De ce sunt tot mai defensive instituțiile de forță? Tot felul de evenimente, care s-au terminat altfel decât presupune prezența reprezentanților instituțiilor de forță la fața locului, dovedesc altceva decât susțin vocile unor persoane direct vizate. Score: 1,05
Scrisoare către președintele Comisiei Europene, Ursula von Der Leyen Credem că este corect să știți că nemulțumirile generate de conținutul acestui Plan sunt exponențiale în societatea românească, fiind tot mai frecvente vocile – guvernamentale, dar și din societatea civilă – care cer renegocierea sau modificarea unora dintre clauzele sau proiectele hilare cuprinse acolo, fără vreo legătură… Score: 0,30
USR: Acesta e statul eșuat de care ne vorbea Klaus Iohannis Au ignorat vocile experților care au atras atenția că e o lege proastă cea propusă. Score: 0,32
Blocaj generalizat Din instituțiile publice, supuse unor grave distorsiuni prin simpla preluare a unei legislații contradictorii, nu se ridică vocile care să denunțe încălcarea drepturilor. Score: 0,32
Țânțărimea armăsărească Calea ce ar trebui urmată în astfel de împrejurări are a fi organizarea unor dezbateri (simpozioane) în care vocile politicului să fie cât mai discrete. Score: 0,31
Renate Weber: De ce pandemia înseamnă sfârșitul drepturilor omului Orice îndoială în legătură cu felul în care a început pandemia, orice întrebare privind gestionarea ei, orice punct de vedere contrar celui oficial, acceptat la nivel planetar prin OMS si la nivelul fiecărei țări prin vocile doar ale anumitor epidemiologi și preluate repede de guverne, au fost categoric interzise. Score: 0,31
Crăciunul și corectitudinea politică Vocile al căror ecou s-a auzit peste secole și care ne conectează la propria cultură au fost acoperite de ”politica identității”, de ”corectitudinea politică”, de ”teoria critică a raselor”, de războiul împotriva ”culturii albe”. Score: 0,31
Proteste cu tîlc și diversiuni Chiar așa periculoase au fost vocile pițigăiate ale celor două dudui? Score: 0,31
Miturile spațiului magic în care se întâlnesc Bulgaria, Grecia și Turcia, în Frontiera, de Kapka Kassabova Am simțit că vocile pe care le auzeam, locurile din care îmi veneau aceste povești, erau autentice și, prin urmare, foarte prețioase. Score: 0,34
Cartel Alfa inspirat de CFR: „Acțiunile în forță funcționează” Când dialogul este absent, când vocile nu ne sunt ascultate, manifestațiile în forță sunt singura armă pe care o putem folosi pentru a ne arăta puterea”, se arată într-un comunicat transmis de Cartel Alfa. Score: 0,31
Teorie incendiară: Pandemia prelungită chiar de către vaccinați Rămâi ușor descumpănit încercând să auzi vocile “specialiștilor “. Score: 0,31
Fandom – SF politic – S-au strâns cu zecile de-alde gură-cască, şoşotesc vocile din culise. Score: 0,30
Medic: Ce este mai greu abia vine Încrederea în vocile autorizate prin calificare profesională și prin competență este în scădere în România. Score: 0,32
Bun venit în socialismul mutant Acum, inflația duce la creșterea prețului produselor de baza, iar The Atlantic, una dintre vocile stângii elitiste din SUA, reproșează că „principiul organizator al Americii este consumul necumpătat” – Score: 0,31
Politicienii au înnebunit de-a binelea -SF politic Şi-atunci, nelămurit, se-auziră vocile morţilor. Score: 0,31
Avertisment Greenpeace: România, cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate Domnule președinte, ascultați și vocile cetățenilor României? Score: 0,32
Prostia și incompetența „tripletei morții” nu dor, dar costă mult! Ieri seară, am urmărit la FoxNews emisiunea “Life, Liberty and Levin”, realizată de publicistul Mark Levin, autorul unui bestseller intitulat “American Marxism” și una dintre vocile extrem de dure la adresa actualului guvern neomarxist/socialist instalat la Washington și condus de „democratul” Biden. Score: 0,31
Crizele curente Prostie supremă – nu discută chiar dacă ignoră vădit vocile celor pe care i-a mandatat, totuși, mai mult de jumătate din populația țării! Score: 0,30
„Strigăt de disperare al corpului medical bucureștean” Astăzi, știința și medicina bazată pe dovezi ne spun, inclusiv prin vocile forurilor internaționale de referință în domeniul sănătății, că vaccinarea reprezintă unul dintre instrumentele importante pentru gestionarea cât mai eficientă a pandemiei de COVID-19. Score: 0,31
Presa USR-istă arată că o parte a serviciilor l-a abandonat pe Klaus Iohannis …Dacă tu, premierul României, nu faci față presiunii securiștilor conectați la resursele din sistemul de sănătate, dacă te lași convins de corupții din PSD și PNL, de vocile isterice din stradă, de populismul deșănțat al unor politicieni iresponsabili, și faci ce-ți dictează ei, nu conștiința ta, atunci poate că nu ai anvergura postului… Score: 0,31
Bobolina a pus ochii pe liberali și pe socialiști-SF politic …îndrăcit al jeepurilor ameridores care se fâţâiau de colo, colo ca nişte pipiţe, fie că supremaţia şi-o revendicau fie glasul tunător al molahului de Kutumbe, fie vocile vânătorilor de balene de sticlă din Mauna Lao sau șoaptele naivilor din Kuantile Medola. Score: 0,31
Disciplina mafiotă Tocmai din acest motiv, al regimului cu dublă comandă, respectiv a legii care nu mai ține în frâu instanțele, și a grupurilor infracționale specializate în fraude, aflate în structurile publice, sistemul judiciar implementat de Traian Băsescu și păstorit de Klaus Iohannis cu voioșie, nu sunt permise vocile critice. Score: 0,32
Divide et impera Problema reală este că vocile din media mainstream par chiar mai slab educate decât vocile din social media care argumentează împotriva vaccinării (și o fac, iată, de peste zece ani). Score: 0,35
Ziua Limbii Române, marcată în România și în lume Astfel, se are în vedere aducerea în prim-plan a literaturii noastre contemporane, prin vocile unor importante scriitoare române, poete sau prozatoare, din generaţii diferite, traduse în limba portugheză. Score: 0,30
Dan Barna: „Am arătat că se poate cu o nouă generaţie de politicieni” El a dat asigurări că USR PLUS nu va deveni niciodată un partid de lider, pentru că este un partid în care valorile şi vocile contează foarte mult, dar democraţia şi funcţionarea internă a unui partid constituie un proces, şi nu o finalitate. Score: 0,30
Imperialismul occidental A înțeles că noua eră aduce cu ea o Inchiziție nouă pentru vocile disidente? Score: 0,32