.294-299), și au dobândit recunoaștere universală.

Ultimul volum pe care Harald Zimmermann mi l-a trimis este Zeitbuch. Autobiographische Aufzeichnungen eines Hermanstädter Arhivars 1875-1925 (Böhlau Verlag, Köln, Weimar, Wien, 2013) – nu altceva decât jurnalul înaintașului său, Franz Zimmermann, desigur comentat. Acesta a fost primul arhivar transilvănean pregătit la universitatea din Viena, inițiatorul istoriei sașilor în formatul științific modern și organizatorul izvoarelor istoriei lor în arcul Carpaților, creator al vestitei „Urkundenbuch”, care vine până în timpul nostru, și autor al unei vestite istorii a protestantismului austriac. Strângător asiduu de izvoare de istorie, Franz Zimmermann a furnizat și unor istorici români documente din arhive săsești și maghiare, pe care aceștia le-au folosit, și era supărat că respectivii nu l-au menționat (p.148), deși cheltuise mult pentru copiere, anevoioasă în acele timpuri. Cum spune Harald Zimmermann, în familia sa au fost mulți istorici, preocupați din generație în generație de tema descendenței.

Harald Zimmermann a reconstituit istoria strămoșilor săi convins că ei întruchipau o organizare a vieții, cu vederile și tropismul ei neslăbit spre cunoaștere și cultură, demne de a fi larg cunoscute. El însuși a vrut să fie continuatorul sașilor de atunci – mult discutați în România, care au convins în trecut prin devoțiune pentru căutare, organizare rațională, rectitudine. Harald Zimmermann a și întruchipat o etică oarecum patriciană, din păcate în criză astăzi – în care grija pentru adevăr, onoarea și integritatea conduc oamenii.

Harald Zimmermann a pledat pentru o istorie emancipată de ideologie. Scrierile sale întruchipează istoria care este istorie. Și, mai exact spus, Harald Zimmermann a fost pentru o istorie ce reconstituie cu acuratețe cum s-au derulat evenimentele – „wie es eigentlich gewesen ist”, spunea el, urmându-l pe Leopold Ranke. Harald Zimmermann a îmbrățișat istoria „calității”, cum a spus o dată – o istorie în care trăirea nouă, inițiativa originală, performanța, cu un cuvânt performanțele civilizatoare, contează mai presus de orice.

Istoric cultivat și reflexiv, Harald Zimmermann observa că în viață oamenii preferă frecvent semne, de pildă, o imagine, în locul examinării cu grijă a unei situații. Numai că, altădată, se știa mai bine că un semn, bunăoară o imagine, fixează doar un moment, care, luat singur, sărăcește evenimentul și falsifică istoria.

Harald Zimmermann a întreprins mereu, uneori chiar în pofida aparențelor create de semne, cercetări asidue pentru a capta adevărul istoric. Căci istoria merită efortul, dacă redă ceea s-a petrecut, nu altceva. Și din acest punct de vedere, opera sa va rămâne un monument al profesionalismului. (Andrei Marga)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Marga 587 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Salut acest articol,in memoriam unui mare sas transilvanean,cu radacini familiale in Schässburg/Sighisoara,un reprezentant de seama al sasilor din galeria marilor transilvaneni: Johannes Honterus,Samuel von Brukenthal,Stephan Ludwig Roth,Christian Tell,Martin Siebenbürger,Hermann Oberth,etc.,etc.,

  2. Ce faci Jardane, te dai pe brazdă? Noroc cu domnul Marga că știe ce se petrece în lume și te informezi și tu. Oricum, dincoce de sălbăticia liberalo-johannistă. Mari germani au fost, acum trebuie să ne mulțumim cu mici și mediocri.

  3. Citesc, ca de fiecare, data opiniile si articolele publicate in acest cotitian on-line de catre reputatul profesor Andrei Marga si am ajuns la convingerea ca domnia sa este cu desavarsire inteleptul actualei perioade prin care trece zbuciumata noastra tara.
    Din pacate, constat ca cei care conduc destinele tarii in prezent nu au calitatile minime necesare impuse de morala, etica, cutura si pregatite profesionala pentru a se orienta in activitatea lor pentru binele tarii. Cei care ar trebui sa fie in slujba tarii, consider ar trebui sa inteleaga si sa actioneze in conformitate cu opiniile de natura politica, economica, sociala si filozofica, bazate pe deplina cunoastere si eruditie exprimate public de domnia sa.
    Ma bucur ca sunt contemporan cu domnia sa, dar deosebit de mahnit de faptul ca cei care conduc destinele tarii ignora din motive egoiste invataturile sale.

  4. @Janos:nu fii porc,nu e caracteristica natiunii tale,mai degrabă caii de poștă !Ori postezi texte decente,ori te arăti iar uralo-altaic in postari; inclin sa cred că putină civilizatie s-a lipit de voi in 1000 de ani!

  5. Cine se exprimă cum o faci jardane nu este demn de preluat nici măcar la subsolul unui In memoriam. Geaba te ascunzi după nume franțuzite, tot jardan bădăran ai rămas. Până una alta națiunea mea are în comparație cu un bădăran avantajul realizărilor și valorii.

  6. – Oare acest sas a citit si scrierile lui Vasile Suciu despre impamantenirea sasilor in Transilvania de regele ungar Andrei II sau ca mai totdeauna sasii astia „istorici de Siebenburger” le pute orice op in wallachichen ? Dle profesor Andrei Marga, siluirile si exploatarea crancena a conationalilor romani de catre sasi in evul mediu romanesc ar fi trebuit sa va suscite atentia in egala masura ca si scrierile sasilor, ca nu aratati asta e regretabil pt. ce pretindenti ca ati fi ! Mai suntem destui care nu putem face confuzii…

    • Hadrian, bună idee! Dar stau și mă întreb de ce ați ales președinte pe cel pe care ați făcut-o, mai ales că erau, totuși cîteva zeci de români mai buni, dar și cel puțin trei sași și vreo cinci maghiari? Toți mai buni, cu certitudine. Acesta nu-i nici priceput, nici onest. El vrea tot timpul să lovească pe cineva – aceasta nu este politică nici săsească, nici germană, nu este deloc politică. Nu știu dacă cel despre care scrie domnul Marga a avut o părere sau alta despre români. Din cîte citesc era atașat românilor. Nu cred că asta este cel mai important câtă vreme în această țară avem de luptat nu cu trecutul, ci cu faptul că a ajuns la conducere cine nu trebuia.

  7. @janos:iar tu,gabore?”Gura nu-ti mai tace/iarba nu-ti mai place!” Rade-ti intai mustata,pe unde o ai,sus,jos,nu importa,sa arati si tu putina civilizatie!Dupa care fa o vizita inopinata unde vezi cu ochii,lasa-ne in durerea noastra..

  8. Bade jardan, să nu ai cunoștințe este scuzabil. Nu te critic pentru asta, că nu sunt toți deștepți și cu grija să se informeze înainte de a vorbi. Dar să nu ai minima civilizație, de care vorbești și să vorbești pe jumate înjurând, nu este scuzabil. Domnul Marga omagiază un savant și un patrician, cum zice. Nu cred că este potrivită spoiala dumitale de civilizație a înjuratului aici.

  9. Nu incepe nimic cu secuii sau sasii.Universitas Valachorum -Starea românilor-stăre sociala de auto-guvernare a românilor în Transilvania medievală,ESTE FOARTE anterioară secolului al XII-lea!Romanii erau condusi de propria aristocrație -cneaz, boier, jupân-,in baza unei jurisdicții proprii -Legea Strămoșească.Starea Romaneasca era chemata impreuna cu celelalte Stari Transilvane – să apere creștinătatea, impotriva tatarilor,cumanilor etc.dovada scrisoarea arhiepiscopului Lodomerus în 1288 si se prezenta la adunarea generala împreună cu celelalte trei stări nobilimea ungară, sașii și secuii de pilda,convocarea stărilor făcută de regele Andrei al III-lea al Ung în 1291 ,ultimul document scris atestând Universitas Valachorum datează din mai 1355,cand a fost convocată la Turda.Ludovic I de Anjou in anul 1366,emite un decret la Turda cu prevederi legale îndreptate explicit contra românilor -răutățile diverșilor raufăcători,– să fie izgoniți ori exterminați din această țară răufăcătorii de orice nație, dar în special românii.Nobilis Hungarus este condiționată de apartenența la Biserica Catolică, excluzând din rândurile aristocrației pe românii ortodocși.Restrictiile erau politico-religioase, statutul privilegiat de “nobil ungar” fiind considerat incompatibil cu confesiunea ortodoxă, considerată schismatică, mai ales într-un stat ca cel medieval ungar, investit cu o “misiune apostolică” de către Sfântul Scaun .La 1437,dupa rascoala de la Bobalna ,Fraterna Unio sau Unio Trium Nationum -unguri,sasi,secui ,exclud Universitas Valachorum astfel persecutata.De aici incolo incepe „medievalistica”lui Marga si Harald Zimmermann adica de a manca ei rahat cum au „intemeiat,modernizat” sasii s.a,cu teutonii,Papa,lutheranismul Transilvania ,CACI FRANCMASONII ,PaPistasii,Iezuitii N-AU INCETAT NICIODATA SA NU ATACE Istoria Romaniei,sa nu doreasca TRANSILVANIA,sa nu atace credinta ortodoxa!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.