Enervant (5)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz – Enervant sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020

8.

Bunul cititor se poate întreba, pe bună dreptate, de ce nu se implică Doamna Propp în rezolvarea problemelor diurne concrete, lăsându-și soțul doar să câștige în liniște banii pen-tru viața îmbelșugată a familiei. Ar fi cu totul nedrept s-o acu-zăm de rea-voință pe Doamna Propp! Cu totul nedrept! Soțul era încredințat că așa e mai bine. Am putea crede că Maestrul își dorea ca frumoasa, delicata și atât de cocheta Doamnă să fie mereu doar pe post de păpușă, adică așa cum îi plăcea ves-titului avocat să aibă în jurul său doar ființe și obiecte de cea mai bună calitate. Și, într-adevăr, în reședința domnului doc-tor nu ai fi putut găsi nimic aflat sub standardele maximei exigențe. Chiar și atât de răsfățatul Miky, câinele familiei, se putea legitima cu un pedigri cu șase strămoși campioni la cla-sa lui. Unul chiar la cel mai mare concurs canin din lume! În-treaga familie îl iubea și-l dezmierda pe Miky. Și lui Gustav îi era drag animalul, chiar îi plăcea să-l vadă tolănit la picioarele sale, în timp ce lucra, Miky fiind singura ființă tolerată în ca-mera de lucru, când stăpânul era ocupat la biroul său. Dar nici în legătură cu dulăul nu era chiar liniștit Maestrul: pe de o parte, și câinele putea să se îmbolnăvească în momentul cel mai nepotrivit și atunci du-te cu el la veterinar și bineînțeles pierzi timp, poate chiar timpul unui tabiet. Pe de altă parte, însă, Miky nu e decât un animal și deși bine dresat, nu poți ști când face o mișcare greșită și sparge ceva de prin casă. Miky e un scump, însă primejdiile sunt peste tot!

Când faci alte gesturi decât cele obișnuite, când ieși din rutina binecuvântată, se strică „singura ordine”. „Ajunge să nu pui la locul obișnuit o cheie, o hârtie, tocul de la ochelarii de citit, că trebuie să cauți ore în șir.” Asta, desigur, așa este. Și cine ar putea să-i garanteze lui Gustav că gingașa lui soție n-ar rezolva o problemă administrativă puțin greșit ori nedusă până la capăt? Nimeni! Și, cum bine se cunoaște, un lucru gre-șit ori nedus la capăt este mai greu de realizat decât unul ne-început. Ceea ce, de asemenea, ar tulbura tabieturile, adică „singura ordine”. Orice om are tabieturi, și boschetarul obiș-nuiește să adapteze întâmplarea la obiceiurile ce-i dau pute-rea de a continua. „Tabieturile nu sunt simple automatisme! repeta Domnul Doctor, fiindcă automatismele sunt acțiuni fă-ră a implica rațiunea, în timp ce obiceiurile atât de dragi îți in-tră în conștiință și îți oferă nu numai siguranța, dar și o anumită stare de mulțumire. Și nu e puțin lucru să ai parte zilnic de asemenea clipe! Cum să renunți de bunăvoie la ele!? Până și prizonierul din cel mai crunt penitenciar are puterea de a supraviețui doar încercând să-și construiască tabieturi, în ciuda libertății limitate” etc. Da, domnul doctor ținea mult la „singura ordine”, așa că nu permitea nimănui să-i strice programul, chiar dacă în felul acesta și-l strica singur. Dar măcar găsea și în acele perturbații de la rutina zilnică drumul înapoi. Să repare ceea ce eventual strica altcineva i se părea și mai grav.

Însă cel mai ENERVANT, putând fi chiar enervant de gra-dul III, este că în clipa când ceva nu funcționează după progra-mul „singurei ordini”, gândul se agață de acea perturbație (ori-cât de mică), la fel cum limba nu se mai dezlipește de pe caria sau de pe dintele care doare. Oricât n-ai vrea, limba tot acolo se întoarce. De aceea, un alt panseu dintre inteligentele panse-uri ale Domnului Doctor, panseu pe care-l repetă tot mai mult, odată cu înaintarea în vârstă, este că „trupul prietenos este doar trupul care tace”. Așa și cu modificările în rutina zilnică, așa și cu îngrijorările pentru motive reale, motive care vor pu-tea fi reale și motive care este puțin probabil să devină reale, dar care nu este niciodată exclus să fie cândva reale. („Păi, nici-odată nu se știe când îți poate cădea o țiglă în cap – s-ar putea să nu ți se întâmple niciodată nenorocirea, dar poate cineva să-ți garanteze că nu se va întâmpla? Nu poate! Vezi?”)

9.

Gustav revine în camera sa de lucru și se reașază în foto-liu: unu, e conștient că nu-și va găsi liniștea până nu va reuși să iasă în mod rezonabil din vis, învingând, ca de fiecare dată, coș-marul și doi, poate că tocmai visul urât este acela ce-l scapă de toate celelalte amenințări, dintre care cine știe câte nici n-au avut timp să-l asedieze în scurtul răgaz cât s-a scuturat, deo-camdată, de consecințele nerezolvate ale ieșirii din scorbură.

Experiența l-a învățat că dacă mai mult de câteva minute nu-ți trece prin minte o idee care să te scoată dintr-o încurcă-tură, gândește-te la altceva și fără să mai faci eforturi, salvarea va veni de la sine. (Bineînțeles că acest lucru nu este aplicabil decât dacă nu ești presat de timp.) Așa că, „lăsându-și limba să se lipească în voie de carie”, fără să mai dea importanță acestui lucru, pe care oricum nu-l poate deocamdată opri, a luat o hârtie și a notat prioritățile concrete urgente, prioritățile probabile și prioritățile puțin probabile. (Odată, mai demult, Fidelio, fiul Domnului Doctor, și-a băgat nasul unde nu-i fier-bea oala și a găsit un bilet cu un asemenea inventar. Nu mică i-a fost mirarea când a citit, printre prioritățile probabile și, mai ales, printre prioritățile puțin probabile, tot felul de ne-norociri posibile care i-ar paște chiar pe el, pe mama și pe so-ra sa. Băiatul, pe vremea aceea elev în prima clasă de gimna-ziu, a fugit la mama și a povestit grozăviile de pe biletul de pe biroul tatălui. Și i-a povestit și surorii sale. Mama a încercat să-și liniștească odraslele, dar copiii au trecut printr-un șoc aflând ce-i așteaptă. „Ce ar putea să vă aștepte!” i-a corectat mama. Pe toți oamenii îi poate lovi ceva din cele enunțate de tata, dar șansele sunt extrem, EXTREM de mici! Aflând că i s-a umblat printre lucrurile de pe birou, Domnul Doctor a făcut o criză de nervi și și-a amenințat feciorul, dar și pe ceilalți mem-bri ai familiei și pe întreaga omenire, că dacă se va mai întâm-pla vreodată un asemenea sacrilegiu el va… și va…! Așa că, de atunci, pe tăblia masivă a biroului său nu se mai odihneau de-cât obiectele de birotică, clepsidra din bronz primită de la un client și bustul lui Solon din marmură albă, cumpărat de la un anticariat din Berna. Obișnuitul maldăr de dosare, precum și grămada de bilețele, cărți de vizită și agenda au intrat în cele nouă sertare încuiate. (Și asta a fost o problemă, dar în mod surprinzător o problemă benefică, fiindcă în felul acesta hao-sul la vedere a fost clasificat cu grijă și fiecare sertar a primit o anumită umplutură. Asta a fost partea bună, partea dificilă a reprezentat-o faptul că până nici în sertarele masivului birou n-a încăput tot ceea ce până atunci a fost la vedere. Păi, nici până atunci sertarele n-au fost goale. Așa că Domnul Doctor a cumpărat un seif masiv, atent asortat cu restul mobilierului, și lucrurile s-au rezolvat și n-a mai fost nevoie să-și ducă la îndeplinire amenințările: nimeni nu mai avea acces la hârtiile sale, aflate de atunci sub cheie. Deși a trebuit să sacrifice pen-tru o perioadă „singura ordine”, cea care permite tabieturilor să se desfășoare și să facă „trupul să tacă”, a știut că împiedică definitiv alte intruziuni. Sigur că toate astea au costat timp – să clasifici atâtea hârtii este o muncă extrem de plictisitoare și îndelungată, dacă o faci conștiincios. Or, Domnul Doctor Gus-tav R. Propp a fost întotdeauna conștiincios, că altfel nu ajun-gea să fie ceea ce a ajuns.

După ce a încuiat în sertarul stânga trei biletul pe care a notat ordinea în care va trebui să rezolve prioritățile concrete urgente, prioritățile probabile și prioritățile puțin probabile, s-a răzgândit și a mai scos o dată înscrisul, l-a xeroxat și a pus o copie în portofel, ca să se poată orienta din când în când în legătură cu ceea ce tocmai are de făcut. Apoi a încuiat din nou sertarul stânga trei.

Așezându-se înapoi în fotoliu și aprinzându-și a câta țiga-ră, a așteptat să-i vină și ideea salvatoare de ieșire din scorbu-ră. (Până nu se întâmplă ieșirea din vis, ești prizonierul coș-marului! Chiar dacă nu ești conștient de acest lucru, o stare „inexplicabilă” te urmărește pretutindeni. Uneori timp de ani de zile. Uneori, revenind la fel de „inexplicabil” cine știe când și stricându-ți dispoziția.) Așezându-se înapoi în fotoliu, a aș-teptat să-i vină și ideea salvatoare de ieșire din scorbură. Dar ideea salvatoare s-a încăpățânat să mai întârzie. Foarte enervant!

Mâhnit, Maestrul a revenit la birou, a scos din sertarul doi stânga dosarul speței pe care trebuia s-o câștige – ca de obicei – a doua zi și a început să lucreze.

După nici o oră, cazul i-a părut suficient de limpede pen-tru a-și putea susține cu succes clientul.

Și, din nou, așezându-se înapoi în fotoliu, a așteptat să-i vină – în sfârșit! – ideea salvatoare de ieșire din scorbură. Și din nou, ideea salvatoare s-a încăpățânat să întârzie. Ener-vant. Foarte enervant!

10.

Ca să-i dea timp ideii salvatoare să fie mai înțelegătoare, Gustav luă iar în mână lista cu prioritățile concrete urgente, prioritățile probabile și prioritățile puțin probabile. Să le luăm pe rând: unu, chiuveta din „baia mică”, robinetul pentru care două vizite ale unor instalatori s-au dovedit insuficiente spre a fi reparat ca lumea și doi, cele două bucăți de faianță căzute în cealaltă baie. Un instalator pe care l-a salvat în instanță și care a devenit meșterul casei e plecat la băi. Tocmai acum! Acum probabil s-a întors. Probabil că mâine, luni, îl va suna pentru a- și oferi serviciile. Dar de ce să așteptăm până mâine, când s-ar putea foarte bine ca Maestrul să se afle în plină dez-batere și să nu poată răspunde? Că meșterul se va oferi să vi-nă la orice oră din zi ori din noapte nu încape îndoială, prea e recunoscător pentru că a scăpat dintr-o mare daraveră. Și, mai ales, pentru că individul, știindu-se apărat de însuși Ma-estrul Doctor Gustav R. Propp, nu se sfiește să facă și alte „mici ilegalități” – „că oameni suntem și trebuie și noi să tră-im, nu numai statul să ne jupoaie!”. Maestrul Propp i-a deve-nit un fel de înger păzitor. Și meșterul știe asta. O știe prea bine! Mâine sigur va suna, n-a făcut-o încă pentru că nu în-drăznește să telefoneze în weekend. Da, mai mult ca sigur că va suna mâine chiar în momentele cu adevărat cele mai nepo-trivite. Gustav ia telefonul și-l sună el. Sună prelung, dar meș-terul nu răspunde. Intră doar căsuța poștală. ENERVANT! S-a ticăloșit și ăla!? „Bine, dom’le, tu pierzi: eu un meșter tot gă-sesc, dar pe tine te va lua dracu’, la prima prostie pe care ai s-o faci! Și o s-o faci sigur, că te cunosc prea bine!” Pentru moment, gândul acesta îi dă satisfacție, doar că „eu un meșter tot găsesc” nu s-a confirmat cu cei doi care au fost, au văzut, s-au făcut că au lucrat, au luat banii și au plecat. Iar robinetul picură în continuare, iar cele două bucăți de faianță nu numai că nu s-au reașezat reglementar la locul lor, ci una chiar a că-zut și s-a spart. Noroc doar că Gustav e un gospodar adevărat și a cumpărat și câteva bucăți de faianță de rezervă deja atunci când a instalat baia. Că fix din acelea nu mai ai cum să găsești și ar trebui să refaianțezi totul! Gustav a mai chemat de două ori meșterii neatenți, dar prima oară au promis că revin și n-au revenit, iar a doua oară n -au mai răspuns la tele-fon. Deloc! Nici la al doilea apel, nici la al șaptelea! Că Doctorul Propp insistă, el nu se lasă cu una cu două! Nu-i nimic, o să veniți și voi pe ulița mea! Mai devreme ori mai târziu nu exis-tă să nu veniți și voi pe ulița mea! O să vadă ei consecințele! Da, dar cele două puncte de la rubrica prioritățile concrete urgente au rămas, deocamdată, nerezolvate. FOARTE ENER-VANT! (Meșterul casei a sunat ceva mai târziu, s-a scuzat timp de zece minute, a avut telefonul închis pentru că tocmai a fost în cabinetul medicului ca să primească rezultatele curei, nu, n-a ajuns încă acasă, va veni marți și miercuri la prima oră se va prezenta la Domnul Doctor. Abia miercuri?! Păi, numai marți îmi dă drumul! Să vă trimit un coleg? Nu, vino mata miercuri! Dacă e grav, vă trimit un băiat până atunci! M-am săturat de băieți! Vino MATA miercuri! Dacă e nevoie, îl trimit pe… N-auzi că nu-mi mai trebuie ageamii?! Vii MATA miercuri! Neîndoielnic! Să trăiți! Și nu vă supărați că așa s-a nime-rit!) Deci, punctele unu și doi de la rubrica prioritățile concre-te urgente au rămas deocamdată nebifate! ENERVANT!

Următoarea problemă e treaba cu profesoara de geografie. Asta înseamnă că va trebui s-o caute la școală. Când? Că n-a precizat o oră! („Nu mi-am permis să precizez ora, știind cât sunteți de solicitat, de ocupat” va spune.) Dacă va merge după ce va termina la tribunal, s-ar putea să n-o mai găsească. Dacă va fugi într-o fereastră de la dezbateri, s-ar putea să nu nimerească o recreație și ca să aștepte până va suna e limp e-de că nu va avea timp. Noroc doar că atelierul service auto e la doar trei străzi de școala fetei. Va merge mai înainte acolo, va lăsa mașina și va fugi s-o întâlnească pe profesoara de geogra-fie. Nu poate nota exact ora fiindcă nu are cum să știe când va fi fereastra de la dezbateri. Dar de ce trebuie s-o întâlnească pe profesoara aceea?! De ce nu-și rezolvă singuri dascălii pro-blemele? Ce?! El solicită o întâlnire cu cineva – cu oricine – în legătură cu o speță oricât de complicată? Așadar: făcând un simplu bilanț, Gustav constată că nu știe când s- o întâlnească pe pisăloaga aia de la școala Leonorei, nici când să meargă la atelierul auto. Păi, e adevărat că e tratat cu multă delicatețe de toată lumea, inclusiv de profesoara de geografie și de mecanicul de la service – chiar de șeful și proprietarul acelui atelier auto! – toată lumea e conștientă că ar putea să aibă probleme, iar la Maestrul Doctor Gustav R. Propp e foarte greu să ajungi de câte solicitări are – toată lumea îl tratează cu delicatețe, în-să asta nu-i destul să nu trebuiască să ducă el toate mizeriile, nu-i destul să nu-i strice „singura ordine” și să nu-i tulbure ta-bieturile. Că, dacă ar delega asemenea sarcini soției, aceasta fie nu le-ar rezolva integral, fie ar simți nevoia să comenteze ce și cum, să pună o mulțime de întrebări și să-și verse nădu-ful pentru greutățile întâlnite. Așa că singura și cea mai simplă soluție este ca tot el, Maestrul Doctor Gustav R. Propp, să se ocupe de toate: de procese, de treburile casnice și de diferite-le amenințări născute din prioritățile concrete urgente, priori-tățile probabile și prioritățile puțin probabile. Enervant!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.