Noul RADET, amenințat cu insolvența

Producătorul de căldură al Capitalei, compania ELCEN, deținută de Ministerul Economiei, anunță că analizează toate opțiunile legale pentru recuperarea creanțelor pe care i le datorează Compania Municipală Termoenergetica, aflată în portofoliul Primăriei București, inclusiv formularea unei cereri pentru deschiderea procedurii de insolvență. În acest scenariu, ELCEN va solicita și atragerea răspunderii conducerii companiei municipale. Termoenergetica este regia de termificare a Capitalei, fiind urmașa defunctei RADET, care a dat faliment.

Potrivit unui comunicat al ELCEN, intenția vine ca urmare a faptului că Primăria Municipiului București (PMB) nu a virat către Termoenergetica subvenția aferentă perioadei decembrie 2019 – mai 2020, în valoare de 652,22 milioane de lei.

„Neplata subvenției a creat mari probleme financiare ELCEN-ului.

Datoriile acumulate de Termoenergetica față de ELCEN au ajuns, la data de 12.07.2020, la 422,1 milioane lei. Suma reprezintă contravaloarea facturilor neachitate de compania municipală, către ELCEN, în perioada februarie-mai 2020.

Urmare a acestei situații, ELCEN a ajuns să acumuleze, la rândul ei, o datorie de 200 milioane de lei către furnizorul de gaze naturale și către prestatorii de servicii auxiliare.

În prezent, ELCEN se află în situația iminentă de a înregistra un cash-flow negativ, fapt care va conduce la imposibilitatea achitării facturilor emise de furnizorul de gaze naturale.

În acest context, ELCEN a primit deja o notificare privind posibila sistare a livrării gazelor naturale, în cazul neachitării obligațiilor financiare.

Dacă se va ajunge în această situație, ELCEN nu va mai putea produce energia termică necesară pentru asigurarea, de către Termoenergetica, a apei calde și a căldurii în București”, se mai arată în comunicatul citat.

„Situația actuală arată că Termoenergetica a luat de la RADET nu doar aceeași echipă de conducere care a băgat RADET în faliment, dar și modelul de management, pe care vedem că îl implementează în același mod dezastruos la noua companie’’, a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN.

,,Să cumperi marfă fără să o plătești, știind că nu ți se întâmplă nimic, reprezintă o strategie care, din păcate, va accentua și mai mult criza în care se află sistemul de termoficare din București. De suferit, din păcate, vor avea bucureștenii și celelalte instituții racordate la rețea care, deși își plătesc la timp facturile, s-ar putea să nu mai primească apă caldă și căldură. Facem un apel la responsabilitate, la identificarea unor soluții care să deblocheze această situație financiară gravă și care să asigure premizele pentru pregătirea sezonului de iarnă, mai ales că situația infrastructurii de furnizare a agentului termic este critică”, a mai declarat Ovidiu Neacșu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4596 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Normal ca nu a virat subventia. Madame Firea este preocupata sa cheltuiasca banii pe trimis turistii in Grecia. Jos primarul pomanagiu, BOLSHEVIC si securist.

  2. Si nu il intrebam pe d-l Piperea despre chestia asta? Il lasam sa isi dea cu parerea iar despre orice mai putin despre situatia pentru care a fost platit din bani publici sa o rezolve…

  3. in 2008 ziceam:
    8 AUGUST 2018 LA 17:57
    cum ziceam de acum 2 ani, firica aruncă banii numai pe paranghelii, iar problemele adevărate ( radet-elcen, centură, spitale etc) zac pe hârtie. Iar banii noştri se duc…
    Se pare ca aveam dreptate…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.