Sunt profund dezamăgită, domnule Președinte Iohannis

Lupta pentru salvarea Legii educației, respectiv a proiectelor de legi ale Învățământului -România Educată, de sub influența ideologică nefastă a activiștilor feminismului radical – componentă a Corectitudinii Politice – este inegală. Rețelele de organizații neguvernamentale, care au făcut și fac presiune, pe toate căile, pentru a reuși să penetreze școala cu ideologia de gen/egalitatea de gen, considerând școala ca principalul mediu în care se poate asigura transmiterea principiilor acestei ideologii, sunt plătite majoritar din fonduri externe (Iceland, Liechtstein, Norway, dar și UE), pe când cei care apără școala de această intruziune nu sunt plătiți de nimeni.

Aceste rețele de organizații neguvernamentale, plătite majoritar din fonduri externe, fac acum presiuni asupra ministrului Educației Ligia Deca pentru ”o mai bună integrare a principiului egalității de gen în învățământul preuniversitar, atât în ceea ce privește conținutul programelor școlare și manualelor acreditate, cât și a formării inițiale și continue pe această temă a cadrelor didactice din țară”.

Aceste rețele de oengeuri au prins curaj după ce Legea pentru modificarea art. 7 din Legea educației naționale nr. 1/2011 a fost respinsă ca neconstituțională, la obiecția formulată de domnul Președinte Iohannis, prin DECIZIA nr. 907 din 16 decembrie 2020.

Să prezint evenimentele, pe care le-am aflat abia acum:

La 4.11.2019, deputatul Paşcan Emil-Marius și senatorul Lungu Vasile-Cristian au propus o lege care să amendeze Articolul 7 din Legea educației naționale nr.1/2011:

(PL-x nr. 617/2019) https://www.cdep.ro/proiecte/2019/600/10/7/pl821.pdf

Redactarea inițială a textului propus, care se referea la interdicția prozelitismului pe baza criteriului de sex și a celui de gen, în sensul expunerii de motive, a fost păstrată în Camera Deputaților (Camera de reflecție), fiind interzise „e) prozelitismul pe baza criteriului de sex, astfel cum este definit prin art.4 lit.d2 ) în Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, cu modificările şi completările ulterioare; f) prozelitismul pe baza criteriului de gen, astfel cum este definit prin art.4 lit.d3 ) în Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, cu modificările şi completările ulterioare.” La Senat, în calitate de Cameră decizională, a fost modificată această redactare, în redactarea următoare, adoptată de Parlament, dar nepromulgată:

„Articol unic. – La articolul 7 din Legea educației naționale nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: «Art.7.- (1) În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară, sunt interzise: (…) e) activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași.»”

La 10.07.2020, Președintele României, domnul KLAUS-WERNER IOHANNIS, a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra acestei legi:

https://www.presidency.ro/ro/media/sesizare-de-neconstitutionalitate-asupra-legii-pentru-modificarea-art-7-din-legea-educatiei-nationale-nr-1-2011-pl-x-nr-617-2019

După mai multe amânări, Curtea Constituțională a adoptat DECIZIA nr. 907 din 16 decembrie 2020 asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.7 alin.(1) lit.e), introduse prin articolul unic al Legii pentru modificarea art.7 din Legea educației naționale nr.1/2011, decizie publicată în Monitorul Oficial nr.68 din 21.01.2021:

https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2021/01/Decizie_907_2020.pdf

Componența Curții a fost următoarea: Valer Dorneanu – preşedinte, Cristian Deliorga – judecător, Marian Enache – judecător, Daniel-Marius Morar – judecător, Mona-Maria Pivniceru – judecător, Gheorghe Stan – judecător, Livia-Doina Stanciu – judecător, Elena-Simina Tănăsescu – judecător, Varga Attila – judecător, Marieta Safta – prim-magistrat-asistent.

Din Decizie aflăm că:

1. „Pe rol se află soluţionarea obiecției de neconstituționalitate referitoare la Legea pentru modificarea art.7 din Legea educației naționale nr.1/2011, formulată de Președintele României.

2. Sesizarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.146 lit.a) teza întâi din Constituție, ale art.11 alin.(l) lit.A.a) și ale art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.3906 din 10 iulie 2020 și constituie obiectul Dosarului nr.959A/2020.

3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susține, în esență, că legea criticată – prin care sunt interzise în unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară, activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași, contravine prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3), alin.(4) și alin.(5), referitoare la statul de drept, principiul separației puterilor în stat, respectiv la respectarea Constituției și a legilor, ale art.16 alin.(1) referitoare la principiul egalității cetățenilor în fața legii în coroborare cu cele ale art.32 privind asigurarea accesului la învățătură și cu cele ale art.49 privind protecția copiilor și a tinerilor, ale art.20 alin.(2) privind prioritatea reglementărilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, ale art.29 privind libertatea conștiinței, ale art.30 alin.(1) și alin.(2) referitoare la libertatea de exprimare și la interzicerea cenzurii, ale art.32 alin.(6) referitoare la autonomia universitară, precum și ale art.61 alin.(1) teza a doua, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.”

Urmează 23 considerații asupra obiecției de neconstituționalitate, după care, „În considerarea argumentelor expuse, se solicită Curții Constituționale să admită sesizarea și să constate neconstituționalitatea legii criticate.”

28. Este prezentat apoi punctul de vedere al Președintelui Senatului, în cinci puncte, care nu este de acord cu critica de neconstituționalitate: “există o contradicție între critica de neconstituționalitate formulată de Președintele României și sensul normativ al interdicției promovate de Parlament”.

33. Guvernul a transmis punctul său de vedere, în șapte puncte, prin care „se apreciază că sesizarea de neconstituționalitate este întemeiată”.

41. Președintele Camerei Deputaților nu a comunicat punctul său de vedere.

42. „La dosar au fost depuse memorii Amicus curiae în favoarea sesizării de neconstituționalitate de către: „experte și experți juriști care sunt membri sau foști membri ai rețelei europene în domeniul egalității de gen nondiscriminării EELN”, sub semnătura doamnei Iustina Ionescu, membră (cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.5554 din 23 septembrie 2020); „cadre didactice din mediul universitar și cercetători cu experiență consistentă în domeniul studiilor de gen și cu expertiză în sfera științelor sociale și juridice (…) institute de cercetare, asociații profesionale universitare” (transmis sub semnătura domnului Remus Pricopie, rector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.5622 din 25 septembrie 2020); Asociația ACCEPT (sub semnătura doamnei Teodora Ion – Rotaru, directoare executivă, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.5623 din 25 septembrie 2020); ILGA -Europe, Transgender Europe, Central ARIE, Federația Internațională pentru Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Reproductive, Asociația ACCEPT (sub semnătura doamnei Evelyne Paradis, directoare executivă ILGA-Europe, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.5636 din 25 septembrie 2020); doamna Ionela Băluță, profesor univ. dr. habil. la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București (cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.5652 din 28 septembrie 2020); ELSA București (sub semnătura domnului Vlad Gabriel Obreja, președinte, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.5655 din 28 septembrie 2020); Asociația ACCEPT, „cu sprijinul Coaliției pentru Egalitate de Gen (…) susținut de 28 de organizații neguvernamentale (sub semnătura doamnei Teodora Roseti, directoare executivă, Asociația ACCEPT, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.5686 din 29 septembrie 2020); Scrisoarea raportorilor speciali ONU (transmisă sub semnătura doamnei Teodora Ion – Rotaru, coordonatoare programe ACCEPT, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.7154 din 11 noiembrie 2020).

43. La dosar au fost depuse, de asemenea, memorii Amicus curiae în sensul respingerii sesizării de neconstituționalitate de către: Alianța Familiilor din România și Asociația Pro-Vita pentru Născuți și Nenăscuți – Filiala din București (transmis de SCPA Macovei & Asociații cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.5621 din 25 septembrie 2020); Asociația Medicilor Catolici din București (sub semnătura doamnei Maria Duncă-Moisin, președinte AMCB, și a doamnei Andreea Popescu „fost jurist CEDO”, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.5685 din 29 septembrie 2020); Alianța Părinților (sub semnătura domnului Cristian Filip, președinte, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.5740 din 30 septembrie 2020); Asociația Femina Europa (sub semnătura doamnei Anne Girault, președinte, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.6549 din 26 octombrie 2020).

44. La termenul de judecată din data de 30 septembrie 2020, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 28 octombrie 2020, iar apoi pentru 18 noiembrie 2020, 9 decembrie 2020 și, respectiv, 16 decembrie 2020, când a pronunțat prezenta decizie.”

CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale președintelui Senatului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine mai multe puncte

(45 – 100).

101. “Pentru considerentele arătate, în temeiul art.146 lit.a) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi al art.11 alin.(1) lit.A.a), al art.15 alin.(1) şi al art.18 alin.(2) din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:

Admite sesizarea de neconstiuționalitate formulată de Președintele României și constată că dispozițiile art.7 alin.(1) lit.e), introduse prin articolul unic al Legii pentru modificarea art.7 din Legea educației naționale nr.1/2011, sunt neconstituționale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2020”.

*

Soluția adoptată, de neconstituționalitate, a fost votată în majoritate. Spre cinstea lor, doi domni judecători, Marian ENACHE și conf.univ.dr. VARGA Attila, au fost în dezacord cu soluţia adoptată, considerând că „obiecţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă ca neîntemeiată şi constatată constituţionalitatea articolului unic din Legea pentru modificarea art.7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011.” Opinia separată a domniilor lor este prezentată în Anexă, pentru importanța ei istorică.

Eu rețin din Decizie la punctul 80 “opinia promovată și recunoscută de stat prin lege, potrivit căreia genul este identic cu sexul biologic”.

Și remarc că afirmația Curții de la punctul 74, cum că “egalitatea de gen este o „valoare fundamentală” (articolul 2 din TUE) și un „obiectiv” (articolul 3 din TUE) al Uniunii”, este falsă, deoarece Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) (numit și Tratatul de la Maastricht, din 1992) – ca și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Art. 157 – nu conține noțiunea de „gen” (ca și Constituția României), vorbește doar de “egalitate între femei și bărbați”. Adaug remarca că Uniunea Europeană nu are atribuții exclusive sau partajate în educație (TFUE, Art. 3 – 6, 165, 166).

În concluzie, Președintele României, domnul Iohannis, profesor de fizică la bază, prin sesizarea de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea art.7 din Legea educației naționale nr.1/2011, a dat frâu liber răspândirii feminismului radical, componentă a ideologiei neomarxiste Corectitudinea Politică, în școala românească, fiind solidar cu rețelele de oengeuri plătite majoritar din exterior și neglijând doleanțele legitime ale Alianței Familiilor din România și ale Alianței părinților din România, drept pentru care sunt profund dezamăgită – căci l-am votat.

Dr. Afrodita Iorgulescu

Matematician

Profesor Emerit A.S.E. București

 

Anexă

OPINIE SEPARATĂ

1. În dezacord cu soluţia adoptată – cu majoritate de voturi – prin Decizia nr.907 din 16 decembrie 2020, considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă ca neîntemeiată şi constatată constituţionalitatea articolului unic din Legea pentru modificarea art.7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011.

2. Articolul unic al legii criticate a modificat art.7 din Legea nr.1/2011 în sensul extinderii sferei activităţilor prohibite în spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale.

3. Ca o primă observaţie, se reţine că fraza introductivă a noii redactări a art.7 stabileşte spaţiile în care se aplică interdicţia antereferită, şi anume cele destinate educaţiei şi formării profesionale. Cu alte cuvinte, legea precizează în mod clar că interdicţiile prevăzute la lit.a)-f) se aplică numai în unităţile/ instituţiile/ spaţiile în care se desfăşoară educaţia timpurie, învăţământul preuniversitar, învăţământul superior, educaţia şi formarea profesională continuă a adulţilor. Astfel, completarea prin legea criticată a frazei introductive cu sintagma „inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară” nu reprezintă în sine decât un aspect precizator, din moment ce activităţile extraşcolare constituie parte integrantă a activităţilor prin care se realizează educaţia şi formarea profesională. De altfel, activităţile extraşcolare se realizează în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar, în cluburi, în palate ale copiilor, în tabere şcolare, în baze sportive, turistice şi de agrement sau în alte unităţi acreditate în acest sens [a se vedea art.81 alin.(2) din Legea nr.1/2011]. Rezultă că sintagma „toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale”, cuprinsă în forma în vigoare a legii, este noţiunea gen, cuprinzând atât educaţia şcolară, cât şi cea extraşcolară, astfel că limitările reglementate în art.7 se circumscriu numai unităţilor/ instituţiilor/ spaţiilor în care se realizează activitatea educaţională/ formare profesională.

4. O a doua observaţie care se impune este aceea că forma în vigoare a art.7 din Legea nr.1/2011 reglementează patru interdicţii de desfăşurare a unor activităţi în spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale. Aceste interdicţii au menirea de a nu perturba activitatea educaţională de toate nivelurile, protejând, pe de o parte, buna dezvoltare fizică, psihică şi morală a copiilor/ tinerilor şi, pe de altă parte, dezvoltarea gândirii şi intelectului acestora, liber de orice influenţe ideologice.

5. Primele două interdicţii se referă la activităţile care încalcă normele de moralitate şi la cele care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Acestea reprezintă o expresie a obligaţiei pozitive a statului de a reglementa un cadru adecvat în sistemul de învăţământ care să asigure suficiente garanţii pentru protejarea sănătăţii fizice, psihice şi morale a copiilor şi tinerilor, obligaţie care derivă din art.22 şi art.26 alin.(2) din Constituţie.

6. Celelalte două interdicţii existente în cuprinsul art.7 din Legea nr.1/2011 se referă la activităţile de natură politică şi prozelitismul religios. Acestea aduc în discuţie principiul neutralităţii statului în relaţia dintre sistemul public de educaţie şi politică ori religie. Acest principiu rezultă chiar din art.1 alin.(3) din Constituţie, care reglementează libera dezvoltare a personalităţii umane, şi îşi găseşte aplicarea nemijlocită în art.29 şi art.32 din Constituţie, fiind un corolar intrinsec al libertăţii de conştiinţă şi al dreptului la învățătură. El previne influenţarea ideologică de orice natură a gândirii copiilor/ tinerilor în cadrul procesului educaţional, asigurând un just echilibru între interesele şi drepturile aflate în concurs: interesul statului în asigurarea unui proces educaţional de calitate, dreptul copilului/ tinerilor la învăţătură şi la un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor [art.32 şi art.49 din Constituţie] şi dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor [art.48 alin.(1) din Constituţie]. Astfel, pe de o parte, statul nu poate în cadrul procesului educaţional să depună eforturi/ să constrângă persoana să adere la o ideologie politică sau religioasă. Pe de altă parte, în cazul în care în fapt se răspândesc şi se realizează o părtinire în spaţiul educaţional a unor curente de opinie/ ideologii, statul nu poate rămâne pasiv, întrucât ar gira direct/ indirect astfel de teorii/ ideologii/ curente, ceea ce ar afecta neutralitatea sa ideologică în domeniul educaţiei. În consecinţă, în considerarea acestui principiu, statul nu poate să se manifeste activ prin promovarea diverselor ideologii în sensul convingerii copiilor/ tinerilor de justeţea acestora. De aceea, reglementările legale adoptate trebuie să urmărească în mod permanent asigurarea unui just echilibru între interesul statului [act educaţional de calitate] şi drepturile copiilor/ tinerilor/ părinţilor, care, la rândul lor, au drepturi concurente şi complementare în realizarea procesului instructiv-educativ.

7. Reglementarea criticată adaugă acestei liste încă două asemenea interdicţii, iar cea care interesează cauza de faţă este interdicţia referitoare la desfăşurarea de activităţi în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi. Apreciem că, prin adoptarea acestei reglementări, legiuitorul s-a plasat în marja sa de apreciere pentru a salvgarda echilibrul dintre interesele şi drepturile aflate în concurs având în vedere de riscul pe care îl implică teoriile/ opiniile care neagă sexul biologic cu privire la formarea personalităţii şi intelectului copiilor/ tinerilor. Această atitudine activă prezervă neutralitatea ideologică a statului, ferind sistemul educaţional de diverse influenţe ale teoriei menţionate.

8. Aceste teorii/ opinii nu ţin de sfera cunoaşterii propriu-zise şi nu sunt validate de cunoaşterea convenţională sau academică, ci reprezintă curente ideologice controversate, dar cu impact social deosebit şi cu un potenţial foarte mare de realizare a unor mutaţii asupra mentalului/ sistemului de valori al copiilor/ tinerilor. Ele acţionează cu o forţă de persuasiune variată în timp şi în intensitate şi înlocuiesc ideea de realitate biologică cu o ficţiune socială, extinzând, în mod discutabil, sfera liberului arbitru al individului într-un domeniu în care determinismul nu poate fi negat. Implementarea unor astfel de teorii în mediul educaţional prin discuţii referitoare la găsirea/ descoperirea identităţii, stabilirea unor modele de relaţionare (pattern-uri), asumarea chiar ludică a unor roluri de gen, valorizarea unei atitudini necritice/ amalgamate a ideii de „a fi diferit” sunt tot atâtea mecanisme informale de promovare a conceptului ideologic antemenţionat.

9. Prin reglementarea interdicţiei criticate, legiuitorul a apreciat că teoriile/ opiniile care valorifică ideea de gen în componenta sa care diminuează până la negare identitatea de sex, adică identitatea biologică naturală, transformând-o într-o construcţie exclusiv socială, au un vădit caracter programatic şi ideologic. Acestea ridică o serie de probleme bioetice, cu implicaţii juridice, care sunt într-o plină dezbatere europeană/ globală. Argumentele pro şi contra aduse în legătură cu această ideologie ce implică un construct social în dauna celui biologic suscită multe pasiuni, drept care legiuitorul a apreciat în mod corect, legitim şi justificat ca statul să nu ia o poziţie activă în răspândirea unor asemenea teorii/ opinii cu un puternic impact psihologic şi ideologic. Dacă acceptăm că în spaţiul educaţional pot fi răspândite asemenea teorii înseamnă ab initio că statul a achiesat la acestea, confirmând justeţea tezelor propovăduite. Or, statul în asemenea situaţii incerte trebuie să îşi menţină neutralitatea ideologică şi să nu se lase influenţat de concepţii ideologice, pe care la rândul său să le propage mai departe într-un spaţiu educaţional, al cunoaşterii, al ideilor. În aceste cazuri, statul are o obligaţie de rezervă mai ales că în discuţie, în cvasimajoritatea cazurilor, destinatarii vizaţi sunt copiii/ tinerii, cu alte cuvinte, persoane care se află în plin proces de formare a personalităţii lor. Acţiunea unor asemenea teorii/ concepţii în spaţiul şcolar asupra mentalului copiilor/ tinerilor este dăunătoare pentru că ele reuşesc să realizeze un întreg proces de transformare a acestuia, pornind de la percepţie şi sensibilizare, ajungând până la aprofundare, acceptare şi preluare a modelului comportamental propovăduit (forma mentis). Rezultă că statul are obligaţia de a asigura neutralitatea serviciului public al educaţiei, obligaţie ce derivă din principiul neutralităţii sale ideologice, prin protejarea copiilor/ tinerilor de asemenea influenţe.

10. Asigurarea neutralităţii ideologice a actului educaţional nu înseamnă indiferenţă faţă de valorile fundamentale, chiar naturale, ci dimpotrivă orice act normativ reprezintă o opţiune de valoare şi are în conţinutul său o substanţă şi o consistenţă valorică.

11. Civilizația unui popor, concept care înglobează cultura şi tradiţiile sale, implică şi produce valori fundamentale care sunt consacrate, exprimate, promovate şi protejate prin politicile publice ale statului şi, implicit, prin acte normative emise de autorităţile publice competente. Demnitatea omului, libera dezvoltare a personalităţii umane, ca valori supreme consfinţite în art.1 alin.(3) din Constituţie, au la rândul lor o serie de alte elemente explicit şi implicit/ direct sau indirect protejate de Constituţie. Avem în vedere protecţia constituţională acordată vieţii şi integrităţii fizice sau psihice a persoanei, libertăţii de gândire sau a celei de exprimare. Mai mult, Constituţia cuprinde dispoziţii care protejează copii, tinerii şi familia. Prin urmare, neutralitatea ideologică în plan educaţional implică promovarea valorilor fundamentale înscrise în Constituţie şi abţinerea de la legitimizarea – printr-o atitudine activă/ intensă/ efectivă/ asiduă – a unor concepţii, pe de o parte, discutabile, chiar distonante cu valorile antereferite, iar, pe de altă parte, nevalidate, fiind în dezbaterea contradictorie a publicului.

12. Cunoaşterea validată ştiinţific cuprinde cunoştinţele, valorile, formele şi ideile recunoscute şi sancţionate instituţional ca universal valabile. Acest tip de cunoaştere este cel care face obiectul procesului instructiv-educativ. În aceste condiţii, este axiomatic că integrarea socială a copiilor şi tinerilor realizată în spaţiul educaţional se raportează la un anumit set de valori generale şi universale prin natura lor, expresie a principiilor constituţionale existente, grefată pe o realitate obiectivă de necontestat, astfel că încercarea statului de a modifica în spaţiul educaţional însăşi reperul în funcţie de care este realizată interacţiunea socială nu ar face altceva decât să schimbe o paradigmă obiectivă/ biologică/ certă într-una subiectivă/ socială/ incertă/ aleatorie. Or, fiinţa umană, în condiţiile dezvoltării şi emancipării sale, şi-a păstrat identitatea în pofida tuturor schimbărilor şi variabilelor de mediu, tocmai datorită unei educaţii adecvate asigurate şi garantate de stat.

13. Chiar dacă realităţile sociale nu reflectă realitatea biologică/ naturală, ele trebuie recunoscute şi acceptate ca atare, însă, nu pot fi valorizate şi justificate prin teorii şi ideologii construite în jurul lor, pentru că în acest fel se pune la îndoială însăşi esenţa unei realităţi obiective, care nu poate fi distorsionată pe calea unor experimente de ordin social. Aşadar, combaterea/ infirmarea unor realităţi naturale prin ideologii de natură socială este inacceptabilă. Transpus la nivel constituţional, această teză nu permite relativizarea unor termeni folosiţi chiar de legiuitorul constituant [criteriul de nediscriminare bazat pe sexul persoanei – art.4 alin.(2) sau principiile referitoare la egalitatea dintre bărbat şi femeie – art.16 alin.(3) sau art.41 alin.(2) şi (4)], altminteri ar însemna că ar trebui să acceptăm că întreaga Constituţie operează cu termeni confuzi, iar noţiuni care ar trebui să exprime ideea de imanenţă şi constanţă ar fi în permanenţă re-interpretate în funcţie de diverse orientări şi curente sociale mai mult sau mai puţin subiective/ tranzitorii/ vremelnice.

14. De aceea, statul are obligaţia de a nu se atinge de realitatea obiectivă/ biologică, lăsând-o să se manifeste liber şi firesc. Educaţia nu reprezintă un mijloc pus la îndemâna unei activităţi de propagandă, ci implică un întreg proces prin care sunt transmise şi însuşite valori şi cunoştinţe formative. Rolul său în societate este unul deosebit, întrucât creează cadrul necesar progresului şi creşterii nivelului de cunoaştere într-un mediu cultural bine structurat şi orientat spre înţelegerea şi stăpânirea proceselor şi fenomenelor unei societăţi în plină expansiune.

15. Învăţarea şi educaţia conduc la dezvoltarea unor modele comportamentale, care modelează personalitatea copiilor/ tinerilor, iar aşteptarea legitimă a părinţilor/ tinerilor/ copiilor este aceea ca statul să identifice un parametru curricular optim pentru promovarea unui învăţământ bazat pe valorile sale fundamentale pentru a asigura libera dezvoltare a personalităţii copiilor/ tinerilor. Astfel, statul trebuie să fie preocupat să asigure toate condiţiile necesare pentru „promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate” [art.2 alin.(1) din Legea nr.1/2011]. De asemenea, art.2 alin.(3) din Legea nr.1/2011 prevede că „idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii”. Toate acestea converg către o educaţie în respectul valorilor constituţionale a copiilor şi tinerilor, fără derapaje ideologice, în care învăţarea şi educarea au ca scop formarea inteligenţei logice, tehnologice şi axiologice (capacitatea omului de a se conduce pe sine, de a fi o fiinţă autonomă).

16. Relaţia tripartită care se stabileşte între stat, părinţi şi copii/ tineri în procesul educativ nu poate fi tranşată în termeni absoluţi în favoarea unora dintre acestea, ci aduce în discuţie existenţa unui just echilibru între interesele, respectiv drepturile acestora. Astfel, art.32 din Constituţie recunoaşte dreptul la învăţătură ca drept fundamental, art.48 alin.(1) prevede dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, iar art.49 stabileşte că atât copiii, cât şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie în realizarea drepturilor lor. Sistemul educaţional valorizează drepturile enunţate în spiritul deplinei toleranţe, a respectului reciproc şi a respingerii oricărei forme de discriminare şi promovează valorile fundamentale care stau la baza societății.

17. Rezultă că intervenţia statului în procesul educativ trebuie să dea substanţă tuturor celor trei texte constituţionale antereferite, ceea ce impune stabilirea nivelurilor şi formelor de învăţământ, a curriculumului naţional, precum şi a principiilor activităţii educaţionale, crearea infrastructurii necesare/ reglementarea în condiţiile unei exigenţe de reţinere faţă de promovarea oricăror forme de prozelitism doctrinar/ ideologic/ religios. Neutralitatea ideologică a statului în domeniul educaţiei are în vedere faptul că în discuţie este o categorie de persoane prin definiţie vulnerabilă, aceasta fiind în plin proces de formare şi dezvoltare intelectuală/ emoţională, iar o atitudine contrară ar afecta în mod ireversibil libera dezvoltare a personalităţii copiilor/ tinerilor. Atunci când obligaţia de abţinere este afectată prin diverse forme de comunicare a informaţiilor, chiar pe căi informale, neinstituţionalizate, dar care sunt intrinsec legat de spaţiul educaţional, statul trebuie să intervină pentru a menţine neutralitatea ideologică a actului educaţional, cu alte cuvinte, trebuie să apere/ protejeze această neutralitate atunci când ea este afectată, indiferent în ce formă. În acest sens statul este obligat să intervină chiar cu cea mai energică măsură, reprezentată de reglementarea juridică, asigurând, astfel, un just echilibru între drepturile şi obligaţiile constituţionale a celor implicaţi în acest proces de interes public, respectiv procesul instructiveducativ.

18. Decizia reglementării prin lege a unei asemenea interdicţii, precum şi momentul instituirii ei sunt aspecte de strictă oportunitate legislativă. Nu se poate afirma că odată cu reglementarea ei statul îşi încalcă neutralitatea militând împotriva constructului social de gen, din contră, printr-o măsură legislativă de acest fel îşi afirmă/ menţine/ prezervă neutralitatea ideologică. Astfel cum am arătat, legiuitorul este cel care alege momentul în care trebuie să intervină având în vedere amploarea şi propagarea ideii de gen social în rândul copiilor/ tinerilor. Cu alte cuvinte, legiuitorul, observând cu îngrijorare tendinţele existente în spaţiul educaţional de răspândire în orice formă a teoriei genului social, a dorit să se delimiteze de acest fenomen, interzicând activitatea de răspândire asociată acestuia. Faptul că prin interzicerea unor asemenea activităţi sunt protejate valorile fundamentale care stau la baza civilizaţiei poporului nu înseamnă decât că statul îşi acceptă şi îşi promovează setul de valori care stau la baza existenţei sale şi permite mişcarea liberă a acestor valori în spaţiul educaţional, fără riscul de a fi alterate.

19. Subliniem faptul că orice reglementare legislativă este adoptată într-un anume context social, astfel că nu se poate susţine că interdicţia trebuia reglementată doar dacă, în prealabil, ar fi existat o normă permisivă pentru că o interdicţie poate interveni independent de o activitate legislativă anterioară, tocmai pentru a tempera/ elimina un fenomen, o situaţie de fapt.

20. Invocarea libertăţii de exprimare pentru a justifica propagarea cu acordul şi sprijinul statului a unor curente de opinie controversate şi nevalidate în spaţiul educaţional public, nu poate fi acceptată. Exercitarea libertăţilor inerente persoanei, fie ele şi fundamentale, în mod absolut, fără limitări şi restricţii încalcă însăşi limitele intrinseci ale acestor libertăţi, având drept consecinţă deformarea realităţii obiective, şi ordinea existentă în orice domeniu de activitate, iar exercitarea în termeni absoluţi a acestor libertăţi ar putea avea drept consecinţe situaţii anarhice care împiedică exercitarea drepturilor concurente ale celorlalte subiecte de drept cărora în mod raţional şi proporţional trebuie să li se recunoască şi garanteze aceleaşi drepturi fundamentale în scopul dezvoltării personalităţii lor într-o societate democratică. De aceea există o ordine juridică, iar rolul acesteia este aceea de a limita libertăţile unora în raport cu libertăţile celorlalţi, garantându-le, astfel, exercitarea lor eficientă. Atât drepturile, cât şi libertăţile sunt supuse reglementărilor juridice, ele nu pot fi exercitate ad libitum, ci întrun cadru organizat, coerent şi reglementat juridic. Interdicţiile de natură juridică nu reprezintă conceptual nicio limitare a libertăţii pentru că libertatea poate exista numai într-o ordine de drept stabilită de stat. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că exerciţiul unui drept nu poate fi absolutizat, prin eliminarea oricăror îngrădiri, inerente în considerarea existenţei altor drepturi aparţinând altor titulari, cărora autoritatea statală este ţinută, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Altfel spus, libertatea – cu semnificaţia îndeobşte conferită, de cadru juridic în ale cărui limite valorificarea dreptului este legitimă – încetează acolo unde începe libertatea altor subiecte de drept (Decizia nr.587 din 8 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1159 din 21 decembrie 2005).

21. Or, textul criticat a reglementat exact acest aspect, şi anume încadrarea libertăţii de acţiune a persoanei într-o anumită ordine juridică în scopul protejării drepturilor celorlalte subiecte de drept. Astfel, indiferent de acceptanţa socială a teoriei/ opiniei mai sus amintite, legiuitorul a limitat răspândirea acesteia, mai exact luarea unei poziţii active în susţinerea acesteia [„sunt interzise activitățile în vederea răspândirii”], ceea ce nu exclude, ci chiar presupune, educaţia în spiritul toleranţei, a respectului reciproc, a nediscriminării, a egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei, precum şi a respectării libertăţii de exprimare, a libertăţii gândirii, a drepturilor copiilor/ tinerilor, dar şi a părinţilor, care au o sarcină primordială în educaţia copiilor.

22. Textul criticat nu interzice însă studiul acestui fenomen într-un cadru reglementat, ci doar răspândirea/ propagarea ei. Acţiunea de răspândire nu înseamnă studiul unui fenomen, nu are legătură cu cunoaşterea, ci exprimă o luare a unei poziţii active cu scop persuasiv/ de a inocula o anumită concepţie, ceea ce tradus în contextul dat înseamnă că legea interzice, în principal, atât propagarea teoriei, cât şi convingerea copiilor/ tinerilor în sensul justeţii acesteia. Aşadar, textul criticat are o ipoteză normativă foarte clar conturată şi are în vedere acele teorii/ opinii care afectează profund libera dezvoltare a personalităţii copilului/ tânărului, a demnităţii şi libertăţii acestora de alegere în deplină cunoştinţă de cauză. Problemele sensibile atinse de aceste teorii ţin de intimitatea fiecărei persoane, astfel că „valorile” exprimate de acestea nu se justifică a fi introduse în programele şcolare în sensul de a înlocui sau completa setul de valori fundamentale ce stă la baza civilizaţiei noastre.

23. În final, menţionăm că reglementarea criticată nu pune în discuţie obligaţiile statului român derivate din Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011, ratificată prin Legea nr.30/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.224 din 25 martie 2016, această convenţie nestabilind nicio obligaţie în privinţa statelor semnatare de a răspândi/ promova în spaţiul educaţional teoria sau opinia că „genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”; în schimb, Convenţia prevede că „Părţile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen nestereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluţie a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelele de educaţie”, ceea ce este o cu totul şi cu totul altă problemă faţă de cea ridicată în cauza de faţă.

24. Având în vedere cele expuse, apreciem că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată, iar dispoziţiile articolului unic din Legea pentru modificarea art.7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt constituţionale.

Judecător, Judecător,

Marian ENACHE conf.univ.dr. VARGA Attila