Superstaruri ale artei lirice şi-au disputat recent scenele pariziene. Angela Gheorghiu a obţinut un adevărat triumf cu rolul ei fetiş, Mimi din “La Bohème”, de Puccini, la Opera Bastille, iar Cecilia Bartoli a cântat Desdemona în “Otello”, la Théâtre des Champs-Elysées.
“Românca Angela este soprană, italianca Cecilia este mezzosoprană. Registrul lor este diferit, dar au aceeaşi vârstă, siluete senzuale, părul negru care cade în cascadă pe umeri, caractere de tigroaice, o carismă excepţională şi voci de aur”, scria un cronicar.
În rolul Mimi, din producţia englezului Jonathan Miller, reluată la Bastille, montare creată acum 20 de ani, Angela Gheorghiu a fost răvăşitoare, reuşind să provoace lacrimile spectatorilor.
Opera “La Bohème”, de Giacomo Puccini, pe un libret semnat de Giuseppe Giacosa şi Luigi Illica după “Scènes de la vie de bohème” de Henri Mürger, a fost compusă în 1896.
Acţiune este simplă. Doi tineri se întâlnesc, se iubesc, sunt despărţiţi de viaţă, se regăsesc înaintea despărţirii supreme. Totul se petrece la Paris, un Paris în egală măsură legendar şi real, în eternul timp al boemei. Puccini a reuşit să creeze imagini de neuitat: Mimi intrând ca o muză, cu lumânarea în mână în camera poetului, duetul îndrăgostit sub clar de lună, marea cafenea, despărţirea în dimineaţa geroasă, moartea pe un pat mizerabil.
Angela Gheorghiu în Mimi
“La Bohème” evocă sentimentul care bântuie pe toată lumea, dragostea care ridică la ceruri, tinereţea care trece şi timpul care distruge totul.
În timpul celor două ore în care este cântată dragostea sub toate formele ei, punerea în scenă a lui Jonathan Miller n-are nimic provocator. Regizorul s-a mulţumit să transpună povestea la începutul anilor ’30, într-o estetică cinematografică, cu mansarda studenţilor în mijlocul căreia tronează o sobă şi unul dintre pereţi este scoperit de un afiş de film cu Jean Harlow, şi, mai ales, cu cafeneaua Momus, cu atmosfera ei de mare braserie pariziană, dar şi cu cabaretul din actul al treilea care aminteşte “Hôtel du Nord” al lui Marcel Carné.
La reconstituirea epocii au contribuit din plin decorul, creat de Dante Ferretti, şi costumele Gabriellei Pescucci, la care s-a lucrat împreună cu nume sonore ale celei de a şaptea arte, printre care şi Luchino Visconti. Pentru zilele noastre, montarea propriu-zisă nu este chiar un declanşator de emoţie.
Cafeneaua Momus
În lunile martie şi aprilie, pe afiş au fost două distribuţii, într-una dintre ele, rolurile principale fiind interpretate de Angela Gheorghiu şi de Piotr Beczala. Cântul sopranei românce, scrie criticul Didier van Moere, denotă o măiestrie suverană, cu un control absolut al emisiei, cu o omogenitate a registrelor, cu o artă rafinată nuanţelor. “Toate acestea servesc o interpretare perfectă şi foarte emoţionantă, mai ales în ultimele două acte. Anii au trecut, dar Mimi rămâne fără îndoială unul dintre marile ei roluri”. Interpretarea Angelei Gheorghiu, apreciază criticii, a fost splendidă, de la frumuseţea vocii la emoţie.
Piotr Beczala a creat un Rodolfo interiorizat, de un romantism mai sobru decât de obicei, dar şi-a dovedit şi el măiestria, mai ales în registrul acut, şi cu o completă adecvare stilistică. În plus, extrem de credibil din punct de vedere fizic şi scenic.
În cea de a doua distribuţie, publicul a putut asculta un alt cuplu de clasă. Mimi şi Rodolfo au fost Maria Agresta şi Stefano Secco.
Maria Agresta a interpretat o Mimi fragilă şi delicată, făcută numai din nuanţe, mai ales în “D’onde lieta uscì”, cu nota ei nostalgică. Au fost remarcate calitatea frazării şi dicţia excelentă. În ceea ce îl priveşte, Stefano Secco a reuşit o interpretare plină de sinceritate şi emoţionantă a lui Rodolfo sfâşiat între dragoste şi vinovăţie. Timbrul lui clar şi strălucitor a încântat ascultătorii, cei doi obţinând aplauze la scenă deschisă.
Angela Gheorghiu şi Piotr Beczala
Rolurile secundare au fost, de asemenea, impecabil create, remarcându-se în mod special Matteo Peirone, în Benoît, personaj întrupat şi în reluarea operei din 2009. Un alt veteran al acestei producţii este Ludovic Tézier, care a cântat Schaunard în 1999, înainte de a fi, zece ani mai târziu, Marcello. Interpretarea lui a câştigat în timp. Vocea sa amplă şi caldă, eleganţa şi prezenţă scenică excepţionale i-au adus un triumf meritat pe deplin.
Cu timbrul său profund de bas, Ante Jerkunica este un Colline de lux, „Vecchia zimarra” fiind un model de interiorizare şi emoţie.
Musette şi-a găsit în soprana Brigitta Kele o interpretă remarcabilă, prin vocea proaspătă şi o senzualitate specifică personajului.
Distribuţiile de prim ordin au fost susţinute de Orchestra Operei Naţionale din Paris, sub bagheta dirijorului Daniel Oren, care a dirijat această operă şi în 1999, 2001 şi 2009, cu desfăşurarea marilor fraze lirice şi cu o densitate dramatică în momentele triste fără efecte melodramatice.
Opera va fi reluată din 29 iunie până în 14 iulie, avându-i în rolurile principale pe frumoasa Anita Hartig, care-şi face debutul la Opera Bastille, şi vulcanicul Massimo Giordano. Tot atunci rolurile Schaunard şi Colline vor interpretate de Lionel Lhote, respectiv, Nahuel Di Pierro. Iar la pupitru, Daniel Oren va fi înlocuit de Stefano Ranzani.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.