Statul și justiția, care pe care în lațul „jumătăților de măsură“?!

Statul era principalul obstacol în tranziția după 1989 de la economia de comandă la economia de piață și apoi, din anii 2000, în colonializarea României.

Statul era singurul proprietar de active productive și, prin puterea ca atare deținută, singurul care se putea opune comenzii externe, însușită intern, „totul de la stat la privat“. Statul era, de asemenea, singurul care putea pune o anume rezistență în fața acaparării de către puternicul capital străin a tuturor sectoarelor și punctelor strategice din economie, altfel de neoprit, în condițiile în care capitalul privat românesc era la început și fără posibilități tehnologice și financiare. Statul trebuia deci incapacitat: nu desființat, pentru că era nevoie de el să „legifereze“ și să parafeze cu acte în regulă propria distrugere spre asigurarea transferului către privat și, de fapt, în final către capitalul privat străin, cel cu mai mari potențe și cu poziții de forță deja ocupate în piață, pe plan european și internațional. Statul trebuia făcut incapabil de-a mai face ceva eventual neconvenabil! Și, ca atare, a devenit de la început și mereu și mereu după aceea subiectul și obiectul diversiunilor care, cu instrumentul etern al jumătăților de măsură, să-l anatemizeze spre a-l putea jecmăni. Diversiunea, s-ar putea spune supremă, a fost „statul, cel mai prost administrator“ – jumătatea de măsură aruncată în eter spre a justifica deposedarea sa, fără vreo justificare a afirmației în sine.  Niciunul dintre promotorii asidui ai formulei nu s-a străduit vreodată să cuantifice cât din această „administrare proastă“, evidențiată, de pildă, de pierderi în exploatare, provine dintr-o manageriere proastă și cât din folosirea structurii de stat avute în vedere pentru diverse politici sociale și, mai ales și mai ales, cât reprezintă din total devalizarea statului (furt, furt) din partea unor privați (firme sau indivizi), prin hoții financiare sau chiar fizice cu valiza.

Diversiunea a reușit neverosimil de mult. După numai 20 și ceva de ani, statul a ajuns să mai reprezinte doar 4% din cifra de afaceri obținută în economie. Restul se află la privat, împărțit cam în proporție de jumătate între capitalul românesc și capitalul străin, cu deosebirea că cel din urmă taie și spânzură în jumătatea strategică. Tulburător, dar nu întâmplător, poate peste 80% din crearea și dezvoltarea sectorului privat s-a făcut pe seama devalizării statului. Nu furtul sau alte mijloace să le zicem „ilegale“ au cântărit preponderent în devalizarea statului, ci mecanismul „legal“ al subfacturării când statul este vânzător și suprafacturării când statul este cumpărător. Ridicol – absolut ridicol –, diversiunea „statul este de vină“ continuă, cu toate că evident vina nu mai poate proveni de la cel ajuns copleșitor minoritar. Statul român a devenit atât de insignifiant, încât, într-adevăr, nu mai poate face bine, dar, să fie clar, nici rău!

În istoria ultimului sfert de veac al statului român ca instituție, justiția a avut un rol crucial. Să-l privim obiectiv! Un rol care face din justiție campioana jumătăților de măsură. Comanda externă – însușită intern – „totul de la stat la privat“ a fost, după numai vreo 20 de ani, aproape integral înfăptuită! Și, după cum subliniam, cel puțin în proporție de 80%, transferul de la stat la privat s-a făcut pe seama devalizării statului. Fără îndoială, oricât ar fi fost, așa cum se pretinde, sub papucul ingerințelor politice, dacă justiția intervenea cât de cât pentru legalitate, procesul dura vreo 200 de ani, și nu 20 de ani! Intervenția justiției s-a produs efectiv abia după ce procesul era ca și încheiat. Consecințele sunt dramatice. În loc de distrugerea hoților, s-a produs distrugerea statului, cu repercusiuni ireversibile. Venind la spartul târgului, intervenția justiției nu mai poate urmări, cum este normal, banul (după preceptul prea binecunoscut „follow the money“). Între timp, banul s-a dus pe Apa Sâmbetei ori s-a ascuns bine, prin diferite străinătățuri, ori zace în active productive din România, dar deținute de străinii de neatins. Urmărindu-se oamenii, și nu banul, pe de o parte, recuperările de prejudicii sunt obiectiv derizorii, iar, pe de altă parte, la fel de obiectiv, se face politică, alegându-se unii sau alții pentru investigare juridică și instrumentare de dosare. S-a ajuns rapid în faza în care justiția face mai degrabă jocurile în sfera politică, decât invers cândva, nu de mult. Se adaugă un ingredient apocaliptic. Pur și simplu, justiția română nu are voie să se atingă de noii stăpâni ai țării, adică de străini. Altfel nu se poate explica de ce justiția nu găsește vinovați decât români, în timp ce la butoane, adică acolo unde se pot petrece infracțiunile, sunt străini. Nu întâmplător dosarele atacate de justiție vizează fapte nu curente, ci din urmă cu 8-10 ani, pe când la butoane erau români, sau sunt instrumentate presupuse infracțiuni vizând sume absolut fără semnificație prin comparație cu amploarea devalizărilor și jafului economic. Dacă peste 70% din contractele de achiziție cu statul sunt angajate cu străini, atunci, din două una: ori corupție nu există, ori dacă există, așa cum se susține, în aceasta sunt implicați îndeosebi străini!

Sunt pur și simplu obiective, în asemenea condiții, dosarele aiuritoare, în afara standardelor firescului și logicului, care fac din justiția română campioana jumătăților de măsură: dosare de dare și luare de mită, doar cu mituiți, dar fără mituitori (cazul emblematic este dosarul numit „Microsoft“, din care lipsesc mituitorii, probabil pentru simplul motiv că aceștia nu puteau fi decât americani și, desigur, „mântuitorii“ nu pot fi instrumentați); dosare de trafic de influență în care nu există fapta, pentru că aceasta a fost inventată, deși neprobată, doar pentru a discredita! Că se face politică și nimic altceva este că un Adrian Năstase, care poate fi vinovat de înstrăinarea economiei naționale, a fost cercetat penal și condamnat pentru trafic de influență cu niște termopane, iar Liviu Dragnea, care ar putea fi suspect că deține averi peste averile județului din care provine, este condamnat pentru însușirea de foloase nepatrimoniale (voturi!) în cadrul unui referendum politic! Dacă nici asta nu este o jumătate de măsură, atunci de ce dracu’ anume este vorba? Și de ce o „jumătate de măsură“? Un răspuns îl oferă poate încercarea disperată de menținere a incriminării așa-zisului „abuz în serviciu“ fără prag, pentru a-i putea avea în laț pe găinarii români, căci oricum de baștanii străini care fură miliarde justiția română nu are voie să se atingă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ilie Serbanescu 111 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Nici prin gând nu-i trecea profesorului Șerbănescu cât de aproape a fost să se împlinească profeția dumnealui cu dezmembrarea statului român. Era suficient ca în seara de 10 august puciul să reușească. Din fericire, respect Jandarmeriei și fracțiunii din SRI care mai simte românește, inevitabilul a fost amânat. Din păcate, doar pentru o scurtă perioadă de timp. N-am niciun dubiu că și maidanul românesc se va termina cu succes. Succes pentru organizatori, evident, pentru români, ghinion!

    • Dar noi, astia care nu am iesit in Piata, ce facem? Lasam copii si nepotii nostrii fara tara, tocmai in AN CENTENAR?

    • Păi dacă suntem doi, hai s-o punem d-un partid eurosceptic sub lozinca: M _ _ E UE!

  2. Un roman patriot, care nu este auzit! Pacat ca este o voce singulara! „Talentele” tinere din analiza economica, sunt recrutati si dirijati! Uitati-va la Ionut Dumitru, cel pus bastan peste Consiliul Economic, de catre Basel fanariotul de epoca noua!

  3. Pacat de banii pe care i-a cheltuit statul cu instruirea dumitale. Lauzi pirateria economico sociala si hotia fatatorilor de legi pentru legalizarea hotiei. 1976 e anul %%% cu cei 3 A In 1983 Ceausescu il anunta pe G Bush ca intreprinderile DIN RSR nu ALE RSR nu vor mai apela la nici un fel de credite din strainatate in situatia in care intreprinderile DIN RSR aveau credite pe termen lung de 7 miliarde $ (ultimul fiind achitat in apr 1989 ) cu GARANTII GUVERNAMENTALE (girant ). Eu sunt analfabet dar poate ma lamuresti la niste puncte din MOf 4/27/12 /1989 adica nr crt 13 = se abroga legea 3 A a administratiei locale (daca administratia locala era cu 3 A economia cum era ?) si nr crt 6 prin care se falimenteaza si statalizeaza economia dar se desfiinteaza si fondul national de dezvoltare fara abrogare de legi ci doar prin retrocedarea partilor sociale detinute de populatie (pentru mine asta e imixtiune totala incepand de la bugetara pana la patrimoniala). Invarti si ametesti lumea cu procente ,cu minuni nu nene statul nu are bani pentru functionarea institutiilor sale si a ramasitelor economiei nationalizate si apeleaza la credite externe cu GARANTII GUVERNAMENTALE (gireaza )cu bogatiile solului si subsolului pe care nu are de unde sa le plateasca si sunt scoase la licitatie (tranzactioneaza ) de creditor pentru recuperarea creditului. Nene ,te rog frumos sa nu mai aburesti lumea

    • Măi, securică! Nu ne povestești și cum Ștefan cel Mare apela la credite externe de la Înalta Poartă cu garanții răzășești!?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.