(VIDEO) Codul Penal, vot final tot cu scandal

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul care aduce modificări la Codul penal, cu 167 de voturi pentru 97 împotrivă, 19 abțineri, în calitate de for decizional, după ce marți inițiativa a trecut de Senat.

PNL a anunțat deja că va ataca modificările la CCR.

Iniţial, miercuri erau programate dezbaterile, iar votul final urma să fie dat joi.

„De astăzi România nu mai e un stat de drept. A devenit un stat de Dragnea. Dvs considerați că nu este o infracțiune, ci e o faptă pe care v-o asumați și cu care v-ați mândrit. Vine și o zi de mâine cei care ați votat acest Cod al rușinii. Acest Cod nu cred că va intra în vigoare. Vom folosi pârghii, CCR, președintele, chiar tribunalul. Vom folosi toate pârghiiile pentru că suntem de partea corectă a istoriei”, a declarat parlamentarul USR Ion Stelian.

Update. Plenul Camerei Deputaților a aprobat articolul privind abuzul în serviciu în forma decisă de Comisia specială condusă de Florin Iordache. Articolul a primit 118 voturi „pentru” și doar 90 de voturi „contra”.

Înainte de votul pe articol, au fost respinse formele propuse de UDMR, PNL și, respectiv, USR pentru abuzul în serviciu. PNL l-a acuzat pe președintele de ședință, Gabriel Vlase (PSD), de conducere abuzivă a dezbaterilor și a solicitat o pauză de consultări de 5 minute. „Pauză de consultări de un minut”, a fost răspunsul lui Vlase.

Florin Iordache, președintele Comisiei speciale, a promis, în plenul Parlamentului, că modificările la Codurile Penale vor fi promulgate în maximum două săptămâni. „Suntem cumva la capăt de drum, un drum pe care ni l-am asumat. A exista multă manipulare și dezinformare. Astăzi, CCR va respinge ultima sesizare”, s-a arătat convins Florin Iordache.

Update. Deputatul USR Stelian Ion a declarat miercuri, la dezbaterile din plenul Camerei asupra modificărilor la Codul penal, că motto-ul zilei ar trebui să fie „visul oricărui infractor este să scrie chiar el Codul penal”.

De asemenea, deputatul PNL Ioan Cupşa spune că firul roşu al modificării Codurilor penale este protejarea exclusivă a infractorilor, iar deputatul UDMR Attila Korodi a susţinut că formaţiunea sa nu va vota modificările Codului penal dacă nu vor fi acceptate amendamentele Uniunii, respinse luni de Comisia Iordache. Preşedintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a spus că achitările unor oameni cercetaţi penal au creat „mari probleme”, motiv pentru care s-a impus modificarea Codurilor penale, potrivit news.ro.

Update. Plenul Camerei Deputaţilor a început miercuri dezbaterile pe modificările Codului penal, după ce Opoziţia a solicitat scoaterea acestora de pe ordinea de zi şi retrimiterea la Comisia specială. Votul majorităţii a decis respingerea celor două propuneri.

Liderul grupului PNL de la Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului.

„PNL vă solicită să scoateţi de pe ordinea de zi de astăzi proiectul de lege referitor la Codul penal întrucât sunt încălcate dispoziţiile regulamentare referitoare la punerea la dipoziţia parlamentarilor în vederea dezbaterii a acestui raport cu cel puţin 24 de ore înainte. Ţin să vă menţionez ca argument în plus pentru a vă decide să votaţi în favoarea propunerii PNL că dezbaterile în Comisia specială de modificare a legilor Justiţiei pe Codul penal s-au încheiat aseară, la o oră destul de târzie, nu au avut timp colegii să vadă tot raportul elaborat de comisie şi, din nefericire, dacă astăzi, în stilul care caracterizează în ultima perioadă dezbaterea din Camera Deputaţilor, acest proiect de lege nu va fi dezbătut consistent, temeinic, în bună cunoştinţă de cauză, riscăm să aruncăm ţara în haos şi să o punem la dispoziţia infractorilor şi corupţilor”, a spus Turcan.

Propunerea liberalilor a fost respinsă, înregistrându-se 92 de voturi „împotrivă” şi 50 „pentru”.

Ședința în plen a Camerei Deputaților României din 4 iulie 2018. Dezbaterea și adoptarea Modificărilor Codurilor Penale. Cameră decizională.

Publicată de Privesc.Eu pe Miercuri, 4 iulie 2018

Marţi, proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat de plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 74 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă şi nouă abţineri, după o şedinţă tensionată, în care opoziţia a încercat să lase puterea fără cvorum, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece senatorii UDMR au venit în sală pentru ca şedinţa să poată continua.

Raportul a rămas în forma adoptată de Senat, modificările fiind unele de natură tehnică.  S-au înregistrat 12 voturi „pentru”, şapte împotrivă şi două abţineri – din partea UDMR. Proiectul de modificare a Codului penal, iniţiat de parlamentari PSD şi ALDE, a fost adoptat marţi în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, potrivit agerpres.ro.

Legea nu a suferit modificări majore faţă de forma adoptată de Senat, fiin respinse amendamentele PNL şi USR, dar şi un amendament propus de UDMR pentru redefinirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Proiectul intră miercuri la dezbateri şi joi la vot în Camera Deputaţilor. Comisia a respins amendamentele PNL şi USR pentru redefinerea abuzului în serviciu, dar şi un amendament propus de UDMR pentru redefinirea infracţiunii de abuz în serviciu, după ce grupul PSD a votat „împotrivă”.

Astfel, potrivit amendamentului, din infracţiune era exclus pragul valoric şi se introducea interzicerea unor drepturi în cazul comiterii abuzului în serviciu. De asemenea, era eliminată formula ”în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Modificările la CODUL PENAL sunt facute de catre faptuitorii, HOTI, DERBEDEI, GOLANI, ETC pentru a beneficia HOTII, BANDITII, TICALOSII, TRADATORII ,ETC. Desi DREPTUL este consacrat pentru APARAREA VICTIMILOR ele nu sunt consultate si nu participa la elaborarea legilor penale .Dar nu participa nici ELITELE ori SPECIALISTI IN DREPT , DE RENUME . IN ACEASTA SITUATIE in cazul lui DRAGNEA care a furat de la copii amariti si flaminzi , fara parinti si nu numai acuzatia de ABUZ IN SERVICIU trebuie schimbata in ACTIUNE CRIMINALA, IMPOTRIVA CELOR NEPUTIINCIOSI ORI NEJUTORATI SAU INTREPRINSA PENTRU SARACIREA POPULATIEI , ORI PENTRU EXTERMINAREA POPORULUI ROMAN.

  2. Dupa achitarile precum ca,fapta nu exita, parchetarii vanduti strainatatii (cheile justitiei lui base)ar trebui sa se ceara la pensie babana!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.