Liviu Antonesei – Dedesupturile unor liberalizări

Dedesupturile unor liberalizări

Din lista de „liberalizări” anunțate cu surle și trîmbițe de Lucovid, două mi-au atras atenția și m-am ocupat în episodul anterior de ele. Mi-au atras atenția pentru că, dacă e adevărat că situația este atît de fluidă încît e necesară prelungirea cu încă o lună a stării de alertă, cele două măsuri nu au sens, dat fiind că nu au cum să nu contribuie la creșterea numărului de cazuri de contaminare. Prin urmare, dacă Lucovid și complicii săi au decis totuși asta, trebuie să ne uităm la motivele ascunse ale excesului de bunăvoință. Și sînt motive! În ce privește eliberarea păcănelelor, loteriilor, agențiilor de pariuri, motivul este relevat de liderul PSD. Da, da, știu foarte bine, sînt vaccinat, nu am încredere în declarațiile politrucilor nici dacă sînt la putere, nici dacă ocupă băncile opoziției. Am luat la puricat declarația și nu am găsit fisuri, e relativ bine argumentată și ajunge la concluzia că liberul la păcănele etc. a fost acordat pentru că un consilier al premierului e puternic ancorat în afacere. Molîul stîngii afirmă că informația nu e doar certă, ci de-a dreptul categorică. Pe deasupra, la două zile de la declarație, n-am văzut nicăieri vreo dezmințire, nici din partea lui Lucovid, nici a consilierului său personal. Deci, motivul libertății pentru păcănele mi se pare plauzibil, iar consecințele potențial periculoase, nu doar pentru buzunarele naivilor, ci și pentru sănătatea publică. Am putea spune că, prin acest act, premierul „zădărnicește” – nu mă satur de cuvîntul ăsta! – lupta cu coronavirusul.

Cum se întîmplă și cu redeschiderea templelor negoțului. Care o fi motivul ascuns de aici? Nici măcar nu e așa de ascuns – marele bos al mallurilor este dl Dascălu, cu proprietăți în Iași, Cluj, Timișoara, București și alte orașe. Un mega proiect nou al acestuia este legat de implantarea unor turnuri pe terenul de la Romexpo, în care guvernul urma să fie parte. A ieșit oleacă de scandal în presa nealiniată, ba chiar tema n-a putut fi ocolită nici de cea de partid și de stat. S-a renunțat cumva la proiect? Nu, doar că responsabilitatea a fost pasată către Parlament… Va trece? Dacă ne gîndim la comisioanele previzibile în condițiile subevaluării terenului – nu e o ipoteză, așa s-au făcut toate aceste afaceri stat-privat de pînă acum! -, eu spun că va trece… Nu e prea riscant să ridici niște turnuri Babel după ce am văzut ce s-a întîmplat la vremea acestei pandemii la New York și în alte megapolisuri ridicate exagerat pe verticală? Sigur că e riscant, asta nu va fi ultima pandemie, poate nici cea mai rea, dar ce contează asta? Banii să circule, comisioanele să rodească!

Ăștia ne ocupă subconștientul!

Am povestit pe parcursul jurnalului cele două coșmaruri distopice provocate de stările astea fără stare, ba de urgență ba de alertă. Măcar primul avea și oleacă de umor, de vreme ce m-am trezit din el în clipa în care am constatat că Lucovid tocmai îmi furase, la propriu, portofelul! Mi s-a părut că sesizez în cele două întîmplări nocturne un fenomen cît se poate de asemănător cu seria de coșmaruri din ultimii ani ai sinistrului deceniu nou-, cînd mă visam dîndu-i sfaturi lui Ceaușescu, iar acela mă asculta. Era un fenomen clar de ocupare a subconștientului supușilor. De data aceasta, sigur, deocamdată, am trăit numai două asemenea evenimente, față de vreo 15 – 20 în anii optzeci, dar ieri după-amiază, am constatat că nu sînt singurul în această situație. Am socializat cîteva ore la o gustare, un whisky și un vin roșu sec de sec cu cel mai vechi prieten al meu, sociologul Mihai Dinu Gheorghiu, am vorbit multe și de toate, cum se întîmplă cînd revezi pe cineva după vreo cinci luni. La un moment dat, mi-a povestit un vis, tot coșmar distopic, pe care-l avusese în noaptea anterioară. Se făcea că este într-o stație de metrou sau de tren, nu era sigur. Cum o parte din an și-o petrece la Paris, i-am sugerat RER și a fost de acord. Trebuia să plece urgentă, dar nu știa unde, plecarea însă chiar era urgentă. La un moment dat, pe calea ferată, a apărut un tren și atunci, ca să fie sigur că-l prinde s-a așezat pe linie. Trenul a venit spre el și a oprit cu puțin înainte să-l atingă, timp în care se gîndea că va fi izbit. Din locomotivă, a coborît un prieten de-al nostru comun, poetul și activistul civic – dar unul pe bune, nu din cei „în civil” – Dinu Adam, și l-a întrebat ce naiba caută în fața trenului. I-a răspuns că trebuie să plece urgent și l-a întrebat de unde poate să cumpere bilet. DA i-a spus că în gară/ stație sînt case de bilete, să meargă acolo, să cumpere, dar va dura mult pentru că trebuie să i se ia toate datele de identificare. Și a adăugat că va dura atît de mult încît nu va mai putea prinde trenul acela. Dar alt tren, a întrebat Mihai? Alt tren nu mai este…, a fost răspunsul lui DA.

Vis interesant, care arată cît ne-au marcat toate tîmpeniile birocratice – declarația pe propria răspundere, registrele de la terase etc – impuse pe durata diverselor stări, probă că ocuparea subconștientului, premeditată sau nu, are mare succes. Poate că Mihai era și predispus la asta. Sosit de la Paris a doua zi după decretarea stării de urgență, a stat două săptămîni în autoizolare la domiciliu. La prima sa ieșire, a avut un incident penibil cu doi milițiști, cărora nu le-a plăcut cum completase el declarația pe propria răspundere. De altfel, ieșea pur și simplu să meargă la medicul de familie la care se programase anterior. Dar mintea milițistă e minte milițistă și n-ai ce face. Măcar nu l-au amendat! Dar ceva urme, iată au rămas…

Aș avea o rugăminte. Dacă unii din cititorii acestui episod au avut parte de coșmaruri din acestea distopice de cînd a început situația specială de care nu mai scăpăm, aș dori să mi le comunice. Nu redactate literar, ci așa cum și le amintesc sau poate și le-au notat. Mulțumesc anticipat, ar putea fi o temă de explorat…

Dificila apărare a lui Harap Alb

Ori că l-a sfătuit careva, ori că și-a dat seama singur, că e un om inteligent, Harap Alb a ieșit acum două seri la un post de televiziune ca să ofere o parte ceva mai umană a personalității sale. Imaginea de cobe care, cu tabele și grafice, sosea cînd îți era lumea oleacă mai dragă, apărea ca să te năucească cu șuvoiul de știri proaste, e limpede că nu-l avantaja. Cum nu mă uit la TV de aproape zece ani, am citit comentariile despre emisiune și am spicuit și niște pasaje de pe net. Am înțeles acum de ce a rămas celibatar și de ce n-a putut păstra pe lîngă el mai mult de trei luni nici măcar un cîine. Fără glumă, l-aș sfătui să încerce cu o pisică, sînt mai nepăsătoare, mai îngăduitoare cu stăpînii care absentează așa mult de acasă. Iar Harap Alb chiar absentează. Și asta din pricina modului de viață pentru care a optat acum niște decenii, în care viață și muncă sînt sinonime aproape perfecte. De aici și coliziunea dintre el și o bună parte a românilor. Românii nu sînt leneși, își fac treaba cum trebuie, indiferent de meserie și de locul unde o practică, dar cei mai mulți nu-și reduc viața la muncă, îi mai interesează și familia, prietenii, consumul cultural, distracțiile etc. Nu contest calitatea de român, chiar de bun român a lui Harap Alb, e o prostie sinistră să cauți cetățenii români la strămoși. A făcut mai mult bine țării decît legiuni de români verzi în cerul gurii. Doar că e un român atipic, cum mai sînt și alții, care reduc complexitatea vieții la muncă. Unii au norocul, pe care pare să-l aibă și el, al unei fericite întîlniri dintre profesie și pasiune și pot sacrifica totul pentru această sinteză. Cei mai mulți nu pot face asta și e chiar foarte bine că nu pot! Ei au nevoie și de restul vieții. Eroarea lui Harap Alb este că îi judecă pe toți românii după standardele pe care și le-a impus sieși. Pe de altă parte, HP, datorită meseriei sale, a trăit mai multe decenii în proximitatea politrucilor, mai întîi locali, apoi și naționali. Or această proximitate i-a transmis o boală comună politrucilor băștinași – aceea de a considera cetățenii niște copii, nu niște adulți responsabili, și pe cale de consecință trag concluzia că acestora trebuie să li se facă binele cu forța. Or asta e o nebunie, de peste jumătate de secol, psihologii și experții din științele educației au constatat că pedagogiile non-directive sînt mult mai eficiente. Dacă puberii liberi dau rezultate net superioare în sarcinile lor, cum naiba să ne imaginăm că adulții nu vor face la fel?!

Nu cred că Harap Alb este o cauză pierdută, ar fi destul să se deparaziteze de cele două idei-obstacol ale sale și să nu uite ceva – specialitatea sa este de urgentist, nu de epidemiolog…