Medicii solicită o nouă lege a malpraxisului

Este nevoie de o nouă lege a malpraxisului medical. Nu o spun bolnavii, ci chiar medicii, iar Ministerul Sănătății analizează noile propuneri. Colegiul Medicilor solicită o instituție a medierii, astfel încât daunele să fie plătite înainte ca medicii să ajungă la judecata Comisiei de Disciplină. Mai rău este însă că pacienții care vor să reclame medici sunt blocați de proceduri.

Un copil de un an și jumătate ar fi avut șanse să trăiască dacă medicii de pe ambulanță ar fi acționat la timp. Cel puțin așa crede tatăl lui. Copilul, aflat la un pas de comă, a fost plimbat între spitalele din Gorj și București. Părinții au făcut plângere, dar aceasta le-a fost respinsă pentru că tatăl nu a precizat numele medicilor.

Birocrația omoară oameni

„Nu pot ei stabili medicii care au fost. Nu, trebuie eu să merg la managerul spitalului, să fac o solicitare să-mi spună numele medicilor care erau pe ambulanță și a fost de serviciu, să fac către Ambulanța Dolj, să aflu cine a fost pe salvare în acel moment, pentru că ei nu pot stabili“, povestește Valeriu Bărbuică, tatăl copilului.

Pe lângă birocrație, și lipsa de comunicare între medic și pacient poate duce la tragedii. „Dacă medicul ar dovedi mai multă empatie, o comunicare mult mai bună cu pacientul, un umanism mai mare, cu siguranță nu ar ajunge să fie reclamat“, spune Radu Vlădăreanu, președintele Comisiei Superioare de Disciplină.

102 medici cercetați anul trecut

Dar cea mai recentă problemă descoperită de membrii Comisiei de Disciplină se leagă de condițiile din spitale. Ministerul Sănătății promite și investiții, dar până atunci, reprezentanții acestei instituții speră ca legea malpraxisului medical să fie refăcută. „Avem o problemă cu malpraxisul. Vom promova o nouă lege a malpraxisului, și atunci probabil că lucrurile se vor rezolva“, explică Sorina Pintea, ministrul Sănătății. „Noi am propus o instituție a medierii prejudiciare. Dacă oamenii se împacă și își retrag plângerea, asiguratorul meu de malpraxis plătește pacientului daunele solicitate sau cuantumul pe care îl hotărâm între noi“, spune Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România.

Anul trecut, 102 medici au fost cercetați, în 75 de cauze. Numărul este cel mai mic din ultimii 12 ani. Cei mai reclamați au fost medicii cu specializările chirurgie generală, ATI și obstetrică-ginecologie. Comisia de Disciplină a acordat 11 mustrări, 6 avertismente, 1 vot de blam și o suspendare, timp de o lună.

Cel mai recent caz

Rudele unei femei de 46 de ani care a murit după o banală amigdalită spun că medicii de acolo nu au făcut tot posibilul să o salveze. Medicii de la Spitalul din Târgu Jiu susțin că şi-au făcut datoria, iar bacteria care i-ar fi agravat starea de sănătate a fost contractată în altă parte. Asta, deoarece fiul femeii susţine că mama lui ar fi contractat şi o infecţie intraspitalicească, fapt ce i-a agravat starea de sănătate. Rudele mai spun ca microbul s-a răspândit în corp din cauză că medicii nu și-au dat seama că are o infecție și nu i-au acordat femeii tratamentul corespunzător. Fiul acesteia a depus plângeri la Colegiul Medicilor și la poliție.

Femeia a ajuns la spitalul din Târgu Jiu la sfârșitul lui februarie. A fost supusă unor intervenții chirurgicale, dar pentru că starea ei s-a agravat a fost transferată la spitalul din Craiova. Rudele femeii cred că a murit din cauza unei bacterii luate din sala de operație. „Nu e posibil să mergi la spital și să mori. Am insistat să o ducem la spitalul Floreasca, la București. Hai să-i facem RMN. Nu-i nevoie de RMN. În a treia zi mi-au spus că nu merge RMN la spital“, spune fiul femeii.

„Ei au incizat-o în patru zile de patru ori. În trei zile au schimbat tratamentul de patru ori“, continuă acesta. Medicii de la spitalul din Târgu Jiu spun că şi-au făcut datoria, iar bacteria care i-ar fi agravat starea de sănătatea a fost contractată în altă parte. „S-au făcut investigațiile, și antibiogramă, și tratament pe antibiogramă. A fost trimisă în urma unui examen de computer tomograf la Chirurgie Toracică în Craiova. Deci din punctul nostru de vedere pacienta a beneficiat atât de investigații, cât și de tratament corespunzător“, explică Ramona Oprea, purtător de cuvânt la Spitalul Județean Târgu Jiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Vorbiti empatie, talent, astea sunt daruri pe care nu oricine le primeste, iar Medicina inseamna un grad mare de acumulari de date, exista o dualitate daca nu esti tare/rece nu poti interveni eficient, dar asta in timp te face sa devii indiferent fata de cei in suferinta, intr-un fel ne vine sa-i criticam, insa nu stiu cati din noi si-ar pastra calmul fata de un ranit. Sunt neglijente/incompetente, dar pot fi si un complex de factori, nu am sa uit ca se poate muri dupa o banala operatie de apenticita, o interventie ce dureaza foarte putin, se poate efectua si cu anestezie locala si cu toate astea se moare. De ce? O infectie? De ce nu se introduce si o terapie cu antibiotic in cazul interventiilor chirurgicale, ar putea preveni infectarea pacientilor. Teoretic pt. ca de virusi/sarcom nu te pot feri, ramasi pe intrumentarul nesterilizat. Acum 30 de ani existau autoclave in care se sterilizau intrumentele, se mai folosesc?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.