Mâna lungă și darnică a Arabiei Saudite

WikiLeaks a început să publice zeci de mii de documente diplomatice saudite care demonstrează cât de bine știe acesta monarhie din Golf să folosească petrodolarii pentru a-și mări portofoliul clienților internaționali, scrie Courrier International.

Cele peste 60.000 de documente publicate în așa-zisa SaudiLeaks ”ar putea avea un impact mai mare decât alte scurgeri orchestrate de WikiLeaks”, scrie Washington Post. ”Nu vă așteptați însă ca aceasta să provoace tensiuni la Riyadh”, mai scrie cotidianul american, adăugând că va urma publicarea altor 400.000 de telegrame diplomatice.

The Washington Post scrie ca documentele cu pricina arată cum intervine Arabia Saudită în afacerile interne ale altor state arabe. ”Yemeniții, libienii, sirienii și egiptenii se simt vizați de aceste documente, pentru că ele afectează mult situația din țările lor”.

”Se pare că toata lumea dorea ceva de la saudiți”, scrie New York Times. ”Înainte de a deveni președinte în Egipt, Mohamed Morsi a cerut vize pentru a face pelerinajul la Mecca cu familia. Un om politic libanez a cerut bani cash pentru a-și plăti gărzile de corp, iar agentia de presa din Guineea a cerut 2.000 de dolari”.

”Aceste documente relevă eforturile concertate de a cosmetiza acoperirea mediatică, atat in interior, cât și în exteriorul țării”. WikiLeaks arată că o modalitate de a ”neutraliza” presa străina constă în ”realizarea a milioane de abonamente, în schimbul susținerii propagandei saudite”.

Astfel, televiziunea egipteană ONTV a refuzat să invite un important opozant saudit aflat in exil. Pe site-ul Al-Araby Al-Jadid, din Qatar, se scrie că un ziar egiptean a primit ”1.200 de euro pentru a publica un articol cu ocazia zilei naționale a Arabiei Saudite”.

Reacția oficială a Arabiei Saudite: documentele publicate de WikiLeaks ”ar putea fi” false. Oficialii sauditi le-au mai cerut propriilor cetățeni să nu disemineze aceste informații.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.