Elegantul cartier londonez Bloomsbury la începutul secolului al XX-lea. În 1905, două surori, Virginia şi Vanessa Stephen, se instalează aici după moartea tatălui lor. Prima este cunoscută apoi sub numele Virginia Woolf, a doua devine pictoriţa Vanessa Bell. La vremea aceea, cartierul era considerat boem şi nu fără motiv.Casa ajunge repede centrul unei adevărate mişcări literare şi artistice, dar şi al unei libertăţi de spirit şi de moravuri, iar cercul de prieteni de aici a primit numele de Grupul Bloomsbury. În afară de literaţi trăiau şi lucrau la Bloomsbury artişti plastici, care realizau pictură, textile, mobilier, ceramică.
Distincţia între arte majore şi arte minore a devenit neimportantă, aşa cum neimportante au devenit şi rigorile victoriene ale relaţiilor dintre oameni. Un critic maliţios scria, definind această grupare: “Un cerc înscris într-un pătrat (square), care trăieşte după moda triunghiului”.
Printre membrii lui se numărau, în afara Virginiei Woolf, soţul ei, Leonard Woolf, scriitor şi editor, scriitorii Lytton Strachey, E.M. Forster, Aldous Huxley, T.S. Eliot, Katherine Mansfield, pictorul Duncan Grant, criticii de artă Clive Bell şi Roger Fry, economistul Maynard Keynes.
Începutul mişcării, puţin cunoscută pe continent, dar renumită în Anglia, l-a constituit societatea cvasisecretă “Les Apôtres” (Apostolii), formată de un grup de studenţi de la Cambridge, din care făceau parte şi Maynard Keynes, şi Thoby Stephen, fratele scriitoarei Virginia Woolf şi al pictoriţei Vanessa Bell.
Locul este un adevărat laborator de idei, membrii lui sunt interesaţi de toate domeniile, îşi împărtăşesc toate inspiraţiile, ajungând chiar să nu-şi semneze operele, considerându-le rezultatul comunicării dintre ei. Roger Fry a organizat la Londra prima mare expoziţie a unor artişti francezi, consideraţi atunci inacceptabili: Manet, Gauguin, Van Gogh, Cézanne, Matisse, Vlaminck, Picasso.
Şi tot lui i se atribuie şi apelativul “postimpressionism”. Din păcate, în Europa avangardelor, care era tocmai preocupată de arta abstractă, figurativul mişcării de la Bloomsbury părea neinteresant, iar arta membrilor grupului a rămas foarte puţin cunoscută pe continent. Fry organizează şi “Atelierele Omega”, conduse de Vanessa Bell şi Duncan Grant, în care au fost create piese de ceramică, ţesături sau bijuterii.
În domeniul literaturii, grupul şi-a creat o editură, Hogarth Press, la care au apărut scrieri semnate de Christopher Isherwood, Reiner Maria Rilke, T.S. Eliot, Gertrude Stein, Italo Svevo, dar şi traducerea, pentru prima dată în Anglia, a lucrărilor lui Freud, realizată de soţii Woolf.
Ultima moştenitoare a spiritului Bloomsbury are acum 92 de ani şi trăieşte în Franţa. Se numeşte Angelica Garnett. Este fiica Vanessei, sora Virginiei Woolf, şi, aşa cum a aflat abia la 17 ani, a pictorului homosexual Duncan Grant, marea şi nefericita iubire a Vanessei. Până la acea vârstă a fost lăsată să creadă ca tatăl ei este Clive Bell, soţul Vanessei. Angelica Garnett nu a făcut parte din Grupul Bloomsbury, care nu mai exista la vârsta la care ea ar fi putut adera la el.
Dar spiritul lui l-a cunoscut foarte bine. Educată într-un pension, a avut libertatea de a se instrui numai în direcţiile care îi plăceau, a copilărit mai mult între adulţii grupului, având un adevărat cult pentru mătuşa ei, Virginia Woolf, a făcut studii de teatru, s-a căsătorit cu un bărbat mai în vârstă decât ea cu aproape 30 de ani, fără să ştie că acesta fusese unul dintre amanţii tatălui ei natural. A simţit însă nevoia, după propria mărturisire, de a se îndepărta şi de spiritul grupului, şi de soţ, pentru a se descoperi.
O expoziţie deschisă la Muzeul Artei şi Industriei, “La Piscine”, din Roubaix (Franţa), intitulată “Conversaţie în stil englezesc”, reînvie spiritul Grupului Bloomsbury. Ea reface parţial casa de la Charleston, devenită muzeu, în care au trăit şi au lucrat Vanessa şi Clive Bell şi Duncan Grant, casă decorată în întregime de Vanessa şi Duncan. Vizitatorii descoperă “Portretul Virginiei Woolf”, pictat de sora sa, Vanessa, piese de mobilier şi covoare realizate de Duncan Grant, alături de un foarte frumos portret al Vanessei semnat tot de el, cărţi, fotografii cu membrii grupului…
Expoziţia încearcă să refacă filosofia Grupului Bloomsbury şi să aducă un omagiu acestei mişcări a cărei libertate de gândire şi de mod de viaţă a marcat Anglia abia ieşită din epoca victoriană, fermecând contemporanii. Era, la acea vreme, ceea ce astăzi am numi “cool”, iar supremul compliment ce putea fi făcut în epocă era: “ai spiritul Bloomsbury” sau “eşti Bloomsbury”. Dincolo de latura mondenă şi anecdotică, Grupul Bloomsbury a fost un creuzet artistic.
El a întrunit un număr relativ restrâns de inteligenţe şi talente extraordinare, care au transformat un cerc de prieteni într-o mişcare de idei cu impact extraordinar asupra literaturii şi artei din Anglia, comparat de unii comentatori cu rolul Dadaismului asupra artei europene din timpul Primului Război Mondial.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.