Iohannis şi avansarea şefului CNCD

iohannis

Klaus Iohannis este nemulţumit că o instanţă din România încearcă să-i scoată din bogatul vocabular o expresie atât de dragă domniei sale cum este „nişte penali” şi că, în plus, l-a amendat pentru că a folosit-o.

Fiindcă i-a făcut penali pe parlamentarii care vor să modifice legile Justiţiei, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a sancţionat pe preşedintele României cu 2.000 de lei. Pentru că decizia nu i se pare corectă, domnul Iohannis vrea să o conteste, după cum reiese din reacţia Administraţiei Prezidenţiale: „Preşedintele României consideră că este o decizie politică şi va contesta la instanţa competentă decizia CNCD”.

N-ar fi exclus ca domnul Iohannis să aibă câştig de cauză, pentru că s-a văzut că acesta are mare noroc la instanţele competente. De pildă, să ne aducem aminte că Klaus Iohannis a candidat la Preşedinţia României pe când avea un proces de incompatibilitate, iar instanţa competentă care se ocupa de cazul domniei sale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a tărăgănat procesul până după aflarea rezultatului alegerilor. După care, instanţa competentă condusă de Livia Stanciu a respins definitiv recursul Agenţiei Naţionale de Integritate şi a hotărât că domnul Iohannis nu s-a aflat într-o situaţie de incompatibilitate ca primar al Sibiului. Astfel, Klaus Iohannis a rămas preşedinte de ţară.

A fost decizia ÎCCJ una profund politică? Exclus, ar răspunde Statul de Drept şi cel aflat la vârful acestuia, Klaus Iohannis, dacă ar fi întrebaţi. Fiind vorba despre o instanţă competentă, acesta nu putea fi condusă decât de o preşedintă competentă. Deci, pentru că este competentă, şi nu pentru că l-a salvat pe Klaus Iohannis, Livia Stanciu, proaspătă pensionară, a fost luată de mânuţă de preşedintele României şi dusă la Curtea Constituţională, unde o aşteptau un capot vişiniu, o baveţică albă şi o legitimaţie de judecător.

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferencz Asztalos, s-a grăbit să se delimiteze de colegii care au votat amenda, spunând că nu este de acord cu decizia: „Am fost între cei patru care au votat împotrivă”. O fi instanţa care a judecat cazul incompetentă, iar cei care au votat or fi nişte politruci incompetenţi, dar, iată, şeful CNCD poate fi considerat un competent. Cei care s-au pronunţat împotriva domnului preşedinte vor vedea cum este să tăbărască Statul de Drept peste ei, în timp ce domnul Asztalos se poate gândi deja la o avansare. De ce nu, chiar la Curtea Constituţională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Sorin Avram 758 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Nu inteleg de ce se supara unii cind li se spune pe nume, ca doar nu poti crede ca dragnea, tariceanu si toata sleahta din psd sunt trimisii Domnului pe pamint.

  2. Domnule Avram, CNCD-ului nu are in atributii scoaterea cuvintelor existente in patrimoniul limbii romane din vocabularul romanilor, este neconstitutional sa ataci limba romana, plus ca „penal” este unul din cele mai folosite cuvinte in toate domeniile ce tin de justitie, incepand cu dreptul penal! Daca doreati sa reincalziti ciorba cu relatia domnului Iohannis cu justitia, trebuia sa gasiti alta cale, asa ati dat in perete atat cu CNCD care nu este tocmai o institutie remarcata pentru impartialitate in daruirea de amenzi cat si cu vocabularul limbii romane. Nu soaterea cuvintelor din vocabularul romanilor, ci cunoasterea si stapanirea sensului cuvintelor si folosirea acestora in asa fel incat sa nu lezeze demnitatea celuilalt ar trebui sa fie scopul CNCD, insa stim cu totii ca nici editorialul dumneavostra si nici amenzile pe care CNCD le da sau nu le da, nu sunt despre acest scop.

  3. Intradevar nu trebuia sa foloseasca cuvantul penali, adecvat situatiei era sa ii numesca borfasi politici si sigur nu gresea.

  4. Buna,
    Prin deciziile luate de-a lungul timpului CNCD s-a demascat ca fiind profund politizat si nedrept.CNCD este la remorca PSD(cazul Dancila si cazul Iohannis).Mizerabil!

  5. Si eu sunt de acord sa nu
    plateasca 2000 lei. Sper, insa, sa dea inapoi statului
    roman cei 320000 de euro castigati prin inchirierea unui imobil care nu a fost al lui. Un neamtz corect asa
    ar face. Ceea ce nu avem in cazul de fatza, dragi suporteri ai prezidentului!

    • Plus dobanzile aferente, de la data pronuntarii! NN. La care sa se adauge si ‘Robor”, atat de draga Klaunului, in criticile sale la adresa guvernarii!

  6. au inceput sa abunde situatiile in care „alesul” nostru (sau al SRI-ului, al cancelariilor, etc) sa dea in ridicol!…e drept ca trebuie sa ai acest simt (e valabil si pentru sustinatorii sai ferventi) !!!…sa fiu bine inteles : cine vrea sa faca remarci de tzatza nu are ce sa caute in fruntea statului neamului meu!

  7. Un om de buna credinta poate observa foarte usor ca actiunile Domnului Iohanis incepind cu faza paltonului,megalomanismul cu modificarile casei prezidentiale si terminand cu reactiile necontrolate impotriva unor adversari politici sunt un factor major de
    vulnerabilitate la nivelul Presedentiei Romaniei.Acest lucru poate fi dorit si acceptat doar de dusmanii Romaniei externi sau domestici.In acest context ramane intrebarea daca se vor repeta conjucturile si rezultatele alegerilor Prezidentiale anterioare. Eu cred ca dronele nu aterizeaza decat acolo unde stabileste utilizatorul.

  8. Domnul Cioaba este tot la dilema din Alimentara, când l-a tinis mama după cârmați și plângea în fața lui néni vânzătoare fiindcă nu-și mai amintaște cu a zis mama, Cioabai du-te și cumpără un kil de gyulai, sau Gyulai cumpără un kil de cioabai!

  9. NU, expresia reprezinta cu toata fidelitatea „clasa politica din Romania”, corupta, hoata si mincinoasa”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.