Partidul lui Cioloș, la remorca lui Macron și Verhofstadt

Cetățenii europeni au votat în număr record, însă cei care vor alege sunt liderii statelor UE și o vor face în spatele ușilor închise. Discuțiile, cu un preambul la summitul de la Sibiu, încep marți, 28 mai, la Bruxelles. Pe agendă: cine va fi succesorul lui Jean-Claude Juncker la șefia Comisiei Europene și cine îl va înlocui pe italianul Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene, cine va prelua șefia Consiliului European de la polonezul Donald Tusk.

”Avem mult de lucru. Să ne apucăm!”, a spus președintele Klaus Iohannis în declarația sa de luni, de savurare a înfrângerii PSD. Și președintele s-a apucat de lucru plecând la Bruxelles pentru a asista la împărțirea functiilor din UE între cei mari. Iohannis a lăudat în declarația sa performanța PNL la alegerile europene și a fost mai reținut în ce privește ascensiunea USR Plus. PNL este membru PPE, iar USR Plus s-a aliat cu ALDE și formatiunea președintelui Macron, Renaissance. Iohannis va participa si la summitul PPE de la Bruxelles. Dacă, la presiunea Franței, se va renunța la sistemul actual de alegere (de altfel neinclus in Tratatul UE), votul pentru noul șef al Comisiei Europene nu va aparține electoratului, ci președintelui Iohannis.

A fost al doilea ciclu electoral la care familiile politice europene au stabilit un cap de lista pentru alegerile europene, urmând ca propunerea partidului câștigător să preia președinția Comisiei, după ce va trece și de votul noului PE.

USR Plus, Macron și Verhofstadt spun NU

Deși a pierdut voturi și mandate față de alegerile din 2014, PPE este câștigătorul alegerilor, iar capul său de listă, germanul Manfred Weber, ar trebui să fie candidatul pentru șefia CE. Președintele francez Emmanuel Macron nu vrea ca acest sistem să se mai aplice, nu dorește să vadă un german la cârma Comisiei și să nu profite de intrarea în forța a partidului său în PE. Iar în demersul său de a modifica regulile are sprijinul ALDE Europa, la care se adaugă si USR PLUS din România, care vor forma un nou grup așa-zis liberal in Parlamentul European alături de mișcarea încropită de Macron – Renaissance, formată din partidul prezidential, La Republique en Marche și trei mici formatiuni de centru și social-liberale din Franța. Rennaisance este o formațiune de strânsură, ca și partidul prezidențial din Franta, înfrânt la alegeri de naționaliștii Marinei Le Pen. La Republique En Marche este formată din dezertori socialiști și republicani, oportuniști care au dorit să-și mențină mandatele de deputați sau să ajungă în funcții guvernamentale, profitând de suținerea fățișă a marilor trusturi de presa franceze și de campaniile pe rețelele sociale.

Imediat după alegerile de duminică, grupul care, pentru moment, se numește ALDE-Renauissance-USR Plus, a anunțat că ”niciun candidat pentru Comisie nu și-a asigurat majoritatea în Parlamentul European”. ”Nicio majoritate nu este posibilă fără noul grup de centru pe care îl vor crea ALDE, Renaissance, USR Plus și alte partide pro-reformă”. ”Vom fi foarte atenți la încercările de a trece peste negocierile necesare între partidele alese democratic, ceea ce ar fi dăunător pentru transperanța și responsabilitatea procesului democratic european”. Cele trei formațiuni fac apel pentru ”un candidat care să poată construi o majoritate solidă, dincolo de liniile partinice”.

Publicatia Politico trage o concluzie limpede din declaratia de mai sus. Formațiunile lui Guy Verhofstadt, Emmanuel Macron și Dacian Cioloș au mesaj clare pentru Germania si PPE: Nu Weber.

Atunci cine? Președintele Macron susține un francez, fie el și din PPE. Este vorba despre Michel Barnier, fost comisar european, negociator al UE pentru Brexit. Pentru Dacian Cioloș, Barnier nu poate fi decât o alegere buna, căci francezul este ”nașul” politic, cel care l-a susținut pe Cioloș în ascensiunea sa la Bruxelles, în funcția de comisar pentru Agricultură.

Varianta daneză la șefia Comisiei

Însă ALDE are alte propuneri. Această familie politica nu a propus un cap de listă la europene, ci o echipa de șapte politicieni, printre care însuși Verhofstadt, fost premier al Belgiei, și daneza Margrethe Vestager, actual comisar poentru Concurență. Vestager are șanse, este apreciata la Bruxelles. Mai mult, AFP relatează că Angela Merkel ar fi dispusă sa o susțină, doar pentru a bloca numirea francezului Barnier la șefia Comisiei. Pentru președintele Macron, Vestager nu este o variantă bună, dar nici pentru Germania. Ea este cea care a blocat marea fuziune între companiile Siemens (Germania) și Alstom (Franța), pentru a crea un colos pe piața producătorilor de material rulant. Daneza nu a făcut decât să aplice la litera regulile actuale ale concurenței. Berlinul și Parisul vor schimbarea acestor reguli, pentru a construi monopoluri franco-germane, justificate prin necesitatea de a concura China și SUA. De altfel, ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, a anunțat o strategie industrială pentru crearea unor ”campioni” germani: BASF, Thyssenkrupp, Siemens, Deutsche Bank. Omologul său francez, Bruno Le Maire, a criticat și el actualele reguli europene. Franța și Germania vor ca legislația să permită cvasimonopoluri, taxe mai mici pentru cele mai mari companii, subsidii de stat pentru energie, tot pentru marile companii. Este limpede că de ele ar beneficia in primul rand companiile franceze și germane din domenii de vârf – producătorii de automobile, de medicamente, de aparatură medicală, de arme și industria aerospațială.

Șanse mici pentru Timmermans

PPE și grupul ALDE-Renaissance USR Plus sunt primul, respectiv al treilea grup ca mărime di oul PE. Pe poziția a doua se află socialiștii europeni, care l-au propus cap de lista pe olandezul Frans Timmermans. Surprinzătorul câștigător al europenelor din Olanda nu este creditat cu cele mai mari sanse pentru a fi propus pentru conducerea viitoarei Comisii. Alegerile ce urmează în următoarele luni în câteva state europene pot schimba însă datele problemei. În iunie se organizează alegeri in Danemarca, iar guvernarea ar putea fi preluată de social-democrați, în dauna conservatorilor. Vor urma apoi alegeri anticipate în Grecia, unde socialiștii vor ceda, cel mai probabil, guvernarea conservatorilor. Vor fi organizate alegeri anticipate și în Austria, înainte de termenul limită al învestirii noii Comisiei Europene. Toate aceste alegeri pot schimba voturile în Consiliul European, cel care va decide candidatul, în cazul renunțării la sistemul capului de listă (Manfred Weber). Calendarul electoral ar putea prelungi negocierile în spatele ușilor închise între liderii UE.

Două variante germane pentru Banca Centrală Europeană

În ecuația negocierilor va intra și conducerea Băncii Centrale Europene, vizat tot de Germania. Trocul de la Bruxelles se va axa pe permutări ale marilor economii din UE între cele trei funcții de conducere. Favorit pare a fi președintele Bundesbank, Jens Weidmann. Berlinul își dorește mult șefia băncii de la Frankfurt și, potrivit presei europene, Angela Merkel este dispusă să renunțe la candidatura lui Weidmann în favoarea lui Klaus Regling, acum șeful Mecanismului European de Stabilitate (creat la apogeul crizei datoriilor, pe care Germania dorește să-l transforme intr-un soi de FMI european). Regling a lucrat mult timp pentru FMI și este un personaj ce are mai multă trecere la Bruxelles în comparație cu Weidmann.

Două portofolii atât de importante care să revina Germaniei ar stârni mari dispute în UE, iar președintele Macron nu poate permite un asemenea deznodământ. Mai rămâne în joc funcția de președinte al Consiliului European, mai puțin importantă ca atribuții, dar suficient de vag definita cât un personaj abil să o transforme într-una de mare influență la Bruxelles. O serie de analize arată că actualul președinte polonez al Consiliului European, Donald Tusk, este și va rămâne o excepție – șansele sateleor foste socialiste de a obține portofolii importante la Bruxelles sunt nule. Cel mai probabil este ca și sefia Consiliului să revina pentru următorul mandat de doi ani și jumătate unui politician din Vest.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

4 Comentarii

  1. Se stia ca Ciolos e agent de influenta francez. TFL-istii habar nu au ce hram va purta USR-PLUS in PE, ca si-au dat voturile pentru disparitia NATO prin crearea unei Armate Europene, cenzurarea internetului, centralism, etatism, asistenta sociala comuna, salariu minim comun.

  2. Biroul 2 scrie pe Ciolos,juri ca e Mata-Hari redivivus!La Macron carevasăzică ,Cioloase?Vestele Galbene te mananca…

  3. @Prostia îngroapa România : Ciolos „agent de influenta al francezilor”, pe dracu’! Tipii nu dau nici doi bani pe lipitoarea pitica. Buna numai pentru Basescu-Johannis si „guvernu'” ultimului. Si salariul minim comun privind UE nu-i, nici el, decât parte a viselor placute ale lui Macron. @Calin Marchievici : corect. Lucrurile bune ale alegerilor europene fiind, în afara a 1/2 din PE detinut, acuma, de suveranisti, ca institutiile ei n-or sa-i aiba-n frunte nici pe Manfred Weber, nici pe Frans Timmermans. Barnier e-ntr-adevar, alegerea lui Macron, si, o data-n viata din partea lui, buna. Numai c-asta n-are sa-mpiedice distrugerea Europei, fiindca Barnier are sa puna-n practica hotarârile înca-n suspens ale Comisiei Jean Claude Juncker, si Manfred Weber are sa ramâna liderul PPE (odios) din PE. Si pâna la reforma Comisiei (prin consens al sefilor de stat) si-a BCE, mai va. Si-n paranteza fie spus, Johannis se umfla, el, în pene ca „se duce” (-nvâtindu-se), fiindca la Bruxelles nici dracu’ nu-l ia-n seama. Fiecare-si apara feuda. Fata de individul, care si-a distrus-o. @Adidas : bine-ar fi sa-l manânce, pe Ciolos, Vestele Galbene. Bine-ar fi. Alt distruciv: al agriculturii UE. @anado tauriga : de unde „securiste”, când România a ajuns Casablanca din filmul cu Humphrey Bogart-Laureen Bacall, cuib de spioni internationali. CIA avea nevoie de vânatoarea de vrajitoare pe care unii din România au si organizat-o cu placere (de la Coposu, agent britanic, la Basescu, american, cu sosia lui cu tot, Johannis), pentru implantarea fara grija a retelelor ei în tara. Sau esti naiv.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.