Am vorbit anterior despre fortificația/delimitarea cu trunchiuri de stejar a spațiului Curții Vechi a Bucureștiului ridicată de Mircea Ciobanul la mijlocul secolului al XVI-lea
Nu știm pentru cât timp a funcționat aceasta, însă planul fortificației va evolua constant pe parcursul secolelor XVII și XVIII, întăritura de lemn nefiind abandonată complet. Relatări ale sirianului Paul din Alep consemnează în 1656 că Palatul avea întăritură de lemn. Probabil că această palisadă a fost înlocuită treptat.
Se schimbă în primul rând materialul de construcție. Noile ziduri de incintă sunt construite acum din cărămidă legată cu mortar de var, fiind mult mai trainice. Vechile porți ale incintei de lemn sunt înlocuite de turnuri de acces ce aveau și rol de supraveghere.
Totodată, în această perioadă se constată o extindere a suprafeței Curții, cu precădere spre malurile Dâmboviței, prin lucrări de înălțate a terenului cu resturi de materiale de construcții și resturi de la grajdurile domnești.
O primă etapă de construire a incintei de cărămidă este documentată arheologic în prima jumătate a secolului al XVII-lea în timpul domniei lui Matei Basarab. Zidul gros de 1,1 metri a fost construit pe un sistem de pari de lemn ce aveau menirea de a oferi o fundație stabilă. Segmente din această etapă au fost descoperite încă din anii ’50 ai secolului trecut în curtea interioară a Hanului lui Manuc, dar și în împrejurimi.
Sfârșitul secolului al XVII-lea consemnează o nouă etapă în evoluția acestei fortificații. Cronica lui Radu Greceanu consemnează reparațiile pe care domnitorul Constantin Brâncoveanu le-a făcut zidului de incintă întrucât „era stricat și foarte scund”. Totodată domnitorul a hotărât extinderea spre sud a perimetrului Curții. Astfel, al doilea zid de incintă gros de circa 0,85 m a fost identificat la circa 20 m sud față de primul zid.
Laturile de est, nord și vest nu au suferit schimbări de amplasament.
Grație cercetărilor din perioada anilor 2006-2011 făcute de Muzeul Municipiului București, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan și Muzeul Național de Istorie a României azi, cu o simplă plimbare prin Centrul Istoric al Bucureștilor putem reface traseul acestei incinte. Pornim din fața intrării în curtea interioară a Hanului lui Manuc (cândva Poarta de Jos a Cetății) în sus pe strada Șepcari. Trecem de Covaci și mergem până la intersecția cu Gabroveni.
Ne oprim!
În caldarâm se vede marcat, cu bolovani de râu, zona colțului de nord-est al fortificației. Facem stânga pe Gabroveni și urmărim traseul marcat cu bolovani. Din loc în loc parcă zidul se lățește. Sunt urmele contraforților meniți să sprijine zidul din exterior. Urmărim traseul până când acesta dispare sub clădirea de pe partea stângă a străzii, la Gabroveni nr. 19. Dar continuăm drumul până când facem din nou stânga pe strada Șelari și coborâm spre Dâmbovița. Deși încă sub picioarele noastre, traseul zidului de vest nu se mai vede. În ciuda recomandărilor făcute la cea vreme, nu a fost marcat pe toată lungimea descoperită. Îl redescoperim pe o bucată scurtă la intersecția cu strada Franceză, coborând lin spre apă. Ca să închidem traseul facem încă odată stânga și ne întoarcem în fața Hanului lui Manuc, la Poarta de Jos.
Trebuie să ne imaginăm că în puncte cheie se găseau și mai multe turnuri de supraveghere ce funcționau probabil și ca puncte de acces în interiorul Curții. Am amintit deja Poarta de Jos, dar cercetările arheologice au confirmat existența altuia pe latura de vest în strada Șelari nr. 13. Planul Ernst din 1791 marchează existența altor două posibile turnuri pe colțurile de nord-vest, respectiv sud-vest.
Curtea Veche a ocupat ca maximă întindere o suprafață de aproximativ 25000 mp, fiind de-a lungul timpului un loc al prefacerilor generate de voința domnitorilor, cutremure și incendii.
Articol scris de Dr. Theodor Ignat, șef birou,
Dr. Elena Gavrilă, muzeograf
Biroul de Istorie Veche și Arheologie, secția Istorie, MMB
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.