Se anunță vremuri grele pentru corporatişti

Anularea planurilor de creştere în cazul multor companii duce în perioada imediat următoare la restructurări, pe măsură ce fiecare va încerca să reducă pe cât posibil costurile, notează Ziarul Financiar.

Scăderea economică alături de contractarea planurilor de afaceri va duce la dispo­nibilizări în marile companii în următoarele luni, potrivit da­telor din piaţă. Cel puţin 10-20% din­tre corporatişti şi-ar putea pierde lo­cul de muncă, fiind vizaţi, ca de obi­cei, cei angajaţi în ultimul an, aceştia fiind recrutaţi pentru o creştere care nu va mai avea loc în viitorul apropiat.

„Sunt corporaţii care dau afară 20% din personal pentru că au realizat că pot avea aceeaşi productivitate, dar cu oameni mai puţini şi au ajuns inclusiv să lucreze în trei ture, de la 8 la 16, de la 10 la 18 şi de la 12 la 20, pen­tru a nu supraaglomera birourile. În plus, noile proiecte care ar fi trebuit să de­ma­reze în 2020 sunt deja întârziate“, spun surse din piaţa imobiliară.

Spre exemplu, potrivit datelor din ra­poartele consultanţilor de la C&W Echinox, în cazul birourilor, la începu­tul anului, când economia nu era afec­tată de criza provocată de noul coro­na­vi­rus, estimările vizau un pipeline de bi­rouri de 239.000 mp. Din acest volum s-au livrat 81.000 mp în primul trimes­tru, iar până la finalul anului se vor mai livra încă 135.000 mp. Astfel, din cei aproa­pe 240.000 mp estimaţi, la final se vor mai livra 216.000 mp. Din cei 135.000 mp 82.000 mp sunt deja contractaţi.

Mulţi corporatişti se vor întoarce în birouri abia în 2021, în contextul în care revenirea acum la bi­rou ar presupune costuri supli­men­tare, iar prin prisma distanţării sociale pot re­veni cel mult jumătate dintre corpo­ratişti la birou fără investiţii majore.

„Valul de concedieri este deja în curs! Cu toţii am urmărit numărul de con­tracte încetate, aşa cum a fost co­mu­nicat de autorităţi, dar nu au apărut noi cifre de la anunţul măsurilor de re­ve­nire, aşa că vom vedea dacă se menţine rit­mul de 8-10.000 contracte încetate/zi. După sta­bi­lizarea pe termen scurt, aşteptăm ca toa­te marile companii să ope­reze pro­gre­siv opti­mizări ale numă­rului de sala­riaţi, în funcţie de comenzi, de proiectele de di­gitalizare ori de di­ver­se cerinţe la nivel de grup. Tendinţa pe care am observat-o este că firmele aleg să procedeze fie la ple­cări ţintite, cu acordul părţilor, fie la în­cetări in­dividuale, în limita lunară per­misă de le­gislaţie, astfel încât nu dema­rea­ză con­cedieri colective. Dat fiind că avem o legislaţie permisivă pentru anga­ja­tor, esenţial va fi ca aceşti oameni să pri­meas­că sprijin, atât financiar, cât şi pen­tru a-şi găsi un loc de muncă. Piaţa va fi dificilă şi în continuare“, explică Ralu­ca Pârvu, business manager în ca­drul companiei de consultanţă BPI Group.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. ca angajaza primariile in draci.
    O primarie care an anul 2000 avea 800 de salariati, acum are peste 3000, unde mai pui si dotarea de ultima generatie!
    Le-a permis Olguta sa-si dea salarii de sute de milioane si acum ingrasatii astia ne-au triplat impozitele!

  2. Treaba cu „pipeline de bi­rouri” (???) e chiar amuzanta ! Mai ales ca se va lucra in „trei schimburi”, ca la turnatorie sau ca pe troleibuze ! … „de la 8 la 16, de la 10 la 18 şi de la 12 la 20, pen­tru a nu supraaglomera birourile” (???) Pai ba nene, un calcul simplu arata ca, cel putin intre orele 12 si 16 (exceptind jumatatea de ora in care se va infuleca senvisu’ de acasa, pe un colt de birou), in birouri va fi de trei ori mai mult personal !! Probabil ca, cum se duce unul la WC pentru 5 minute (nu mai mult, de teama de a nu fi dat afara !), cum altul ii va ocupa scaunul ! Cit despre concedieri … orice rau are si partile sale bune : „corporatistii” vor avea mult mai mult timp sa se stringa in Piata Victoriei si sa-si zbiere din toti bojocii dragostea fata de PNL si Iohannis !

  3. Bine ca nu-l vedeti pe Gadea care face jocul CNN/Soros pentru distrugerea autoritatii politiei/statului. Handicapatii au ajuns sa ceara desfiintarea politiei ca sa fie vandalizate toate proprietatiile/bunurile care au mai ramas in picioare si ti se dea cu bata-n cap pe strada de catre toti infractorii fara de educatie. Gadea o cauta cu lumanarea fiind de partea infractorilor! Chiar nimeni nu poate lua atitudine impotriva lui Gadea?/A3 pentru a opri instigarea la dezordine?

  4. desfiintarea politiei in forma actuala nu ar fi un lucru chiar rau. Tocmai ce-am auzit la radio ca seful politiei locale sector 4 face afaceri imobiliare cu clanul „sportivilor” si pesedistii sinistri Codrin Stefanescu si Baluta, asta e chiar primarul de sector.
    astia inteleg protectia politiei drept taxa de protectie.

  5. saracii…? cand „erau pe cai”, faceau vocalize in piata Victorie, puneau/dadeau jos guverne. acum cu ai lor la butoane, ai lor care au gestionat tampit situatia covidiana,(sa nu-l uitam pe neispravitul din deal cu spalatul mainilor), sa taca, sa continue cu spalatul mainilor si sa stea acasa…pe somaj…sorry. ???

  6. ai salariu nesimtit sau pensie speciala?
    Cand vor pleca si astia cu vocalizele, o sa treci la rontait coaje de copac.

  7. @@iude
    Pai si astia cu vocalizele cand vor pleca, crezi ca un pic de scoarta de copac le-ar strica si lor?

  8. deosebire de abonatii la buget, corporatistii au meserii cu care se pot descurca in toata lumea.
    Voi, in afara de critica de partid, stiti sa faceti ceva?

  9. Imi pare de rau de orice roman care ramane fara serviciu. Cu unele exceptii: IT-istii si corporatistii. N-am uitat cum urlau pe la mitingurile neautorizate,jos psd si sus pnl. Acum au pnl cat incape, sa-l aplaude si acum din postura de someri.

  10. va mai vaitati tovarasi, in afara de guvern, pesedistii ocupa tpate functiile administrative.
    Iar in Parlament, dau cele mai nebunesti legi.
    Apoi „prostii” de IT-sti produc 5% din buget, pe cand voi consumati peste 60%.
    Vorba aia, va rugam sa ne scuzati, nu producem, cat furati!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.