Cine se scuză se acuză

Primăria Capitalei, transformată de Gabriela Firea în agent al unei firme de turism

Apreciem faptul că Primăria Generală a Capitalei a trimis în timp rezonabil dreptul la replică în urma articolului nostru referitor la vacanţele în Grecia pentru pensionari, deşi era bine ca toate datele transmise acum să fi fost cunoscute de la început de toată lumea, fiind vorba despre bani publici. Dar…

În esenţă, acest drept la replică nu răspunde problemelor majore pe care le implică această vacanţă ciudată în Grecia pentru pensionari! În primul rînd, pentru că nevoile majore ale majorităţii pensionarilor nu sînt vacanţele exotice selective, aşa cum se dovedeşte a fi această acţiune din Grecia. Este ca şi cum primăria ar oferi pentru trei pensionari cîte o maşină Ferrari, iar Gabriela Firea s-ar lăuda apoi că „a dat Ferrari pensionarilor din Bucureşti“!

În al doilea rînd, ca om politic, Gabriela Firea ar fi putut să ofere pensionarilor o vacanţă într-una din staţiunile din România, sprijinind astfel turismul românesc, nu turismul din Grecia, care, în ciuda incendiilor, o duce bine!

În al treilea rînd, pensionarii ar avea mai mare nevoie de o vacanţă într-o staţiune de tratament, la Govora, la Amara, la Herculane sau în altă staţiune din România, unde să-şi trateze eventualele boli de care suferă! E greu de crezut că oameni de 70-80 de ani, care abia îşi duc zilele, aşteaptă cu nerăbdare să încingă un Sirtaki în Paralia Katerini!

În al patrulea rînd, stă mărturie chiar graficul de plecări că Primăria Capitalei s-a transformat prin această acţiune în agent de vînzări al firmei de turism organizatoare! Spune dreptul la replică: „De asemenea, este important de menţionat că ofertele obţinute de autorul acestui articol vizează perioada de după 1 octombrie 2018, în timp ce taberele din proiectul «La pas prin tărîmul legendar al Greciei» încep în luna august, ceea ce înseamnă că sunt organizate în plin sezon şi, aşa cum este normal, au un preţ diferit. Prin urmare, informaţia prezentată în aceste materiale este scoasă din context şi este prezentată în mod eronat cititorilor“. Oare aşa să fie? Iată graficul de plecări:

Chiar şi numai din acest grafic, observăm că acest program se adresează unei anumite clientele! Pentru a elimina ultima urmă de speculaţie, să analizăm datele din acest grafic, furnizat chiar de Primăria Capitalei.

– Sînt 9 serii, împărţite în trei mari categorii. Pentru prima categorie nu se anunţă cine intră în calcul, căci numai la categoriile 2 şi 3 este specificat că „sînt disponibile pentru înscrieri începînd cu data de 2 august“! Se înţelege, desigur, că primele 150 de persoane, adică tocmai acelea care urmează să plece în cea mai bună perioadă, nu trebuie să se înscrie! Mai ales că, aşa cum se vede chiar în document, înscrierile urmau să se facă începînd cu ziua de 1 august, deşi ele au început în ziua de 2 august!

– Graficul arată foarte clar că doar o serie de 50 de persoane se deplasează în Grecia în luna august, alţi 300 de pensionari urmînd să plece în luna septembrie, iar cei mai mulţi, 650, în luna octombrie!

– Graficul precizează şi documentele pe care, la înscriere, trebuie să le aibă pensionarii asupra lor, între care: adeverinţa medicală, asigurarea de călătorie şi dovada de venit!

Aşadar, constatăm că toate cele 150 de bilete din perioada care, de bine, de rău, s-ar mai încadra în sezonul turistic sînt destinate unei clientele pentru care nu se precizează perioada de înscriere! Doar 50 dintre acestea vor apuca şi cîteva zile din luna august!

Aşadar, 850 de pensionari vor pleca în Grecia după a doua jumătate a lunii septembrie, iar 650 dintre aceştia chiar în luna octombrie! Aşa, poate că va înţelege şi Gabriela Firea de ce am ales, în simularea noastră, perioada 1-7 octombrie, adică aceea care ar fi o medie rezonabilă pentru întreg grupul de 1.000 de persoane!

Aşadar, din moment ce prima zi de înscriere a fost 2 august (nu 1 august, cum era anunţat), cum ar fi putut bieţii pensionari să obţină acele documente necesare, ştiindu-se că şi pentru un tînăr era imposibil să le procure pînă la ora 10.00, cînd începea înscrierea după principiul „primul venit, primul servit“? Chiar sexoasa directoare a Consiliului seniorilor a anunţat că în prima zi s-au depus 950 de cereri, deci din partea unor persoane care au ştiut dinainte ce documente să-şi procure!

În legătură cu suma cheltuită, Primăria Capitalei anunţă în dreptul la replică faptul că aceasta este de 1.560.000 lei, calculînd TVA de 9%, deşi ştie bine că nu toate serviciile beneficiază de această taxă redusă! Dar, chiar şi aşa, anunţă că suma cheltuită este de 334 euro/participant, adică, în cel mai fericit caz, echivalentă cu un sejur pe care fiecare pensionar l-ar fi avut dacă ar fi plecat pe cont propriu.

Dar, în acest caz, unde este reducerea pe care orice firmă din lume ar fi oferit-o pentru un agent de vînzare care i-ar fi oferit un grup de 1.000 de persoane, din care un număr uriaş în extrasezon sau la finalul acestuia? De cînd s-a transformat Primăria Capitalei în agent de vînzări pentru o firmă privată, cum este SC Tramp Travel International SRL, asigurîndu-i capacitate maximă în propriul hotel şi un program turistic de 1.000 de persoane într-o perioadă în care n-ar fi avut clienţi nici pentru 5% din această cifră?

Cu alte cuvinte, marile probleme ale acestei vacanţe în Grecia pentru pensionari rămîn exact aşa cum le-am prezentat noi în articolul ce nu convine Primăriei Capitalei!

Ştim că pentru cei 1.000 de pensionari care vor pleca în Grecia nu contează cîţi bani va plăti Primăria Capitalei, din moment ce pe ei nu-i costă nimic acest capriciu electoral al Gabrielei Firea.

Dar ce zic oare ceilalţi 499.000 de pensionari din Bucureşti care se văd astfel prostiţi în faţă, dintre care unii, mai creduli, chiar s-au aşezat la cozile din primele zile, sperînd zadarnic că nu este vorba doar despre o acţiune plătită din bani publici, destinată doar unei clientele?

P.S.: Un sejur la Herculane, cu pensiune completă de 7 zile, incluzînd şi tratament, poate costa 650 lei (Casa Emma). Un calcul simplu arată că din suma de 1.560.000 lei ar fi putut fi trimişi la tratament 2.400 de pensionari, chiar fără să se aplice vreo reducere „agentului de vînzări“! Cu un program în care selecţia să se facă pe criterii de vîrstă, de venit şi de fişă medicală, multe dintre semnele de întrebare legate de vacanţele de lux din Grecia n-ar mai fi existat. Ca să nu mai amintim faptul că, în acest fel, banii ar fi rămas în ţară şi ar fi ajutat cu adevărat turismul românesc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Ion Spânu 1818 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Ce misto, vad ca i-au pus in farfurie, linga prajitura, si un cartonas cu numele, ca sa stie cum o cheama cind se prezinta ! Pina si lingurita o tine invers, de aia nu reuseste, de juma’ de ora, sa manince nimic !

    • Sa nu te surprinda ca va manca si cartonasul,in opinia ei e comestibil,si va pleca cu lingurita,ca mai uita si ea !Azi il copiaza pe Heath Ledger in rolul lui Joker (The Dark Knight-2009) mereu vine cu ceva nou,vrea sa zica lumea (pe Facebook sau Backbook) ca e in pas cu moda !

    • Ai dreptate, eu prima oara am zis ca i-a invinetit ochii Pandele, o fi prins-o in „dezabieu”, in „budoarul” din Voluntari cu Badea sau Gidea, amoruri din tinerete, de pe tarlaua Varanului ! Da’ sa stii ca nici in clipul lui Michael Jackson, „Thriller”, nu ar fi facut figura rea (sic !)

  2. În locul lui tanti primărița eu aș fi cerut și testamentul pensionarilor. La vârsta asta nu se știe.

    • E in stare sa le ia casele,daca nu au mostenitori directi!Nu vezi ce se intimpla,fac orice sa le pice in labe moca proprietati..

  3. Foarte bine d-le Spanu, deşi nu va cereti scuze….Desigur ca era bine ca toate datele transmise acum să fi fost cunoscute de la început de toată lumea, fiind vorba despre bani publici. Dar mai ales de catre Dvs,era bine sa fie cunoscute , anume sa calculati TVA corect pentru serviii turistice, sa nu comparati mere cu pere, adica preturile pentru serviciii hoteliere din octombrie cu cele din miezulverii si sa va fi informat corect, nu doar pe baza unei turnatorii cel mai probabil ale Securitatii, via consilierii USR din PGMB.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.