Premiile fabuloase de la Roland Garros 2018

Campionii de la Roland Garros, la simplu feminin şi masculin, din acest an vor încasa fiecare câte 2,2 milioane euro, cu 100.000 de euro mai mult decât în 2017, premiile totale puse în joc anul acesta ridicându-se la 39,197 milioane euro, a anunţat directorul competiţiei de Grand Slam din capitala Franţei, Guy Forget, transmite Digi Sport pe site-ul său.

„Creşterea este de aproximativ 10% pentru probele de simplu, în raport cu ediţia de anul trecut”, a afirmat Forget, cu ocazia prezentării ediţiei viitoare a acestui turneu. În 2017, valoarea totală a premiilor de la Roland Garros s-a ridicat la 36 milioane euro.

Suma pusă în joc la turneul francez este mai mare decât cele de la Australian Open, din luna ianuarie (35,76 milioane) sau de la ediţia de anul trecut a Wimbledon (37,43 milioane euro), însă mai mică faţă de cea de la US Open 2017 (43,61 milioane euro).

Ca şi anul trecut, organizatorii parizieni au dorit să pună ”accent pe calificări şi pe primele tururi”, a precizat Forget. Astfel, perdanţii din primul tur vor primi 40.000 de euro, cu 5.000 de euro în plus faţă de 2017, a detaliat directorul turneului.

În cursul calificărilor, organizatorii vor experimenta utilizarea unui cronometru, în condiţiile în care jucătorii vor beneficia de acum înainte de 25 de secunde şi nu de 20, între puncte.

Anul trecut, Simona Halep a disputat finala turneului de la Roland Garros, fiind învinsă în trei seturi de letona Jelena Ostapenko (4-6, 6-4, 6-3).

Ediţia 2018 a turneului de Grand Slam de la Roland Garros se va desfăşura în perioada 27 mai – 10 iunie.

Tragerea la sorţi „va fi efectuată pentru prima oară joi seara, pe 24 mai, la ora 19:00 (20:00 în România), în loc de vineri la prânz”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.