Mâna albă (46).În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al patrulea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut la Editura ALLFA, în 2000.
Toate zilele de primire în reședința lui Husein erau adevărate sărbători și de multe ori se nimerea ca la ele să participe și oameni de rang foarte înalt, cărora, recunoscându-li-se demnitățile și oferindu-li-se toate onorurile, li se dădea și privilegiul de a se amesteca prin public, ascultând cu toții aceleași povești. Un merit nu destul de subliniat al serbărilor date de Geographul Califului era că aici nu existau nici susceptibilități, nici polemici. Arabii uitau disensiunile dintre ei, creștinii nestorieni din Iran se amestecau, în mod firesc, cu cei armeni și cu monophisiții sirieni și egipteni, în timp ce creștinii supuși ritului oficial nu-și aminteau să le reproșeze deviaționiștilor ceva. Printre ei, printre creștini și arabi, evreii și barbarii, însă și adepții riturilor arhaice, nu aveau de ce se teme. Poveștile gazdei se adresau tuturor. Și nici ospitalitatea lui Husein nu făcea discriminări, părând firesc să te porți natural într-o astfel de lume.
Mediterana, obsesia gazdei, lua, încetul cu încetul, locul povestirilor din spațiile exotice. Dar Mediterana însăși părea de necuprins de mintea omenească: Husein îi va scoate în evidență atâtea aspecte neașteptate și va face atâtea corelații uimitoare, încât Ecuatorul Orizontal va deveni, în ochii ascultătorilor uimiți, mulți dintre ei călători cu experiență, un spațiu inepuizabil în noi surprize. Erudiția și basmul s-au mutat, ținându-se de mână, pe Marea de Mijloc.
În restul timpului, Castelul Geographului devenea un spațiu închis, rezervat doar oamenilor de știință și emisarilor speciali ai stăpânirii. Un număr tot mai mare de copiști multiplica „planșele ABRAXAS”, caligrafii completau textele, studenții cercetau distanțele și verificau coordonatele și analogiile formelor Pământului cu cele ale Cerurilor, librarii abstrăgeau povestirile și comandau exemplarele de care aveau nevoie. Acestea toate se întâmplau în „atelierele generale”. Mai târziu, au început să apară exegeții, atenți să caute analogiile cu scrierile sfinte și preocupați să găsească – spre marea lor satisfacție – nenumărate confirmări profane în intuițiile divine. Munca punerii în acord a textelor, hărților și desenelor lui Husein cu spiritul și litera Coranului a devenit o știință în sine. Ca orice preocupare dogmatică, ea oferea înalte satisfacții celor ce se introduceau în ea. însă nici măcar charidjiții – deosebit de numeroși în casa lui Husein1 – nu priveau îngust canalele de comunicare între textele sacre și materialele Geographului. Ei își făceau treaba sistematic și fără suspiciuni. în acest fel, nu erau câtuși de puțin deranjați că alături de ei lucrau și creștini, și barbari, și evrei. Țipor (Rabi Țipor, cum i se spunea, datorită marii sale erudiții) colabora cu ei, în sensul că era dispus să le dea explicații, atunci când i le cereau. Charidjiții n-aveau decât să adapteze cele aflate în sensul care le convenea lor, poate și după principiul că tot ceea ce este într-un singur fel tot nu poate fi modificat. Știința lui Rabi Țipor nu era secretă, doar că ea pretindea un nivel foarte ridicat de inițiere pentru a putea fi pricepută. De aceea, poate – dar asta este o simplă supoziție a scribului –, o dată ce s-au găsit tot mai puțini inițiați, învățătura practicată de evreu a devenit tot mai exclusivă, până n-a mai putut fi pricepută decât de un grup extrem de restrâns. Nefiind înțeleasă, această învățătură a fost numită conspirativă. Magia cifrelor, relațiile dintre elemente, oglindite atât de perfect doar în armonia tonurilor muzicale, hărțile cerurilor și corespondențele lor, hrana și sănătatea, succesiunea întâmplărilor și ciclicitatea de venirii, înțelepciunea ce fusese de câteva ori adunată de egipteni și scrisă pe piramide, de Pythagora/Zarathustra/Zamolxis și exprimată la Crotona, în Persia și în Carpați, de Solomon și Hyram, de strămoșii pierduți ai tuturor acestora, toate erau pe punctul de a se aduna iar într-un nod efemer și tainic la Basra. Și poate că s-au și adunat. Cine știe?
Dar dacă învățătura nu trebuie ferită cu garduri, ea rămânând inaccesibilă și în câmp deschis, în caz de nu se găsește mintea suficient de instruită să vadă ce e de văzut, în Castelul Geographului din Basra era și un perimetru interzis, unde nu aveau acces nici măcar angajații casei, deși majoritatea lor chiar locuia în interiorul reședinței lui Husein. În clădirea împrejmuită și păzită zi și noapte de paznici înarmați nu puteau pătrunde decât trimișii stăpânirii, comandanți de oști sau demnitari apropiați califului. Acolo, în încăperi ferite, se aflau hărțile originare, precum și fragmente mult mărite, ce nu erau menite decât scopurilor strategice. Datorită exactității acelor corograme, arabii se orientau cu ușurință în teren, ajungeau întotdeauna primii și cunoșteau particularitățile de relief atât de bine, încât erau în măsură să surprindă orice adversar. Acolo, s-a răspândit un zvon, numeroase planșe au fost intenționat contrafăcute pentru publicul larg, adăugându-li-se legende false și povestiri programatic corupte. Niciodată n-a existat o planșă ABRAXAS inexactă în forma ei originară, întotdeauna copiștii și cenzorii au fost cei ce au deformat-o. De ce natură erau acești cenzori este posibil a fi reconstituit azi doar în plan ipotetic: probabil strategi militari, probabil strategi economici, posibil (într-o perioadă mai târzie și oricum după dispariția lui Husein) strategi ideologici. Activitatea secretă ce se desfășura în clădirile interzise a răspândit prezumția că acolo ar fi activat un for clandestin, o confrerie. Profesioniștii hărților trebuiau să-și apere secretele meseriei.2 Și cum, într-adevăr, pe vremea lui Husein s-a format congregația (aproape în mod sigur) a geografilor (a „geographilor”), având reguli stricte și un ritual complicat, mitul conspirativei frății a găsit un teren fertil. Și, din nou, de aici și până la Mâna Albă n-a fost decât un pas.
Basra s-a constituit într-un for teologic, într-un cenaclu literar, într-o academie de științe, într-un cartier general militar, într-un încântător și ospitalier spațiu monden. Basra a reprezentat toate acestea separat și în același timp, iar Geographul a patronat cu activitatea și cu personalitatea sa întregul demers (mai puțin religia).
Castelul lui Husein din Crângul cu palmieri a devenit o stea și un simbol.
Dar Al Patruzeci și cincilea, atât de prezent la Basra, nu mai era și cu sufletul acolo. Planșele sale, povestind despre locuri miraculoase îndepărtate, ținuturile acelui „Munchhausen al Evului Mediu”, hărțile sale nu alimentau decât dorul oamenilor locului pentru viața de basm, dor din care se va nutri și Harun al Rașid, dor prezent la toți oamenii culți și simpli ai acestui popor războinic ziua și visător noaptea.
Da, noaptea de vis a lui Husein părea să fie ocupată cu povestirile sale fabuloase, precum și cu întreaga activitate din „atelierele generale”. Ziua pragmatică își găsea reprezentarea în spațiile închise, acolo unde se fabricau uneltele secrete ale strategiilor lumii ce se năștea. Dar de ar fi fost doar așa, ar fi fost prea simplu.
Al Patruzeci și cincilea folosea nordul în partea de sus a paginii și răsăritul în dreapta. în această reprezentare, pământul și apele se întindeau pe toată planșa, fiind strivite doar de ceruri și întrerupte de antichtoni. Fiecare loc era nu numai denumit, ci și ilustrat cu desene înfățișând forme de relief, plante și animale, în timp ce legendele cuprindeau adevărate nuvele. Totul împreună își găsea orientarea într-o manieră complet nouă, executată artistic, operele rezultate neregăsindu-se în stilul nici unei perioade ulterioare. Fiecare pătrat era format din orizontalele și verticalele alcătuind rețeaua ce păstra imaginile ca într-o plasă protectoare. Fiecare pătrat își avea autonomia sa. Fiecare pătrat intra în rezonanță cu pătratele învecinate, cu cerurile de deasupra și cu antipământurile care îl influențau. Pentru o mai rapidă orientare, planșele erau împărțite în două de un Ecuator ce străbătea Marea Mediterană de-a lungul ei. Aici se plasa miezul Pământului și totul argumenta rolul de esență al acestei zone. Husein era mereu mai convins că Ecuatorul de apă, împărțind Terra în părți sensibil egale, intersectat și de bisectoarea verticală a lumii, nu constituie numai „buricul Pământului” (eronat plasat de egipteni, dar mai ales de greci în puncte mult prea neînsemnate pentru un rol atât de mare), ci și inima ce iradiază în tot ce înconjoară sufletul divin. Heraclitian, Al Patruzeci și cincilea credea că un element atât de vital, asemenea Centrului Geographic al Lumii și a Centrului de Influență al Lunii, trebuia să fie fluid, pentru ca întreaga sa energie să se poată revărsa până în periferii, determinând toate traseele și toate pătratele rețelei de meridiane și paralele.
Preocupările Geographului se îndreptau acum exclusiv spre Mediterana. Tot restul nu era decât obligație de serviciu.
După opt ani de tatonări teoretice, Husein avea convingerea că mintea a ajuns să-i cuprindă intuițiile necesare. După opt ani petrecuți la Basra, Al Patruzeci și cincilea simțea nevoia confirmării acestor intuiții. în 675, în ziua când a împlinit 45 de ani, demnitarul, cu sprijinul convingător al califului, a început ceea ce se va numi „Marea inspecție a Mediteranei”. „Ecuatorul fluid” a fost răscolit insulă cu insulă, oglinda apei măsurată din milă în milă, relieful Cerului mereu comparat cu răspunsurile mării. în mai puțin de un an, copiștii, desenatorii, măsurătorii și
interpreții din Basra au primit mai multe date decât ar fi fost în stare să prelucreze într-o viață de om. Geographul oficial nu mai avea răbdarea de a-i dădăci pe toți. Husein organiză mai multe servicii autonome pe domenii și un altul de coordonare și îi lăsă pe toți lucrătorii să-și desfășoare munca. Funcționarii învestiți cu competențe se purtau ca niște vechili și vegheau la avansarea proiectului.
Dar Husein nu era mulțumit: Mediterana s-a comportat aproximativ așa cum s-a așteptat. Diferențele au fost nesemnificative și savantul era convins că prelucrarea datelor va aduce explicațiile necesare. Dar de ce „Centrul Lumii” era deviat spre stânga? Nici o argumentare logică nu justifica această alunecare spre Occident. Pământul ferm nu se putea opri artificial în dreptul Hispaniei. Faptul că, în nord, Britannia și, în sud, Africa „se termină” cam la același meridian nu ducea automat la concluzia preconcepută de mai multe veacuri cum că Mediterana se varsă în Ocean, iar Oceanul se pierde în marginea lumii. Rezultatul acestui raționament dădea naștere unui Pământ asimetric, deci urât. Terra de pe planșele ABRAXAS nu era nici asimetrică și nici urâtă. Forța Cerurilor o reprezintă armonia desăvârșită, al cărei ecou este viața muritorilor. Și, în mod logic, decorul vieții lor.
Prin consecință, părăsind Coloanele lui Hercule, o expediție corect organizată nu poate decât să descopere partea omisă a hărții, centrând Mediterana la loc, în poziția ei firească. Husein declară că ar căuta Atlantida, dar Atlantida îl interesa prea puțin. El nu făcea decât să irite inspirația membrilor expediției plănui-te și a sponsorilor ei.
Prima expediție organizată de Geograph peste limita plină de prejudecăți a Coloanelor lui Hercule a plecat din Tyr, un an după „Marea inspecție a Mediteranei”. Al Patruzeci și cincilea n-a participat personal, el uluindu-și auditoriul prin siguranța anticipărilor sale în legătură cu datele cu care se vor întoarce exploratorii. Al Patruzeci și cincilea calculă, împreună cu Țipor și cu cei mai inițiați colaboratori, întregul decor natural întâlnit în mod sigur tocmai în acele zile de marinarii plecați. Oaspeții simpozioanelor ocazionale din grădinile Castelului Geographului urmăreau încântați, prin evaluările de la distanță, mersul expediției și, se putea spune, participau la ea. Husein n-a greșit niciodată, Husein trebuia să aibă și de data asta dreptate. Iar siguranța de sine a învățatului, logica sa, calculele impresionante ce nu puteau fi urmărite decât de inițiații cei mai avansați, precum și consensul colaboratorilor, toate dădeau certitudinea acestei experiențe unice. Părea că savantul este zi de zi, clipă de clipă, în contact cu cei plecați. Unii șopteau că Husein ar fi fost capabil și de asemenea performanțe de ubicuitate, alții colportau zvonul că Al Patruzeci și cincilea ar avea darul comunicării la distanță.
Doar că, de astă dată, ceva n-a funcționat perfect, ca de obicei. Expediția s-a întors decimată, din patru corăbii a revenit doar una, iar descoperirile promise lipseau cu desăvârșire. Nimic din frumoasa poveste a Geographului nu s-a oglindit în trăirile marinarilor obosiți și dezamăgiți. Desigur, vina nu era a lui Husein, asta era limpede pentru toată lumea, vina era a unor navigatori nepricepuți și a unor întâmplări nefericite, intervenite pe parcursul drumului. Al Patruzeci și cincilea a prevestit și niște furtuni fabuloase într-al treilea careu de după Coloanele lui Hercule, el fiind convins de data și de intensitatea acelor furtuni prin calculele făcute la Basra. însă teribila furtună care a scufundat una dintre corăbiile flotei n-a semănat deloc cu cea din povestea servită publicului în Castelul Geographului. Mai mult decât atât, marinarii se încăpățânau să pretindă că tovarășii lor s-ar fi înecat în cu totul alt loc decât cel indicat de Husein.
1 Mulți, se pare, găsindu-și acolo refugiul în timpul persecuțiilor la care au fost supuși, după ce au fost înfrânți în bătălia de la Nahrwan, pe Tigru, și până ce Moawija a devenit calif.
2 Pe bună dreptate, cititorul se poate întreba de ce, până la stabilirea lui Husein la Basra, biografia operei sale abundă în lucrări, iar de aici încolo, titlurile sunt rar citate, se contrazic între ele, iar scribul se ferește să le pomenească. Nici măcar marea operă despre Mediterana nu ni s-a păstrat, iar referirile la ea sunt dintre cele mai diferite. Peste veacuri, celebrul tratat al lui Al-Biruni pare să se fi inspirat din lucrarea lui Husein, iar Dicționarele și Enciclopediile din secolul al XHI-lea au folosit și ele copios opera Geographului Califului. Dar dacă succesiunea arabă mai pomenește autorul de pe vremea omeazilor, majoritatea autorilor creștini, preluând unele informații, lasă sursa în anonimat. Iar apelativul modem de „Munchhausen al Evului Mediu” va transforma filonul științific în ficțiune exclusivă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.