Primari, prefecți, parlamentari, miniștri sau secretari de stat. Toți sunt considerați „o apă și-un pământ“ de românii care nu mai știu cum să facă față cheltuielilor zilnice. Și, chiar dacă nu e mereu așa, românul amărât arată cu degetul către ei și spune: Toți fură! Plecând de la acest lucru, un cunoscut serial românesc a difuzat următoarea scenă:
Mă, de ce ești primar? Ca să faci treabă? Trezește-te! Crezi că o să fii toată viața primar? Ești tâmpit!Ia, bă, cu amândouă mâinile! Umple sacul! Nu umbla cu țârâita! Să nu mai rămână nimic de furat după noi! Dar ia tu ca să-mi dai mie, că și eu trebuie să dau mai departe
Exceptional! Sa va povestesc cum eram obligati sa furam pe vremea lui Ceausescu. Pe vremea aceea lucram la intretinere drumuri. Aparuse acordul global pe care tovarasii il aplicau nediscriminat tuturor desi activitatea de intretinere drumuri se putea greu incadra in acordul global. Ba mai mult daca la baza formatiunilor de lucru (districte si formatii) nu se realiza planul se penalizau toti din lantul de comanda pana la ministru. Nu stiu daca chiar ministrul transporturilor dar sigur ierarhic pana unde puteam noi palmasii sa privim in sus. Drept urmare nu puteam sa nu indeplinim planul lunar si in consecinta minteam la realizari. Toti nu numai eu. Problema a aparut cand au inceput sa se adune materialele prevazute in normative. Daca la nivelul unei formatiuni mici si consumurile de praduit erau mici la formatiile de asfalt sau beton se acumulau bitum, criblura, ciment etc in cantitati importanta. O parte era sifonat spre intreprinderile socialiste pe principiul ” tu ai un motor electric de care eu am nevoie si eu asfaltez o bucata de in fata sediului tau”. Toamna aveam fermele de pomi fructiferi sau cramele de vin. Bineinteles ca fiecare lua un sac de ciment, vopsea si cate si mai cate ca venea inspectia si verifica stocurile. Dar si inspectia avea anumite nevoi si nimeni nu era penalizat.