Scriitorii și partidul… Mofturi, monșer!

Că tot ne-am bătut capul zilele acestea cu veșnica dilemă a Cetățeanului Turmentat, „Eu pentru cine votez?“, vă propunem o aducere-aminte (scurtă istorie) a patimilor politice ce au tot dat târcoale scriitorilor români de la pașopt până astăzi, adică de la nepieritorii Eminescu și Caragiale la contemporanii Dinescu, Păunescu și Dan Lungu.

Cine a urmărit cu atenție listele candidaților la recent încheiatele alegeri parlamentare a putut observa că primul nume de pe lista candidaților USR din Iași pentru Senat era un important scriitor, Dan Lungu (director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, managerul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, dar și cel mai tradus autor român în anul 2009!). Un fapt aproape banal al zilelor noastre, la fel ca discursul de acceptare a candidaturii acestuia, unul cât se poate de onest și entuziast, cu nimic mai prejos decât al străluciților săi predecesori: „Cred că lumea culturală poate funcţiona mai bine şi banii pot fi cheltuiţi mai cu folos, iar din Parlament chiar poţi influenţa în acest sens. Cunosc lumea culturală din toate perspectivele importante (…) și știu că sunt multe de făcut. (…) Dacă aş fi spus acum nu, mi-aş fi refuzat, în ochii mei, dreptul de a mai critica ceva vreodată“. Comparativ, în urmă cu exact 139 de ani, pe 11 decembrie 1877, Mihai Eminescu, a cărui opţiunea politică corespundea principiilor politice ale conservatorilor şi junimiştilor, publica în ziarul Timpul studiul „Icoane vechi și icoane nouă“, o veritabilă radiografie a vieții parlamentare a epocii: „(…) Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. (…) N-ar fi mai bine ca să stăpânească cei ce n-au nevoie de averile voastre, având pe ale lor proprii? Sau cel puţin oameni care, prin mintea lor bine aşezată, vă plătesc ce voi cheltuiţi cu dânşii? (…)“. Iată cum – vrem, nu vrem – ne întoarcem tot la vorba poetului național: „Vreme trece, vreme vine, toate-s vechi şi nouă toate“…

Revoluționarul Alecsandri, oportunistul Zaharia Stancu și iscusitul primar Delavrancea

Începem, așadar, sumara noastră trecere în revistă a scriitorilor politicieni de la pașopt cu poetul și dramaturgul Vasile Alecsandri, implicat în evenimentele revoluţionare de la 1848 şi în mişcarea unionistă. Alecsandri, care a refuzat tronul Moldovei pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domn mai puţin criticat de politica vremii, devine, pe rând, ministru al Afacerilor Străine în Moldova, ministru de Externe al Munteniei, senator și ministru plenipotenţiar la Paris. Sărim la controversatul Zaharia Stancu, acuzat că ar fi fost un oportunist care a lăudat regimul comunist pentru a-şi păstra funcţia de conducere de la şefia Uniunii Scriitorilor şi pentru alte beneficii. La rândul său, avocatul şi scriitorul Barbu Stefănescu Delavrancea, membru al Partidului Conservator, va fi primarul Bucureștiului (iunie 1889 – februarie 1901) – „unul dintre cei mai vrednici primari ai Capitalei din secolul trecut“, în timpul domniei regelui Carol I.

„Astăzi, cei mai mulţi din aceia, cari susţin guvernul liberal, îl susţin numai fiindcă urăsc pe conservatori, se tem de ei, ori fiindcă ar trebui să-şi sacrifice interesele personale, susţinând pe conservatori (…).“ I.L. Caragiale

Caragiale, un „catindat“ tăios, dar fără succes

În vara anului 1908, cu patru ani înainte de a se stinge subit din viață la vârsta de 60 de ani, marele dramaturg I.L. Caragiale, celebru pentru ascuţita sa ironie la adresa politicienilor, se afla în plină campanie electorală pentru un post de deputat pe lista Partidului Conservator Democrat. Iată unul dintre discursurile lui Nenea Iancu, care ne relevă, încă o dată, cât de puțin s-a schimbat politica dâmbovițeană în ultimul secol: „Sunt în România două partide, care se exclud unul pe altul: liberalii şi conservatorii, roşii şi albii, radicalii şi reacţionarii. (…) Era odată o vreme, când nu erau în ţară nici liberali, nici conservatori: erau numai boieri, ciocoi, târgoveţi şi ţărani. D’odată însă se întorc de prin străinătate o mulţime de tineri (Costache Negrea, N. Bălcescu, Câmpineanu, Eliad Rădulescu, Tell, Bolintineanu, V. Alecsandri, A. Russo şi alţii) care ştiau multă carte, aveau multe aspiraţiuni frumoase, dar nu cunoşteau ţara. Ei cer să se facă schimbări în aşezămintele ţării şi aveau tot dreptul să facă această cerere, deoarece, în adevăr, era trebuinţă de anumite schimbări. Din nenorocire însă, aceşti tineri nu cunoşteau îndestul starea şi adevăratele trebuinţe ale ţării (…) Astăzi, cei mai mulţi din aceia, cari susţin guvernul liberal, îl susţin numai fiindcă urăsc pe conservatori, se tem de ei, ori fiindcă ar trebui să-şi sacrifice interesele personale, susţinând pe conservatori (…)“. În cele din urmă, candidatura lui Caragiale va fi respinsă chiar de Comitetul de Partid din care făcea parte, pe motiv că dramaturgul nu inspiră încredere…

Nicolae Iorga, Octavian Goga și Marin Preda

Personalitate prodigioasă, ajuns profesor universitar la doar 23 de ani, Nicolae Iorga a scris 1.250 de cărți și peste 25.000 de articole. A intrat în viața parlamentară în 1907, iar în 1919 devenea președintele Parlamentului. Iorga a fost, de asemenea, co-fondator al Partidului Naţionalist Democrat, dar și preşedinte al Camerei Deputaţilor și preşedinte al Senatului. A deţinut şi funcţia de consilier regal, în perioada 1939-1940, și, pentru o scurtă perioadă, cea de preşedinte al Consiliului de Miniştri, cea mai importantă funcţie din Guvern. Tot în acea perioadă, începea ascensiunea politică a lui Octavian Goga, poetul ţărănimii, care, în perioada 30 martie 1927 – 4 iunie 1927, va fi învestit în funcţia de ministru de Interne, sub conducerea regelui Ferdinand. La alegerile din 1937, Goga devine prim-ministru, însă guvernarea sa este una scurtă şi controversată. De o cu totul altă factură va fi „cariera politică“ a lui Marin Preda, cel mai celebru scriitor contemporan, urmărit de fosta Securitate din cauza relațiilor sale cu românii emigrați în Franța, dar și pentru că avea „manifestări negative cu privire la politica partidului“. În 1980, anul apariţiei romanului „Cel mai iubit dintre pământeni“, Preda a fost ales deputat în Marea Adunare Naţională. În luna mai a aceluiaşi an, scriitorul a fost găsit mort în camera lui de creaţie de la Palatul Mogoşoaia.

(Sur)prinși între regimuri și ideologii

Spre sfârșitul carierei sale artistice, Mihail Sadoveanu, unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului XX, a îmbrățișat noua ideologie publicând opere afiliate curentului sovietic al realismului socialist. Eforturile i-au fost pe deplin răsplătite cu funcţia de vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, cea mai mare funcţie politică ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist. Curând, Sadoveanu devenea preşedintele de onoare al Uniunii Scriitorilor. Un alt scriitor contestat pentru opțiunile sale politice a fost Tudor Arghezi, un „personaj“ intim al tuturor regimurilor politice care s-au succedat de la Marea Unire din 1918 până la instaurarea regimului comunist. Nehotărârea poetului, care „era când cu unii, când cu alţii“, l-a determinat, în anii de domnie ai Regelui Ferdinand, să colaboreze atât la publicaţiile liberalilor, cât şi la cele ale ţărăniştilor. Un alt caz specific este Mircea Eliade, care a îmbrăţişat ideologia Mişcării Legionare, de care se va distanța ulterior. Potrivit unor biografi ai lui Eliade (Claudio Mutti), la alegerile din decembrie 1937, aacesta ar fi candidat pentru Camera Deputaţilor pe listele electorale ale partidului legionar „Totul pentru ţară“. Filosoful ar fi fost ales ca deputat în noul parlament, dar nu şi-a exercitat funcţia. Adept al ideologiei amintite a fost și filosoful Petre Ţuţea, numit, de conducerea Mişcării Legionare, secretar general la Ministerul Economiei Naţionale. În această calitate, Țuțea a făcut parte din diverse delegaţii care au purtat negocieri economice la Berlin şi la Moscova.

Politicienii scriitori de după 1989

Cum spațiul nu ne permite decât o succintă enumerare a scriitorilor autohtoni care au cochetat cu politica dâmbovițeană după înlăturarea regimului comunist, îi vom aminti pe poeta Ana Blandiana și criticul literar Nicolae Manolescu (senator și candidat la președinție în 1996, din partea Alianței Naționale Liberale), membri fondatori al Alianței Civice, dar și pe Ștefan Augustin Doinaș și Alexandru Paleologu, intrați în Senat, de asemenea, pe listele Alianței Civice. Tot senatori deveneau în acei ani poeții Corneliu Vadim Tudor, cel care abia trecea pragul cu PRM-ul său, și Adrian Păunescu, intrat în politică de pe listele PSM-ului. Mircea Dinescu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Octavian Paler și-au încercat norocul în 1990 ca independenți. Pleșu va fi, pentru scurte perioade, ministrul Culturii în guvernul Petre Roman și ministrul Afacerilor Externe în guvernul Radu Vasile. O figură simpatică a acelor vremuri a fost și Ștefan Cazimir, fondatorul efemerului Partid Liber Schimbist, inspirat din piesa lui Caragiale, „O scrisoare pierdută“. Nici partidele istorice renăscute nu uită să apeleze la scriitori și critici literari: epigramistul-avocat Mircea Ionescu-Quintus la liberali, poetul Ioan Alexandru la țărăniști, Romulus Vulpescu și Alexandru Piru la FSN-iști. Notabilă este și traiectoria lui George Pruteanu, apărut în peisajul politic ca independent. Ulterior, acesta va ajunge pe listele PNȚCD, după care va trece la PSD și, mai apoi, la PRM. Pe această listă mai poate fi amintit și criticul literar Laurențiu Ulici (președinte al Uniunii Scriitorilor din România, din 1995 până la moartea sa accidentală din noiembrie 2000), cel care alături de scriitorul și economistul Varujan Vosganian (fost ministru al Economiei și actualul președintele Uniunii Armenilor din România) înființa Partidul Alternativa pentru România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.