România, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial

O primă repriză de vis. Avem şanse să prindem un turneu preolimpic. Şi fără cele 3 totobaşare, galeria României a fost din nou de nota 10.

România – Brazilia 25-22 (13-8)

România a spart gheaţa şi a reuşit să obţină o primă victorie în faţa unei echipe puternice. 25-22 (138) cu Brazilia, într-un meci crucial pentru că a contat pentru optimile de finală, adică un meci care pe care, cine pierdea, pleca acasă. În urma acestei victorii, România s-a calificat în sferturile de finală şi are mai multe şanse de a prinde un turneu preolinpic de calificare pentru Rio 2016.Toţi cei care s-au bucurat că am scăpat de Franţa, şi că vom juca contra Braziliei în optimile de finală au ştiut ce au ştiut. Deşi sud-americancele erau campioanele mondiale în exerciţiu, forţa lor de joc era totuşi sub nivelul fetelor din Hexagon, chiar dacă în jocul direct le-au bătut, într-un meci cu un final ce ţine de filmele SF. Nu trebuie omis nici faptul că braziliencele Fernanda da Silva, Ana Rodrigues şi Mayssa Pessoa joacă la CSM Bucureşti (şi tot la bucureştence a jucat până la 30 noiembrie şi Deonise Cavaleiro), iar Alexandra do Nascimento la HCM Baia Mare (unde în sezonul trecut a jucat şi titulara porţii, Bárbara Arenhart), element care a contat mult pentru că le ştiam punctele forte şi pe cele slabe. Un lucru trebuie neapărat subliniat, duminică noaptea am văzut o cu totul altă Românie la mondialele din Danemarca, faţă de România din grupa D. În sferturile de finală vom juca împotriva Danemarcei, ţara gazdă a mondialelor.

O primă repriză de vis…

Prima repriză a aparţinut în totalitate echipei noastre. Am deschis scorul şi nu am mai cedat deloc conducerea. Până în minutul 21, România a avut unul sau două goluri avans, iar în ultimele minute ale primului mitan, s-a produs desprinderea, fetele noastre intrând la pauză cu 5 goluri avantaj:13-8. Scorul putea fi şi mai mare, dacă în câteva situaţii nu am fi ratat di poziţii clare de gol. Este adevărat, ne-a avantajat şi faptul că Brazilia s-a apărat 6 în linie, alternând cu 5+1, dar jucătoarea avansată avea doar rolul de „fluturaş”, nu şi acela de a o ţine la distanţă pe Cristina Neagu. În plus, ca şi în meciul cu Rusia, extremele noastre au început să vină la învăluiri şi încrucişări, ceea ce nu au făcut deloc în meciurile cu Spania şi Norvegia. Nu în ultimul rând, în această repriză ne-a ajutat mult şi poarta, Paula Ungureanu având un procent foarte bun de mingi salvate, 40%.

…şi o a doua echilibrată

„Frica de victorie”, o boală cronică a sportivilor români le-a cuprins pe fetele noastre în partea a doua a jocului. În ultimele 30 de minute, am mers cap la cap cu adversarele, repriza fiind câştigată de brazilience. Totuşi, chiar dacă nu au mai avut evoluţia de vis din prima repriză, fetele noastre au reuşit să-şi conserve avantajul, şi, mai ales să treacă peste uriaşa gafă a antrenorilor (mai multe amănunte în cronica de luni dimineaţă) care ne putea costa foarte mult, chiar pierderea meciului.

Galeria, din nou de nota 10

Pentru a 6-a oară, echipa României a beneficiat de o galerie de nota 10. În jur de 100 de suporteri veniţi din România (din judeţele Hunedoara, Braşov, Galaţi) dotaţi cu un întreg arsenal de făcut zgomot, au încurajat frenetic echipa noastră, Şi chiar dacă în tribune nu au mai fost cele trei toboşare de origine română, dar care au reşedinţa în Frederikshavn, oraşul în care am jucat meciurile din grupă, galeria românească a surclasat-o pe cea venită din Brazilia. De fapt, în tribunele Kolding-Hallen, din Kolding, dezolant de goale, sau aflat doar suporterii celor două combatante.

Notă: mai multe amănunte despre meci, reacţii şi o relatare privind un abuz incredibil petrecut la un Campionat Mondial, în cronica de luni dimineaţa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.