Deunăzi, ministrul Educației declara că s-ar putea să apeleze la manuale din alte țări, căci elaborarea indigenă de manuale nu este satisfăcătoare.
Este greu să știm cât de serioasă este afirmația, dar este sigur că ea sugerează multe. Înainte de toate, că s-ar fi prăbușit – mai cu seamă în licee și universități – priceperea de a scrie manuale.
Afirmația, ne place sau nu, bate oricum mult mai departe și aduce în discuție profesionalismul din societate. Dacă privim lucrurile începând cu ce se petrece „sus”, atunci nu ne mai mirăm. Nu vedem șefi care nu înțeleg nici măcar Constituția, deși au jurat pe ea, și se angajează în litigii ridicole? Procurori care nu știu că profesiunea lor nu ține de activistica ordinară, ci este chestiune de cultură juridică și socială și de integritate? Nu se află în treabă cu aberații lideri de partide care nu au de fapt profesie, doar că după 1989 au nimerit prin locuri în care se dau funcții? Nu observăm inși care vor să conducă țara, dar ale căror programe sunt de nivelul compunerilor școlare? Nu vedem înlocuirea politicianului capabil să elaboreze o soluție în interes obștesc, cu politrucul intrigant? Nu vedem inși gonflați, care nu-și pot încropi singuri un text, ba publică cărți pe care autorii reali se ceartă? Nu vedem rectori de universități care nu au conceput vreo idee, afară de banala „nouă dați-ne bani!”? Nu vedem că se publică tot mai multe articole ISI, dar România importă proporțional mai multe patente decât oricând? Că nu se scrie istoria decât reluând clișee consumate? Că se dă tot mai greu o sentință nepătată de intervenții? Nu vedem cum, într-o perioadă de boom imobiliar, se aruncă la grămadă construcții pe suprafețe, fără considerente arhitecturale și de sistematizare? Nu vedem cât de greu se face un podeț, cât de anevoie se trage o linie dreaptă? Nu vedem că meseriașii demni de încredere sunt tot mai rari? Că dezbaterea profesională, câtă era, s-a stins în multe domenii? Iar lista nu se încheie.
România dă astăzi prea multe semne că se află în fața unei prăbușiri a profesionalismului. Aceasta în condițiile în care sistemul meritocratic, cât a fost, s-a evaporat, nepotismul și alte mecanisme nefaste au ocupat instituțiile, iar emigrarea de forțe profesionale continuă.
O discuție asupra nivelului profesional nu este nouă, căci ceva grav s-a întâmplat. Nu altcineva decât un om cu sagacitatea lui Alan Greenspan semnala acum un deceniu scăderea profesionalismului care a creat faima Europei. Habermas sesiza, acum treizeci de ani, declinul elitei politice europene și încetarea politicii orientate spre mari performanțe în interes public. Analize recente vorbesc de ultimii solitari care mai gândesc pe cont propriu realitatea.
În accepțiunea cea mai larg împărtășită, profesiunea este acea îndeletnicire cu caracter permanent, bazată pe o formare specializată și calificare atestată, din care o persoană își dobândește resursele economice. Se pot comenta aceste componente de fiecare dată. Cât trăiește persoana din profesiune? Cât de bună a fost formarea sa specializată? Cât de remarcabilă este calificarea? Cât de justificată este poziția obținută în raport cu formarea, calificarea, prestația?
Dar mereu legat de profesiune este faptul că posesorul ei poate face ceva distinct, concret. Lăcătușul, electricianul, informaticianul, inginerul, medicul, profesorul se bucură de astfel de nume căci ei pot face ceva aparte, inconfundabil. Suntem astăzi în situația în care fiecare poate face ceva conform profesiunii pe care pretinde că o stăpânește?
Tocmai aici este problema. Capacitatea de a face ceva conform profesiunii pretinse este mică. Cu siguranță, deja este prea mică.
Cel mai proeminent pedagog al acestor ani, Howard Gardner, făcea distincția între „a fi profesionist”, în virtutea unei calificări, la rigoare formale, și „a te comporta ca profesionist”. El insista asupra celei de a doua calități, prezumând că prima este satisfăcută. Numai că, la noi, s-a ajuns în situația în care nici prima nu se mai atinge indiscutabil. Iar exemplele sunt multe. Și nici nu luăm în seamă aici calificările ce se dovedesc false – obținute prin plagiat, examene luate pe sub masă și aranjamente nenumărate!
În definitiv, trebuie acceptat că în situația în care un meseriaș își verifică pregătirea prin soluțiile tehnice pe care le oferă practic în împrejurări variate, ar trebui ca și inginerul, profesorul, politicianul și oricine să se verifice la fel. Altfel spus, având soluții pe care cei de altă profesiune nu le au neapărat. Întrebarea simplă ce se pune în fața oricui este: ce poți face cu mintea și brațele tale în plus față de cei de alte profesiuni și față de cei din jur?
O carte tipărită nu de mult în Germania (Katharina Blass, Armin Himmelrath, Berufschulen auf dem Abstellgleis. Wie unser Ausbildungssystem retten können, Edition Körber Stiftung, Hamburg, 2016) aduce întreaga discuție privind profesionalismul pe pământ. Adică, pe terenul formării pentru profesiuni – oricare ar fi ele. Ea apucă problema de acolo de unde trebuie apucată – educația. Teza ei este aceea că „școlile care pregătesc pentru profesii oferă în multitudinea lor un rezervor aproape inepuizabil de bune idei pedagogice și formare generală orientată spre praxis, de modele de învățământ sustenabile și de diferențiere individuală, trăită, a formării”.
Nu este prima carte care atrage atenția asupra erorilor de direcție din învățământul actual. Un filosof proeminent (Julian Nida-Rümelin, Der Akademisierungswahn – zur Krise beruflicher und akademischer Bildung, Edition Körber-Stiftung, Hamburg, 2014) a atras atenția asupra obsesiei studiilor superioare cu orice preț. Mai cu seamă în situația în care societățile actuale au nevoie acută de profesioniști și în care pregătirea din universități s-a cam rupt de profesiuni, devenind, pe nesimțite, scop în sine! Ca indicator, astăzi se menționează faptul că, de pildă, în Germania se operează cu 33o de profesiuni, în vreme ce universitățile organizează 17400 de programe de studii – o discrepanță ce arată clar cât de mult s-a rătăcit învățământul superior în raport cu lumea profesiunilor. Fostul ministru delegat pentru cultură din guvernul federal a formulat teza „nebuniei academizării (Akademisierungswahn)” în trei susțineri: este fals să se sugereze tinerilor că numai studiile superioare le permit să se realizeze demn; este fals să se critice un tânăr pentru că a preferat o anumită profesiune; este falsă tendința de a ridica la rang universitar formarea pentru orice profesie.
Ambele cărți sunt pledoarii pentru o reevaluare a importanței și a ponderii școlilor profesionale în Germania și, prin implicație, a profesionalismului în universitățile germane. Punctul de plecare este situația dată: în 2014, Germania avea înscriși în universități 2,8 milioane de tineri, iar la școlile profesionale 1,4 milioane – ceea ce nu este acceptabil în raport cu nevoile economiei germane și cu asigurarea competitivității. Numai în anii următori, Germania va avea nevoie de cel puțin încă trei milioane de absolvenți de școli profesionale.
Acum, problema profesionalizării se pune la o scară nouă. “Nu este vorba de a izola și demoniza parcursul academic, ci de deschide căi ale formării și de a face să crească împreună. Școlile profesionale arată deja astăzi cum va arăta situația în viitor. Rețeta lor de succes oferită până acum doar tinerilor din sfera neacademică trebuie să devină, de aceea, standard: o diferențiere largă de specialități, diferențiere care face posibile cariere în grad înalt individuale și care are mereu în vedere opțiunile de formare în continuare și de carieră. Dacă ele realizează acestea, atunci școlile formatoare pentru profesie pot deveni locomotive conștiente de sine în discursul formării” (p.214).
Se știe demult că Germania nu stă rău în ceea ce privește profesionalismul. Totuși, ea își pune acum acut întrebarea dacă nu ar trebui consolidat. Nu ar trebui să facă ceva cei care stau tot mai rău?
În România, prin reforma din 1997-2000, lucrurile au fost puse pe o direcție apropiată de cea apărată în țări dezvoltate. Cu toate că era mare presiunea la a sincroniza efectivul de studenți, școlile profesionale au fost restabilite, iar profesionalismul a intrat în preocupări. La Programul european Vett, s-au adăugat extinderea „educației duale”, ce avea deja o oarecare tradiție, și încurajarea urmării de școli profesionale deschizând șansa continuării învățării la alte nivele. Numai că, într-un elan demagogic, școlile profesionale au fost convertite ulterior într-un fel de licee. Pregătirea retorică a prevalat astfel în fața celei profesionale, nu numai la acest nivel, ci și în învățământul superior, de fapt în întregul învățământ.
Acum ar trebuie reluat ceea ce s-a făcut în 1997-2000, amplificat și dus mai departe. Zilele trecute, o ziaristă prezenta entuziasmată faptul că România exportă pufuleți. Este bine, dar ar trebui să ne aducem aminte că țara exporta altădată mașini Aro, instalații petroliere și aparatură complexă și că în țările din jurul nostru se produc, totuși, Mercedes, BMW și alte mașini și aparate din avangarda industrială.
Noi, adevaratii profesori, am iesit la pensie !!! Profesorii actuali care au terminat facultati particulare nu sunt capabili sa predea la modul serios, ce sa mai vorbim despre scris manuale….
Ma mai gândesc și îți spun cât de adevărați ați fost. Atunci, elevii invatau fortati de context si de nevoie. Daca nu-ti doreai cheia de 14, singura cale era cartea. Asadar, misiunea era una relativ simpla…rebuturile nu se vedeau, aveau deja cheia de 14.
Nu trebuie sa generalizam și nici sa discriminam absolventii de facultati. Cunosc o serie de tineri absolventi de facultati particulare; foarte buni, decisi și profesionisti. in cazul asta, eu merg pe mâna lor… Vremurile se schimba, asa si oamenii…Sanatate!
Multumiti facultatilor particulare..private..de la privata-closet,care scot pe bani diplome pe banda rulanta !
Solutii pentru manuale exista. Concurs national, astfel ca pentru 3 lectii din manual de model sa fie realizate prezentari de lectie de catre profesorii universitari si de scoala, cercetatorii din domenii alocate sau conexe. O Comisie independenta sa selecteze cele mai bune modele de lectii create si apoi autorul sau autorii selectati sa realizeze manualul.Daca sunt mai multi autori selectati la nivel national acestia sa faca echipa de 4-5 autori si sa creeze acel manual. Pana acum manualele au avut autori si bani alocati cu dedicatie si au iesit o porcarie, chit ca unele au avut ca autori nume sonore din mediul universitar, dar capacitatea de sinteza era zero, prea incarcate cu detalii, axate pe memorare si nu pe logica. Procedura ar dura 1 an dar se vor obtine rezultate cu mult mai bune.Un manual bun nu se face in 3 luni, pentru pe acesta invata cel putin 3-4 generatii de elevi.
Eu nu pot intelege ce s-a schimbat atit de drastic in stiinta de trebuie alte manuale. Oare matematica, fizica, chimia, biologia, geografia, istoria, gramatica limbii romane nu au ramas la fel? Pot intelege sa se schimbe cite ceva la manualele de literartura in sensul de a se scoate de la studiu anumiti poeti si prozatori (nu multi de altfel) care-au slavit si preamarit comunismul; pot intelege sa se conceapa manuale noi pt discipline de studiu noi care nici acestea nu-s atit de multe. Toata aceasta tevatura se face pt ca la mijloc este banul public si interesul unor edituri si autori de manuale de a primi bani de la buget. Pai sa vina onor ministerul educatiei cu comenzi pt manualele care se fac de zeci de ani iar cei care propun tot felul de manuale alternative sa se supuna economiei de piata libera… daca anumite manuale sunt bune, inseamna ca vor fi cumparate si autorii lor vor avea profit, daca nu, vor da faliment. In alta ordine de idei… se tot deplinge „suprasolicitarea” elevilor pt ca materia este foarte incarcata… se tot deplinge de-am ajuns in situatia de-a avea analfabeti functionali (sa numai vorbesc de analfabetii reali). Oare cerintele educationale din timpul lui Spiru Haret s-au modificat atit de drastic incit sa numai fie valabile in ziua de azi? Eu nu cred… dar cred ca diriguitorii destinelor noastre (ma refer la toti licuricii care stau ascunsi in intuneric) vor o populatie cit mai putin educata, adica cu creierele spalate, care sa fie o masa de manevra usoara, care sa-si uite istoria, originile, neamul si tzara.
@Vasile – Vadesti o conceptie cam subtirica si o gandire cam sablonarda ca sa poti aborda serios domeniul atacat de autorul articolului. Crezi ca este viabila ideea ca manualele si ascensiunea lor in invatamant poate fi reglata de jocul cererii si ofertei pe piata libera? Ce ai uitat cumva ca reglatorul comertului este in principal reclama, nu piata libera? Ai impresia ca la baza conceperii unui manual performant sta dorinta de a obtine profit? Chiar iti inchipui ca cerintele educationale din timpul lui Spiru Haret (pe la 1800, nu?) mai sunt adecvate secolului XXI? Cum spuneam: subtirel. Iar finalul este tipic sablonului din ultimii ani: nu noi suntem de vina ca pocesul educational a devenit o bataie de joc in Romania, altii sunt de vina, pentru ca ne vor cu creierele spalate, ne vor masa de manevra, ne vor obnubilati mental. Lozinci menite sa ne justifice fata de noi insine pentru incompetenta de a ne rezolva propriile probleme. Nu vreau nici macar sa comentez mareata idee cu scoaterea creatorilor literari care ar fi prea marit comunismul, o imbecilitate care a devenit idee directoare in actuala conceptie „democratica” romaneasca.
Trecatorule, Spiru Haret este cel care-a reformat invatamintul romanesc la inceput de secol 20. Se vede ca faci parte din generatia celor care nu prea le-au placut cartea. Tu traiesti doar in universul romanesc si n-ai trait/vazut lumea libera ca sa faci comparatie; eu nu vorbesc de a vizita ci de a trai zeci de ani acolo, de-ati creste copiii acolo. Tu vorbesti din auzite sau imaginatie, adica ce ti-ai dori tu sa fie, eu vorbesc din realitatea cotidiana. Eu vad cit de subtzire e educatia in lumea libera fatza de ceea ce-am invatam noi demult… Sa mai povetesc de studiile mele universitare din Romania si din afara? N-are rost.
@Vasile – Spui ca ai studii universitare facute in Romania si „afara”? Se poate. Nu am de unde sa stiu, iar din continutul postarii tale nu reiese prea clar asta. Mai ales unul ca mine, caruia nu i-a prea placut cartea, nu prea se pricepe la oameni luminati, cu studii superioare facute in strainatate (Sorbona, Oxford, Cambridge, Tübingen care din el!?!). Desigur, traind in Romania, nu pot sa vorbesc decat din auzite sau/si din imaginatie cu privire la problema invatamantului romanesc, ori a celei a educatiei din Romania. Tu vorbesti din „realitatea cotidiana”. Realitatea de unde? Spui ca educatia de „dincolo” e subtzire. S-ar putea sa fie asa avand in vedere ca zici ca ai facut studii acolo. Daca-i asa, am inteles de unde ti se trage subtirenia. Dar, daca zici ca n-are rost a vorbim despre asta, asa sa fie. Eu, intr-adevar, vorbesc si din impulsul dorintei mele cu privire la ce as dori sa fie. Mi se pare normal. Ceea ce este acum nu corespunde nici nevoilor imediate, nici celor pe termen mediu si lung. Articolul trimite colateral si spre asta. Dar tema era profesionalismul. Iar asta este o problema care transcede domeniul invatamantului si educatiei. Una care afecteaza Romania in aproape toate domeniile de activitate. Iar profesionalismul ca atitudine, ca mentalitate, nu se circumscrie strict nivelului „profesional” din invatamant, ci intregului ansamblu ocupational. Despre asta n-a spus nimeni nimic pana acum. Doar tu te-ai aruncat ca gaina dupa nuca la problema manualelor. Si-ai rezolvat-o magistral. Conform realitatii cotidiene. Se vede scoala inalta, de calitate si finete. Cu mult respect, stimate domn cu studii superioare. Facute si „afara”.
In 1972, la un liceu mediu din Bucuresti, o profesoara de fizica a pregatit elevii pentru olimpiada locala completind manualul oficial cu „Fizica Moderna” de Richard Feynman. Elevii au ajuns in faza pe tara, desi nu straluceau la fizica predata la clasa si nici nu intentionau sa faca o cariera in fizica.
Au ajuns profesori universitari, doctori in Chimie si ingineria materialelor la UPB si in Canada.
Pai, sa intelegem ca dl Marga e uimit ca a disparut PROFESIONALISMUL din Romania?
Nici NU trebuie sa te documentezi, e atat de usor sa vezi dezastrul!
Cand Ministrul Educatiei se face de ras de cate ori descide gura, cand PREMIERUL Romaniei se face de ras de cate ori deschide gura, oriunde ajunge(la Pristina, la Podgorica!), cand Minsitrul Economiei, celebrul Danut Andrusca fuge de jurnalisti pentru ca se face de ras cand deschide gura, cand Clientelismul politic colcaie in TOATE Institutiile Statului Roman, ce poate sa il mai uimeasca pe dl Marga?
Cand Majoritatea Posturilor de Conducere din fruntea Institutiilor Statului sunt ocupate de analfabetii si semianalfabetii lui Dragnea din Teleorman, Vaslui si din restul judetelor din sudul subdezvoltat si Moldova saraca, TOATE Votante de PSD, il mai uimeste ceva pe dl Marga?
Despre asta dl Marga de la PSD nu spune nimic, uite clientelismul din Teleorman care intrece orice alt judet:
https://www.g4media.ro/toti-oamenii-din-teleorman-plantati-in-posturi-cheie-in-administratie.html
Acum comentati, dle Marga!!!
@lili Dar ce ne facem cu lili ca ne-apuca plansul de cate ori posteaza pe forum. Eu nu inteleg de ce nu emigrezi dracului odata si scapi de toata mizeria din jurul tau. Si, pe cale de consecinta, scapa si mizeria de tine.
Să zicem lili și să înțelegem suferințele lumii. Noi suntem creștini și îl luăm pe fiecare cum l-a dat bunul Dumnezeu. Dar să spui că Marga vine de la psd este peste poate. Toate datele arată invers. Că marga are o părere care nu este a lui lili și că părerea lui este că aici atacatorii psd au luat-o razna este altceva. Iar Marga are, cum zice el, place-nu place, dreptate.
Daca avem impresia ca dezastrul se datoreaza momentului prezent, atunci suntem intr-o mare eroare, Lili. Dezastrul…a inceput demult si a evoluat gradual. Probabil a fost uitata hahaiala betivului chior, alergat de profesori prin curtea scolii. Comentariul este nazist; rasa superioara din care faci parte, nu-ti permite sa accepti existenta altora din alte zone ale tarii, sarace sau bogate. Te trimit la cei evoluati, culti in cap pana peste poate, ca sa descoperi adevaratii hoti si jefuitori de tara. Neo-securismul de sorginte nazista te caracterizeaza pana in rarunchi. Mars la coteț!
O editura din Germania aloca prin contract cu un colectiv de autori(om/oameni de stiinta, grafician, IT) pentru un manual zeci sau chiar sute de mii de EURO. Rezulta de regula un manual bun. Ar trebui sa le traducem(manualele bune) si sa le folosim sub licenta. E mai ieftin si mai sigur.
Parca e scris articolul de un fost Ministru al Educatiei (1997-2000)…. Are ce sa-si reproseze???
Ce a facut pentru sustinerea profesionalismului autohton?
Vad ca tot citeaza pe straini de parca romanii nu au avut vreodata mari oameni de cultura si oameni politici…
Parca se netezeste terenul (se aburesc mintile cititorilor cu vorbe potrivite, … mestesugite…) pentru a fi traduse in romaneste mizeriile degeneratilor bolsevici si pro-GAY-sisti din Apusul eretic aflat in plin proces de autodistrugere.
… Manualele din vremurile cand se facea INVATAMANT nu mai sint bune?
E-adevarat ca acolo apare cultura si istoria romanilor, incomplet dar substantial…
Nu apar cupluri de homosexuali, nu se promoveaza schizofrenia „genului”- construct social… si nici gandirea handicapata a filozofilor papistasi, sectanti neo-protestanti si nu numai.
Nu aflam de khazara Esca, si altii carora le lipseste ceva la cantar dar le prisoseste in conturi in batjocura fata de goimi.
Așa simpluț și deja Gheorghe? Mă bucur că vrei să știi ce a făcut un ministru al educației naționale. Am lucrat cu Marga și știu. Numai că trebuie citit. Vezi două cărți: Andrei Marga, Anii reformei 1997-2000, și Andrei Marga, Reforma modernă a educației. Ai acolo toate datele. La manuale s-a făcut o reformă. Păcat că s-a distrus mai târziu, dar tot la ea se va reveni, dacă se vor soluții.
Nu fi suficient gheorghiță, că te bate cel de sus. De acord să cităm autohtoni, dar când printre autohtoni careva a spus ceva. Ai tu vreunul, dintre cei care concep învățământul, care să fi vorbit de profesionalism în ultimii cinci ani, afară de Marga? Este bine că Marga citează și noroc că el urmărește scena internațională. De la Spiru Haret la Angelescu s-a urmărit cu grijă acea scenă. Așa că, mâna pe carte omule!
Ne împotmolim iarăși în băltoaca din care credeam că am ieșit în 1989. Amatorii – liliuți, gheoghiuți și alte specii – dau lecții profesioniștilor. Nu ar trebui măi oameni să vă luați în față o oglindă și să vă uitați în ea până vă lămuriți?