La Festa del Cinema din Roma Premiul Publicului a mers către “Borg McEnroe”

Pelicula Borg McEnroe, distinsă cu Premiul Publicului

In un giorno la fine, în regia lui Daniele Misischia, un film care a cucerit Roma, a închis cele 10 zile ale Festivalului Filmului de la Roma. Filmul este produs de fraţii Manetti. Protagonist este Alessandro Roja închis într-un ascensor în timp ce afară se întâmplă Apocalipsa. Filmul se vrea o poveste despre claustrofobie a unui personaj care se află în centrul unei situaţii dramatice şi nu poate să facă nimic. Este un film horror despre zombie care nu sunt “morţi vii”, ci persoane care reprezintă în fond pierderea umanităţii. Efectele speciale sunt extraordinare, iar regizorul afirma că vorbeşte despre zombie pentru a vorbi despre umanitate.

Ieri, s-a încheiat cea de-a XII-a ediție a Festivalului de Film de la Roma, după ce sâmbătă a fost acordat un Premiu pentru întreaga carieră regizorului american David Lynch, celebrul creator al serialului ”Twin Peaks”.

În Secțiunea Oficială a Festivalului au participat în total 39 de filme și documentare, printre care și coproducția Germania-Ungaria-România ”Toto and His Sisters” („Toto și surorile lui”, 2015), semnată de Alexander Nanau, regizor și scenarist de film de naționalitate germană născut în România.

Lungmetrajul ”Borg McEnroe”, al realizatorului danez Janus Metz Pedersen, a obținut duminică Premiul Publicului – BNL cea mai importantă distincție a acestui festival cinematografic.

Filmul prezintă legendara rivalitate dintre tenismenul suedez Björn Borg și cel American, John McEnroe, și parcurge viețile și ambițiile lor în afara și în interiorul terenului de tenis.

Pe de o parte, lucidul şi calmul Björn Borg, de cealaltă parte irascibilul, colericul John McEnroe. Primul dornic să se afirme ca regele de necontestat al tenisului, al doilea hotărât să-l detroneze. Pelicula dezvăluie portretele alăturate, intime şi emoţionante ale celor doi indiscutabili protagonişti ai istoriei tenisului şi povesea epică a unei finale legendare, cea de la Wimbledon din 1980.

In un giorno la fine

Janus Metz (1974), care a deschis cu această producție recenta ediție a Festivalului Internațional de Film de la Toronto, a devenit celebru pe plan internaţional cu ”Armadillo”, care a obținut Marele Premiu al Săptămânii Criticii de la Cannes în 2010.  În Danemarca era deja foarte cunoscut, din 2008, cu două filme, Love on Delivery şi Ticket to Paradise. În 2015 a regizat cel de al treilea episod al celui de al doilea sezon al popularului serial HBO, ”True Detective”, interpretat de Vince Vaughn, Colin Farrell şi Rachel McAdams. A semnat, de asemenea, scurtmetraje, spoturi publicitare, videouri de artă şi muzicale.

“Pentru mine, Borg McEnroe este versiunea, plasată în lumea tenisului, a lui Raging Bull (Taurul furios), filmul din 1980 al regizorului Martin Scorsese. Captivi în rivalitatea lor, una dintre cele mai spectaculoase din lumea sportului, cei doi au devenit eroi de poveste, fiecare cu demonii săi”.

Pentru a explora tumultul interior al lui Bjorn şi John, filmul recurge la o imagine frustă, folosind mult camera de mână şi steady-cam pentru a accentua realismul. Acestui mod de a filma i se contrapun secvenţe menite să creeze o atmosferă bogată, cu imagini simbolice care sugerează importanţa istorică a evenimentelor. Filmul vorbeşte despre o întâlnire între titani şi avea nevoie de proporţiile adecvate.

Fiind un biopic inspirat de viaţa celor doi tenismeni, Borg şi McEnroe evocă o eră a sportului în care jucătorii de tenis erau adevăraţi “rock star” şi în care John şi Bjorn s-au dovedit cei mai buni. Nu este vorba numai despre doi oameni, ci despre întâlnirea a două continente. Două tipuri de comportament, două caractere opuse aşezate unul în faţa celuilalt. Două moduri diferite de a fi oameni.

“The Best of All Worlds” şi “Blue my mind”, premiate în secţiunea Alice nella città, dedicată tinerilor

Actriţa de Oscar Vanessa Redgrave a regizat un film despre refugiaţi

Pelicula austriacă The Best of All Worlds şi producţia elveţiană Blue My Mind sunt învingătoarele celei de a 15-a ediţii a secţiunii independente a Festivalului de Film de la Roma, Alice nella città.

Juriul prezidat de Trudie Styler a atribuit Premiul pentru Cel mai bun film peliculei The Best of All Worlds de Adrian Goiginger, considerată “o operă dură, o matură declaraţie de dragoste a unui fiu în confruntările cu mama sa. O poveste puternică, povestind copiilor, cu fantezie şi speranţă, nu că nu există monştri, ci că ei pot fi învinşi”.

Filmul povesteşte viaţa unui copil de 7 ani din comunitatea underground din Salzburg în anii 80, Adrian, care trăieşte împreună cu mama sa care îl iubeşte profund, dar luptă cu dependenţa de heroină.

Juriul Premiului Camera D’oro Alice/Taodue a decis să premieze pelicula Blue My Mind de Lisa Bruhlmann pentru că este “o poveste despre formarea care se transformă în fantasy, o istorie a mutaţiei şi a transformării. O poveste care stupefiază şi care are un mesaj eliberator”.

Un public numeros l-a salutat pe Xavier Dolan

Este vorba despre Mia, care are 15 ani şi care, după ce s-a mutat cu părinţii la Zürich, intră într-o adolescenţă sălbatică. Încercând să-i facă faţă, corpul ei se schimbă în mod ciudat. La început abia perceptibil, ulterior cu o vehemenţă care o scoate din minţi. Disperată încearcă să se aline cu sex şi droguri, sperând  să oprească acel fluviu care o străbătea. Dar natura este mai puternică.

Premiul oferit de Roma Lazio Film Commission pentru secţiunea Panorama Italia a distins Metti una notte de Cosimo Messeri, cu Amanda Lear, pentru că “a ştiut să reprezinte o Romă diversă, bogată în personaje fabuloase, dar reale ale contemporaneităţii, într-o atmosferă între oniric şi real, în care mari actori evoluează într-o regie echilibrată”.

În sfârşit, filmul de animaţie La mia vita da zucchina al lui Claude Barras a fost ales de elevii de la Şcoala Amaldi, care i-au acordat Premiul pentru Cel mai bun Film în cadrul peliculelor din selecţie, printre care şi trei care au cucerit Premio Lux.

La mia vita da zucchina

La festivalul desfășurat între 26 octombrie și 5 noiembrie au venit pentru a se întâlni cu publicul vedete, precum regizorul canadian Xavier Dolan, actorul britanic Ian McKellen, germanul Christoph Waltz, americanul Jake Gyllenhaal și britanica Vanessa Redgrave.

Ar trebui semnalată prezenţa actriţei Vanessa Redgrave care a debutat ca regizoare cu pelicula Sea Sorrow, un film care vorbeşte despre refugiaţii de astăzi.

Veterana actriţă britanică, de 80 de ani, laureată cu Premiul Oscar pentru rolul său din Julia, a avertizat că trăim “vremuri periculoase pentru democraţie” şi a denunţat Europa pentru modul în care îi tratează pe refugiaţi, denunţând “crima” de care se fac vinovate. Ea a reamintit imagini ale băieţelului sirian Aylan Kurdi, înecat în mare, al cărui trup neînsufleţit a apărut pe plaja turcă din Bodrum, “unde cei bogaţi vin cu iahturile”.

Sea Sorrow

În faţa publicului ea s-a întrebat “Vă miraţi de ce am făcut această peliculă?! Pentru că copiii refugiaţilor mor, mor, mor. Sunt refugiaţi oameni ca noi pe care unele ţări se fac că nu-i văd. Filmul este produs de fiul ei, Carlo Nero (al cărui tată este Franco Nero) şi a fost filmat în Grecia, Liban, Italia, Calais şi Londra. Ea a rememorat momente din cel de al Doilea Război Mondial când, fiind copil, s-a aflat în aceeaşi situaţie ca miile de copii refugiaţi de acum. “Mă gândesc în special la copii pentru că ei sunt viitorul, un viitor al tuturor. Trăim toţi pe aceeaşi planetă şi avem aceleaşi drepturi, fără nicio excepţie. Sunt mulţi copii şi tineri care ajung fără niciun fel de familie atât în Italia cât şi în Grecia. Am trăit nişte momente teribile în timpul filmărilor atunci când mi-am dat seama că există un mare dispreţ faţă de emigranţi din partea unor persoane care nu au suflet. Mai mut, nu-i înţeleg pe nişte oameni politici care fac totul să împiedice de a avea o legislaţie atentă şi sensibilă la aceste lucruri. Mulţumesc italienilor care au dovedit că sunt persoane de o mare umanitate. Dar ceea ce contează sunt guvernele”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.