Șefa instanței supreme: „Retrimiteți proiectul”

Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, cere președinților celor două Camere ale Parlamentului și comisiei parlamentare speciale să permită finalizarea procedurii legale pe care și-a asumat-o ca inițiator Ministerul Justiției în cazul legilor justiției și să retrimită acestuia proiectul „în vederea finalizării sale”.  În opinia lui Tarcea, întregul parcurs al propunerilor de modificare a acestor legi  demonstrează că nu a existat transparenţă, cooperare şi dialog interinstituţional şi că nu au fost respectate dispoziţiile legale.

Poziția lui Tarcea, integral:

„Proiectul legilor justiției a constituit un amplu subiect de discuție în spațiul public în ultima perioadă și este normal să fie așa din moment ce o societate democratică nu poate funcționa fără o justiție puternică și independentă.Independența și eficiența sistemului judiciar au fost exigențe pe care România a trebuit să le îndeplinească și, în acest context, trebuie subliniat faptul că, la momentul aderării României la Uniunea Europeană, a fost instituit Mecanismul de cooperare și verificare (MCV) pentru a remedia deficiențele reformei sistemului judiciar și pentru a combate corupția.

În ultimul raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu, se subliniază că pentru îndeplinirea obiectivelor de referință ale mecanismului este nevoie de ‘o combinație de măsuri legislative și instituționale’.

Or, aceasta presupune în primul rând transparență, cooperare și dialog interinstituțional. De asemenea, mecanismul adoptării legilor, indiferent care ar fi obiectul acestora de reglementare, presupune respectarea dispozițiilor legale în baza cărora acest mecanism funcționează.

Ieri, ministrul justiției, invitat al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului, a anunțat ca deși urma să vadă procedura de urmat, a luat act că trebuie să prezinte proiectul în fața acestei comisii.

Întregul parcurs al propunerilor de modificare a Legilor nr. 303, 304 și 317 adoptate în anul 2004, demonstrează că nu a existat transparență, cooperare și dialog interinstituțional și că nu au fost respectate dispozițiile legale care reglementează mecanismul de elaborare și adoptare a actelor normative,

Astfel, potrivit art. 74 alin. 1 din Constituția României, inițiativa legislativă aparține, după caz, Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot.

Este de notorietate faptul că Ministerul Justiției și-a asumat inițiativa legislativă, urmând să propună Guvernului modificările celor trei legi. În acest scop au avut loc dezbateri publice și s-a inițiat procedura de avizare.

Constat că, în loc să fi finalizat procedura pe care și-a asumat-o, Ministrul Justiției a luat act că trebuie să prezinte propunerile sale Comisiei speciale comune, constituită în baza Hotărârii nr. 69 adoptată de Camera Deputaților și Senat la 27 septembrie 2017 și publicată în Monitorul oficial al României nr. 776 din 29 septembrie 2017.

Din declarația publică a inițiatorului, făcută ieri în Parlament, nu rezultă în ce calitate și în baza cărei proceduri ministrul a înaintat propunerile sale Comisiei speciale.

Este adevărat că, potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, în cazul proiectelor unor legi complexe, care interesează domeniul de activitate al justiției, se pot constitui comisii de elaborare, dar numai la nivelul Ministerului Justiției, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul propunerilor de modificare a legilor justiției, asumate de acest minister.

De asemenea, este adevărat că prin Hotarârea nr. 69/2017 invocată mai sus s-a constituit Comisia specială comună pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, dar obiectivele acesteia sunt strict stabilite prin art. 1 și vizează modificarea codurilor în materie civilă și penală. Doar lit. j) a art. 1 prevede ca obiectiv transmiterea către Comisia specială a tuturor actelor normative cu incidență asupra justiției, dar nu a oricăror acte, ci doar a celor aflate deja în procedură parlamentară.

De aceea, înaintea oricăror discuții privind conținutul modificărilor propuse, se impune clarificarea cadrului legal în baza căruia vor fi discutate, pentru că adoptarea unor acte normative — cu atât mai mult atunci când este vorba despre legile justiției — presupune rigoare, transparență și previzibilitate.

Prin urmare, solicit președinților celor două camere ale Parlamentului României și comisiei speciale să permită finalizarea procedurii legale pe care și-a asumat-o ca inițiator Ministerul Justiției și să retrimită acestuia proiectul în vederea finalizării sale.

Este singura soluție care ar asigura edictarea unor reglementări realiste, deoarece statutul magistratului, organizarea și funcționarea instanțelor, precum și a Consiliului Superior al Magistraturii presupun analize și studii de impact care nu au fost făcute până în prezent și care, potrivit legii, nu se pot realiza decât prin ministerele de resort”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

15 Comentarii

  1. Jale pe toate fronturile? Dezastru, valea plangerii! Tortionarii pe stil nou raman fara obiectul muncii? Securitatile, soroshistii cu ONG-urile din dotare sunt puse, partial, cu botul pe labe? #Rezistentii ce fac, nu mai au sprijin ocult de la servicii, sunt pe cont propriu? Hai sa o vedem si pe asta!

    • Acei tineri care au iesit in strada au fost fortati!
      Acum si-au dat seama cine conduce Romania!
      Daca aceste legi nu sunt aprobate si vor fi ciuntite sa-i fereasca Dumnezeu!
      Atunci vor iesi tinerii in strada!

    • Zi-i comisare Javert, ca zici bine! Loveste-i pe tefelisti, pe rezistenti , pe fesibuccisti si pe comanditarii lor din Uniunea Sovietica Ailalta de-i nauceste!

  2. „Prin urmare, solicit preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului României”….. Serios? Mai ramine sa dai ordin Parlamentului ce sa faca! Cine esti tu, pres al Lulutzei sa dai ordine? Ai inceput si tu sa fi „stat in stat” si sa faci legi, nu sa le aplici? Daca ar fi dupa mine v-asi da pe toate slugile Lulutzei in frunte cu ea, afara!!!!!

    • Vedeti ce zice Dtru Iliescu, la audieri la Comisia SRI, precum ca seful Lulutzei si al lui Dumbrava de la SRI, cei doi care stabileau tintele si traseul dosarelor, nu e roman. Mai precis,”prin vinele acestuia nu curge sange romanesc”. In consecinta acest „sef” actioneaza prin toti agentii, poate salveaza mecanismul sau macar esenta lui. E o explicatie plauzibila, daca pe acest sef il plasam pe la americani, si a faptului ca nimeni nu se atinge de Lulutza, Basescu si compania. Om trai si om vedea, dar cred ca nimic nu vom face in sensul schimbarii, demmocratice, in bine. Ne-am obisnuit, in secole, asa.

    • Intai se …”alimenteaza” cu valoare din urmasa cui avea harta Romaniei in aur, reala familie destinata sa conduca acest popor de aici in respect, demnitate si prosperitate generate din iubirea neconditionata data inimii realilor lideri dati de Sus, apoi emite ce vrea muschii clicii de jafuire national-generationala. La fel facu si Grindeanu pt a fi brusc valabil pt noua functie unde e recent numit/propus, nici nu am citit de greata si sila.

    • cred că e „una” care nu-și dă seama că ea nu face legi…astea le face PARLAMANTUL !

  3. As fi tentat sa consider laudabil demersul d-nei Cristina Tarcea, Presedinta Inaltei Curti de casatie si Justitie. Cu rezerva ca acest lucru ar fi trebuit facut in perioada in care s-a discutat pe acest pachet de legi in cel mai inalt for al Sistemului de Justitie: CSM. In loc sa avem o colaborare interinstitutionala, am luat nota de faptul ca CSM-ul a declarat ca respinge in totalitate propunerile Ministerului Justitiei. Declarand ca „nu trebuie modificat nimic”, CSM-ul a reusit performata de a elimina Sistemul de Justitie din dialogul care ar fi putut imbunatati pachetul de legi. Cu alte cuvinte „noi nu vrem si nu contribuim cu nimic”. Era foarte mare nevoie de contributia Sistemului de Justitie pentru ca pachetul legislativ sa fie cat mai bine construit. In loc de asta vedem ca CSM-ul a „ars puntile”. Parerea mea este ca oamenii de acolo (responsabili?) nu au inteles care-i rostul lor. Cred ca mai degraba cei din CSM erau interesati de „oportunitatea modificarii cadrului de reglementare”, ceea ce nu este de resortul lor. In schimb, cand era cazul sa-si spuna cuvantul in calitate de „expertul cel mai avizat”, CSM-ul s-a derobat! Este greu sa creezi un mecanism de cooperare interinstitutionala cand una din parti nu doreste sa coopereze.
    Referitor la MCV: doamna Tarcea declara ca „a fost instituit Mecanismul de cooperare și verificare (MCV) pentru a remedia deficiențele reformei sistemului judiciar”. Posibil, dar putin vizibil din ceea ce rezulta din ultimele Rapoarte MCV, de unde transpare nevoia ca societatea (respectiv institutiile sale reprezentative) trebuie sa se „reformeze” ca sa corespunda Sistemului Judiciar (de care, probabil, ar trebui sa nu ne atingem!

  4. Cata nerusinare.Ce a pazit pana acum si unde a fost.Trebuie schimbata si coada de matura in justitie.Daca ar avea bun simt,ceea ce nu au nici unul,ar demisiona toti si organismele profesionale s-ar putea organiza pe baze noi.Nu cu oameni care azi spun una si maine dau cotul.RUSINE,traiti cu salarii nesimtitte din bani publici,pentru a aplica legile inb litera si spiritul lor si fara a desfasura actiuni de politie politica sau la comanda politica.DE CAND FACETI LEGILE?LIGIFERAREA APARTINE PARLAMENTULUI EXCLUSIV<IAR MAGISTRATII AU FOST CONSULTATI SI AU DAT CU SICTIN<JUCAND ALBA NEAGRA<DOAR PENTRU A FACE JOCURI POLITICE SI ALE STRAINATATII.Inca odata mare rusine!!!.

  5. Vai ce scrupuloasa a devenit doamna!
    Pai in Parlament se pot face dezbateri, completari, modificari asa cum prevede Constitutia!
    Oare doamnei nu-i mai place legea suprema!?
    Sa o schimbe, daca poate…
    Pana atunci sa faca bine si sa nu puna bete in roate procesului legislativ…asupra caruia, ce sa vezi nu are putere de decizie…Ghinion!

  6. ce inseamna aceasta mizerie??? cum isi permite ICCJ sa roage sau ca ceara ceva ce nu-i intra in atributii? legile justitiei nu sint numai pentru judecatori! sint pentru mine si pentru toti cei care locuiesc in aceasta tara pentru ca ne influenteaza viata. iar ceea ce se vede de vreo 12-13 ani este o mizerie morala de nedescris, adica un intreg sistem, fundamental in stat, s-a facut pres in fata unui betiv si a unei grupari mafiote striana de interesele romanilor. cind cineva isi permite o astfel de cerere, scuzati-ma nu are ce cauta in functie publica! grabiti adoptarea modificarilor si corectati mizeriile macoviste si cred ca e cazul sa se adune probe astfel incit aceasta sa fie trimisa in judecata. ca sint destule! stimata doamna, mergeti acasa si solicitati acolo tot ce va trece prin cap! va contrapuneti intereselor mele de cetatean cu intentia de a acoperi mizeria care a cuprins viata publica din Romania prin devierea justitiei de la rolul sau.

    • Chiar asa. Cum își permite ICCJ sa ceara asa ceva? Niște mafioți toți. Legile justitiei sunt mai ales pt populația acestei tari. Vrem URGENTAREA ADOPTARII legilor justitiei și vrem ca toți cei care se fac vinovați de mizeriile macoviste sa plătească. Mai ales aceasta tanti din imaginea de mai sus. Astfel de oameni nu au ce cauta în aceste funcții. Vrem toti macovistii sa fie concediati si sa plateasca pt tradare si distrugerea tarii.Haideți odată ca trece și anul asta și iar intram în NOUL AN cu aceleași mizerii interminabile. Nu se poate s-o mai lungimi asa. Nu mai țineți tara asta pe loc. De asta ați fost aleși în decembrie anul trecut. Ați promis schimbarea în bine. Unde este?? Trece anul.

  7. E ca in piesa ” O scrisoare pierduta” a lui Caragiale. Citez ” Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele …esentiale”. Caragiale e printre noi la ICCJ, daca nu stiati !

  8. lamuriti-ma si pe mine: daca in mandatele basescu toti acesti erau pe functii si aveau toata puterea si toti erau sfinti cum dracului de a ramas MCV-ul peste Romania???? citi ani a fost procuror general kovesi si apoi la DNA? citi ani a fost aceasta domana vice si apoi presedinte la ICCJ? unde erau, ce au facut, cit au facut ca azi sa ne spuna aceste lcruri? eu nu inteleg nimic din toata aceasta zbatere care are in prim plan justitia decit prin prisma luptei de putere si a avantajelor care pot decurge de aici. stim toti cum a fost numita madam stanciu la CCR! ILEGAL!!!!! si totusi lumea din justitie tace si nu zice nimic. cum a ajuns iohannis preseidnte fiind in incompatibilitate si cum a mai ramas presedinte dupa verdictul instantei? ce zice lume din sistemul de justitie despre asta???? unde ne plasam si cum evaluam dpdv moralitate, normalitate, bun simt toate acestea? cum sa te duci la unul ca iohannis sa te aprobe????????????????????? exista complicitate maxima intre lumea politica si sistemul de justitie….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.