Războiul cu terorismul, inventat de SUA și folosit de Rusia

La scurt timp după tirurile de rachete lansate pe 10 mai de aviația israeliană asupra facilităților militare iraniene din Siria, Israelul și Iranul negociau în secret, în Iordania, scrie cotidianul israelian Maariv. Întânirile au avut loc într-un mare hotel din Amman. Delegația israeliană ar fi fost formată din mai mulți ofițeri superiori ți adjunctul șefului Mossadului, iar delegația iraniană a fost condusă de ambasadorul Teheranului în Iordania. Potrivit Maariv, la Amman a fost prefigurat un acord pentru retragerea trupelor iraniene și ale Hezbollahului din sudul Siriei, iar regimul de la Damasc se transformă în garant al neimplicării militare a Iranului la granițele Israelului. O altă prevedere negociată se referă la stoparea fluxului de jihadiști din taberele de refugiați din Iordania în Siria. Odată îndeplinite aceste condiții, Israelul s-ar putea angaja să nu intervină în Siria.

Negocieri secrete Israel-Iran

Aceeași informație a fost publicată și de siteul saudit Elaph, de altfel primul care a relatat despre discuțiile indirecte purtate de Iran și Israel, prin intermediari iordanieni ce treceau din cameră în cameră într-un hotel din Amman, în timp ce oficialii celor două părți erau păziți de presonal de securitate iranian și al Mossadului. Potrivit Elaph, partea iraniană a acceptat repede să nu intervină in confruntările din preajma Înălțimilor Golan și nici la frontiera dintre Israel și Iordania, fapt care i-a surprins pe oficialii israelieni.

Aceste negocieri, neconfirmate oficial nici în Iran, nici în Israel, pot explica siguranța cu care premierul Benjamin Netanyahu a declarat, la începutul acestei săptămâni, că nu va tolera prezența iraniană de-a lungul frontierei din Golan și nu numai. „Credem că nu este loc pentru o prezență militară iraniană la nicăieri in Siria”, a spus Netanyahu.

Pasul înapoi făcut de Iran în Siria este pus de o parte a presei internaționale pe seama fermității administrației Trump, care s-a retras din acordul nuclear cu Iranul, amenință să sancționeze până și companiile aliaților europeni care vor mai face afaceri cu Iranul și a transmis și un adevărat ultimatum Teheranului, cerându-i, practic, abandonarea politicii din utimele decenii. Publicații precum Washington Post au ridiculizat însă ultimatumum secretarului de Stat Mike Pompeo, considerându-l în cel mai bun caz unul de uz politic intern în SUA.

Trump i-a deschis lui Putin ușa Orientului Mijlociu

O interpretare diferită a evoluțiilor din Orientul Mijlociu vine de la Robert Fisk, editorialist la cotidianul britanic The Independent. „În Orientul Mijlociu, Putin are multe motive să-i mulțumească lui Trump”, scrie Fisk, pentru care Rusia a devenit „interocutorul valabil” în regiune, preluând un rol jucat vreme de decenii de SUA. Până de curând, când forțele israeliene bombardau Libanul sau Gaza, cei care făceau apel la reținere erau oficiaii americani, însă acum acest lucru este făcut de Rusia. Mai mult, Putin încearcă să devină prietenul tuturor.

Rusia, ”prietenul tuturor”

Pașii înapoi făcuți de Iran, de regimul Assad, dar și de premierul Netanyahu vin după ce Vladimir Putin i-a transmis lui Assad, la Soci, că este necesară „retragerea tuturor forțelor străine” din Siria, fără a explica dacă este vorba despre cele americane sau și despre aliații iranieni ai regimului.Putin este a fel de derutant în momentul în care îl laudă pe Assad că a salvat Siria, pentru ca apoi să spună despre ministrul israelian de Externe, născut în fosta RSS Moldovenească, că este „strălucitor” și că a fost un „mare rus”. Apoi, premierul Netanyahu a fost mereu bine primit la Kremlin, chiar și când îi bomarda pe aliații sirieni și iranieni ai Rusiei, după cum „sultanul” Erdogan a găsit cale de înțelegere cu Putin după doborârea de către aviația turcă a unui avion militar rus. Putin îi primește la Moscova și pe înalții oficiali saudiți, și pe cei din Qatar, în ciuda conflictului fățiș dintre cele două monarhii. Iar de fiecare dată, Rusia nu amintește nici despre flirtul lui Assad cu Vestul, chiar înaintea izbucnirii războiului din Siria, și nici despre poziția similară a Egiptului.

Putin a obținut un compromis între Iran și Israel. „Israelul putea lovi Iranul dacă dorea, însă fără razboi în Siria, fără zone de interdicție aeriană israeliene sau americane și, mai ales, fără ca Israeul să ajungă la un război cu Iranul. Iranul nu vrea război cu Israelul, după cum Israelul știe că nu poate câștiga un război cu Iranul. Dacă înainte Departamentul de Stat era cel care făcea apel la reținere, acum îl face Rusia”, scrie Robert Fisk.

Trump fie nu știe, fie nu înțelege

Rusia a știut să speculeze retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, s-a apropiat și mai mult de Iran și chiar de Europa și se apropie chiar de intrarea într-un război comercial cu dolarul amerian, alături de puterile europene. „Putin nu-și face probleme din cauza morții mercenarilor ruși în Siria; acțiunea lor este menită să testeze implicarea SUA în Siria. După cum nici America nu va plânge

pentru mercenarii ei kurzi din Siria, pe care nu îi protejează în fața Turciei. Putin nu va striga pentru drepturile omului în Gaza împotriva Israelului, câtă vreme avioanele lui au distrus spitale în Siria. Putin se referă doar a „războiul împotriva terorismului” și la faptul că este aliatul tuturor. Copiii fac gălăgie cu jucăriile lor, dar țarul are cheia gradiniței. Trăsnitul de la Casa Albă fie nu știe asta, fie nu-i pasă, fie nu înțelege”, scrie Fisk.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

1 Comentariu

  1. Trump a deschis usa Rusiei in orintul mijlociu, oare cat de idioti ne credeti

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.