Muncitorii lui Umbrărescu s-au întors la muncă! Dar nu pe autostrăzi

Cativa muncitori lucreaza cu excavatoarele la autostrada Transilvania, finantata de compania americana Bechtel, in zona unui viaduct de pe tronsonul Campia Turzii-Gilau, judetul Cluj, marti, 26 septembrie 2006. (David Shugar/NewsIn FOTO)

Compania UMB, controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, au revenit în acest moment la lucru după ce constructorul a încercat să lase de înțeles că va opri total activitatea pe toate șantierele în ciuda contractelor semnate și a termenelor asumate. Conform CNAIR, UMB lucrează pe următoarele loturi:
– DEx Craiova – Pitești
– Tronson 2, Lot 2 (Piatra Olt – Valea Mare)
– Tronson 3 (Valea Mare – Colonești)
– DEx Brăila – Galați.

Din câte se observă, lipsesc autostrăzile: Autostrada Transilvania, respectiv loturile Nădășelu-Mihăiești și Mihăiești-Zimbor, unde muncitorii UMB nu s-au prezentat de luni la muncă. UMB mai desfășoară la ora actuală activități de proiectare pentru următoarele obiective:
– Autostrada Transilvaniei (sectorul Zimbor – Poarta Sălajului),
– A0 Nord, lotul 2 și 4,
– DEx Craiova –Pitești, Tronson 4 (Colonești – Oarja – Pitești),
– Podul Cosmești,
– VO Galați.

”Muncitorii UMB nu sunt la lucru fiindcă birocrații au amânat intenționat suplimentarea prețului contractului care să reflecte creșterile reale de costuri cu materialele”, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură. Mai exact, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere le promite constructorilor, nu doar celor de la UMB, de peste jumătate de an că guvernul va adopta prin OUG formula polinomială de ajustare a prețului contractelor, în contextul creșterii prețurilor la materialelor de construcții. Nimic nu s-a întâmplat.

UMB, care are contracte cu CNAIR în valoare de 6,11 miliarde de lei (fără TVA), este singurul constructor din Romania care a cerut până acum pe de o parte rezilierea amiabilă a unor contracte iar pe de altă parte a început să înregistreze o absență masivă a muncitorilor din două șantiere.

De altfel, cele două șantiere ale UMB de pe Autostrada Transilvania sunt singurele din România de pe care întregul personal lipsește nemotivat încă de la începutul acestei săptămâni.

Creșterea prețurilor provocate de situația geopolitică actuală este resimțită de toți constructorii care lucrează pe șantiere în România, dar niciun alt constructor nu a încetat lucrul în șantier.

”Trebuie precizat că România a inițiat în premieră o legislație care să vină în sprijinul antreprenorilor astfel încât aceștia să resimtă cât mai puțin șocul scumpirii materialelor de construcție. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu companiile pe care le coordonează a sprijinit Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) să elaboreze OUG 64/2022 privind formula de escaladare a prețurilor la materialele de construcție. De asemenea au sprijinit MIPE să elaboreze un nou act normativ care va clarifica mai multe aspecte legate de escaladarea prețurilor, care urmează să fie aprobat de Guvern. În ceea ce privește contractele semnate cu CNAIR, în afară de șantierele UMB și ale Tirena Scavi (care nu lucrează din alte considerente), la ora actuală în România mai sunt deschise încă 20 șantiere pe care lucrează constructori din România, Austria, Italia, Turcia, Japonia și Grecia care nu au întrerupt lucrările”, susțin reprezentanți CNAIR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

5 Comentarii

  1. E asa o criza economica grozavă,ca nu ai pe cine sa angajezi. Nici în Occident nici în România, nu găsești angajați…e jale.Zici ca toata lumea e in Grecia, la plaje

  2. Lasă că se va lucra la iarnă de acasă..!!..are grijă guvernul meu să dea de lucru la ukrainieni!!..

  3. Guvern de hârtie creponata !
    Fa ceva ca economia să meargă!
    Firmele au profit dar nu pot face lucrări gratis .
    Cu privire la electricitate și gaze !
    Ă câștigat ceva ROMÂNIA din acele ” privatizari” hoațe,spagoase ?
    Nu! Categoric NU ! A pierdut imens.
    Aveti fermitate si hotărâre?
    TRECETI LA RENATIONALIZAREA PRODUCTIEI ȘI DISTRIBUTIEI DE ELECTRICITATE SI GAZE !
    AVETI CURAJ ?
    RETURNATI LUI OMV CAT A PLATIT LA PRIVATIZARE ( un furt cu legea trecuta de Năstase prin parlamentul dominat de psd6), mai puțin șpaga!
    De Ce Năstase nu a vandut petrolul si gazele pe bursa păstrând pentru statul român pachetul majoritar de acțiuni? Ungurii așa au facut cu MOL. Pachetul majoritar e al statului maghiar. Dar pe bursă e fără șpagă.

  4. Oana are perfecta dreptate.
    Lui Creponatu cu stele ii dau nota zece,cu felicitări.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.