Prețul grâului a crescut cu peste 130%

Prețurile cerealelor se mențin la niveluri foarte ridicate în raport cu media istorică. Printre factori se numără seceta și agresiunea Rusiei în Ucraina, explică Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.
În Europa, pe bursa franceză, grâul a ajuns, ieri, la 431,75 EUR/tonă, aproape de vârful istoric.
Pe ultimii 5 ani, în medie, prețul grâului se afla la acest moment din an la 185,5 EUR/tonă.
Porumbul cu scadența în august este tranzacționat la Paris, la închiderea de marți fiind cotat la 379,5 EUR/tonă, față de o medie de 184,25 EUR/tonă.
Prețul cerealelor aproape că s-a dublat și în SUA.

AUR solicită Guvernului să remedieze situația din Portul Constanța

India, al doilea producător mondial de cereale după China și înaintea Rusiei, interzice exporturile ca urmare a caniculei, sporind presiunea asupra prețurilor.
Canada vrea să se implice în transportul, prin România și alte țări din jur, a grâului blocat în Ucraina.
În România, semnele preliminare pentru recoltă sunt relativ bune și se speră un volum apropiat de cel al anului anterior.

Prețul grâului, cel mai ridicat nivel din ultimele două luni

În total, dacă prețurile se mențin și anul agricol permite o producție comparabilă cu a anului trecut, veniturile producătorilor români ar putea fi cu aproape 2 miliarde de EUR mai mari anul acesta.
Pentru consumatori, prețurile ridicate ar putea persista. Condițiile strânse în privința ofertei ar însemna că, dacă vremea nu va „ține” cu recolta, în oricare dintre regiunile majore de producție a lumii, răspunsul pieței ar fi pronunțat, ducând la creșteri de preț suplimentare și semnficative chiar față de nivelurile ridicate din prezent, se mai arată în analiza casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România.

Inflația nu are doar un singur propulsor: pe lângă energie și blocajele de aprovizionare, alimentele sunt o sursă, mai ales după evenimentele recente.

În Europa, grâul a ajuns, ieri, pe 17 mai, la 431,75 EUR/tonă pe bursa franceză, un nou maxim record pentru scadența în septembrie și la doar câteva procente de vârful istoric pentru grâu. Pe ultimii 5 ani, în medie, prețul se afla la această dată la 185,5 EUR/tonă.

Astfel, nivelurile actuale sunt cu 132,7% mai ridicate față de ceea ce, privind în urmă, ar fi „normal”.

În SUA, prețurile au trecut de 12.79 dolari/bușel (aproximativ 470 dolari/tonă) pe bursa din Chicago, pentru grânele cu livrare în iulie.

În medie, în ultimii 5 ani, în aceeași perioadă a anului, prețul era de 5,18 dolari/bușel, deci cotațiile sunt mai mult decât duble față de nivelul mediu anterior, și la sub 5% distanță de vârful istoric.

Porumbul cu scadența în august este tranzacționat la Paris, la închiderea de marți la 379,5 EUR/tonă, față de o medie de 184,25 EUR/tonă, iar pentru livrare în noiembrie, 379,75 față de 177,25 EUR/tonă în această dată, media ultimilor 5 ani.

În SUA, prețul era pe 17 mai de 8,06 dolari/bușel (317 dolari/tonă) față de 4,24 dolari/bușel în medie raportat la ultimii 5 ani.

Dublarea față de reperele anterioare este „regula” și aici.

Pe fondul preocupărilor majore ale pieței referitoare la aprovizionarea globală, potrivit estimărilor ONU, 25 milioane de tone sunt blocate în Ucraina, o situație caracterizată de directorul adjunct al FAO (Food and Agriculture Organization) drept „grotescă”.

India a hotărât interzicerea exporturilor drept răspuns la canicula ce pune în pericol recolta, iar prețurile au reacționat puternic, cu aproape 6% la Chicago în ziua următoare. Acest lucru pune gaz pe foc într-o situație și așa dificilă.

India, al doilea producător mondial, după China și înaintea Rusiei, devenise foarte importantă în condițiile privării pieței de grânele ucrainene, fiind în poziția de a sări în ajutorul solicitanților în urma unei recolte peste așteptări, cu aproximativ 7 mil. tone în plus.

Țări precum Egipt, Indonezia și Algeria, alături de alți importatori din Africa, Asia sau Orientul Mijlociu sunt acum în situația de a căuta alte surse de aprovizionare, pentru care concurența este și mai ridicată.

Deși măsurile Indiei sunt reversibile și este posibil să fie îndepărtate atunci când situația va reveni la normal, totul depinde de vreme, și tiparele neobișnuite ale ultimilor ani măresc riscul păstrării restricțiilor.

Importanța deblocării livrărilor dinspre Ucraina este, astfel, în creștere. Situația este atât de serioasă încât tema e abordată insistent în discuțiile cu Rusia.

Blocada maritimă limitează drastic capacitatea de export a Ucrainei.

Transportul feroviar este insuficient, din motive de capacitate și mai ales de timp, dat fiind că vagoanele dinspre Ucraina trebuie să aștepte până când osiile sunt schimbate sau conținutul e transferat în cele cu dimensiunea potrivită pentru sistemul ferat european.

Provocarea logistică este uriașă, cu timp de așteptare de 16 zile, în medie, ajungând până la 30 de zile, potrivit unor oficiali UE.

Căi terestre și fluviale ar urma să fie folosite, alături de un număr crescut de vehicule, vagoane și barje. Pentru sectorul de transport din România, ar putea fi o veste bună.

Pe de altă parte, congestionarea rutelor ar putea crea, într-o anumită măsură, se speră, gestionabilă, alte dificultăți și întârzieri pentru produsele non-agricole.

Canada s-a oferit să ajute la transportul cerealelor, însă pentru ca măsură să fie eficientă, rutarea spre porturi din România sau alte țări din jur trebuie mult îmbunătățită.

Până acum, sezonul agricol pare a progresa acceptabil în Ucraina, raportat la condițiile dificile, dar aprovizionarea pieței internaționale – și transformarea cerealelor în venituri pentru bugetul contorsionat al țării – nu este o misiune facilă.

Cantitățile în așteptare în prezent, fără recolta viitoare, ar însemna aproximativ 8 miliarde de dolari.

La nivel global, stocurile relativ scăzute indică menținerea unor riscuri pentru piață. Seceta s-a făcut simțită nu doar în India, ci și în Europa.

Franța, foarte importantă ca producător și exportator de grâu, înregistra unul dintre cele mai scăzute niveluri de precipitații în prima jumătate a lunii mai.

Estimările Ministerului Agriculturii din SUA la nivel global sunt de 267 milioane de tone de grâu la finele sezonului (în vara lui 2023), un minim al ultimilor 6 ani, față de 272 milioane de tone, potrivit analiștilor intervievați.

În condițiile actuale, prețurile par a se menține la niveluri foarte ridicate în raport cu media istorică.

În România, semnele preliminare pentru recoltă sunt relativ bune, în special cu dezvoltările recente ale vremii, și se speră un volum apropiat de cel al anului anterior, ceea ce la prețurile actuale ar fi foarte mulțumitor pentru agricultori.

Producția de floarea soarelui ar urma să crească, în condițiile reorientării unor terenuri cultivate cu alte cereale, beneficiind astfel de prețurile ridicate.

În total, dacă prețurile se mențin și anul agricol permite o producție comparabilă cu a anului trecut, veniturile producătorilor ar putea fi cu aproape 2 miliarde de EUR mai mari anul acesta.

Pentru consumatori, prețurile ridicate ar putea persista. Condițiile strânse în privința ofertei ar însemna că, dacă vremea nu va „ține” cu recolta, în oricare dintre regiunile majore de producție a lumii, răspunsul pieței ar fi pronunțat, ducând la creșteri de preț suplimentare și semnficative chiar față de nivelurile ridicate din prezent.

Cu aproape 20 de ani de experiență în piețele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și o companie completă de investiții listată pe Bursa de la Varșovia. XTB Group include companii reglementate de cele mai mari autorități de supraveghere din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. XTB este o companie tip fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport de excepție oferit clienților.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. De ce sunt preturile mari in Romania?! Ce are pretul din hambarele Romaniei cu razboiul din Ucraina? Deacord ca pretul energiei a crescut, dar si aici avem un DAR enorm. De ce creste pretul energiei produse in ROMANIA ?! Nu cumva este vorba de lacomie tipic capitalista pe tot lantul, lacomie suportata de poolimea mioritica cu ingaduitoarea (oare de ce?) complicitate a politicantilor romanesti?
    Doar un exemplu „Transgaz, profit brut mai mare cu 64% faţă de aceeaşi perioadă din 2021”. Oare nu astfel de profituri buzunaresc poolimea?!

  2. daca Romania ar fi fost condusa de PATRIOTI, UBITORI DE POPOR SI TARA, dupa lovitura de stat data de securimea vanduta sorosh in 1989, Romania ar fi fost lider pe piata cerealelor…suparare mare ar fi pe „omelette du fromage”…ca de ucraina au scpat deocamdata…

  3. Nu razboiul din Europa este cauza scumpirii, ci perspectiva unei secete, ceea ce a determinat India sa opreasca exportul de cereale sau numai grau. Paradoxal este o carte scrisa cu mlte secole in urma in care s-a observat ca:” daca se va intampla intunecarea soarelui in martie, aprilie sau mai, paine va fi scumpa. Pe 30 aprilie a fost eclipsa partiala de soare, iar in mai conducatorii Indiei au ajuns la concluzia ca vor avea o recolta slaba, ca o parte sau toate rezervele sunt consumate si ca trebuie sa-si protejeze populatia si au inghetat exportul pt 12 milioane de tone. In acest caz nu numai ca au inghetat, dar va fi mai slab anul vor fi nevoiti sa importe, nu numai ei si vecinii pot avea aceeasi problema cu recolta. Deci oferta va fi mai mica decat cererea si va duce la scumpirea graului. Deci eclipsa poate fi un semn de an secetos si deci ”paine mai scumpa”. A tot crede ca 7 miliarde traiesc din recolta din Ukraina este o utopie. Meteorologii vorbesc de deficit de apa in sol, deci si in Romania este SECETA, iar scumpirea aberanta a motorinei va scumpi recoltarea si transportul graului.

  4. La munca fratilor,graul si porumul ne razbuna anul asta !A plouat in mai, avem toate conditiile sa realizam cincinalul in patru ani jumate
    Proletari din toate tarile, uniti-va! Traiasca Ucraina!

  5. In UK banca centrala vorbeste de o situatie CATASTROFALA in pretul alimentelor, la noi „coafura rezista”… Nu auzi ministrul agriculturii sa spuna ceva despre stocuri, despre situatia lucrarilor, de investitii in extinderea retelelor de irigare, de subventii si programe acordate fermierilor, de prognoze in recolte, sau de implementarea de restrictii la exporturi. La fel cum a fost si cu energia/gazul anul trecut, se trageau semnale de alarma si calificatul nostru ministru al energie nu vedea probleme, dupa care nu mai stiau cum sa dea din colt in colt cu preturile. La fel o sa fie si cu industria, cand o sa inceapa sa dispara locurile de munca

  6. Emotiile sunt legile economiei ca stiinta, inainte de a cere si de a oferii, intai trebuie sa ne speriem de ce vrem sa facem si sa urcam pretul la cer, la El, sa-L binecuvinteze !

  7. Nu contează prețul pâinii, imoprtant pentru generația rezist e prețul la gadget-uri și viteza internetului, ăștia trăiesc în metavers și se hrănesc cu biți nu cu pâine.

  8. La noi imbecilitatea e ridicata la nivel de arta,de-aia nu avem de nici unele si nici perspective de a avea ceva bun.Guwernul mieuu a pus Romania pe butuci,economic,social si intellectual,practic doar escrocii si ,,oamenii de afaceri,,o mai duc bine in Romania condusa de ciori vopsite in diferite culori.

  9. Dar 30 de ani nu v-ați adus aminte de agricultură! E culmea să spuneți că d-aia nu merge Romania!
    Nu ne mai credeți proști!
    Mai nou, Digi ne bagă în „speciali”. Nu suntem și nici nu vrem! Vii acum? Nu, mulțumesc, stat român!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.