Supradoza

Transmisiuni în direct interminabile, comentarii nesfârşite, eclipsarea altor evenimente de actualitate… Acoperirea mediatică titanică a morţii reginei Marii Britanii ar putea avea un efect de respingere într-un moment când din ce în ce mai mulţi oameni evită să mai urmărească ştirile, avertizează specialiştii consultaţi de AFP, conform Agerpres.

”Au apărut deja critici referitoare la această acoperire”, a scris Nic Newman, din cadrul institutului Reuters pentru studierea jurnalismului, afiliat universităţii engleze Oxford.

Iar această constatare este mai adevărată în regiuni din afara Regatului Unit, întrucât dispariţia reginei Elisabeta a II-a are un ecou mondial.

”Media australiene aveau cu adevărat nevoie de o acoperite atât de nebunească”, se întreba luni ”Media Watch”, o emisiune de analiză media a canalului public de televiziune australiană ABC, la patru zile după decesul reginei.

”E o nebunie, auzim aceleaşi lucruri simultan pe toate canalele”, spune enervată Marie-Dominique, o octogenară franceză care urmăreşte cu înflăcărare canalele de ştiri. Asemenea ei, numeroşi telespectatori americani îşi exprimă indignearea pe Twitter că această actualitate nu mai lasă decât un loc foarte mic şi altor evenimente.

Oboseală

În Regatul Unit, ”am fost surprinşi de nivelul la care media internaţionale sunt interesate de acest eveniment”, a recunoscut Nic Newman.

”Acest tip de eveniment ilustrează cercul vicios al informaţiei: nu putem să nu-l relatăm, dar toate media relatează în aceeaşi manieră. Şi ce ne rămâne la final?” se întreabă jurnalistul francez David Medioni, directorul Observatorului de media din cadrul Fundaţiei Jean-Jaures.

Acesta a condus, alături de alţi experţi, o anchetă publicată la începutul lui septembrie, care pune în lumină ”oboseala informaţională”, sentimentul de stres şi de epuizare de care se pare că suferă 53% dintre francezii intervievaţi, bombardaţi de informaţii pe canale multiple.

Publicat la jumătatea lui iunie, după sondaje realizate în circa 40 de ţări, raportul anual al institutului Reuters ajunge la o concluzie similară: în faţa unei actualităţi considerate deprimante, aproape patru din 10 intervievaţi (38%) spun că li se întâmplă să evite ştirile în mod deliberat, în comparaţie cu 29% în 2017.

Aproape jumătate (43%) spun că sunt enervaţi de caracterul repetitiv.

”Ne aşteptăm ca acest fenomen de evitare să crească” în zilele următoare în legătură cu moartea reginei, a estimat Nic Newman, autorul principal al raportului.

”Această nebunie mediatică, faptul că toată lumea cuplează – reţelele de socializare, televiziunile, presa, radiourile – amplifică sentimentul de prea mult” deja latent, precizează David Medioni.

Cu toate acestea, interesul publicului pentru o astfel de ştire este real.

Peste tot în lume, televiziunile au înregistrat audienţe mari în momentul anunţului decesului. Pe Twitter, un total inedit de 46,1 milioane de mesaje cu acest subiect au fost publicate în intervalul joi-marţi (cu un vârf de 1.800 de tweets pe secundă joi seară), potrivit platformei de specialitate Visibrain.

Dar odată depăşită emoţia iniţială, ”provocarea media este de a găsi un echilibru”, a spus Newman.

Infobezitate

”Subiectul, este problema cantităţii”, spune Medioni. Când media ”epuizează toate perspectivele, ne putem regăsi la finalul zilei cu sentimentul că nu am aflat nimic util şi interesant”.

Deşi deplânge ”o lipsă de reflectare colectivă a mass-media”, expertul francez scoate totodată în evidenţă ”o relaţie adictivă a publicului cu informaţia, pe care o numeşte infobezitate”.

”Avem meniuri Big Mac XXL de informaţii. Ştim că este rău întrucât resimţim o formă de epuizare, dar consumăm în continuare, fără să ştim cum să ne oprim”, a spus el.

”Salvarea nu este o provocare doar pentru media şi pentru democraţie, este o provocare pentru sănătatea publică”, asigură Medioni.

Iar ce mai vizaţi, jurnaliştii, nu sunt nici ei scutiţi.

Într-un articol publicat în iulie în Washington Post, jurnalista americană Amanda Ripley mărturisea că a evitat ştirile în ultimii ani (un ”secret oarecum ruşinos”).

Din punctul ei de vedere, profesia trebuie să-şi schimbe modul de lucru, oferind mai mult spaţiu pentru speranţă şi soluţii.

 

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a ajuns marţi seară la Londra, după cinci zile de la decesul suveranei la castelul Balmoral din Scoţia, relata AFP marți seara.

Sicriul a fost adus la Londra de un avion al Royal Air Force şi a fost însoţit de prinţesa Anne, fiica reginei defuncte.

„Am avut norocul de a împărtăși ultimele 24 de ore din viața mamei mele dragi. A fost o onoare și un privilegiu să o însoțesc în ultimele ei călătorii. A fi martoră a dragostei și respectului arătat de atât de mult în aceste călătorii. A fost atât de înălțător. Cu toții vom împărtăși amintiri unice. Le mulțumesc tuturor celor care împărtășesc sentimentul nostru de pierdere. Este posibil să ne fi reamintit cât de mult am luat de bune prezența și contribuția ei la identitatea noastră națională. Sunt, de asemenea, foarte recunoscător pentru sprijinul și înțelegerea oferite dragului meu frate Charles, în timp ce acceptă responsabilitățile suplimentare ale Monarhului. Mamei mele, Regina, îi mulțumesc”, a spus Prințesa Anne.

Sicriul Reginei a fost depus la Palatul Buckingham, de această dată înfășurat în Steagul Regal Britanic, același care a fost ridicat pe Palat în așteptarea Reginei. În drumul său prin Scoția, sicriul reginei a fost acoperit cu Steagul Regal Scoțian.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

10 Comentarii

  1. Acelasi procedeu cu zelenschi&ucraina si bineinteles ceasca cu tvreul de 2 ceasuri .

  2. Aruncat tembelivizorul pe fereastra cu gloabe si porcarie globalista cu tot.

  3. aha,aha
    -da’ cine p.m. esti tu asta R.C.?
    2 securoi damblagii angajati ai agerpres,
    nu?

  4. Si ce preferi sa vezi? Ce companie strategica mai vinde guvernul?Romania mizerabila? Golanii din guvern? Golanii din parlament? Pe puturosul de Iohanis? Aparatul de stat cu hartii de la Spiru? Cu hartii de la Bioterra? Sa i vezi pe navetistii de la Bruxelles platiti gras nu stiu de ce, ca nu fac nimic, se plimba , pe Renate imbuibata cu bani de la stat, pe pensioanra Norica full de bani, nu stiu ce a facut pentru tara asta de merita asa purcoi de bani.

  5. Mda,. presa devine factorul principal in mai toate evenimentele, iar mogulii de presă, de obicei cu epoleți, pot influența oaia, britanică sau australă, sau din orice colț al lumii de fapt conform intereselor de clan, fie clanul chiar și casa regală.. Un exemplu era chiar aseară, când guralivii analfabeți din presa română nu pot face deosebirea dintre apa din Mureș și apa potabilă.. Au făcut prostănaci spume la gură din cauza că Mureșul curge de la est la vest..iar unguri au construit incă din 1904 un canal de irigație , nefurat și funcțional și azi, aproape identic cu canalul Bega din Timișoara spre a fi navigabilă, dar distrusă de români..Caz de influențare aiurea a turmei ortodoxe despre ce a zis udemeristul de la mediu..

  6. Vaccineaza-te cu 15 doze, poarta masca in mijlocul oceanului si cand esti singur pe o pluta, certificate, fii corect politic si plateste toate aberatiile bagate pe gat de globalizare.

  7. Supraplinul, da peste vas, ce-i prea mult, strica! Cam asta se intampla acum in Marea Britanie,”euforia” va fi inlocuita repede cu trezirea la realitatile dura ale vietii cotidiene! Cu un premier femeie, orgolios si rigid, nu-i vad Marii Britanii o iesire onorabila din criza economica/energetica si raporturile cu UE! Armistitiul „creat” de moartea reginei, va fi repede suspendat!!

  8. Omul de rand priveste. Ori acestia sunt miliardele. Iar multi dintre ei realizeaza ca au avut sansa unica de a fi contemporani cu un eveniment istoric intalnit la o suta de ani care in aceste momente nu are rival.Globalistii deraiati de la normalitate sunt cei care stramba din nas. Chiar si din cosciug le da zilnic batrana cate o smetie hotarata peste mecle.

  9. Dar cand il diabolizati zilnic pe Dragnia nu va plictiseati voi astia care nu sunteti satui si de ignorantza voastra? Sau cand ne bombardati zilnic cu Apocalipsa a ce ne asteapta in iarna asta si cu criza economica cu toate ca noi,muritorii de rand nu putem face nimic ca iarna sa fie ca vara si nici gazul lui Putina ieftin si la discretie incat sa fie mai mult malai si carnitza de porc la Craciun dupa seceta care a fost.Stim doar sa ne plictisim de una alta,dar de barfa prosteasca non-stop niciodata.Si ca sa nu mai ne plictisim de ce zice Zelensky care i-a impedicat pe rusnaci sa fie la granitza noastra si sa caute pricina romanilor,sau sa tot comentam ce mai face Regina si Regele UK,mai bine ia ziceti-ne ce mai face Crudutza, sau cine cu cine se mai imbarliga pe la „Mireasa”,sau pe unde mai se lafaie maria sa baronul Adriean Vdeanu in asteptarea prescriptiei ciordelilor sale .Ca noi suntem cu nasul in noroiul romanasc si nu intzelegem de ce unii,cu mai multa prezenta publica si mai multe zile la rand,isi exprima si in mass-media regretul pentru o Regina care le-a vegheat linistea,legea dreapta si dezvoltarea si a insuflat din capul statului bunul simt al poporului ei.Ca de aia au aia,cu o tzara numai cat Romania,al cincilea loc in lume ca dezvoltare economica.Dar unii intzeleg,altii nu,asta este si cui nu-i place sa schimbe postul pe desene animate.

  10. Tot ce este prea mult dauneaza ! A trait , a murit , s-au facut evocari , s-au executat onoruri si ritualuri etc O zi , doua , trei , ajunge ! Prea mult este plimbat mortul prin toate palatele , bisericile si strazile din jur , zile in sir … Mult spectacol si circ inutil si plictisitor intins pe vreo trei saptamini de zile .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.