Iohannis: Este posibil ca UE să ne oblige să primim mai mulţi refugiaţi

Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat într-o declaraţie de presă concluziile după şedinţa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, care s-a întrunit, joi, la Palatul Cotroceni, pentru a dezbate cu prioritate problema refugiaţilor.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a întrunit, joi, la Palatul Cotroceni, pentru a dezbate cu prioritate problema refugiaţilor. – See more at: http://stiri.tvr.ro/klaus-iohannis–dupa-sedinta-csat–este-posibil-ca-ue-sa-ne-oblige-sa-primim-mai-multi-refugiati_65234.html#sthash.DDonLhpK.dpuf

Şeful statului a susţinut că ne menţinem poziţia în ceea ce priveşte cotele obligatorii de imigranţi la următoarea reuniune a Consiliului JAI, arătând că aceste cote nu reprezintă o soluţie.

Klaus Iohannis a precizat însă că sunt aşteptate scenarii prin care România ar fi obligată să primească mai mulţi imigranţi, situaţie în care, spune preşedintele, ar trebui să cerem fonduri suplimentare pentru centre în care aceştia să fie primiţi.

„S-a discutat (la CSAT – nr.) modul în care România se va prezenta la Consiliul JAI extraordinar de săptămâna viitoare, s-a explicat membrilor CSAT care este poziţia României. În speţă, ministrul de Interne va avea un mandat foarte asemănător cu cel de la ultima şedinţă JAI, şi anume că România este solidară cu celelalte state membre din Uniunea Europeană, dar nu putem să considerăm cotele obligatorii o soluţie la problema migraţiei. Cu acest mandat se va merge la Consiliul JAI. Însă, noi am vrut să discutăm ce se întâmplă şi după acest consiliu, fiindcă, după cum aţi putut observa probabil, urmărind ştirile, Parlamentul European a votat o recomandare în acest sens, care, din păcate, conţine cote obligatorii. Este posibil ca printr-o procedură care va fi aplicată săptămâna viitoare, Uniunea Europeană să ne oblige să primim mai mulţi refugiaţi decât am oferit noi locuri. Este un scenariu pe care nu ni-l dorim, este un scenariu care nu cred că ajută la rezolvarea problemei refugiaţilor, dar este un scenariu care, cel puţin teoretic, este posibil şi atunci am discutat ce se poate întâmpla şi în acest context. Dacă se întâmplă aşa ceva, atunci este clar că trebuie să întreprindem ceva. În speţă, s-a vehiculat ideea, nu s-a luat o decizie, dar s-a vehiculat ideea care probabil ar putea duce la o soluţie, de a folosi fonduri europene pentru extinderea facilităţilor de primire a refugiaţilor sau, sigur, in extremis, de a folosi fonduri europene pentru construirea altor centre de primire pentru refugiaţi”, a declarat şeful statului, la finalul şedinţei CSAT.

Joi, Parlamentul European a aprobat în procedură de urgență și cu amplă majoritate, propunerea Comisiei Europene de redistribuire a 120.000 de azilanți aflați deja pe teritoriul Italiei, Greciei și Ungariei către alte state membre.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.