Poolouri, adică Paranoia Schwartz (40)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2

Sinucigaşul

Poyy l-a înşelat pe Gough cu Finch. De tristeţe, Gough se arunc în ocean. Muri şi se transformă într-un peşte mare.

Cuprins de remuşcări, Finch publică în milioane de exemplare următorul anunţ:

– Copii, dacă-l prindeţi vreodată pe Gough în undiţa voastră, aruncaţi-l înapoi în apă!

A fost ultima lui dorinţă.

Poyy se reculege în fiecare săptămînă la groapa lui Gough, cu care ocazie îi pune pe mormînt trei rîme grase.

1. “Pe oameni îi aşteaptă după moarte ceea ce nu bănuiesc (şi) nici nu-şi închipuie.” – (Heraclitus, la Diels, fr. 27.)
2. “Plin e pămîntul cu rele, plină e marea.” – (Hesiodus, Op., 101.)

O moarte ratată

După ce-şi dădu duhul, Gough porni pe marea veşnică spre rai. Pe drum, însă, fu atacat de piraţii lui Finch. Superiori numericeşte şi dispunînd de o tehnică de luptă mult mai modernă, piraţii lui Finch cîştigară şi această luptă nedreaptă.

Dar Finch constată că nu are ce face cu Gough: nu-l putea nici omorî, întrucît Gough nu mai era viu, şi nu-l putea nici folosi în vreun scop, pentru acelaşi motiv. Însă nici mort nu era Gough fiindcă nu ajunsese încă nici în rai şi nici în iad. Neavînd ce face cu el, Finch îl aruncă înapoi în mare.

– Cititorule, îl poţi întîlni pe Gough în fiecare 29 aprilie, îl vei vedea hoinărind prin străzile pustii ale marilor porturi sau şezînd la o masă retrasă a vreunei taverne. Trage-ţi un scaun lîngă el şi oferă-i ceva de băut! Dar nu-i vorbi! În felul acesta îl ajuţi să moară. Poate va reuşi. Poate…

“Nimeni nu e liber, dacă-i sclavul corpului.” – (Seneca, Epist., 51, 9.)

Conştiinţa

Pendula bătu de douăsprezece ori, cînd soneria îl anunţă pe Finch, conştiinţa lui Gough.

“Vine odată cu stafiile”, gîndi Gough.

Finch îşi lăsă pelerina neagră şi bastonul în vestibul şi se aşeză lîngă cămin. Focul viu îi colora faţa prelungă în reflexe galbene şi roşii. Conştiinţa lui Gough era cam palidă în noaptea aceea.

Finch fumă în linişte o ţigară, dar se vedea că-l roade ceva. Se sculă, într-un tîrziu, şi veni lîngă Gough.

– Iată, sîntem din nou împreună, îi spuse. Îşi trase un scaun şi se aşeză. Poate nu te aşteptai să mai vin. Şi, iată, am venit totuşi să-ţi ţin tovărăşie. Uitîndu-se la mîinile lui Gough, îi zise:

– Ţi-au cam crescut unghiile.

Finch sosea de acum tot mai rar şi întîlnirile cu el deveneau tot mai neplăcute. Gough gîndi: “Decît să vină din an în paşte să mă tulbure cu nişte atît de inutile vizite, mai bine n-ar mai veni deloc.”

Însă Finch era reumatic. Îi era tot mai greu să se deplaseze din înaltele sfere. Dar, de data asta, TREBUISE să vină.

– Tu, îi spuse lui Gough, te neglijezi îngrozitor! Ai să te sinucizi şi ai să mă omori şi pe mine.

“E şi ipohondru”, îşi zise Gough.

– Nu mai pot sta aşa, fără să fac nimic, privind cum ne duci pe amîndoi la groapă. Tu ar trebui să te gîndeşti mai mult ca altul… ca un oarecare… tu ai o conştiinţă de întreţinut! Dacă ai ştiut că nu-mi poţi duce grija, de ce m-ai luat? Ai o responsabilitate!

Lîngă foc era plăcut, dar, probabil, pe drum, Finch răcise. Gough îi întinse o pătură, Finch îşi înfăşură picioarele în ea, însă, pe măsură ce vorbea, se înfierbînta tot mai mult şi pătura sălta încoace şi încolo, ca apucată.

– N-ai dreptul să uiţi de mine! Chiar atunci cînd te loveşti de probleme mai grave nu trebuie să uiţi, să te sinucizi şi să mă omori şi pe mine! Gîndeşte-te cît m-am zbătut eu pentru tine! Acum, la bătrîneţe, cred că aş avea şi eu dreptul la o viaţă mai liniştită. Şi, în loc de asta, te găsesc surmenîndu-te, luînd masa la ore neregulate, ba, chiar mai mult, uitînd deseori să-ţi picăturile. Eu nu mai admit aşa ceva!

Gough se înfurie:

– Şi ce-ai să faci?

– Am să te oblig să te îngrijeşti.

– Cum?

Finch, care nu era numai o conştiinţă ipohondră, dar şi isterică, începu să turuie din nou despre îndatoririle lui Gough. Pînă acesta se plictisi de atîta morală şi încercă să-l dea afară.

– Nu, nu ies, ţipă Finch, nu ies pînă ce nu-mi promiţi că ai să te îngrijeşti, că n-ai să mai lucrezi mai mult de două ore pe zi, că ai să ţii dietă, că…

– Lasă-mă, domnule, în pace!

Gough îl îmbrînci pe Finch şi acesta, jignit, mai adăugă doar atît:

– Decît să mă omori tu, mai bine te omor eu pe tine.

Scoase floreta şi-l străpunse.

Şi astfel muri Gough ucis de conştiinţa sa.

“Fără curaj nu se trece peste o nenorocire, chiar dacă-i foarte mică.” – (Somadeva, Kaith., 18, 309.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.