Au mai rămas fix trei săptămâni până la concertul organizat la Teatrul Național din București și care marchează 50 de ani de muzică pentru Nicu Alifantis. Înaintea acestui eveniment, artistul dezvăluie cititorilor cotidianul.ro cum va fi această întâlnire, ce face cu emoțiile care nu-i dau pace în ciuda deceniilor de experiență, dar și care este averea sa cea mai de preț.
– Urmează un concert care marchează o carieră. Ce selectați din cei 50 de ani de muzică pentru un asemenea moment aniversar?
-E o misiune grea, recunosc. Recunosc, playlistul fiecărui concert e important, doar că acela din 6 decembrie trebuie să aibă un ceva în plus decât de obicei.
Este vorba despre o dublă aniversare: va fi o sărbătoare – 50 de ani petrecuți de mine prin scenă din care 10 alături de FragileBand, respectiv de Răzvan Mirică, Mihai Neniță, Lyuben Gordievski și Adrian Flautistu.
Bucuria pe care o trăim ori de câte ori suntem împreună pe scenă va fi mult amplificată de astă dată prin faptul că ne vor fi alături atât de mulți oameni. Parcă-i văd acolo și parcă-i aud: ia, să vedem, băieți ce-ați făcut voi în acești 10 ani? Cei din sală au așteptări mari de la noi la fiecare spectacol, iar noi am căpătat în timp un prost obicei. Nu vrem să-i dezamăgim. Revenind, va fi un concert în care vrem să oferim spectatorilor cântece vechi, pe care știu sigur că vor să le audă, împachetate în spațiul sonor specific acestui FragileBand, dar și cântece noi, surprize muzicale și povești, doar e seara de Moș Niculae, nu-i așa? 
Ne dorim să fie ca o întâlnire între prieteni în care să ne spunem multe și frumoase.
-Care ar fi diferența, în afară de timp, dintre primul concert pe care l-ați avut și cel pe care îl pegătiți?
-Indiscutabil emoțiile. La primele concerte, emoțiile erau imense, mă dominau, mă sugrumau. Eram terminat. Acum, după atâția ani, tot am emoții, dar se pare că și ele au mai îmbătânit, au slăbit în puteri, așa că le domin, mă folosesc de ele, le aduc de partea mea. Experiența căpătată în toți acești ani și-a spus cuvântul, dar emoția tot există și e bine că-i așa. Fiecare spectacol e un examen pe care-l dai în primul rând cu tine și apoi cu cel mai drastic profesor care este publicul. Oricât de bine ai învățat lecția tot îți umblă ceva prin stomac, îți tremură glasul, ți se usucă gura, îți transpiră mâinile. Dar cum orice examen trebuie luat și nu oricum, atunci te transformi într-un biruitor. Eu cred că dacă un om al scenei spune că n-are emoții la fiecare întâlnire cu publicul, minte.
-Ce întîlnire artistică v-a marcat muzica și cariera?
-Au fost multe întâlniri, una mai importantă ca alta. Totul a început cu Mircea Florian de la care am învățat ABC-ul muzicii de teatru, apoi, au fost Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu, Radu Beligan, Dinu Săraru, Adrian Păunescu, Silviu Purcărete, Ducu Darie, Tudor Gheorghe, Adrian Enescu, Johnny Răducanu, Sile Dinicu și mulți, mulți alții cu care, fie am lucrat, fie, pur și simplu, am avut șansa de a-i cunoaște. Toate aceste întâlniri înseamnă, fără doar și poate, averea mea cea mai de preț.
-Ce le-ați cînta acum?
-Le-aș cânta ce știu, ce simt, ce-mi place, pentru că tot ce fac în prezent este și rezultatul celor învățate de la ei. Nu pot decât să fiu mândru că am avut astfel de dascăli.
-Ați ajuns la o concluzie după atîția ani de muzică?
-Cred că da. E bine să crezi în tine, în ceea ce faci, să fii conștient de valoarea ta, să nu te lași pradă succesului, să-ți urmezi drumul pe care ai pornit, să-ți respecți breasla și publicul, să înveți permanent și, mai ales, să muncești.
-Cum percepeți muzica de acum, pe care o auziți din mașini, din locurile în care oamenii petrec, cea pe lîngă care treceți?
-Că toate își au timpul lor, că publicul va cerne totul și că va rămâne ce trebuie să rămână. Indiferent că ne place sau nu ceea ce ascultăm sau că este sau nu la modă. Există o anume ciclicitate a curentelor muzicale, firească într-un fel, și datorată gustului și educației noilor generații, așa că nu prea ai cum să te pui împotriva valului. E bine să fii îngăduitor. Amintește-ți mereu de tine, cel din tinerețe.
-Dacă ar fi să reduceți totul la un mesaj muzical, ce ați cînta?
„Mame, nu vă dați copiii / Să se facă clovni, artiști, / Ăștia nu sunt buni decât să fie / Ori prea veseli, ori prea triști…”
-E un refren dintr-un cântec mai vechi de-al meu. Urâte vremuri pentru artă și slujitorii ei. Probabil, că tocmai această conjuctură nefericită va fi propice apariției unor lucruri a căror valoare va fi deosebită, cine știe?
-Când și cum s-a format grupul Fragile Band?
-FragileBand, ca și construcție artistică, s-a născut în data de 17 decembrie 2013 pentru un concert – omagiu adus Maestrului Radu Beligan la cea de-a 95-a aniversare a domniei sale sărbătorită de domnul guvernator Mugur Isărescu la Banca Națională a României.
Așa că am hotărât că pentru acea întâlnire, să fie ceva deosebit, ceva care să-i facă plăcere Maestrului să audă. Mă bucur că am fost inspirat în a alege formula aceasta pentru că i-a făcut mare plăcere.
Apoi, s-a transformat într-un proiect multicultural, un spectacol plăpând, delicat, în care am pus laolaltă instrumentele vii, acustice, vibrând cu emoție, aidoma fibrelor pline de viață din care au fost zămislite, în poezia ce erupe delicat sau cu vigoare prin sentimente, iubiri, trăiri, patimi, întâlniri, despărțiri, aidoma existenței noastre. Ce-a ieșit din această alchimie? O muzică în varii ritmuri și graiuri, o călătorie de la fado la rock, pe șoapte de poezie de pretutindeni, un elixir al vieții, care, sper din tot sufletul, să vă bucure!
–Dacă ar fi să vă puneți singur o întrebare după 50 de ani, care ar fi aceea?
-De ce? Să-ți dedici 50 de ani din viață întru totul meseriei este pur și simplu o nebunie. De ce-am făcut-o? Habar n-am. Probabil pentru mine, pentru voi, pentru că așa a fost să fie, dar mai ales, pentru că mi-a plăcut la nebunie!
ALIFANTIS & FRAGILEBAND – POVESTE DE IARNA – CONCERT DE MOS NICULAE ALIFANTIS va avea loc pe 6 decembrie la ora 19.00, la Teatrul Național București.
acesta este un ARTIST. Felicitari !
Să-ți dedici 50 de ani meseriei nu-i mare lucru.Ia să-l vezi,domnule Alifantis, pe tova…-pardon domnul iliescu! Și alții, asemenea, gen marțian dan samd.Glumesc desigur.La Mulți Ani activi și melodioși! Muzica e o „boală”incurabilă dar una plăcută, ca orice artă, dealtfel.
a trecut o viata de om, multa sanatate si putere si zile pt a prinde centenarul de viata!
Felicitari pentru arta maestrului si inspiratie in continuare in urmatorii 50 de ani!. Am la loc de cinste cateva albume vinil cu muzica lui Nicu Alifantis. Nu cred ca multa lume mai are albumul „Dupa melci” pe versurile minunate ale lui Ion Barbu.
Domnia sa este foarte ingaduitor cu „muzica” zilelor noastre. Eu am rezolvat problema simplu: mi-am anulat radioul din masina si mi-am pus un stick cu muzica clasica, si rock din anii 70-80 si nu sunt nevoit sa ascult trash.
decat pot spune si ma mandresc ca sunt contemporan cu un artist atat de devotat gliei in care s-a nascut https://www.youtube.com/watch?v=n1FMLFAJSw8&ab_channel=VatraVlahilor
PS pt ca tot s-a vorbit de Imn oare acesta n-ar putea fi?
Calul bălan ! De știe!
Alt pupazoi ciripitor la securitate.Si daca are talent ,ce ? Talentul nu inlocuieste caracterul. Multi au suferit inchisoare si batai din cauza ciripiturilor „vedetelor” comunismului.
E si asta ie o chestie sti sa te schimbi odata la 10
ani primu m-asi face tehnofotoredactor de top va dati seama 10 ani apoi balerin 10 ani as fi lebada neagra binara vai mama ei si neagra si nici nu știe vai de capu ei ce sex mai are e ca nenea Gigi la volan muci.. apoi desgustator de vin 10 ani cu bere ca greu gasesti ceva pe suflet, nu pe ultimul rand as fi matron 10 ani, apoi 10 ani a-și omorî copii in Gaza ca vad ca se poarta 4000-5000 fara numar… 10 ani ca eu prind s100a as fi presedinte de ceva de tara de Onu gen as conduce Madagascar undeva…
Felicitări! Nu se mai „fabrică” artiști și oameni ca Nicu Alifantis. Este un maestru desăvârșit, un mare și genial român. Apreciez tot ce a compus și cântat Maestrul Alifantis, atât înainte de 1989 cât și după. Mai ales, că a avut deminitatea de a-l aprecia, în cântec, pe Ceaușescu cel Mare.