Reacția CEC după amenda dată de ANPC! Faptul că intrăm în contact, zi de zi, cu zeci sau sute de mii de clienți din absolut toate regiunile țării, ne obligă să apelăm la toate mijloacele legale pentru a dovedi partenerilor noștri corectitudinea cu care aplicăm prevederile legale”, au spus reprezentanții CEC Bank. Score: 0,29
”Gura lor, curu’ lor, treaba lor, maică!” Omul, în păcătoșenia lui, are multe exemplare care se dedau plăcerilor care l-au făcut pe Malraux să spună că ”În viață, corectitudinea e semnul mediocrității”. Score: 0,29
Identitate, suveranitate națională și ordinea lumii Simpla „corectitudine politică” a erei globalizării este în contratimp și nu face decât să agraveze problemele oricum existente. Score: 0,28
O scrisoare care nu a fost pierdută Mai ales acum când corectitudinea alegerilor americane este în mod repetat pusă la îndoială de cetățenii americani și rezultatele lor fac obiectul unor contestări violente, când falimentele… Score: 0,28
Scrisoare deschisă către Iohannis și Ciucă în numele fermierilor! Este o lipsă de corectitudine și solidaritate între țările membre UE pentru rezolvarea acestei probleme punctuale de criză. Score: 0,29
1937- Anul pactului electoral Maniu-Codreanu Se încheie între partidele subsemnate o înțelegere cu scopul de a apăra libertatea și a asigura corectitudinea alegerilor. Score: 0,30
Gheorghe, Ioane, Mărie, trebuie respinse aceste proiecte de legi ale învățământului Ele sunt impregnate subtil de corectitudinea politică, ideologia progresismului, ale cărei rădăcini pornesc dintr-o versiune de marxism (neomarxismul = marxismul cultural) promovat de Școala de la Frankfurt, ce își propunea răsturnarea radicală a culturii tradiționale, cu scopul de a provoca o revoluție socială. Score: 0,34
Marile averi, sub lupa Fiscului! Ce impact vor avea noile reguli În concluzie, ANAF își propune să creeze premisele necesare pentru conformare, corectitudine, transparență în declararea veniturilor, în totalitatea acestora, și o necesară colaborare între contribuabilii cu averi mari și autorități. Score: 0,29
Sorosismul ca politică – Andrei Marga Sorosismul a instalat noua „corectitudine politică (political correctness)” a acestor ani – cea a atacării autoritarismului fără a mai discuta situațiile până la capăt. Score: 0,30
Sunt profund dezamăgită, domnule Președinte Iohannis …neconstituționalitate a Legii pentru modificarea art.7 din Legea educației naționale nr.1/2011 , a dat frâu liber răspândirii feminismului radical, componentă a ideologiei neomarxiste Corectitudinea Politică, în școala românească, fiind solidar cu rețelele de oengeuri plătite majoritar din exterior și neglijând doleanțele legitime ale Alianței Familiilor… Score: 0,28
Libertatea și datoria – Andrei Marga S-a revenit la „corectitudine politică (political correctness)” pe fondul noii desfigurări a libertății. Score: 0,28
Petre Roman, altă belea "Demisă de Roman pentru corectitudine și promptitudine, jurista Colegiului a fost înlocuită cu firma de casă a lui Petre Roman (cea care îl apară și în cele 2 dosare penale). Score: 0,31
Povestioara lui neica Bode Rectorul Universității din Cluj (și el unul de pe liste!) ne anunță o operațiune făcută cu fermitate, obiectivitate și corectitudine. Score: 0,29
Justiție numai pentru unii Am văzut judecători de un profesionalism și de o corectitudine care m-au lăsat cu gura căscată. Score: 0,29
Putin și Șoigu îi îmbată de Anul Nou UPDATE "Corectitudinea morală şi istorică" este de partea Rusiei, a declarat sâmbătă preşedintele rus Vladimir Putin, în mesajul de Anul Nou, în plin război în Ucraina şi în plină criză cu Occidentul, relatează AFP şi Reuters. Score: 0,29
Ce zic ofițerii rezerviști despre campania lui Hellvig? Subscriem poziției colegilor din ACMRR-SRI, SUCURSALA VÂLCEA și, asemeni lor, facem apel la corectitudine în prezentarea evenimentelor din Decembrie 1989. Score: 0,31
România-condominium al unor entități străine – patriotismul, onestitatea și competența , moralitatea, cinstea și corectitudinea liderilor politici ai României, comparativ cu valorile guvernării din statele prospere. Score: 0,28
Misterioasele tranzacții cu acțiuni OMV Petrom Adică, oameni buni, noi am listat Petrom la bursă tocmai pentru a impune transparență și corectitudine și când colo marile decizii se iau tot într-o cameră de hotel, între cinci-șase oameni. Score: 0,29
Europa ”micro-califatelor” se teme de Schengen Un banc din vremea când Suedia nu era potopită de imigranți, iar corectitudinea politică încă mai permitea bancuri spunea că, după zile în șir de plutit în deriva pe Marea Baltica, doi suedezi, singurii supraviețuitori ai naufragiului un feribot, spun primele cuvinte: ”Bună ziua, mă numesc Sven Svenson”. Score: 0,29
SF Politic – Constantin Dobrogeanu Gherea a fost luat în șuturi la sediul PSD Te plătește GRU bine de tot mi se pare că de vorbești așa de însuflețit despre Gorbaciov… Halal de tine… Corectitudinea Politică și Gheboasă: Lasă bă că și cu capitaliștii ne-am lămurit. Score: 0,28
Ce implică inversarea regimului banilor ieftini În viziunea lui Akerloff și Shiller (2009) o serie de motivații non-economice joacă un rol decisiv – încrederea, corectitudinea, atitudinea față de corupție și rea credință, ”iluzia banilor” legată de confuzia dintre nivelul nominal și cel real al prețurilor și gândirea umană… Score: 0,29
Peste 1.000 de clădiri din Iași intabulate ilegal. DNA: Chirica a știut …de aprobarea referatului de specialitate, șeful Serviciului Control Urbanism răspundea de verificarea corectitudinii referatului, iar inspectorul de zonă răspundea de corectitudinea întocmirii referatului și de redactare certificatului de atestare a edificării construcției. Score: 0,29
Atacat din opoziție, dar și de partenerii de guvernare Acest lucru ar fi însemnat, evident, că niciun partid nu ar mai fi putut ţine captivi pensionarii din România cu şiruri nesfârşite de fake news despre echitate şi corectitudine. Score: 0,29
Campionatul Mondial de Fotbalism și corectitudine politică Atunci când jucătorii și antrenorii încep să joace rolul unor profesori de corectitudine politică, se mărește distanța dintre suporterii fotbalului viu și ceea ce devine fotbalul oficial. Score: 0,90