Nouăsprezece acvaforte, dar şi desene şi picturi ce înfăţişează lumea dureroasă şi fascinantă a genialei pictoriţe Frida Kahlo sunt expuse la Bruxelles. “Frida Kahlo a fost o femeie modernă şi liberă”, sublinia France De Kinder, directoarea expoziţiilor muzeelor din Bruxelles.Autodidactă, ea a fost inspirată de natura artei columbiene, care a devenit unul dintre subiectele sale principale. Frida Kahlo este considerată “icoana eliberării femeilor” şi am putea spune că viaţa, ca şi opera sa, a fost suprarealistă. Fiecare pânză are o istorie.
Cărţi, expoziţii, filme au dezvăluit personalitatea şi viaţa acestei pictoriţe mexicane, a cărei existenţă a fost o continuă tortură fizică. Până în 18 aprilie, la Palais de Beaux Arts din Bruxelles, o expoziţie cu lucrările ei prezintă europenilor o saga pictată.
Frida Kahlo a reuşit să-şi sublimeze tragedia în artă, să-şi povestească drama în nenumăratele autoportrete pe care le-a realizat de-a lungul întregii cariere. Din cele 143 de pânze pe care le-a semnat, două treimi sunt autoportrete. Ca şi în cazul lui Van Gogh, de exemplu, ele reprezintă istoria unei vieţi. La şase ani Frida s-a îmbolnăvit de poliomielită. Din cauza bolii piciorul drept s-a atrofiat, atrăgându-i din partea colegilor de şcoală porecla “Frida, picior de lemn”. În septembrie 1925, tramvaiul în care se găsea este implicat într-un accident. Corpul ei este străpuns de braţul metalic al unui scaun, care-i fracturează coloana vertebrală. Urmează 32 de operaţii, trei întreruperi de sarcină, amputarea unui picior, corsete de ghips, tije metalice.
În lungile perioade de imobilizare în pat descoperă pictura. Mama ei îi amenajează o cameră cu plafonul acoperit de o oglindă, pentru a sparge monotonia. Pe un şevalet mic, pe care îl putea sprijini de genunchi, Frida începe să picteze. Singurul model disponibil, propria persoană.
Când poate părăsi patul, începe să frecventeze mediul artistic. Aici îl cunoaşte pe celebrul pictor muralist Diego Rivera. Se căsătoreşte, în 1929, cu acest uriaş de 2 metri şi 120 de kilograme, mai în vârstă decât ea cu peste 20 de ani, şi se instalează la Casa Azul, casa părintească a Fridei. Urmează o căsătorie furtunoasă, care durează până la moartea ei, în 1954. Cuplul divorţează, se recăsătoreşte, infidelităţile şi răzbunările se ţin lanţ. În casa lor ajung figuri importante ale vremii, de la André Breton la Troţki, pe care îl vor găzdui timp de doi ani şi cu care Frida are o aventură.
Pictura ei se rafinează treptat. Sub aparenţa unei naivităţi accentuate, sub eticheta suprarealismului care urmează unei expoziţii la Paris, organizată de Breton, Frida îşi transpune pe pânză dramele succesive. Respinge apartenenţa la suprarealism, în pofida părerii unor Paul Eluard şi Max Ernst, explicând: “Nu mi-am pictat niciodată visele, am pictat propria mea realitate”. Autoportretele sale sunt tablouri ale durerii şi ale victoriei în acelaşi timp. Uneori se pictează cu corpul prins în corset şi străpuns de săgeţi, ca în “Coloana vertebrală ruptă”, alteori chipul ei devine alegoria suferinţei şi a nevoii de libertate, ca în “Cerb rănit”, inspirat de povestea Didonei din “Eneida” lui Virgiliu, în rătăcirea prin pădurea de dincolo de Styx. Figura ei severă, cu sprâncenele îmbinate, devine când o prinţesă Inca, când o indiană tehana, îmbrăcată cu fuste lungi şi şaluri cu franjuri, ca în “Autoportret cu maimuţă şi papagal”. Şi chiar dacă artista a refuzat suprarealismul, chinurile inimaginabile conferă un aer dincolo de realitate unor lucrări precum “Patul care zboară”, aluzie la o naştere imginară, pictată în 1932, despre care Diego Rivera scria: “Niciodată o femeie n-a pus într-o pânză atâta angoasă şi atâta durere transpuse în imagini”. Şi tot calvarul fizic (şi nu numai) este şi subiectul altei picturi, din 1945, “Fără speranţă”, care-o prezintă pe un pat, având în gură o pâlnie prin care curg durerile, metamorfozate în hălci de carne şi chiar un cap de mort.
Întreaga creaţie a Fridei Kahlo are un aer de naivitate, venit din directeţea imaginii pictate, din decorul autoportretelor, din prezentarea frustă a realităţii.
Artista a rămas puţin cunoscută în timpul vieţii. Opera ei cucereşte publicul abia în anii ’80, când se declanşează o adevărată “fridamanie”. Madonna începe să-i colecţioneze tablourile, Jean-Paul Gaultier îi dedică o colecţie inspirată din stilul “prinţesa inca”, numele ei este dat unor păpuşi şi unei mărci de tequila. Cea care îl impresionase “până la lacrimi” pe Kandinski, îi entuziasmase pe Yves Tanguy şi pe Juan Miro şi căreia Picasso îi făcuse cadou o pereche de cercei din fildeş devine imaginea cel mai bine vândută din Mexic, după Fecioara din Guadalupe.
În 2007 au ieşit la lumină peste 20.000 de documente – crochiuri, cărţi adnotate, fotografii semnate uneori de Brassaï sau Man Ray – privind cuplul Diego Rivera-Frida Kahlo. Ele au fost lăsate prin testament de Rivera unei vechi iubite, Dolores Olmedo, pe care a regăsit-o după moartea Fridei şi care i-a devenit, în ultimii ani de viaţă, mecena şi confidentă. Tot la rugămintea lui, Dolores Olmeda a cumpărat un mare număr de lucrări în vederea organizării unui muzeu Rivera şi 25 de pânze ale Fridei Kahlo, scoase la vânzare de un colecţionar al artistei. Aceste pânze şi o parte dintre documente sunt, de asemenea, expuse la Bruxelles.
Frida Kahlo şi-a transformat viaţa în operă. Cu toate durerile, cu toate căderile, cu toată pasiunea pe care a pus-o în lupta cu destinul. La peste 50 de ani de la moartea ei, opera continuă să farmece privitorii. Acest jurnal pictat, în care pot fi citite şi drama, şi dragostea, şi sexualitatea, a generat creaţii artistice moderne. Madona şi Salma Hayek au concurat acerb pentru întruparea Fridei pe ecran. Iar opera ei, pe care André Breton o compara cu “o panglică înnodată în jurul unei bombe”, face acum mândria colecţionarilor şi a muzeelor.
Expoziţia Fridei Kahlo însoţeşte o serie de evenimente lansate simultan în 11 februarie, de către statul mexican, care celebrează 200 de ani de la independenţa sa, şi a fost urmată de expoziţii de arhitectură mexicană şi de numeroase concerte ce se vor desfăşura toată luna februarie. Expoziţia Frida Kahlo urmează să fie deschisă în această vară la Viena.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.