Doi dintr-o lovitură, pentru liniștea Germaniei și a UE

”Pentru cei îngrijorați de sănătatea democrației europene, plecarea premierilor din Austria și Cehia este neașteptată și binevenită. După un deceniu în care guvernele populiste au subminat statul de drept și au modelat statul în avantajul lor în Europa de Est, doi lideri acuzați de manipularea sistemului politic au pierdut puterea, în aceeași zi”, exulta The Economist.

Cei doi șefi de guvern sunt Sebastian Kurz, cancelarul austriac, și Andrej Babis, premierul Cehiei.

 

Modul în care Kurz a fost forțat să demisioneze se aseamănă cu ”afacere Ibiza”, care a dus la la demisia fostului sau partener naționalist de coaliție, Heinz-Christian Strache, care a demisonat din funcția de vicepremier în 2019. Atunci, presa liberală din Europa exulta, după plecarea de la putere a unui lider naționalist. După consumarea acestui episod, multe publicații europene au scris că a fost vorba despre o capcană întinsă lui Strache de serviciile secrete.

„Afacerea Ibiza” a plecat de la niște înregistrări făcute în Ibiza, în care Strache discuta cu presupusa nepoată a unui oligarch rus despre primirea unui sprijin în presă în schimbul unor contracte guvernamentale. Înregistrările au fost făcute în 2017, însă au apărut în presă în 2019, într-un moment strategic, exact înaintea alegerilor europene din mai 2019, când politicienii partidelor tradiționale se temeau de ascensiunea populiștilor. Au urmat apoi alegeri anticipate, în care Partidul Libertății, al lui Strache a fost zdrobit, iar apoi tânărul premier Kurz s-a aliat cu Verzii din Austria.

Ei bine, în 2020, după ce pericolul reprezentat de Strache și partidul său dispăruse, în presa austriacă au apărut noi fragmente din înregistrarea făcuta în Ibiza, fragmente din care rezultă că Strache a refuzat oferta făcută de presupusa nepoată a oligarhului rus Igor Makarov. Drept urmare, procurorii austrieci au renunțat la o parte dintre acuzațiile aduse lui Strache, iar imaginea lui s-a mai spălat. Cert este însă că naționaliștii austrieci au pierdut accesul la putere.

 

Acum, în 2021, cancelarul conservator Sebastian Kurz a demisionat după o descindere a procurorilor la biroul său, în cadrul unei investigații vizând cumpărarea cu bani publici a unei imagini bune în presă. Ca și în cazul Strache, fapta fusese săvârșită cu ani în urma – în intervalul 2016-2018 – dar dosarul a fost deschis mult mai târziu, într-un moment strategic.

Într-o situație similară se află și fostul premier israelian Benjamin Netanyahu, acuzat în două dosare că și-a cumpărat o imagine bună în presă, în schimbul unor favoruri, printre care și o lege a presei care să-i avantajeze pe deținătorii publicațiilor cu pricina (legea  respectivă nu a trecut de Knesset). Aceste acuzații și procesele care au urmat au fost folosite de rivalii lui Netanyahu pentru a-l îndepărta de la putere, după un șir de trei alegeri anticipate. Sebastian Kurz a sugerat că anumiți consultanți politici din Israel au fost implicați și în amintita ”afacere Ibiza” – campania negativă este metoda de acțiune a lui Tal Silberstein, reținut în Israel in 2017, implicat în afacerea Blackcube din Romania, fost consilier al lui Traian Băsescu (alături de defunctul Arthur Finkelstein), Călin Popescu Tăriceanu și alți politicieni din România.

A doua înfrângere salutată de The Economist, cea a premierului ceh Andrej Babis, este una mai puțin surprinzătoare. Aici merită însă notat aportul așa-zisei investigații „Pandora Papers”, publicata tot într-un moment strategic – cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare din Cehia. Pandora Papers, publicată de Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Imvestigație, finanțat de George Soros și Rockefeller Brothers, arată că Babis (al cincilea cel mai bogat om din Cehia) a folosit companii offshore pentru a cumpăra un castel pe Coasta de Azur în 2009, pentru 22 de milioane de euro. Informația, publicată cu patru zile înaintea alegerilor de pe 9-10 octombrie, nu avea cum să-i surprindă pe cehi, pentru că Babis era implicat de ani buni într-un dosar OLAF pentru sifonare de fonduri europene, însă a fost suficienta pentru le da rivalilor săi proeuropeni două mandate în plus in Parlament și a-i califica pentru revendicarea postului de premier.

Așadar, doi dintr-o lovitură pentru apărătorii democrației, pentru organizațiile anticorupție și pentru progresiștii din Europa, după cum scria The Economist. Totul a plecat de la informații ținute la sertar în așteptarea unui moment potrivit. Momentul acesta este strâns legat de ceea ce se întâmplă cu hegemonul regional – Germania.

Angela Merkel a avut o relație reciproc avantajoasă cu guvernarea nu de puține ori cu tentă eurosceptică și chiar pro-rusă a lui Andrej Babis. Cancelara Angela Merkel a tolerat și guvernul conservator al lui Sebastian Kurz, cu accente naționaliste si anti-imigrație. Kurz, ajuns ministru de Externe la 27 de ani și cancelar la 31 de ani, pare să fi fost victima celor care l-a ”creat” și l-au sprijinit, adică statul profund austriac, despre care nu puțini analiști consideră că aplică mereu ”tactica periscopului” – Austria este un submarin care stă în submersie și observă încotro se îndreaptă „flota” Germaniei și a UE, pentru ca apoi să iasă la suprafață în ape sigure, acolo unde să poată fi pe mai departe bursa gazelor naturale în UE, deși nu deține nicio rezervă de hidrocarburi, să fie gazda preferată a marilor negocieri internaționale, să adăpostească oligarhi ruși și ucraineni, să-l primească în vizite pe Vladimir Putin atunci când este refuzat de restul statelor UE, iar toate acestea fără ca Austria să fie suspectată vreodată că s-ar abate de la ”valorile europene”.

Merkel a părăsit puterea, iar cel mai probabil cancelar, Olaf Scholz, este mai puțin experimentat, va guverna împreuna cu Verzii, care vor o politică mult mai laxa a migrației, fapt ce ar fi putut duce la tensiuni serioase cu Austria si Cehia. ”Epurările” de la Viena si Praga, printre altele două capitale implicate în Inițiativa celor Trei Mări, concepută cu sprijin american, pentru limitarea hegemomiei germane, vin în sprijinul noului guvern negociat acum la Berlin.

 

Să revenim la The Economist. ”O confruntare și mai mare urmează în Polonia. (…) O asemenea încălcare a tratatelor UE ar putea obliga Comisia Europeană să interzică accesul Poloniei la cele 36 de miliarde de euro din fondul de recuperare post-pandemie. Dacă Comisia merge pe această cale, va semnala că nu mai este dispusă să accepte abateri de la normă, iar asta ar însemna o escaladare majoră a conflictului existent”, scrie revista neoliberală, cu referire la recenta decizie a instanței constituționale din Polonia care a stabilit că o parte din prevederile Tratatelor UE contravin constituției poloneze.

Deci, după Austria și Cehia, ar urma Polonia, unde Bruxellesul și Berlinul vor încercă să forțeze fie anularea reformelor justiției promovate de conservatorii lui Jaroslaw Kaczynski, fie demisia guvernului de la Varșovia și preluarea puterii de către liberalii lui Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European. Guvernanții eurosceptici de la Varșovia au nevoie de cele 36 de miliarde pentru a câștiga alegerile din 2023 – guvernul mizează pe o ampla reformă fiscală și pe programe sociale pentru care are nevoie de finanțare. Dacă nu va reuși să obțină banii prin Programul National de Recuperare și Reziliență, guvernul ar putea pierde. ”Pentru Comisia Europeană, refuzul finanțării Poloniei ar fi o măsură nucleară, însă poate fi și o luptă pentru statul de drept pe care UE nu o mai poate evita”, sună strigătul de chemare la luptă al The Economist.

Apoi, ultimul pas poate fi îndepărtarea de la putere a lui Viktor Orban, cel care este considerat ideologul mișcării ”iliberale”, eurosceptice, din Europa Centrală și de Est. Pandora Papers i-a dat un avertisment și lui Orban, câtă vreme este numit aici Zsolt Nyerges, un prieten apropiat al premierului, care deține mai multe publicații proguvernamentale. În Pandora Papers mai apare și Gellert Jaszai, care, prin domeniul de activitate al companiei pe care o conduce (4iG), poate fi  un soi de Sebastian Ghiță din Ungaria. Informațiile despre conturile offshore ale acestor afaceriști din cercul lui Viktor Orban dau muniție campaniei opoziției pentru alegerile parlamentare din primăvara anului viitor, un scrutin la care opoziția va participa pentru prima oară în formulă unitară și beneficiind de sprijinul manifest al Bruxellesului. Din nou, ca și in cazul lui Kurz sau al lui Babis, trebuie notat că Angela Merkel a avut o relație avantajoasă cu Viktor Orban (marile companii germane au deschis uzine în Ungaria, care a oferit sume uriașe pentru a atrage aceste companii) și i-a tolerat derapajele de la linia UE. Acum însă, trebuie pregătit terenul pentru un guvern de centru-stânga la Berlin, mult mai puțin dispus să accepte ”iliberalismul” lui Viktor Orban.