Prin felul în care şi-a început activitatea ca şef al ICR, Andrei Marga lasă impresia că în mintea sa se zbenguie câteva mari confuzii: crede că a fost numit directorul Muzeului Ţăranului Român, iar rolul său ar fi să plece cu caloriferul în spinare ca să vadă lumea ce ai dracului suntem noi, românii!
Tare mândru de caloriferul său transilvan, Andrei Marga nici n-a observat că a devenit bufonul preferat al cetăţii, subiectul unor texte pamfletare, în care până şi sinistrul Bodu de la PDL îl ironizează.
N-am nici cea mai mică îndoială că Andrei Marga are în minte numai intenţii bune, numai că n-a înţeles ce pericol mortal este să faci proiecte naţionale alături de o nulitate precum Horia Gârbea, cel care în propriul CV şi-a trecut chiar şi pisica! Cu acest preş al lui Onţanu, era inevitabil ca Andrei Marga să devină un banal subiect de banc.
Oricât de îngăduitori am dori să fim cu noua conducere a ICR, n-avem cum să nu chemăm salvarea când citim comunicatul prin care suntem anunţaţi că vor fi înfiinţate filiale interne ale ICR la Iaşi, Cluj, Craiova sau Timişoara, cu o motivaţie căzută din lumea lui Gâgă: „Promovarea cunoaşterii şi sporirea prestigiului culturii române punând în relief internaţional valori competitive create în locurile respective”!
Dincolo de limba română aproximativă în care este scris comunicatul, se vede că noii şefi ai ICR habar nu au ce trebuie să facă această instituţie. Să constitui filiale regionale pe lângă primării este o idee pe care n-au avut-o nici măcar staliniştii. Va fi o risipire de bani pe criterii regionale, o inutilitate de care ne vom cruci mult timp, un haloimăs pe care nu-l va mai descurca nimeni.
Să luăm, spre exemplu, filiala Craiova. În comunicat ni se spune că directorul acesteia va fi un oarecare Valentin Coşoveanu. Numele real al personajului este Gabriel Coşoveanu şi este decanul Facultăţii de Filologie, care deţine şi funcţia de director al revistei „Ramuri”! Adjunctul lui Coşoveanu este Marinela Pârvulescu, de care n-a auzit nimeni, şi despre care se spune că este chiar nevasta directorului de imagine al primăriţei Lia Olguţa Vasilescu! Ce să facă ăştia doi pentru ICR, dacă nu să amplifice jocurile de culise care au aruncat în aer ICR şi până acum?
Dacă Gabriel Coşoveanu conduce revista „Ramuri”, nu trebuie el să sprijine, de pe această poziţie, cultura din Oltenia? De ce trebuie să mai fie împopoţonat cu încă un titlu inutil? Şi dacă Marinela Pârvulescu şi-a dat un doctorat în Eminescu la Babeş-Bolyai, cu o teză care redefineşte cuvântul „penibil”, este acesta un argument să conducă o filială ICR? Or, în viziunea lui Andrei Marga, cei doi directori trebuie să mai ciugulească nişte bani din bugetele – şi aşa sărace – ale unor primării?
Andrei Marga n-a înţeles că rolul ICR este exclusiv acela de a promova în lume imaginea României prin cultură, lucru care se deosebeşte de promovarea unor personaje, mai mult sau mai puţin ridicole, adunate cu toptanul de prin ţară pentru a fi plimbate prin toate ţările pe bani publici!
ICR-ul trebuie să-şi propună proiecte naţionale, nu internaţionalizarea mediocrităţilor noastre!
Această instituţie trebuie să stabilească nişte priorităţi, cum ar fi un proiect Eminescu, în care sunt încă atâtea de făcut, ori un proiect Brâncuşi, care nici măcar n-a fost început, ori un proiect Cantemir, care a fost lăsat până de curând de izbelişte prin arhivele din Rusia, sau un proiect Blaga, care are un potenţial de neimaginat. Nu e ceva nou, căci aşa fac şi nemţii cu Institutul Goethe, ori spaniolii cu Institutul Cervantes, numai că noi părem a nu fi în stare să ne cuplăm valorile la marea cultură a lumii.
Pentru acest obiectiv, nu e nevoie să-l traducem pe Cărtărescu în limba bulgară, norvegiană sau finlandeză, cu traducători plătiţi să înveţe o limbă română aproximativă, ori cu subvenţionarea publicării acestor traduceri. În locul atâtor filiale prin toate capitalele lumii, ar fi necesar ca atenţia ICR să fie îndreptată spre marile centre culturale din Germania, Italia, Franţa, Spania, SUA. Cu un plan coerent, în câţiva ani România şi-ar putea vedea înfipt drapelul pe harta culturală a lumii, astfel încât Merkel, Reding sau Barroso să nu mai îndrăznească să reducă imaginea ţării la vorbele lui Băsescu sau Ponta! (De ani de zile mă minunez că, pe 4 iulie, când ambasadorii americani pomenesc de începuturile misiunii diplomatice a SUA în ţara noastră, niciun preşedinte sau ministru de externe român nu pomeneşte – din ignoranţă – de întâlnirea lui Schuyler, primul ambasador american în România, cu Eminescu!)
Dar, pentru astfel de proiecte naţionale, e nevoie de câţiva oameni care să priceapă că ţara este mai presus de ambiţiile personale ale unor găşti, care să pună pe primul plan cunoaşterea de către lume a unei Românii culturale ce poate completa spaţiul cultural european.
Nu cu turniruri poetice, precum cele organizate de zevzecul Gabriel Chifu şi onţanistul Horia Gârbea în Grecia sau Turcia, pe banii unor consilii locale, arătăm lumii cine suntem şi nici cu spectacole de balet ori expoziţii despre care se scriu 2-3 articole comandate în presa locală din Norvegia sau Finlanda, ci cu acele proiecte naţionale în care să fie promovate valorile recunoscute ale culturii noastre.
Când Andrei Marga şi Horia Gârbea anunţă că vor să deschidă filiale ICR nu numai la Craiova sau Cluj, ci şi la Beijing, Sao Paolo, Alexandria sau Kiev, oricine îşi dă seama că oamenii ăştia habar n-au ce misiune au primit când au fost numiţi de către Parlament în funcţiile respective!
Când scriu aceste rânduri, am în faţă Raportul ICR 2005-2008, în care sunt trecute mii de acţiuni în străinătate (proiecţii de filme, spectacole de balet, expoziţii, lansări de carte etc,), la care au participat zeci de mii de persoane, pentru care s-au cheltuit zeci de milioane de euro! Singura întrebare pe care mi-o pun este: cu ce folos?
Văzând cum şi-a început activitatea noua conducere a ICR, tragem acest semnal de alarmă pentru a nu fi repetate greşelile din trecut şi să mai fie risipiţi atâţia bani pentru lucruri de nimic, care nu numai că nu sporesc zestrea noastră culturală, ci o pot compromite pentru mult timp de aici înainte!
Dar cât de naivi să fim încât să ne punem vreo speranţă într-un ICR condus de Horia Gârbea (şi pisica lui, Dosia), care, cum singur spune, a publicat „numeroase volume de inginerie şi literatură”?
Sigur, dacă şi Andrei Marga vrea să meargă prin lume cu caloriferul transilvan, nu e o problemă, numai că, pentru organizarea unui astfel de turneu, va trebui să folosească un iPhone 5, o tabletă Samsung Galaxy 3, ori măcar un laptop HP, instrumente pentru promovarea cărora nici un Institut cultural din lume n-a cheltuit bani publici.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.