Democratizarea încercată în Afganistan se încheie deocamdată cu un deznodământ ce uimește. Statele Unite, democrația clasică a lumii, și alte țări părăsesc în grabă scena afgană, după douăzeci de ani. O mișcare de seminariști în teologie, de luptători pentru Islam și de grupări teroriste ce păreau anihilate, precum Al Qaida și Statul Islamic, a recâștigat Kabulul. Totul în cadrul trecerii armatei organizate între timp și a unei mari părți a populației de partea mișcării! Stupefiant este puțin spus!
(VIDEO) Dialog în lacrimi între o ziaristă afgană și șeful NATO
Istoria este cunoscută. În 2001, teroriști islamici au pus mâna pe avioane la Boston și le-au izbit de turnurile World Trade Center din New York și de o aripă a Pentagonului. În deplină legitimitate, fiind atacate pe propriul teritoriu, Statele Unite au reacționat cu intervenția militară în Afganistan – începută cu bombardarea Kabul-ului, în vederea ocupării țării pentru lichidarea sursei majore a terorismului. Ca perspectivă, democrațiile principale ale lumii i-au propus Afganistanului democratizarea. A fost un obiectiv al ocupației.
Se numără morții din Afganistan
Sunt multe întrebări privind istoria ultimilor douăzeci de ani. A fost eliminarea lui Usama Bin Laden de ajuns pentru a opri terorismul? Până unde contează ce vrea populația unei țări? Nu cumva discuția cu Islamul este abia la început? Este retragerea executată lamentabil, în fața unei mișcări slab înarmate, o înfrângere? Nu era cazul unei negocieri care să lase în urmă un regim ceva mai larg acceptat? Cine răspunde de miile de vieți pierdute în Afganistan și de trilioanele de dolari irosite? Ce s-a schimbat, totuși, în acea țară?
Mi-am spus părerea în alt loc (A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, Niculescu, București, 2017). Aici mă opresc la întrebarea simplă: de ce nu a convins democratizarea Afganistanului? De ce s-a pierdut sprijinul populației?
Dezinformarea americanilor în Afganistan?
Deunăzi, înalți demnitari europeni declarau: „am evaluat fals situația”. Este evident, dar cu aceasta discuția abia începe. Căci se pun, în continuare, întrebări: Cum s-a ajuns la evaluarea falsă a situației? Din Afganistan și, poate, din alte țări? Chiar toată lumea a evaluat fals, cum se declară?
Faptele stau altfel.
Efectiv, este vorba de o eroare deloc accidentală și nicidecum a tuturor. Ca să fiu limpede, răspunsul meu, sprijinit pe distincții valide și pe cele mai bune analize de la fața locului, este că promisa democratizare nu a reușit în Afganistan fiindcă s-a comis o eroare profundă. Ea constă în aceea că democrațiile au luat în brațe anumiți reprezentanți locali, mulțumindu-se cu descrierile și promisiunile lor.
Ele nu le-au recunoscut acestora valoarea discutabilă și nu au mai verificat ce fac și ce rezultă din acțiunile lor și dacă nu cumva reduc politica la un comerț ordinar. Ca efect, democrațiile au pierdut tocmai susținerea populației. Foarte mulți oameni nu au văzut schimbări în bine, față de trecut, în cei douăzeci de ani și, la prima ocazie, i-au părăsit pe pretinșii „democrați”. A făcut-o inclusiv armata!
Jens Stoltenberg: Situația din Afganistan, „gravă şi impredictibilă”
Mai adaug observația că eroarea nu s-a petrecut doar în Afganistan. Să fim realiști și sinceri. Cu diferențele de rigoare, ea se petrece și în alte țări, inclusiv în țări din Europa Răsăriteană. Doar că, fapt de importanță crucială, salutar, în jurul lui 1990, în această parte a Europei s-au instalat constituții de stat de drept democratic, care au funcționat un timp.
Apoi, cel puțin în România de după 2005, s-a apucat pe calea încălcării Constituției, a abuzurilor și degradării – sub clici de slabă calitate, ce se dezvăluie pe zi ce trece a fi și mai incompetente și mai străine de interesul public.
Această eroare merită scoasă în evidență, căci efectele ei marchează vieți. Pentru așa ceva este mereu esențial să apelezi la cei care cunosc lucrurile, la distanță de oportunismele ce umplu viața actuală. Ca să fiu cât se poate de bine înțeles, iau în seamă trei analize de reper. Ele sunt ale unor democrați lucizi, cu viziune cuprinzătoare.
Criza din Afganistan: Se cere demisia lui Biden
Azi știm că scenariul tranziției spre democrație în America de Sud și Europa Centrală și Răsăriteană a fost elaborat la începutul anilor optzeci, la cererea administrației americane, și publicat. Cartea ale cărei recomandări pentru tranziția răsăriteană, de la socialismul oriental la societatea deschisă, s-au și aplicat (Guillermo O‘Donnell, Philip C. Schmitter, Transition from Authoritarian Rule. Tentative Conclusions About Uncertain Democracy, Johns Hopkins University Press, 1986) este de multă vreme la dispoziție.
Autorii acesteia au privit tranziția drept proces cu multiple eventualități, adesea incert, aidoma jocului de șah. Esențial în carte a fost însă avertismentul că democrația eșuează dacă, după înlăturarea autoritarismului, nu are loc democratizarea fără resturi a societății. Cei doi autori au dat multe detalii. Învățătura lor, rezumată, este aceea că guvernele care se concep continuu în luptă cu cineva, care fac segregări și lovesc cetățeni eșuează în fapt.
Avioane ale Armatei române, misiune de urgență în Afganistan
Doar cele capabile să integreze populația pot duce înainte tranziția, spre democrație. În formularea concludentă a autorilor, „acei factori care au fost necesari și suficienți pentru a provoca colapsul sau autotransformarea unui regim autoritar s-ar putea dovedi a nu fi nici necesari și nici suficienți pentru a asigura instaurarea unui alt regim – cel puțin a unei democrații politice” (p.65). Învățătură, de altfel, adesea confirmată!
Or, în destule țări, în loc de democratizare, s-a trecut la răfuieli și la distrugerea cetățeniei multor oameni. Nu era vorba, se înțelege, de a-i păstra la decizii pe cei care s-au compromis în decizii eronate ale trecutului. Dar mulți oameni calificați și ireproșabili civic și moral, care nu au decis ceva în trecut, au fost îndepărtați din funcții, blocați sau loviți pentru a face loc neisprăviților, adesea elementari și voraci, oricum depășiți de ceea ce trebuia făcut. Multe societăți, mai ales cele care nu au știut cum se abordează un trecut complicat și o diversificare a opțiunilor, plătesc și azi confuziile cu rămânerea în urmă!
Toată lumea e de vină, mai puțin Biden și talibanii
S-a și ajuns, astfel, la acel „pluralism ineficient (feckless pluralism)” – cu libertăți, alegeri periodice, alternanța la putere, elite corupte, public apatic, stat slab, reforme șterse (Thomas Carothers, The End of the Transition Paradigm, în „Journal of Democracy”, 1, 2002).
Cum se vede clar și în România actuală, regimul, nefiind capabil de reforme în favoarea țării și a cetățenilor ei, s-a repezit mai întâi în răzbunări și, apoi, ca să nu piardă ocazia, în fraudarea de resurse publice (cum s-a observat chiar și în pandemie!). Iar, mai nou, în deturnarea de bani europeni pentru a finanța coterii incompetente și păguboase. După ce, așa cum se poate sesiza la o analiză profesională precisă, a încălcat orice legitimare la fiecare dintre alegerile din 2019-2020!
Rezultatele nu miră. Un cotidian (Augsburger Allgemeine) din Germania scria deunăzi despre șapte ani în care în România actuală decidenții nu au realizat ceva notabil. Se poate adăuga că pe tot ceea ce a pus mâna regimul actual s-a deteriorat. De la structura economiei, trecând prin veniturile oamenilor, prin justiție și funcționarea partidelor, prin educație și sănătate, prin creație și sport, la politica externă!
Afganistanul, după venirea la putere a talibanilor
Doar nepriceperea, comercializarea a orice și reaua credință au înflorit. Au fost autori care au sesizat eroarea de care vorbim și au spus lucrurilor pe nume. Am în vedere aici, în primă linie, analiza datorată lui Sarah Chayes, autoare care a lucrat mulți ani pe lângă comandanți din statul major al armatei americane, din metropolă și de pe diferite continente. Fiind pregătită în arabă, ea a fost bine introdusă în mediile din Afganistan și din alte țări. Profesor universitar de istorie, ea cunoaște exact funcționarea statelor.
Volumul extraordinar pe care Sarah Chayes l-a dat preia dictonul după care nimic nu este mai dăunător în societate decât pietrificarea în abuzuri a decidenților și ignorarea cetățenilor, în condițiile subminării justiției (Thieves of State. Why Corruption Threatens Global Security, W.W.Norton & Company, New York, London, 2015). Cartea examinează ceea ce s-a petrecut în Afganistan, dar și în Maroc, Algeria, Egipt, Tunisia, Uzbekistan, Nigeria, și semnalează fapte din țări europene.
Să ne oprim la Afganistan. Este grăitor că acolo, de pildă, s-a ajuns ca funcționarul să elibereze certificate de deces abia după ce primește bacșiș. Fratele președintelui țării vindea bunuri și servicii ale statului și se îmbogățea. „Decontarea afgană” a cheltuielilor, care înseamnă ascunderea unor sume, rămâne mereu altceva decât decontul normal, în care orice sumă trebuie justificată.
Banii veniți din străinătate, care s-au pus la dispoziție pentru reconstrucția țării, au ajuns mai mult în buzunarele decidenților, sărmanii trebuind să plătească, direct și indirect, pentru dezvoltarea țării. Chiar aceia care au trecut în ochii străinilor drept parteneri, fiind „aleși”, au comis „acte cleptocratice”. Iar „beneficiile” s-au împărțit nu o dată între „contributori” externi și corupții din interior, deveniți cu timpul complici.
Nu cumva aceste exemple sună a ceva cunoscut direct și în alte țări? Nu mai stăruim asupra altor exemple.
În orice caz, corupția și frauda s-au dezvoltat într-atât, încât cetățenii și-au mutat opțiunile de la susținerea pentru schimbare, spre detașare și apoi spre susținerea radicalilor. Sarah Chayes vorbește fără ezitări de „legătura dintre cleptocrație și extremismul religios violent”, pe care Afganistanul o etalează, dar care este și un „fenomen global” (p. 66).
Autoarea semnalează „canibalizarea funcțiilor statului”. În fapt, liberalizarea și chiar democrația, prost înțelese și reduse la lozinci, au devenit, odată cu noii decidenți, mijloace de extorcare de resurse și de sărăcire a țărilor. Aproape în fiecare dintre țările acestea, soții, fii și fiice, frați și surori, acoliți ai vârfurilor, inși fără valoare au fost promovați în instituții și funcții din stat și deturnează resurse.
În acest cadru nefast, populația voia „demnitate, justiție socială și democrație substantivă”, dar a fost lăsată pradă cleptocrației. Nu atât creșterea demografică și contingențele vieții au scos oamenii în stradă în diferite țări, cum s-a spus cu superficialitate, cât sărăcia celor mai mulți și ostentativa deplasare a resurselor spre „clicile conducătoare” (p.70). Afganii au ajuns astfel să îi privească cu repulsie și pe unii și pe ceilalți, iar în aceste condiții, fundamentalismul a izbutit să atragă.
Sarah Chayes a pledat pentru schimbarea strategiei occidentale față de țări care luptă cu dificultăți.
CSAT pe Afganistan, convocat peste o săptămână
Ea citează, pe bună dreptate, teoreticieni din Ungaria, Bulgaria, care au cerut, de altfel, răspicat schimbarea, cu cel puțin un deceniu în urmă. S-a comis, argumentează autoarea cărții Thieves of State…, „eroarea clasică” (p.24) constând în aceea că Vestul s-a adresat unor persoane din țările pe care voia să le sprijine, le-a luat în brațe și, de fapt, a întreținut slabe contacte cu restul societății. „Prea des oficialii sunt insensibili la perspectivele și aspirațiile populațiilor” (p.33), ei mulțumindu-se să aplice optica după care cel „ales”, indiferent cum a fost ales și care-i este valoarea, este cel cu care se cuvine tratat.
Pe acest fundal, inși ajunși la decizii se îngrijesc să-i spună Vestului ceea ce acesta vrea să audă, în vreme ce dezvoltă o corupție și manifestă o nepricepere încât până și cetățenii care au vrut democrație se distanțează de „democrații” dubioși cu care au de a face.
Pe de altă parte, „în pofida a mii de profesioniști ai serviciilor secrete, fără să mai vorbim de sute de diplomați și practicieni ai dezvoltării”, nu se spune aproape nimic despre cleptocrația oficializată. Se tace.
Or, în fapt, state întregi sunt măcinate „datorită împrejurării că modelul de acțiune dezvoltat de conducerea lor nu are de a face cu guvernarea unei țări. Dar el Thieves of State este remarcabil de eficace în atingerea obiectivului său: îmbogățirea clicii conducătoare” (p.63).
Cercetătoarea americană atenționa că este important cu cine cooperează democrațiile. Luarea în brațe a inșilor incapabili și gata să comercializeze orice nu duce departe. Cercetători din generații mai noi atrag pe bună dreptate atenția asupra faptului că nu se poate dezvolta o țară fără a fi lăsată să-și decidă soarta. Câștigă tot mai mult teren convingerea că „autodeterminarea” comunităților naționale este cheia dezvoltării.
Titularul de la Harvard al studiilor de democrație, Yasha Mounk, a și tras concluzia ce se impune minților lucide și responsabile: „dacă vrem să păstrăm democrația, fără a renunța la potențialul emancipator al globalizării, trebuie să permitem statelor naționale să-și ia din nou destinul în mâinile proprii” (The People versus Democracy…, Harvard University Press, 2018).
Peste toate considerentele cuprinse în declarații politice, în constituții și legi, trebuie mereu interogat: Unde merg resursele societății respective? Ce se produce? Ce se petrece cu libertățile și drepturile? Este cultivat interesul public sau doar interesul unui anumit public? Ce valoare au și ce lasă în urmă decidenții?
Asemenea întrebări trebuie puse măcar din considerentul că oamenii de oriunde vor să trăiască, firește, în bunăstare. Dar ei vor bunăstare în state care funcționează respectând drepturi, libertăți și demnitatea fiecăruia. Adică în societăți în care justiția (dreptatea) nu stă sub controlul unor inși, nu este doar o vorbă pentru raportat în fața cuiva, ci a devenit mod de viață.
@Horatiu
Eu iti propun sa mai citesti si sa o iei de pe vremea primului razboi mondial, sa vezi ce a fost si este inca scoala de la frankfurt si ce a adus ea „bun” in lume. Apa de ploaie las-o la sfarsit cand o sa ai nevoie de un dus rece. Cand vei trage concluziile. Marxismul este mult mai mult de ceea ce spui tu iar marxismul cultural a avut ani de zile pt a penetra societatile occidentale urmand „marsul tacut” definit de antonio gramshi, alt diliu. Binenteles cand se preda folozofia sa o chestie care e denumita filozofie la scolile din vest se trece intai prin kant ca sa ajunga apoi la „maretia” lui marx. Oamenii nu sunt egali, nu suntem toti dotati nici cu aceleasi caracteristici nici cu aceleasi capacitati. Egalitatea ar trebui sa existe doar in fata justitiei (nu exista) si doar in fata accesului la oportunitati (iar nu exista). Restul ar trebui sa ramana liber. Deci dragule zau citeste macar scrisorelele lui marx catre tac-su ca sa vezi ce handicapat e la baza marxismului si de unde s-a pornit. E foarte mult de discutat dar nu pot si nu vreau eu sa te oblig sa te informezi, esti liber sa o faci sau sa te complaci in ceea ce massmedia iti debiteaza zilnic.
Îmbătare cu apă rece! Nu există marxism cultural – marxismul este teoria exploatării și politica combaterii proprietății private. Nu este mișcare astăzi cu aceste componente. ONG-urile nu au nici o legătură cu marxismul. Egalitatea oamenilor nu este doar la Marx – este și la Kant, la Jefferson, la Saint Simon, Charles Fourier și la mulți alți iluminiști. Azi sunt în circulație clișee din epocile ce au urmat. Ele vin din antropologie și psihologie.
Cititorule, ar fi interesantă de publicat și ”Cronologia atentatelor SUA și aliații lor principali Israelul ”, dar nu cred că le-ar ajunge spațiul unui articol obișnuit .
Interesant ce spune cineva : !
Bravo, medicii din Germania! Când vor ajunge și ai noștri cu asa moralitate?
Medicii dau OMS în judecata pt crime împotriva umanității. Testele pcr false în proporție de 90%
http://ph-online.ro/rss/item/118827-scandal-urias-in-germania-medicii-dau-oms-in-judecata-pentru-crime-impotriva-umanitatii-testele-pcr-false-in-proportie-de-90
Opiumul popoarelor Radu. Ceva ce de ani de zile, decenii incearca sa inlocuiasca orice religie. Este vorba de marxismul cultural. Asta se ofera la schimb, nimic altceva. Ca sa-ti faci o idee in Afganistan au incercat inclusiv sa le treaca „pilula” CRT-ului – teoria critica a raselor, una din marsaviile principale ale marxismului. Pana si cititul, scrierea, matematica devin rasiste pt cei care nu sunt in stare sa le metrizeze.
O analiză lucidă ce aduce în sprijinul ei altele a unor analiști redutabili, care nu intră în coliziune cu aspectele atent studiate de obiectivul author clujean .
În ce privește saltul comparativ de la cele întâmplate în Afganistan cu cele întâmplate, dar mai ales cu cele care or să se întâmple în România este, în ciuda unor aparențe, extrem de necesar, ba chiar că se impune de la sine.
Dacă privim retrospectiv la fel ca și Afganistanul, care a rezistat eroic, de-a lungul timpului la niște invazii distrugătoare și la hotarele României, Mari, s-au mici , începând încă de la voievodate, s-au oprit din mersul lor triumfal încă și mai multe Imperii care nu au putut trece de acest pinten creștin.
Dacă o luăm pe pista părerilor unor anal iști 😉 putem spune că Afganistanul și România sunt puse cam pe același talger când vine vorba de a fi insultate pentru credințele lor milenare, în sensul că și a lor și a noastră sunt considerate anacronice, înapoiate și de preferat a fi de urgență distruse sau măcar compromise.
Pentru a pune în loc, CE ????
Vă las să găsiți acel termen, în nici un caz religios, dar deosebit de periculos pentru popoarele respective .
Comparativ, nici nu se putea găsi o comparație mai bună pentru ce ni se întâmplă și nouă cu aceiași „eroi” în prim plan și din fericire cu același rezultat , deloc imprevizibil sau neașteptat !
Când se pornește de la o minciună rezultatul nu poate fi decât acesta ……
Poporul afgan acuzat de unii provocatori ca a ajuns sa-i prefere pe teroristii talibani multinationali incepe sa simta
pe propria piele, prin masacrele care sunt abia la inceput, pe ce maini asasine a incaput! Insa adevarata BOMBA este informatia ca Biroul Politic Taliban a solicitat „custodia” Biroului Politic al Chinei BOLSEVICE…Acum 20 de ani s-a intervenit intr-un Afganistan in care talibanii terorizau de peste un deceniu un popor proaspat scapat din masacrele sovietice, aceasta fiind dovada marsaviei politrucilor de pe forum care-i acuza pe „amerloci”, de azi fiind reluate masacrele teroristilor!!!
talibani…”iubit de poporul afgan” cum sustin des, creieratii!
Mecanismul american al impunerii „democratiei” (facem abstractie de cum au ajuns amerlocii la „momemtul 0” in fiecare tara) este asta: gasesc niste „cozi de topor”, niste tradatori dispusi sa inceapa „reformele” (adica INCEP SA FURE!) sub umbrela protectoare americana. Fura aia ce fura, fac bani, pe linga ei se mai nasc niste „afaceristi de model american” (care profita de oportunitatile oferite ilegal de cei de sus, si pe care NU TREUIE sa-i intrebam vre-odata CUM AU FACUT PRIMUL MILION!), si apoi Departamentul de Stat proclama ca a aparut „clasa de mijloc” in respectiva tara, care „clasa de mijloc” e GARANTA „democratiei” (teoria amerloca)! Apoi, clica pro-amerloca duce la un nivel superiuor CORUPTIA, ABUZURILE, HOTIA, MANIPULAREA, si toate astea vor fi garnisite de Departamentul de Stat ci termenul „progrese democratice”, fiindca contractele de miliarde merg la amerloci. Asa au facut 200 de ani in America Latina, asa au facut 60 de ani in Cuba, asa au facut in Coreea de Sud in anii ’50, in Filipine, asa au facut in Europa de Est dupa 1990.
Da’ au aparut si „accidente”: Cuba in 1959, Venezuela, Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia…
Rrrominica se tine tare, in tara asta fanariota coruptia era ceva de la sine inteles, iar faptul ca a devenit endemica e in avantajul amerlocilor. Aleluia!
Constat doua tipuri de comentarii, unul marcat de ura fatza de „americani”, altul al mult mai putinor voci ce incearca
timid o abordare neutra, strict tehnica!Repet, greseala trupelor ONU de interventie a constat tocmai in aplicarea unui
principiu democratic unui popor ancorat intr-un trecut revolut sub toate aspectele evolutive-sociale,religioase si mai
ales politice cunoscute in majoritatea tarilor Lumii! In paralel, procesul de izolare/nimicire a teroristilor talibani
a trenat datorita jocului dublu al Pakistanului, permitand fortelor islamice mondiale sa se regrupeze. Poporul afgan a fost de partea democratizarii, fapt demonstrat de participarea masiva la vot in conditiile in care in multe zone au fost presiuni uriase, mergand pana la asasinate, atentate teroriste pentru stoparea acestui proces prin teroare! Daca romanii au putut fi bolsevizati intr-un timp mai scurt de 20 de ani, ulterior procesul avansand prin adevarate spalari
pe creiere vizibile si azi cu ochiul liber la comentatorii amintiti, mult mai usor ar fi fost acest proces cu un popor
obisnuit cu cnutul…Cum poate o democratie care e fragila structural sa democratizeze societati arhaice prin metode…democratice?
„Chiar aceia care au trecut în ochii străinilor drept parteneri, fiind „aleși”, au comis „acte cleptocratice”. Iar „beneficiile” s-au împărțit nu o dată între „contributori” externi și corupții din interior, deveniți cu timpul complici.”
Asa in Afganistan . Dar si la noi a fost si este la fel . In plus , noi am luptat sa eliminam coruptii care deranjau / concurau coruptii de omenie .
Călinuț draghe, tot nu te vizitează nici o idee și rozi gumă? Ca cititor nu vreau să fiu tras pe sfoară de unul ca tine. Mă revoltă impostura. Ce leit cu nu știu ce articol, când ai în Doar Afganistan? o analiză argumentată impecabil, mură în gură? E drept, când omul nu pricepe i se pare că un vultur este vrabie. Las-te de postări dacă nici chestiuni elementare nu pricepi. Prostia nu e chestie ce se tratează cu voință.