Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele
Toate știrile
Reprezentativa României va întâlni, duminică
Laureata Premiului Nobel pentru Pace Maria Corina Machado
Congresul UDMR a stabilit, vineri, obiectivele pentru anii următori,
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a participat, vineri, la ceremonia depunerii
Trei agenţi de poliţie rutieră de la Poliţia Oraşului Ştefăneşti,
Scenariile analizate de autorități variază de la atacuri convenționale și sabotaj asupra comunicațiilor, până la valuri de migranți, tulburări civile în rândul minorităților rusofone
La două luni de la preluarea puterii, preşedintele polonez
”O mișcare de opoziție ai cărei lideri s-au întâlnit cu oficiali americani declară că au discutat cu Washingtonul despre planurile înlăturării regimului din Venezuela”, The New York Times
Un document al Uniunii Europene, aflat încă în stadiu de proiect, privind o strategie
Aproape 9.000 de oameni aşteaptă la rând, vineri după-amiază, pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Trump va continua să ”pună capăt războaielor și să salveze vieți”
Federaţia Română de Handbal a anunţat, vineri,
O captură impresionantă a fost descoperită în Portul Constanța Sud. D.C.C.O
România nu importă cărbune, ţiţei, produse petroliere sau gaze din Rusia, t
Adolescenta de 14 ani care a bătut o colegă în incinta unei şcoli a fost plasată sub control judiciar pentru 45 de zile
Încercând să-și apere moștenirea politica, Angela Merkel ajunge sa fie acuzat că alimentează propaganda Rusiei
Inginerii subliniază că acest design permite centralei să continue să producă energie chiar și după apusul soarelui
Unul dintre cei patru debutanți sub tricolor la meciul amical cu Moldova a fost fundașul central Liav Eissat de la Maccabi Haifa.
Miliardarul vrea tunelul ca să evite drumul îngust și curbat care leagă vila sa aflată pe un versant de lângă (…)
”Cumpără petrol şi gaze din Rusia în timp ce se luptă cu Rusia. Este jenant pentru ei şi a fost foarte jenant când am aflat eu despre asta”, Donald Trump
Vremea bordurilor schimbate sau chiar dublate pare că a apus. Stâlpișorii sunt acum la modă,
Comisia Europeană a votat pentru anchetarea acuzațiile potrivit cărora Ungaria ar fi spionat oficiali și instituții europene
Premiul Nobel pentru pace nu merge în SUA. Comitetul Nobel a decis că
Letitia James, care a obținut condamnarea lui Trump în 2024, într-un dosar de fraudă, inculpată pentru declarații false