Parlamentul s-a autodizolvat în uralele mulțimilor dezlănțuite

Marmulis, căpitanul fregatelor imperiale, m-a căutat la telefon, Amirale, vreau să vin și eu în flotă, vin cu toate fregatele mele, să știi, parol. Oricine vine, e primit cu mare bucurie i-am spus, de vreme ce eu sunt Amiralul, pardon, Președintele. Da, eu sunt Președintele proaspăt ales, așa că, Sartre mă roagă să mijlocesc o întâlnire între el și Hrușciov, pentru a clarifica niște aspecte legate de societatea comunistă înfloritoare și de câteva chestiuni doctrinare, în timp ce Freedman, îmi cere sus și tare, să-l întâlnească pe Vaclav Havel, pentru a lămuri unele neclarități care umbresc, într-un fel de neînțeles, doctrina liberală a celor trei garoafe.

Garoafe? Cam așa ceva, metaforă, filozofie politică ocultă, neoliberalism sau, cine știe rătăcire intelectuală, cumva. Athanasie Bathanasie, un ideolog comunist din Toronto, îmi cere în mod expres să se vadă cu Mao și cu Lenin, pentru că poate lămuri controversa lor ideologică, abruptă, devastatoare, periculoasă și distrugătoare. Cam pompoase cuvinte zic eu, dar nu mă împotrivesc, de ce să mă împotrivesc tocmai acum când traversăm momente istorice remarcabile. Îl chem pe ofițerul mașinist, un tip șmecher, blondin, teribil de bun, de inventiv și de necesar.

O să andocăm la Paris, pricepi? Așa facem șefu’, zice, în timp ce valurile lovesc cetăți, palate, magazine, aeroporturi, cazărmi și depozite de mărfuri. Unde te găsesc, Amirale, pardon, domnule Președinte, strigă Umberto Eco, vesel, pus pe șotii estetice, vreau să-mi aranjezi o întâlnire cu Marquez, vreau să înțeleg dacă a înțeles cum e cu Opera Deschisă! Când să-i spun că Marquez nu e de găsit, deocamdată, vine repede Pilsudsky să-mi zică, vai, că Parlamentul s-a autodizolvat și că Guvernul și-a dat demisia în uralele mulțimilor dezlănțuite.

Gata, Republica se naște, înflorește, iat-o, ce să mai vorbim! Coco Channel se alintă un pic, la fel Dalila, la fel Mata Hari, la fel Angela Merkel, Cameron Diaz, Sandra Bullook. Le invit la Paris, coborâm de pe punte, atenție la pasarelă, atenție la parâme, atenție la matrozi. Matrozii sunt strașnici, bine încercați pe ocean, niște haidamaci, hârșiiți în lupte navale, în bătălii maritime, atenție, e o mină la babord! Coborâm la Paris de pe Nava-Amiral, mulțimile se dezlănțuie fericite, speriate, temătoare, voioase, a venit Amiralul, pardon, a venit Președintele, vrem scăderea vârstei de pensionare, așa vrem, vrem, vrem, vrem, dar ce nu vrem, strigă mulțimile de francezi dezlănțuiți. Așa va fi, le promit tuturor printr-o porta-voce de tablă pierdută de Amiralul Nelson la Trafalgar.

Consilierii mei, ofițerii de cart, consemnează promisiunea făcută solemn, trece un dirijabil japonez, trece o pasăre albastră, trece o dronă iraniană, trece un stol de spioni din MOSSAD, fâlfâind agale către noi aventuri epocale. Republica se ridică maiestuoasă pe deasupra valurilor și navighează liberă, liberă, liberă. Tot mai multe ambarcațiuni, cuirasate, submarine atomice, vase de croazieră, iahturi, distrugătoare, torpiloare, cargouri ni se alătură venind de pe toate mările și de pe toate oceanele în mare viteză cu jdemii de noduri pe oră, înfulecând milele marine ceva de speriat. Căpitanul balenierei Istros îmi face semne vesele cu chipiul lui soios, puțind a seu de balenă, căpitanul Ahab intră în siajul nostru cu vestita lui corabie Pequod, salve căpitane, strig eu entuziasmat, salve Președinte, strigă el entuziasmat.

De pe un iaht de lux, proprietatea lui Paul Getty, mă salută Queequeg care se întreține cu Churchill pe teme politice și nu numai. Churchill îmi strigă entuziasmat că ar vrea să-i înlesnesc o întâlnire cu Kissinger, să se lămurească ei doi asupra prefacerilor fundamentale și totale din lumea noastră modernă, să discute despre noua estetică politică și despre noua politică a esteticii, de la galeriile de pictură din Brasil, Berlin, Moscova și New York la saloanele de literatură comparată pe care Gertrude Stein le-a deschis la Tel Aviv, la Beijing, la Cairo și în Dubai.

Înaintăm pe bulevardele parisiene, uite-l pe Mao, uite-l și pe Lenin, uite-l și pe Athanasie Bathanasie, toți trei la o parolă despre politica modernă și despre modernitatea politicii, despre funcțiile noilor partide digitale și despre direcțiile pe care ele ar trebui să le urmeze acum când totul este vălurit, de colo, colo, de uriașe valuri venite din spațiul cosmic. Valurile, valurile! Așa strigă amuzată Virgina Wolf în timp ce Tom Wolf mă întreabă dacă nu-l cunosc pe  A.O.Kovalevsky pe care vrea să-l provoace la o discuție liberă despre embriologia politică.

Eu cred de cuviință să-i fac o legătură cu Francis Scott Key Fitzgerald pentru că, cred eu, felul în care apar partidele politice pare să fie determinat de sunete cosmice asemănătoare muzicii de jazz. Einstein se opune cu vehemență, întristat că lumea modernă, chiar și politicienii, i-au interpretat în mod eronat teoriile cuantice, ajungând la aberații monarhice, republicane sau regaliste de un iz politic îndoielnic. Carlos Santana vine dinspre tribord, hei, nu e vorba de jazz, domnule Președinte, e vorba de blues. Gary Moore îl contrazice pe Carlos Santana, Mao dă nervos din mână, nu se înțelege deloc cu Lenin, nu ajung la vreun acord referitor la ideologia comunistă. Lenin e sub influența serviciilor secrete germane pe care le-a tras în piept în cele din urmă, înființând Republica Socialistă Bavareză. Discuțiile aprinse despre socialism, comunism, conservatorism, liberalism, naționalism, ecologism înfierbântă întreaga suflare și flota noastră își ia astfel avânt către noi furtuni oceanice nebănuite. Ceea ce credeam a fi o cometă, ajunsă din întâmplare la marginea galaxiei noastre, e de fapt un val uriaș, oceanic și enigmatic.

Einstein îl strigă pe Enrico Fermi care îl strigă pe Carl Sagan. Vin la mine toți trei, ar vrea o cușetă comună pe Nava-Amiral, le îndeplinesc dorința, este loc pentru toată lumea. Republica taie valurile cu mii de prove, desparte vânturile cu mii de catarge. Flota noastră ambițioasă taie oceanul, maiestuoasă, având la bord milioane de oameni destoinici, nebuni, inteligenți, amorezați, perverși, drăcoși, evlavioși, deștepți sau tembeli, aroganți sau umili, de treabă sau de netreabă, curajoși sau foarte fricoși. Parisul rămâne în urmă, gol, pustiu, e înghițit de valuri în cele din urmă. Charles De Gaulle îl tot ceartă pe Emmanuel Macron care se ceartă cu Joe Biden care se ceartă cu Donald Trump care nu se ceartă cu Vladimir Putin care se ceartă cu Volodimir Zelenski.

Sunt subiecte grele, tragice, dramatice. Da, Parlamentul s-a autodizolvat, însă. Ce urmează? Republica taie valurile, maiestuoasă în căutarea unui nou destin. Partidele socialiste complotează, pe ascuns, undeva la pupa unui corăbii aduse de pirații din Caraibe. Liberalii, și ei, s-au strâns pe Titanic, complotează acolo, organizând noi grupări oculte. Ecologiștii vor să fundamenteze o ecologie a valurilor. David Bohm încearcă să explice, într-un cerc feminist, care le cuprinde și pe Coco Channel, Dalila, Mata Hari, Gertrude Stein, Madonna, Jeniffer Rush, Sofia Loren, Meghan Trainor, Carla Bruni, care e secretul noilor văluriri prin care trece întreaga noastră politică, galaxia, planetele și alte momente cruciale cosmice. Sartre nu cade de acord cu Hrușciov, Brejnev îl acuză pe Hrușciov, Ciu En Lai l-ar critica pe Tito, Tito nu se înțelege cu Stalin, Roosevelt umblă cu o bombă atomică sub braț, alo, domnu’ Roosevelt, strigă unul dintre mașiniștii mei, atențiune, atențiune, atențiune, e interzis cu bombe la bord, se stârnește o furtună oceanică iar Carl Sagan e de părere că întreaga noastră flotă oceanică, nesfârșita noastră flotă oceanică, se va confrunta cu un uragan conceptual de proporții.

Grupul de la Bilderberg cere o audiență la Președintele Republicii, adică la mine, cu voia dumneavoastră, vine și grupul de la Davos, vine și Clubul de la Roma, mai sunt o serie de cereri în audiență, în nume personal de la Ivan Turbincă, Ghilgameș, Batman, Harry Potter, Superman, Jedi, Godzila, Dracula, Picasso, Gauguin, Vangelis, Gagarin, mă rog, multă lume, ce să mai vorbim. Cum tăiem valurile către un nou viitor politic, incert și maiestuos, cade din cer ceva, vâjâie abitir, oamenii o iau la fugă pe puntea Republicii, sar de fapt de pe puntea o mie, pe puntea o sută patruzeci și doi, și așa mai departe, dar nu e o nouă cometă, nici pe departe. Nu sunt nici prețurile la benzină care cad simțitor de câteva zile încoace de vreme ce autostrăzile lumii au fost acoperite de valuri.

E chiar Felix Baumgartner care vine, parașutat din spațiul cosmic să ne aducă vești cutremurătoare despre fenomenele cosmice care se văluresc într-un ritm nebunesc. © Ovidiu Bufnilă, 2023

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.