Herăstrăul: Un parc ca o țară…

Anual, cu ritmicitatea impusă total nedemocratic de succesiunea anotimpurilor, fostul Parc Herăstrău, monument istoric creat din inițiativa și în timpul domniei regelui Carol al II-lea și redenumit servil Parcul Regele Mihai I, expune ostentativ trecătorilor nu atât propria mizerie materială cât pe cea morală a administratorilor în întreaga lor splendoare.
Lipsite de protecția vizuală a apei din timpul verii, malurile betonate în urmă cu aproape o sută de ani expun dezolant sute de găuri rămase în urma deteriorării și desprinderii plăcilor construcției. Apa profită din plin pentru a smulge hălci din malul de pământ adiacent instalându-se în spațiul astfel creat și formând bălți mizere, de loc neglijabile ca mărime… Răbdător, un nevăzut Duh al lacului pare a aștepta, asemenea altor confrați, ca un copil scăpat o clipă atenției bunicilor să-i fie oferit drept tribut. Nu trebuie condamnat pentru aceasta. Martor al evenimentelor „Colectiv”, „spitalelor auto-incendiate” sau accidentului comis de polițistul de la Secția 5 știe că autoritățile și primarii nu dau doi bani pe măsurile preventive, reacționând – chiar dacă formal și ineficient – doar în urma tragediilor cu victime umane!

Este posibil ca puritatea apei lacului să fie cumva monitorizată dar, dacă este, discreția cu care sunt păstrate rezultatele analizelor este admirabilă, nici cea mai mică informație nereușind a se strecura în spațiul public. Sigur, evaluarea vizuală de care dispune orice simplu trecător sugerează o stare deplorabilă deși cantitatea detergenților generos deversate în apă pare a demonstra susținute eforturi de curățire!
Oricum, opiniile critice neavând o bază profund științifică nu pot fi luate serios în considerație pentru a descuraja nici industrie locală a pescuitului și entuziasmul consumatorilor de pește proaspăt… Mediteranean?!

Puzderia de unități de alimentație publică – restaurante, cârciumi sau simple cotețe plutitoare rudimentar ancorate – ce împodobește în special malul de nord-vest pare a fi fost rezultatul atracției peisagistice. Pentru naivi, poate! Mai degrabă pare a fi contribuit generozitatea cu care primarii (în succesiunea lor) și consilierii Primăriei Capitalei închiriază terenul la prețuri invers proporționale cu tariful meniurilor!
Amețitorul miros al hamsiilor prăjite completează generos cadrul plimbărilor romantice, distrăgând atenția vizitatorilor de la pericolul unor potențiale și nedorite contacte cu natura personificată de arborii netoaletați. De menționat intervenția promptă a Poliției Locale care adresează somații în scris arborilor interzicându-le practic prăbușirea!

Practicat cu succes timp de generații, obiceiul de a lăsa copiii mici să alerge liber pe alei a devenit o amintire nostalgică. Pentru a bifa funcționărește obiectivul de creare de piste pentru bicicliști, pe mijlocul principalelor alei existente au fost delimitate prin aplicarea unui strat de vopsea circuite destinate bicicliștilor! O plăcuță de la intrarea Arcul de Triumf ne permite să-i aflăm pe autorii ingeniosului proiect – Petrom și ALPAB – un modest dar înduioșător surogat al proiectului autostrăzilor suspendate promise de Sorin Oprescu!
Deși parcul Herăstrău are un proprietar unic (oare?!) suprafața sa este fragmentată de nenumărate garduri. Poate că existența lor are o logică (greu de detectat pentru neavizați) și chiar o acoperire juridică. Ceea ce nu este de înțeles este motivul pentru care gardurile nu sunt altceva decât simple împletituri de sârmă ruginită, oferind o jalnică diversitate de modele, frecvent rupte și deteriorate. Cât de greu ar fi ca proprietarul – administrator general – Primăria Capitalei, Primarul General Nicușor Dan și/sau Consiliul General să procedeze la o inventariere a suportului juridic al împrejmuirilor, să solicite elaborarea unui model unic reprezentativ pentru fostul cel mai frumos parc din București și să impună realizarea și amplasarea acestui model în maxim șase luni?
Cine în afara insectelor și rozătoarelor are rețineri în a impune defrișarea vegetației menită doar a masca uriașe cantități de deșeuri, ambalaje alimentare, sticle, etc. in interiorul parcelelor împrejmuite?

Plimbarea nu poate fi încheiată fără a admira un simbol al decăderii Herăstrăului care, fără voia sa și fără nici o legătură cu intenția autorului, zace nu doar la figurat ci chiar la propriu în apropierea platoului bazinelor cu fântâni arteziene: nudul feminin sculptat în piatră, înnegrit de ploi și poluare, disimulat protector în spatele unui zid de verdeață, poate pentru a evita întrebările curioase ale micuților vizitatori… Nu, personajul nu doarme! Este un cadavru, sacrificat pe altarul inculturii administrației orașului. Reprezintă personajul feminin din legenda Cascadei Urlătoarea din Munții Bucegi, care a a ales să se sinucidă pentru a evita disputa a doi frați îndrăgostiți de ea. Legenda a fost materializată într-un grup statuar impresionant în atelierul celebrului sculptor Dimitrie Paciurea în 1905. Cei doi frați (Giganții) au rămas în Parcul Libertății (Carol I) privind în gol, iar fata a fost ostracizată în Herăstrău, înconjurată de nepăsarea trecătorilor care nu-i înțeleg rostul…

Poate că într-o zi cu soare, dl. Nicusor Dan va invita întregul Consiliul General, pe directorii Primăriei, pe primul-ministru, pe ministrul culturii și chiar pe președintele Johannis să facă un tur per pedes apostolorum în jurul lacului Herăstrău. Vor avea ocazia să vadă la scară redusă, la propriu cum arată de fapt România, chiar dacă este foarte probabil ca percepâia să le fie denaturată de imaginea terenului de golf din vecinătate!

Laurentiu Gabriel Mitrache

Dezastrul din Herăstrău (8) – fotoreportaj

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

8 Comentarii

  1. imi amintesc ca ne scaldam in Lacul Herastrau cand eram copii…apa era curata, puteai vedea plantele cand te scufundai… unchiul meu pescuia cand era sezon si venea cu ceva acasa. raci mai aduceau…. nu am putut manca niciodata din pricina cruzimii cu care erau pregatiti. pestii ii loveau in cap sa nu se chinuiasca, dar racii…groaznic. toate restaurantele din zona arcului se aprovizionau „la sursa”…”la bolta rece”:)

  2. O sa fiti surprinsi sau nu cand veti afla ca in acest parc doar aleile au mai ramas piblice. Scaldatul haiducesc in herastrau a devenit o amintire si un pericol. MUCUSOR ESTE CEL MAI „TARE ” PRIMAR pe care l a dat omenirea. Un bun gospodar la dat din gura si hotie prin ong.

  3. Păi, care-i durerea voastră bre ?? Zi mersi că unii nu ies in stradă să solicite salarii mărite, căci au noxe de măsurarea apelor bălții de capitală selectă.

  4. lăsați Herăstrăul. faceți mai bine o plimbare prin centrul vechi, pe unde trec și majoritatea străinilor care viziează orașul. o adevărată carte de vizită pt România.

  5. Aspectul apei din lac a fost cam la fel si acum 15 ani si acum 5 ani, s-a degradat in continuu.Unele zone din parc erau destul de ingrijite dar la fel ca lacul s-au degradat si acelea. Cum nu este o padure crescuta natural, s-au tot bagat de-a lungul timupul multi bani care au sfarsit in conturile cuiva, asta nu de ieri. Este evident ca primariile slabe duc in spate o mafie grasa, anticoruptul Nicusor Dan tot nu s-a hotarat de partea cui este. Sau aia care-l tin in functie. Puzderia de unități de alimentație publică – restaurante, cârciumi sau simple cotețe plutitoare rudimentar ancorate trebuie sa cotizeze cuiva. Primaria este o mafie in sine.
    Primarul General Nicușor Dan și/sau Consiliul General să procedeze la o inventariere spagilor.
    Plimbarea vara seara printre betoane, praf si apa de baltoaca statuta.

  6. Pe ioha nu contati, Herastraul nefiind din Transilvania nu intra in aria d sale de interes.

  7. GOLANIE CA IN BUCURESTI NU GASESTI NICAIERI ,NICI IN ULTIMUL CATUN .LEPRELE .LICHELELE ,DERBEDEII,GOLANII SCURSURILE TOATE S_AU INGRAMADIT IN BUCURESTI .PRAMATIILE PAMBLICARII SI MAHALAGII ,EXCROCII II GASITI IN CONSILIILE MUNICIPALE ,IAR CA PRIMAR VRUN SEF DE CLAN .LEGEA TACERII OMERTA ESTE LEGEA DE BAZA A ADMINISTRATORILOR BUCURESTIULUI,CLANURILE OSI DISPUTA SPATIILE PUBLICE DUPA BUNUL PLAC,IN URMA LASA JAFUL MIZERIA DUHOARE .AUTORITATILE FAC PARTE DIN GASTI DIN CLANURI .AUTORIZATII DE CONSTRUCTII NICI POMENEALA ,CONCESIONAREA TERENURILOR OCUPATE SAMAVOLNIC ASTA -JIGNIREA SEFULUI DE CLAN SI SE LASA CU DEMONSTRATII !.VEZI INVARTELILE LUI OPRESCU PANA SI CU LOCURILE DE MORMANTARE,NICI AZI PRINS CU MITA IN SAC ,DOVEDIT SI TOT NU-I CONDAMNAT !!!!,DOAR E FIU DE FOST OFITER DE SECURITATE ,FOST NOMENCLATURIST .CINE SA ASANEZE MOCIRLA ?,CINE SA LICHIDEZE MAHALAUA DIN HERASTRAU ?,CAND PUTREGAIUL ESTE A TOT STAPANITOR SI CANGENA DIN ADMINISTRATII ROADE ORCE INCERCARE DE NORMALITATE ,DE LEGALITATE DE CIVILIZATIE.

  8. Vizitind Bucurestiul -dezolanta imagine a parcului Herastrau in general ,iar centrul vechi ? Da vechi si parca darapanat fara nici o perspectiva . Pacat ,Bucurestiul are multe de oferit ,dar stilul de satra care apare peste tot ii ia tot farmecul . Nu mai e nici balcanic e satra . Regret comparatia si rog bucurestenii sa nu ma judece aspru ,dar asta a fost impresia lasata la ultima vizita in urbea lui Bucur !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.