Inimile românilor de pretutindeni

 Hei, Iohannis, Ciucă Firea, Ciolacu, Orban! Voi aveți inimă oare?! Ah, țara mea! Țara mea, țara mea/Te rog nu mă uita. Atât? Cam atât. Dar e atât de vibrant. E atât de impresionant, zice Flavia, poetesa, urcată pe un butoi cu varză murată, exact în Piața Chibrit, mai încoace de stația de tramvai. Poporanii izbucnesc în plâns, cu toții. Trece vâjâind o cometă albastră sau violet sau roccoco, ce importanță mai are? Cometarii vor să audă și ei poezia noastră, ne întreabă de una de alta, de impozite, de taxe, că și la ei pe cometă socialiștii s-au îmbogățit mințind poporul cu televizorul, viața e nashpa pe cometele astea, zice Balint care tocmai și-a dat demisia din Uniunea Scriitorilor și ține morțiș să se înscrie în PNL. Dar PNL aveți, întreb eu un cometar, cometarul dă din antene, n-au PNL, vi-l dăm pe-al nostru, că-l avem degeaba, cometarul cometărește cu cometarii lui, vin niște oameni din Piața Universității să asculte poezia. Poezia se vorbește acum și în Satu Mare, și în Botoșani, și la Zimnicea, și la Tulcea, la Constanța și la Săcele, la Piatra Neamț și la Brașov. Ce impresionant. Auzim că peste tot românii izbucnesc în plâns auzind cum se vorbește poezia. Păi frumos vorbește poezia asta mică, mică de tot, cu inimile oamenilor din țara noastră, cu inimile românilor de pretutindeni. Inimile astea se aud bătând foarte tare, dar chiar foarte tare, trebuie să fie un fenomen magnetic neelucidat, e de părere Aristide care tocmai s-a întors dintr-un război oriental sau sud-oriental, cumva pe acolo pe la orientali. Acum, ce să zic, nu știu dacă să-l cred, Aristide zice că poezia noastră patriotică a ajuns la urechile orientalilor și că orientalii plâng în hohote. Eu, naivul de mine, îl întreb de ce plâng orientalii, poate pentru că n-au și ei un PNL?! Aristide râde de mine, cometarul râde de mine, Flavia râde de mine, Balint râde de mine, o să râzi și tu de mine, hai nu te codi, râzi și tu de mine că nu mă supăr, hai că nu mă supăr, pe cuvântul meu că nu mă supăr. Lasă! Bla, bla-uri despre România, Istoria României, Transilvania, Moldova, Dobrogea, Muntenia am auzit o viaţă, m-am săturat de ele. M-am săturat de patriotarzi, de intelectuali împăciuitori care habar n-au cu ce ne confruntăm, care habar n-au de Istorie, de înţelepţii lu peşte prăjit care ne ţin pe loc ucigând adevărata Mândrie a Poporului Român, m-am săturat de politicianismul de paradă care tot invocă trei propoziţii din Constituţie dar lasă Românismul baltă. M-am plictisit de rahaturile dulcege, mistic-paranormalistice ale serviciilor secrete străine, de implicaţiile lor ticăloase şi savante în Istoria României, m-am săturat de intrigile cancelariilor orientale sau occidentale, m-am săturat de oculte, m-am săturat de profeţii mincinoşi care ba ne prevestesc un sfârşit groaznic, ba ne amăgesc că am fi nu ştiu care popor ales. Cred că suntem un Popor Normal. Noi, săracii de noi, îngroşăm diverse aspecte sau aparenţe ale noastre crezându-ne ba răii pământului, ba deştepţii pământului. Suntem un Popor Normal dar TIMID. Ne-am obişnuit să supravieţuim şi ăsta e un Pericol Mortal pentru un popor. Ne-am obişnuit să ne descurcăm oricum şi asta înseamnă să renunţăm la Principii, să nu mai reuşim să clădim un Spirit Românesc. M-am plictisit de simpozioane leşinate despre Marea Noastră Figură Istorică. Vreau Acţiune Istorică. M-am plictisit să-i aşteptăm pe americani şi să-i pupăm în cur pe ruşi şi invers. M-am plictisit de înţelepciunea idioată potrivit căreia trebuie să lăsăm chipurile să se aşeze lucrurile în ce ar trebui să se aşeze. Autoritatea? Care? Poate a inimei! S-ar putea ca însăşi autoritatea să fie text. Atunci ar putea fi lecturat în întregul său? Şi ceea ce numim anticipare sau intuiţie să nu fie altceva decât o lectură stranie?! Să citească celălalt, nenăscutul?! Să fie intuiţia actul de prezenţă al altcuiva?! Să nu fie fiinţă umană punctul cheie, punctul terminus, vârful piramidei?! Să fie doar o formă pasageră, poate chiar sfârşitul?! Iar universul să nu fie decât un nume predicativ?! Care ar fi rostul României? Care ar fi rostul acestei întrebări? Să fie România întocmai în raport cu fiinţa?! Să nu fie autoritate decât raportată nouă?! Poate că inexistentul se reclamă a fi text tocmai pentru a ne coordona?! Şi atunci la ce bun premiile, felicitările, statuile şi comemorările?! Iată un bun exerciţiu de imoralitate. Iată un bun exemplu de nesupunere. Să nu recunoşti sistemul de valori instituit e blasfemie. Să renegi generaţia anterioară e periculos. Strigător la cer.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.