Stați liniștiți, președintele e pe fază

Desfășurările impresionante de trupe ruse în zona graniței cu Ucraina, cu unele informații indicând până la 150.000 de militari, au încordat mult relațiile dintre Moscova și Washington și au stârnit îngrijorări mari în statele din așa-zisul flanc estic al NATO.

După ce președintele Joe Biden l-a sunat pe omologul rus, la scurt după ce l-a numit „criminal”, și i-a propus o întâlnire față în față în următoarele luni, ministrul rus al Apărării a anunțat că recenta concentrare de trupe și tehnică militară, în special în Crimeea, a fost parte dintr-un exercițiu, iar acest exercițiu s-a încheiat și forțele ruse se vor retrage la bazele lor. Analiștii se întreabă însă dacă aceasta este „dezescaladarea” la care au făcut apel liderii vest-europeni în ultimele săptămâni sau dacă este calmul dinaintea furtunii.

Oricum, ministrul rus Serghei Șoigu a spus că le-a ordonat militarilor să stea în alertă și să fie gata să răspundă oricăror „evoluții adverse” în timpul exercițiului militar al NATO ”Defender Europe 2021”. Acest din urmă exercițiu, care se va desfășura până în luna iunie, este considerat cel mai amplu organizat de NATO în ultimii 25 de ani.

La îngrijorările legate de desfășurările ruse de trupe și tehnică militară se adaugă disputa diplomatică gravă dintre Moscova și Praga, cu expulzarea  a zeci de diplomați din cele două capitale, după ce serviciile cehe de informații au acuzat GRU de aruncarea în aer a unui depozit de muniții, în 2014.

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat, pe 21 aprilie, ce poziție are față de toate aceste evolutii îngrijorătoare, mai cu seamă că la București era reunită trilaterala Polonia-România-Rusia, înființată în 2012 și axată pe probleme de securitate. Președintele României a spus: ”Vreau să-i asigur pe români că noi suntem pe fază”. E drept, președintele a fost și mai clar: ”Nu vreau să intru în foarte multe detalii de tip militar, nu este cazul, nu se face, dar vreau să-i asigur pe români că noi suntem pe fază”.

Deci nu trebuie să ne facem griji, la Cotroceni și la guvern se lucrează.

Dacă ”nu se face” să vorbim despre detaliile de ordin militar, atunci să vorbim măcar despre cele de ordin economic. La București au sosit miniștrii de Externe ai Turciei și Poloniei, două țări cu care România are semnate Parteneriate Strategice. Ce au adus României aceste parteneriate strategice? Până acum nu au adus decât ”reuniuni de flanc” NATO și autobuze și tramvaie fabricate în Turcia pentru marile orașe ale României, în detrimentul unor oferte venite din partea unor companii care produc în România. Până acum, am văzut cum, în momente mai dificile, fostul premier Victor Ponta s-a dus să-și trateze genunchiul în Turcia, aducând aminte de piciorul în ghips al generalului Victor Stănculescu. Bun și la asta parteneriatul cu Turcia.

Până acum, parteneriatul cu Polonia nu a fost decât o bucată de hârtie uitată într-un sertar, câtă vreme guvernele de la București au contemplat cum companii poloneze ”fură” afaceri gândite de companii din România, implicate însă în dosare de corupție în momente decisive, iar companii din Polonia (scutită de o Monica Macovei și de MCV) asupra cărora planau aceleași dubii au ieșit câștigătoare. Parteneriatele acestea strategice cu Turcia și Polonia nu au schimbat cu nimic poziția României în relațiile comerciale – o țară în care se vând pe bani grei produse cu branduri occidentale fabricate în Polonia și Turcia. Dar nu-i nimic, președintele este pe fază.

Donald Tusk ne-a sedus vorbind în limba română la lansarea președinției române a Consiliului UE, după ce a condus un guvern polonez care s-a luptat să pună mâna pe afaceri la care râvneau si companiile din România. Tusk a dat exemplu de leadership și diplomație. Klaus Iohannis ne asigură însă că e pe fază.

Unde vor duce mai departe aceste parteneriate strategice. La cât de elogioase sunt analizele din ultimele săptămâni publicate în România despre cum dronele turcești au zdrobit tehnica militară sovietică cu care au luptat armenii în războiul pierdut din Nagorno-Karabah, se pune de un lobby pentru achiziții militare din Turcia. Și poate și Polonia speră să vândă în România tehnică militară americană făcută însă în Polonia, unde guvernele de la Varșovia au avut grijă să asigure locuri de muncă.

Invitați la trilaterala de la București sunt și miniștrii de Externe din Georgia și Ucraina (cele două state cărora SUA au vrut să le deschidă ușa NATO la summitul din 2008 de la București, când statele vest-europene s-au opus). Șeful diplomației ucrainene reprezintă un stat al cărui ambasador în Germania a făcut o declarație nefericită, dacă nu iresponsabilă: ori ne admiteți în NATO, ori ne dezvoltăm arme nucleare. Iar președintele Ucrainei a făcut și el presiuni pentru aderarea la NATO, în plin conflict cu Rusia. Cât despre Georgia, după cele două mandate prezidențiale ale lui Mihail Saakașvili, populația și politicienii, cu un pro-occidentalism ceva mai cerebral, au reacții democratice surprinzătoare, precum demisia recentă a premierului unui partid pro-rus în momentul în care liderul opoziției a fost arestat din rațiuni politice. Însă și regimul de la Tbilisi, și cel de la Kiev se zbat în zona gri a fostului URSS, bastioane cu veleități occidentale din care se aruncă săgeți asupra Moscovei și chiar asupra Vestului (vezi implicarea instituțiilor de forță ucrainene în alegerile americane din 2016 și 2020), cât ca regimurile oligarhice să-și mențină impunitatea.

Aceasta este lumea care se reunește din când în când la București. După aderarea la NATO și UE, România a avut șansa de a se întoarce cu fața către Europa Centrală și de Vest. Poate că și alegerea sasului Klaus Iohannis a fost expresia unei asemenea dorințe. Însă ”portavionul Romania” s-a îndreptat către Est. Dar nu către China, unde micile economii din UE au interdicție de la mai marii de la Berlin și Paris, iar companiile românești asociate cu China pierd licitații pe banda rulantă. Nu, Estul înseamnă voturile din Republica Moldova, înseamnă războiul din Nagorno-Karabah, dronele turcești, gazele din Azerbaidjan, fantoma gazoductului Nabucco. Ce mai contează că, ieri, Comisia Europeană nu a fost de acord cu Planul Național de Redresare și Reziliență, că ne îndreptăm către un ultim cerc concentric al UE alături, poate, de Ucraina, ce mai contează că nu producem mai nimic în țară, câtă vreme stăm pe metereze în Flancul Estic al NATO, votăm geopolitic, mâncăm geostrategie, luptăm împotriva corupției și avem o statuie a lui Gaidar Aliev la București, rămasă moștenire de la Traian Băsescu. Nu mai contează nimicurile astea când președintele, sărbătorind Ziua Pământului în Balta Văcărești, ne spune că ”e pe fază”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17

30 de Comentarii

  1. Pe ce si care faza este? A cazut pe fenta cu brio neispravitul! Ei fac doar exercitii cum fac ‘pretenii si partenerii’ plavanului de lux din Romania, dar aceste exercitii sunt efectuate in Romania si nu in tara sau zona lor de bastina cum fac rusii! Daca imi amintesc bine, au mai fost vreo 2-3 fente pe care a intrat plavanul de lux si nimeni nu a observat.

  2. Cine dracu il baga in seama pe Klawn in afara de ceva iobagi cu botnita pe mufa?
    El crede ca armata lui de pile si epilati ar rezista mai mult de zece minute intr-un conflict real,nu la batut copii si babe???

  3. Care nu au votul celor peste 70%.Romanii, nu vor niciun fel de razboi cu Rusia.
    Politicienii care vor sa se amestece in treburile interne ale altor tari, se pot oferii voluntari in linia antai, dar sa lupte in numele lor propriu si nu AL CETATENILOR ROMANI.

  4. Mie imi place mai mult de nea Aiurescu,cat au fost rusii mobilizati a tacut chitic ca ala in popusoi pentru ca apoi sa iasa in fata ca paduchele ,dupa ce armata rusa a inceput retragerea,sa o tranteasca de un summit regional Romania-Polonia-Turcia la spartul targului ,sa nu zica cumva romanii ca ia purcoiul ala de banet degeaba fara sa faca nimic.Hei Siktir.Mari hahalere,bre.Mari.

  5. Apropo, pe care faza este?! Pare ca e pe fenta si nu pe faza imaginara! Nu e prima data cand intra pe fenta aruncata de altii! Rusii fac exact ce fac americanii in Romania care nu e statul in componenta ingradita a spatiului american, doar ca rusii sunt in interiorul vechiului urss!

  6. United Nations elects Iran to commission on women’s rights – UN Watch
    Daca vedeam asa titlu de 1 aprilie sau intr-o publicatie de satira, acum 2-3 ani, radeam… azi e o realitate, noua „normalitate”
    TOATE marile institutii mondiale sunt compromise

  7. Gata m-am liniștit,președintele e pe fază.Să nu cumva să pună mîna si pe nul,că ne-am ars…..

  8. Cod Rosu peste tot…, Toata lumea a stat ca pe tepi si, dupa anuntarea retragerii, brusc, s-au facut cozi la WC-uri… Atentie, parca pana la 31 octombrie, cele 3 sectoare din Marea Neagra sunt tot asa cum s-a comunicat…. iar retragerea… RETRAGEREA e o metafora…, in cate zile s-au concentrat fortele ? Acela a fost TESTUL care a pus pe ganduri… Retragerea a inceput si se face sistematic… pas cu pas… in urmatoarele zile, saptamani. luni… Cu calm. Poate ca retragerea are loc undeva, intr-o zona mai apropiata sau mai indepartata…, partial sau… in comunicat s-a precizat sau nu daca e vorba de o retragere partiala sau totala sau e vorba de o rotatie… Oricum… niste ciufulici au inteles ei ceva: „…linii rosii…” si-au sarit ca mingea… politruci de doi lei… cica liniile rosii nu s-au negociat si ca trebuie stat la masa tratativelor… Incordarea nu le mai permite nici sa inteleaga ca era vorba de actiuni vestice ostile, incalcarea teritoriului sau actiuni impotriva cetatenilor… Ce mai tura-vura… actiunea a adus Belarusul alaturi de Moscova si a dejucat orice posibila tentativa de adjudecare a vreunui avantaj pentru vestici… A fost si este inca mare vanzoleala printre uniformele vest… ASTA E FAZA. UNII INCA SE STRADUIESC SA COMPILEZE CE S-A INTAMPLAT, DACA S-A RASUFLAT SI PE UNDE… SE DECLARA NON GRATA… ALTII ABIA LEAGA IDEI DUPA CE EXERCITIUL VESTIC DIN MAREA NEAGRA S-A TERMINAT INAINTE SA INCEAPA… INCA E ALERTA SI SE DAU AVERTIZARI PRIVIND CALATORIILE IN ZONA… A fost prins cineva cu musca pe caciula si se fereste ? Dupa incordarea din 2016, cand in Turcia cand nu mai zbura nici musca… la noi a fost faza cu sefi secreti trecuti in rezerva…

  9. As fi linistit daca presu ar sta cu faza intre degetul mare si cel aratator de la mana stanga.

  10. Suntem pe faza si speram sa facem o figura frumoasa. Baietii o sa lupte cat poate ei dar e presiune mare si nu rezista. In ulima peroada nu a putut sa se antreneze cum trebe.

  11. Eu, când l-am văzut așa serios, m-am gândit c-o să ne zică să trecem Prutul. Dar a zis că nu, că are el niște informații și că le dă și altora din NATO că ăia de la DIA sunt cei mai tari din zonă. Păi dacă sunt așa tari de ce l-au mai îngrijorat pe bietul om dacă știau că rușii au devansat parada de 7 noiembrie.
    Eu cred că ,în America, fiecarui președinte i se dă un război. Lui Biden i-au dat unul mai soft că omul are o vârstă. Oare cât i-or fi dat lui Putin să joace în filmul ăsta ? Bine că n-a fost Boris Elțin că ăla le cerea să-i transforme Volga-n votcă.

  12. Securistul de Petrov avea un punct de vedere, domnul nu-l are, e gol pe dinăuntru, nu exprima niciodată nimic, poate doar scârba fata de romani
    Face treaba de ochii lumii, o știm cu toții, si se lauda cu ce n-a realizat
    Mare om de Stat !

  13. Caline, marsh ma trogloditule. Ti-e ciuda ca nu i-a iesit lui Putin. Crede-ma ca abia astept sa intre Rusia in conflict cu oricare dintre tari. Sa navaleasca China peste ei,sa forteze mana Canadei si a Japoniei,Finlandei. Si crede-ma,NATO nu e mascarici cum esti tu. Putin e un fel de sef de trib cum e cel din Coreea de nord,se umfla in pene cu armele lui. Din interior va exploda Rusia ta mult iubita. Cacanarule.

  14. fara alogeni in functii publice !!!

  15. La cât e johanis de nul, acu’ că aflarăm că e și pe fază, nu mai miră pe nimeni că e doar un curentat.

  16. Showdown-ul s-a incheiat prematur, fara cele doua ”mock targets” americane, acestea razgandindu-se intelept, dar revenind la incheierea manevrelor ca sa arate ele ca nu le e frica…

  17. Romanii au evaluat gresit atunci cand au ales un neamt intr-un post asa de inalt . Neamtul (in general ) e bun mestesugar , el stie sa surubareasca , sa faca tamplarie de calitate , e bun electrician , pantofar . Dar ca-n intamplarea antica , nu se poate ridica mai sus de pantof . Ii lipseste viziunea larga, imaginatia , creativitatea . Jurnalul lui Argetoianu vorbeste cu superioritate si rade de prostia conducatorilor germani contemporani cu el . De citit.

  18. Daca presedintele e pe faza, sa vedem daca-l poate pune la pamant pe Putin, are muschii la el al nostru. Sau matura curtea Putin cu el, cu tot cu muschii lui si toti ‘licuricii’ pe care ii venereaza

  19. Președintele a acționat foarte bine! Ce a-ți fi vrut sa iasă pe posturile naționale și să-și arate „mușchii armatei ruse și lui Putin?” Conflictul acesta este intre state ale fostului URSS. Ucraina ce are? Nimic! Nu trebuie sa uitam când Ucraina își umfla mușchii la noi si draga canalul Bastoe. Nu trebuie sa uitam ca Ucraina nu mai da voie sa se învețe în limba romana. Romanii sunt asimilati forțat. Nu trebuie sa uitam ca Germania și Rusia își dau mana pe sub masa. Ungurii nici nu discuta cu Ucraina. Ce ar fi trebuit sa facă? A făcut foarte bine, a mimat ca toate statele NATO ca sunt „preocupate” de criza din Ucraina.

  20. @caca maca – Mai, asta, care ti-ai pus nume de postac exact cele doua delicatese gastronomice dupa care te dai in vant, esti atat de prost incat simt ca ma taie la lingurica. Si imi zici mie „cacanar”!? Manca-m-ai, boule!

  21. Intrebare: – Cam cat % din economia ceha este controlat, direct sau indirect, de Rusia ? Dar din cea ungara ? Dar din cea bulgara ? Dar din cea sarba ? De cea romaneasca nu intreb…..

  22. @INCORDARE, NERVOZITATE, PERICOL, DEFCON 1, 2, 3, 4, 5

    Stai sa vezi ce-o sa fie la Paris in iunie … 😉

    Mi-e o mila de proshti de-mi vine sa merg pe campii …
    Au informatiile sub ochi (ca-n cazul „Atentie la 28 april 2021 ora 14, de mai binje de-o juma de an si nu-i duce IQ-ul … 🙁
    vom vedea daca mult ludatul MI6 va sti ce cu SIGURANTA punctual va tulbura vazduhul Parisului in iunie … 😉

    🙂

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.