Și apicultorii se plâng de importurile din Ucraina

Apicultorii români solicită stoparea importului de miere din Ucraina, în condiţiile în care România are excedent, dar şi un sprijin financiar din ajutorul acordat de Uniunea Europeană, chiar dacă suma de 10 milioane de euro este „apă de ploaie pentru agricultura României”.

„Cea mai mare problemă pentru noi o reprezintă acum valorificarea produselor. Chiar dacă producţia a fost una modestă, nici în aceste condiţii nu putem valorifica mierea, pentru că există această concurenţă neloială între ceea ce producem noi şi ceea ce intră din spaţiul extracomunitar, din păcate, la preţuri foarte mici. Noi nu putem valorifica la fel, având în vedere că preţurile de producţie au crescut cu 30%-40%, preţurile de achiziţie au scăzut în acelaşi mod, cu 30%-40%, iar cererea pentru export a lipsit aproape de tot. De ani de zile avem această concurenţă neloială, iar acum în contextul cu Ucraina este libertate şi mai mare”, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Potrivit acestuia, România importă peste 4.000 tone de miere din spaţiul extracomunitar, care se vinde atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, amestecată cu alte categorii de miere, iar producţia internă este foarte greu de valorificat.

„Cred că anul trecut s-au importat şi mai mult de 4.000 de tone de miere, iar exportul nostru a fost aproape de zero. Sigur nu toată mierea importată se consumă în România, dar oricum se amestecă cu alte categorii. Pot să vă spun că am văzut la raft, inclusiv la doză, la pliculeţ, amestec din patru categorii de miere, respectiv din România, Ucraina, Moldova şi China. Este un amalgam acolo, o nebunie totală. Acum a venit şi această ieşire publică a Uniunii Europene, precum că 40% din mierea importată este falsă, dar noi solicităm aceste lucruri, respectiv o etichetare corectă, de peste 10 ani şi abia acum se pare că vor face acest gest, dar este cam tardiv”, a subliniat el.

Reprezentantul apicultorilor români a precizat că a transmis Ministerului Agriculturii o adresă prin care au fost solicitate fonduri pentru apicultura României din ajutorul financiar acordat de UE pentru importurile ieftine de cereale din Ucraina, dar şi integrarea mierii în acea categorie de produse agricole în care sunt şi cerealele pentru care s-a cerut stoparea importurilor.

„În orice caz, dacă nu se vor lua măsuri aşa cum se iau şi cu cerealele, vom falimenta aceste stupine care încă mai produc, deşi tinerii nu se mai apropie de această meserie pentru că nu aduce niciun venit. Am făcut o adresă către Ministerul Agriculturii prin care am solicitat ca în cazul în care vor fi alocate acele fonduri de la UE, acele 10 milioane de euro care sunt apă de ploaie pentru agricultura României, să introducă şi mierea şi stupinele, adică să intre şi apicultura în această categorie. Se poate vedea din datele statistice ce s-a importat din Ucraina şi pe miere, în aşa fel încât să fim prinşi acolo. Se pare că aceste sume vor fi mai mari şi în aceste condiţii ar fi bine să ajutăm un pic şi apicultura, în contextul în care anul trecut a fost unul prost şi ajutorul de minimis, care deşi era prins în buget, nu s-a acordat. Deci, solicitarea noastră este ca şi sectorul apicol să fie integrat în această solicitare de stopare a importurilor cum sunt şi cerealele şi alte produse alimentare şi de a proteja producţia autohtonă”, a transmis preşedintele ACA.

Potrivi sursei citate, în această iarnă au fost semnalate depopulări masive de albine la nivel naţional, iar ajutorul financiar care se dă prin Programul Naţional Apicol (PNA) fie pentru întreţinerea stupinelor sau pentru diferite boli asigură necesarul doar pentru 25% din stupine.

„Programul Naţional Apicol, pe care tot îl oblăduiesc ei nu asigură necesarul nici la 25% din stupine şi din efective. Restul de 75% dintre apicultori şi stupine nu beneficiază. Oamenii nu mai au fonduri de unde să întreţină stupinele, plus că a fost o depopulare şi mortalitate masivă în această iarnă în aproape toate judeţele din ţară, ceea ce este un semnal de alarmă. Iarna nu a fost una foarte grea, dar, din punct de vedere biologic, nu a fost corect, pentru că albinele au depus matca târziu, a crescut consumul, albina care trebuia să eclozeze în martie-aprilie a eclozat la sfârşitul lui februarie şi uite aşa ne-am trezit că au murit mai mult de jumătate în peste 10% din stupine, deci este o depopulare masivă. Mai sunt şi derogările care se dau an de an pentru neonicotinoide şi care decimează efectivele de albine. Un an aşa catastrofal cu atâtea mortalităţi nu s-a întâlnit de multă vreme”, a avertizat Ioan Fetea.

Un ajutor de minimis de circa 15 euro pe familia de albine ar fi de asemenea binevenit, pe fondul unei primăveri capricioase şi în contextul în care producţia de miere depinde 90% de condiţiile climatice.

„Noi am solicitat anul trecut să se dea vreo 20 euro pe familia de albine, pe care nu l-am primit, dar ar fi binevenit acum, mai ales că această primăvară a fost foarte capricioasă, un ajutor de aproximativ 15 euro pe familia de albine. De fapt, iarna a fost în martie şi aprilie, cu îngheţ, ploi şi frig, nici primul cules la rapiţă care mai dădea un pic de speranţă apicultorilor nu va fi valorificat poate nici la 30%-40% din potenţial, pentru că nu avem albine, iar unde avem albine nu avem timp corespunzător care să permită valorificarea nectarului”, a atenţionat preşedintele ACA.

În ceea ce priveşte anul apicol 2023, şeful asociaţiei apicole a subliniat că este foarte greu să facă previziuni pentru că apicultura este determinată şi depinde 90% din factorul natural, iar în prezent nu ştie cum vor fi condiţiile climatice.

„Nu ştim cum va fi anul apicol 2023. Deocamdată, floarea-soarelui încă nu s-a semănat, se fac acum arături pe suprafeţe mari prin ţară, dar nu ştim cum va evolua timpul, care vor fi condiţiile de climă, temperaturi ridicate, secetă, dar, în orice caz, primăvara a început cu stângul pentru noi”, a punctat Fetea.

Nu în ultimul rând, acesta a afirmat că o măsură despre care se vorbeşte de mai bine de 17 ani, respectiv introducerea mierii în şcoli, ar ajuta foarte mult apicultorii români pentru valorificarea producţiei interne.

„Vorbim din 2006 de introducerea mierii în şcoli, e o nebunie totală. Ne dorim acest lucru ca să putem valorifica măcar pe plan intern mai multă miere, dacă pe plan extern nu merge. Din cauza inflaţiei mierea nu se mai consumă şi în acest context mierea în şcoli ar fi o gură de aer pentru apicultori. Ar fi nemaipomenit să putem valorifica o cantitate de 4.000 – 5.000 de tone la intern”, a reiterat el.

Cu toate aceste probleme şi neajunsuri, şeful ACA a susţinut că preţul mierii nu a fost modificat, cel puţin la nivelul asociaţiei şi al Combinatului Apicol.

„Asociaţia noastră şi Combinatul Apicol nu au crescut preţurile, în ciuda creşterilor pe toate palierele. Nu am scumpit mierea pentru că n-am putut, nu erau solicitări şi nu puteam să creştem preţul. Stocurile pe care le-am avut au fost minimale din 2021, iar acelea au mers la export în primăvara anului 2022, în lunile ianuarie-februarie, dar e vorba de o cantitate de numai 80-100 de tone. Ulterior n-am mai dat un gram de miere la export. Deci, din producţia lui 2022, am stat cu linia de procesare şi ne-am uitat la ea. Producţia de anul trecut a fost undeva sub 50% din media anuală, respectiv 12.000 – 13.000, poate 14.000 tone. Au fost câteva judeţe unde a fost mai bine, dar, dacă facem o analiză generală pe ţară, undeva sub 50%. Mai intră 5.000 de tone din Ucraina sau din alte state extracomunitare şi uitaţi aşa omorâm producţia noastră”, a afirmat preşedintele asociaţiei apicole.

În anii trecuţi, România producea, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, cu efective de 1,47 de milioane de familii de albine.

În prezent, la nivel naţional există 2,35 milioane de familii de albine şi sunt înregistraţi peste 35.000 – 37.000 de apicultori, în jur de 50% fiind membrii ACA, care deţin peste 60% din efectivele de albine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

21 de Comentarii

  1. se plang de neonicotinedoide! La presiunea fermierilor cu bani, guvernul roman le accepta. In UE, sunt interzise total.
    Deja ne mor albinele, in curand si oamenii…
    Ne vindem si izmenele pe bani.

  2. Si pisicile se plang de importul de motani ucraineni. De cand a dat caldura si nu mai ploua, am un cor intreg de pisici pe acoperis care plang zi si noapte de inflatia de motani refugiati din Ucraina. Cica nu-s buni de nimic, au fost stresati de bombardamentele muscalilor……[Rumburak]

  3. Am vrut sa cumpăr dintr un „marcat” din Barcelona niște miere. Am renunțat. Toată e din China și .. și… Ucraina. Acu, nu că aș fi avut vreo așteptare sa găsesc din Romania, dar chiar Spania nu o avea apicultorii săi?

  4. Spicuim din agenda conducătorilor oligofreni ai României.
    1. Pentru liniștea noastră, să pupam, înainte de micul dejun, prânz și cina dosul Kucuriciului, conducătorilor NATO, UE și al ucrainienilor.
    2. Sa fim slugi docile, nu ca Esop, și sa ne exprimam goliciunea fata de Ucraina. E un act de cultura și spiritualitate adevărată.
    3. Dacă moare Delta Dunării, cel puțin avem satisfacția ca vom participa la prohodul ei.
    4. Dacă avem putere, avem ce bea, manca și avem și șansă să disprețuim România și cetățenii sai. E mai mult decât suficient.
    5. După ce am distrus și vândut România, Delta e o chestiune minora.
    6. Noi nu gândim. Pentru noi gandesc americanii, NATO, UE și Ucraina. Am constatat ca ne merge mult mai bine fără sa gândim. Suntem mult mai relaxați și mai siguri pe posturile pe care le ocupam.
    7. Nu gândesc, deci exist.
    8. Dacă achizitionam armament american o facem ca să ne asiguram functile pe care ne-am așezat dosurile oferite Occidentului.
    9. Nu intelegem ce aveți cu noi, cei care dorim sa fim sclavii Licuriciului și ai Ocidentului. Ca orice sclav de valoare, ne desfășuram activitatea doar în dormitor,bucatarie și, foarte des în goi veceu
    10. Ca oi ce suntem ne dorim numai berbeci lgbtiqisti cu gen fluid.
    Concluzii: ieri am revazut filmul: un glonte pentru un general. La sfârșit am răsuflat ușurat. Generalul nu avea doctorat și nici nu furase ideile altora.
    C. Deși am luat parte la Revoluție nu am considerat ca merit o diploma de revolutionar. I-am comunicat și lui Ciolacu atitudinea mea. Mi-a răspuns sec: am obținut diploma de revolutionar ca să ma lupt cu revoluționarii alături de securitate, DNA și Ambadade. Era clar ca nu pot ajunge la conducere fără sa fac de rușine tagma adevăraților revoluționari. Ei, și ce? Ma simt împlinit. Împlinit și ca sluga și ca rahat. Este tot ce mi-am dorit.

  5. CUM PRODUC UCRAINENII TOATE PRODUSELE AGRICOLE MAI IEFTINE ȘI ÎN CONDIȚII DE RĂZBOI? ȘTIE CINEVA? SĂ NE SPUNĂ ȘI NOUĂ ?
    (nu am mai scris de ieri)

    • De ce crezi ca rusi le-au lăsat un singur port la Marea neagră – Odesa? Pt. ca sa poată si kraini un mic negoț . Au importat anul trecut de la chinezi miere de albine 2500-3000 tone și 500tone lăptișor de matca ( sintetic), in nord estul României se vinde cu 2 -2,5 euro kg. de miere , cât ii de buna ……De ce crezi ca nici un guvern n-au avut curajul ( mai de graba n-au vrut) sa construiască un gard -zid pe granița cu Ucraina ? 80-90% din traficul de tigari ne timbrate vine prin aceea zona. Când “ apare “ undeva focare de pesta porcina…. au venit mistreți din Ucraina? Gripa aviară tot pe aia dam vina. Mălaiul mult nu rămâne la plevușca locală ci pleacă la Bucale. Sa vedem când vor începe sa vândă arme , dacă cumva n-au început deja.

    • COSTURILE DE PRODUCTIE (opex) ale PRODUSELOR UKRAINIENE SUNT COMPENSATE CU BANII DATI DIN EU SI AMERICA.

      COSTURILE REALE SINT MAI MARI DECIT PRETURILE DE VANZARE PE PIATA EXTERNA (DUMPING)

  6. Mierea romaneasca merge la export …nu se valorifica in tara.Intermediarii o cumpara de la apicultori cu bani putini…o proceseaza…(mos Costache ) si o vand la pret mare peste hotare.Acum se prea poate ca urcanii sa ne dea si aici…lovitura. Daea…ce pazeste ?

  7. Saptamana viitoare se mobilizeaza si crescatorii de viermi de matase,apoi aia care cresc paduchi lati….si tot asa
    Sa nu mai zica Ministerrul Agriculturii ca noi nu avem cultivatori de banane si importa din Ucraina

  8. si tot asa din Est…
    doar nu-i credezti pe cioloveci deodata domni
    au sa curga problemele in valuri..ile marii
    ieri griul, azi mierea, laptele, miine porcii, poimiine pestele
    si tot inainte 🙂

  9. Robo Iohannis si guvernul său pervers sapă de zor la deșertificarea României prin defrișari masive iar acum si mai grav punând albinăritul in pericol.Asta e sinucidere curată, dar dacă sadicul Sleepy Joe asta cere trebuie să se conformeze,nu?Credeati că Europa vă dă bani degeaba? Nu,agricultura românească,poloneză ,ungurească nu trebuie să mai existe ca să facă concurență vestului iar importurile neloiale din Urkania au picat la fix ca Bruxellul să își îndeplinească misiunea .In cazul ăsta Werner e chiar mai criminal decât Iliescu ,desi unii încă mai cumpănesc intre cei doi.

  10. Sa fim realisti, atata timp cat mister Juvette nu se intoarce sa discute cu tanty Ursulla sau macar sa aiba ceva cojjonnes in relatia cu neo-marxismul imperialist de la Bruxelles pe baza de informatii solide, compromitatoare sau santaj sau cum doriti dumneavoastra in a sustine interesele nationale – adica exact ce condamna si urasc mai mult gasca de influenceri platita de OMV si altzii, suntem prf si pulbere !!

  11. @ „MIEREA ROMANEASCA…LA EXPORT „, 23 aprilie 2023 la 17:10
    Apicultorii să se plîngă – iar Daea SĂ PĂZEASCĂ – de neonicotinoide la culturile agricole! INTEZISE de cîțiva ani!
    …vă anu’ ăsta N-AM VĂZUT NICI O ALBINĂ, ÎNCĂ! …și e aprilie!
    Dacă nu vor mai fi albine (fie ele sălbatice sau domestice), TOȚI VEȚI MURI, împreună cu planeta! …chiar și fără ca să arunce-în-aer Jale’n’sky centrala nucleară de la Zaporojie, pe care o bombardează de 1 an!

  12. Asta este numai inceputul,sa vedeti daca pana la urma Ukraina va iesii invingatoare din acest conflict militar ,cum va calarii intreaga Europa impreuna cu americanii si vom sta in genunchi in fata lor executind tot ce vor ei. Stapanii Europei vor fi nazistii ukrainieni si NATO ,iar noi ceilalti slugile lor.

  13. Aprilus draga, in acest exact moment Australia da foc stupilor sub pretextul unei infestari cu o „molie” daunatoare. Cauta pe Rumble…Vine si la noi pesta albinelor sau gripa… Se doreste sa murim de foame. Albinele se vor proteja doar pe proprietatile lui gates sau bezos, in acele arii protejate pentru salvarea planetei si exterminarea humanoizilor inutili…In 2022 cel mai mare importator degrau otravit ucrainean este Romania!!! Credeti ca cele 30 de chimicale cancerigene nu vorfi acumulate in animalele care-l vor consuma? Graul ucrainean este pentru ethanol. Daca un singur bob din aceasta otrava va fi folosit pentru mancare, indivizii care fac asta sunt criminali! Ce credeti ca „mananca” albina ucraineana pe campurile otravite de pesticide???

  14. Da și prostituatele de pe centura se plâng de concurenta de la Ucraina, au venit fete mai frumoase cu preturi la jumătate.

  15. Scriu a doua oara…nu am fost publicat! In Australia in acest moment milioane de albine sunt distruse sub pretextul infestarii cu o molie toxica…cautati pe Rumble. Tot ce vine din ucraina este toxic. In 2022 cel mai mare de importator de grau ucrainean este Romania. Graul ucrainean nu este pentru consum ci pentru productia de etanol. Graul ucrainean este extrem de toxic si cancerigen si pentru oameni dar si pentru animale. Nu mai putem consuma produsele din aceste animale…Fara albine nu mai avem mancare. Graul contaminat ne elimina prin boala. Mierea ucraineana este obtinuta pe vegetatie contaminata. Concluzia este ca suntem condusi de criminali!!! Nu mai putem vorbi de prostie si incompetenta! Politicienii romani ne omoara cu buna stiinta!

  16. cand va disparea mierea va disparea omenirea…incepe.
    Albert Eisntein: Dacă albina ar dispărea de pe suprafața globului, atunci omul ar mai avea doar patru ani de viață. Nu mai sunt albine, nu mai sunt polenizare, nu mai există plante, nu mai există animale, nu mai există om.

  17. @marin,lamureste-ma si pe mine. Deci albinele dispar dar numarul de familii de albine aproape s-a dublat.
    Mai ramane sa ceara subventie baietii din Ferentari. E asa saracie din cauza ucrainienilor ca au pierderi la ciordit.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.