Ai căutat: profesor
strigă Penescu, iar Fitacek tresări, prevăzând că dacă profesorul nu se va potoli, îl va aștepta și pe el o soartă asemănătoare cu cea a lui Raica; dar spre marea lui uimire, Luca nu ripostă. … Când se întoarse pentru a închide ușa, îl văzu pe profesorul Penescu revenit în local și gesticulând în mijlocul salonului.
Score: 0,26
— cu profesorii lor! … Pe urmă, profesorul își făcuse zeci de scrupule în legătură cu notarea cât mai cinstită a elevilor, onoare care să respecte atât situația discipolului, cât și — în primul rând — cunoștințele sale. … Care stă la fel ca cei mai răi dintre răi într-o cârciumă ticsită de elevi și profesori…
Score: 0,26
Apoi, între 1955 şi 1969, este profesor, predând chirurgia toracică la Universitatea de Medicină din Bucureşti. … În 1957 ,devine primul profesor de chirurgie toracică din țara noastră. … Activitatea operatorie a profesorului dr. … Profesorul a sprijinit și îndrumat dezvoltarea acestor centre.
Score: 0,80
— Are dreptate, spuse repede și domnul Caius Moldovan, care din motive necunoscute de cei de față se grăbea de o vreme să aprobe tot ce spunea profesorul. … — În materie de femei, dom' profesor… … — Mai dați-le dracului, dom' profesor! … adică dom' profesor Penescu se referă la tineri, la elevii lui.
Score: 0,27
În interval de trei luni, Iranul, Rusia și China au fost lovite de atentate teroriste, observă profesorul Ma Xiaolin. … ”Ei folosesc conflictele geopolitice complexe pentru a-și reajusta politicile și direcțiile de acțiune, căutând să supraviețuiască aliindu-se cu foștii inamici”, consideră profesorul chinez.
Score: 0,26
— S-au dus și ăștia, îl auzi pe profesor vorbind, ar trebui să plec și eu. … chiar și cu domnul profesor… … un profesor — purta pistol la șold, i s-a povestit lui că cineva venise odată și la școală înarmat, dar cine să creadă asemenea lucruri? … de aceea este el, profesorul Penescu, atât de nehotărât?
Score: 0,29
Not found: profesor
Score: 0,43
Pictorul, scriitorul, profesorul universitar Liviu Lăzărescu s-a născut la 1 aprilie 1934, în satul Mărtinești, de lângă Orăștie, într-o familie de agricultori cu stare. … Profesor Honoris Causa” al Academiei Naționale de Arte București, „Cetățean de Onoare” al Comunei Mărtinești și al Municipiului Deva din județul Hunedoara.
Score: 0,27
Un interviu realizat de Cleopatra Lorințiu cu profesor dr. … Silviu Sanie, arheolog și istoric, discipol al lui Pârvan și elev al profesorului C. … Extrem de reținut și când vine vorba de interviuri, domnul profesor Silviu Sanie mi-a acordat totuși șansa acetuia, și asta după mai mulți ani în care ”m-a testat”.
Score: 0,29