Industria de apărare, scutită dintr-un foc de datorii

Zece companii din industria apărării vor fi scutite de plata obligațiilor fiscale în cuantum total de 106,195 milioane de lei, conform unui proiect de Ordonanță de Guvern. Proiectul de act normativ vizează numai operatorii economici cu capital integral de stat din industria națională de apărare care sunt de interes strategic pentru statul român şi desfășoară activități necesare realizării de produse militare, sensibile și strategice și/sau serviciile aferente acestora, prevăzuţi în anexa la prezenta ordonanță de urgență. În anexa proiectului figurează următoarele societăți: Uzina Mecanică București, UM Plopeni, UM Moreni, Metrom, Tohan S, Fabrica de Pulberi Făgăraș, Pirochim Victoria, UM Sadu, Carfil SA, Fabrica de Arme Cugir.

Acești agenți economici se încadrează în categoria principalilor furnizori de armament, muniţie şi material de război pentru Forţele Sistemului Naţionale de Apărare (FSNA). Obiectivul principal al acestora este satisfacerea necesităților de înzestrare ale instituțiilor din cadrul FSNA, pe timp de pace, la instituirea stărilor de asediu, de urgență, de mobilizare sau de război, ținând seama de interesul național și de angajamentele guvernamentale asumate în relația cu structurile NATO și ale UE.

Conform notei de fundamentare a proiectului, analiza la nivelul industriei naționale de apărare a relevat faptul că este necesară luarea de măsuri pentru protecţia intereselor esenţiale ale siguranţei naţionale şi care se referă la producţia sau comerţul de
armament, muniţie şi material de război având în vedere faptul că unii operatori economici din industria națională de apărare
înregistrează riscul declanșării procedurilor de insolvenţă, pe fondul arieratelor, inclusiv a accesoriilor aferente obligaţiilor principale de plată.

Diminuarea arieratelor bugetare are în vedere reducerea acestora din totalul arieratelor pe care le au la diferite entități, inclusiv la ANAF, și care se realizează prin stingerea lor prin anulare doar a arieratelor care sunt administrate de ANAF.

Având în vedere eficientizarea acestor operatori economici așa cum este prevăzut la Capitolul III – restructurarea, reorganizarea și
privatizarea operatorilor economici din Legea nr. 232/2016, în funcție de situația economico-financiară se vor lua măsuri
excepționale care pot viza aplicarea unor programe de restructurare, conversia în acțiuni a unor creanțe certe, lichide și exigibile, vânzări de active, profit și orice alte măsuri care duc la sporirea atractivității acestora în vederea compensării și a reducerii veniturilor bugetare.

În actualul context geopolitic, se impune întărirea capacităţii de apărare a României prin luarea unor măsuri urgente de redresare
economico-financiară a operatorilor economici de interes strategic prevăzuţi în anexa la prezenta ordonanță de urgență, astfel încât FSNA să poată fi pregătite pentru protejarea intereselor esenţiale şi iguranţei statului român, precum şi pentru a-şi onora obligaţiile asumate în calitate de stat membru UE și NATO.

Pornind de la conceptul de ”interes esenţial de siguranță” se propune menţinerea, de către statul român, a unor capacităţi
adecvate de producţie militară care să permită, pe de o parte, un grad ridicat de autonomie privind înzestrarea FSNA, iar pe de altă parte, continuarea exporturilor în vederea amortizării costurilor cercetării, retehnologizării şi producţiei militare pentru uz propriu.

Datoriile acumulate au generat capitaluri proprii negative fiind situaţii în care depăşesc valoric capitalul social al operatorilor
economici. În aceste situaţii este evident că datoriile nu pot fi acoperite numai din activitatea producţiei de baza (producţia
vândută) sau prin măsuri de natura privatizării. Operatorii economici precizaţi în anexa proiectului de act normativ realizează în interesul statului produse/servicii pentru FSNA.

Măsurile aplicate privind diminuarea arieratelor care au constat în vânzarea şi/sau darea în plată a unor active, în contul datoriilor
înregistrate, constituirea de parcuri industriale, nu au avut efectul scontat. Față de cele prezentate, se constată riscuri majore care pot afecta capacităţile producţiei de apărare, situaţie care poate fi evitată în condiţiile aplicării prevederilor art. 346 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, conform căruia orice stat membru poate lua măsurile pe care la consideră necesare pentru protecţia intereselor esenţiale ale siguranţei sale şi care se referă la producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război sub condiţia ca aceste măsuri să nu modifice condiţiile de concurenţă pe piaţa internă în ceea ce priveşte produsele ce nu sunt destinate unor scopuri specific militare. După aplicarea aceastei măsuri sunt avute în vedere și alte măsuri de reorganizare şi restructurare pentru operatorii economici din industria de apărare, care să conducă la viabilizarea acestora.

Având în vedere necesitatea încadrării în ţintele privind nivelul plăţilor restante conform angajamentelor asumate în acordurile
încheiate cu organizaţiile internaţionale, pentru evitarea riscului ratării ţintei, se impune reducerea volumului de plăţi restante şi a
arieratelor operatorilor economici. Neadoptarea în regim de urgență a măsurilor ar putea conduce la afectarea gravă a intereselor esenţiale ale statului român, se spune în nota de fundamentare. Astfel se impune reglementarea diminuării arieratelor unor operatori economici, în considerarea faptului că aspectele sus-mentionate vizează interesul public și constituie o situatie extraordinara a cărei reglementare nu poate fi amânată.

Importanţa strategică a acestor operatori, prin menţinerea potenţialului capacităţilor de producţie pentru apărare, impune
scutirea de la plată a obligaţiilor datorate la data punerii în aplicare a prevederilor prezentului proiect de act normativ. Deşi problemele economico-financiare ale operatorilor economici se rezolvă parţial, diminuarea arieratelor bugetare conduce la crearea şi asigurarea condiţiilor optime astfel încât aceştia să-şi poată desfăşura activitatea, ca structuri viabile şi eficiente şi să poată implementa programele de restructurare şi atrage fonduri pentru investiţii.

Măsurile propuse vizează viabilizarea operatorilor economici care desfăşoară activitate cu caracter militar care se referă la producţia sau comerțul cu armament, muniţie şi material de război, respectându-se dispoziţiile art. 346 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4601 Articole
Author

16 Comentarii

  1. Asa, fabrica de biciclete Zarnesti, fabrica de masini de spalat Cugir, fabrica de metroame Metrom … lipseste fabrica de aragaze.

  2. Pentru orice jurnalist care se respecta, cand ajunge sa puna intrebari latrailor de lux mincinosi, in legatura cu inarmarea si inflatia cu costul vietii cetatenilor majoritari care in mare parte, sunt pana in 45 ami cat si pensionarii mentinuti in saracie prin ordonante sau legi:
    – Daca cetateanul nu este alimentat ca nu are suficiente venituri, cum cred latraii de lux ca ar putea pune mana pe arme, a manui armamentul si a rezita intrun razboi indiferent de durata?
    – Cum pot rezista cetatenii daca alimentatie corespunzatoare nu au, antrenament fizic nici cum, pentru ca nu au suficiente venituri sa se poata intretine?
    – Pensionarii vor ajunge carne de tun sau morti de foame din cauza inanitiei(marca ucraina)? Si sunt destule intrebari bazate pe logica, care arata situatia dezastruoasa din Romania zilelor in care traim!

  3. Păi, incurajăm hoția, corupția,. E clar o luptă antifraudă, tipic românească, Or să mai fure, or să mai facă datorii, și iară vor fi iertați.. Doar sunt români buni, patrioți cu buzunare mari..ce mai.. Oare nu doresc ei autonomie, chiar independență ??

  4. Uite, frate, că se poate face eficientizare și fără tăieri de salarii, dat oameni afară și vânzare la străini pentru fier vechi.
    Mai beți, dragilor, ce beți acum, că vă face bine.
    Și aruncați la gunoi ce-ați supt până ieri.

  5. Statul nu își plătește propriile obligații și pe urma spune că nu ajung banii la sănătate și pensii, bineînțeles fac excepție spitalele militare și similare lor și pensiile speciale pentru care e loc și de creșteri

  6. De ce nu le privatizeaza cum face cu hidroelectrica, cea mai profitabila firma pe care o are statul? Sau statul frebuie sa fie doar pe minus?

  7. Pai sa fie scutiti si pensionarii de plata facturilor, impozitelor, darilor…, etc., daca guwernerul IohaniSS 4 nu respecta legea 127/2019…

  8. Cum de fabrica de frigidere de la Curtea de Arges a ajuns de elita ?

  9. @Marele Urs Poti sa iti tragi o autonomie sora cu moartea, in barlog, cand te pui sa hibernezi. Nu intereseaza pe nimeni rahaturile unguresti segregationiste si rasiste si nici virusii tai de urs. La veterinar trebuie sa mergi vere, spune-i ca ti-am recomandat niste ketamina.

  10. Datoriile sunt probabil la firmele de pază și ceva utilități de iluminat fiindcă uzină românească , de orice natură funcțională, România nu mai are de mulți ani. Eventual vreo uzină sau fabrică a Armatei a fost sau va fi reactivată, existând dispozitivele de pază, pentru ceva laboratoare sau cercetări secrete USA. Când s-au făcut dezvăluiri despre zecile de locații ultra periculoasele de laboratoare biologice secrete din Ucraina am realizat de ce a fost trecut la MAN Institutul de virusologie Cantacuzino!!!

  11. @ astrohăbăuc ”Touché, Pussy Cat!”.. Mă bucur că te doare,..

  12. Si de acum o sa mearga struna treaba !? Alti directori de la partid, alte hotii si furaciuni de la Stat si de fapt ne afundam intr-o groapa a Marianelor, ca asa vrea Statul sa-si jupoaie cetatenii !

  13. @Marele Urs: Pe tine nu te doare nimic pentru ca prostia nu doare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.