Lipsirea de sens, un prim pas către descifrarea Escatologiei. Căci proastă educaţie şi tirania sistemului de valori acceptat în mod oficial te îndreaptă către pierderea identităţii. Artă, în falsitatea ei, oglindeşte vidul. Oglindeşte lipsa Escatologiei lăudându-se că ar imortaliza-o. Dar Escatologia nu se revendică a fi a artei aşa cum nu e a economicului nici e teologului, nici a anarhistului.
În marginea Escatologiei varii revolte, sisteme filozofice, strigăte de luptă, pustiire. Înspre totalitate, coloană nesfârşită de pelerini. Unii agitându-şi pumnii, alţii cerşind iluminarea. Dar toţi fiind ai textului. Toţi fiind ai morţii. Moarte drapată de monumente, de fotografii îngălbenite şi de halbe de bere întru aducere aminte, de săpături arheologice. Să sapi în corpul textului, cu fervoare şi speranţa, să te întorci către subiect violentând predicatul. Citirea textului este însăşi viaţa. Chiar prezenţa textului pare stranie şi de neconceput.
Chiar şi fiinţarea Escatologiei ca fiinţă pare de neconceput. Şi aceste propoziţii sunt distribuite astfel căci fiinţa umană este finită prin tocmai explicitarea ei prin text iar textul prin limită. Alt mod de raportare la totalitate şi univers nu cunoaştem. Ne raportăm liniar şi discontinuu. Semnele de punctuaţie, moartea, piramida, mărirea. Deşertăciunea, foaia albă de hârtie. În plus, încercăm Escatologia cu noi texte pe care ni le dăruim mişeleşte spre interpretare, inventând ştiinţe defuncte spre a le descifra sau încifra.
E ca şi cum n-am observa încercările la care ne supune Escatologia ca autoritate a textului fundamental. Căci manipularea este tocmai a noastră, expresia perversităţii noastre. Limită în fond. Suntem limitaţi, îngrădiţi. Am fost arestaţi prin interpretare. Aproximăm anumite semne ale Escatologiei. Celebrăm fastul fiinţării umane prin tone da scrisori, ne îngrămădim în e-mai1 şi zumzăim retro prin firele de telegraf rămase în insule. Sigur că vărsăm tone de cerneală dorindu-ne în insule.
Noi nu suntem însă insule. Suntem propoziţii ale Escatologiei. Dar ne preamărim. Ne proslăvim şi ne adulăm şi ne lăudăm unii pe alţii fără neruşinare. Uneori nici nu contează textele dăruite spre interpretare. Contează faptele, micile întâmplări, biografiile. În tot acest timp enciclopedia se umflă, dospeşte, crapă. Ar părea că am fi spirite enciclopedice, convertizoare de text, câmpuri informaţionale remanente. Informaţia face să pălească lumina, se mişcă infinit mai repede.
Tocmai de aceea propoziţiile Escatologiei sunt simultane, lucru greu digerabil de spiritul universitar, academic. Revelaţia şi iluminarea pălesc în faţa universităţii. Seminarul ordonează şi îngrădeşte. Revelaţia te arde pe dinăuntru. Rigoarea cursului, experimentul, doctoratul luptă împotriva entropiei. Ce nu e organizat nu e ştiinţific. Savantul dă însă puţină culoare demersului său hotărând că, ajuns la frontiere se poate cununa cu dogma. Dar nu există limite. Se află vecinătăţi. Propoziţiile nu sunt limitate de punct ci sunt învecinate. Iar în vecinătate, Escatologia produce fenomene. Observatorul le poate inventaria, le-ar putea lămuri.
El însă hotărăşte limita, limitându-se la a chema ordinea şi experimentul în ajutor. Escatologia încearcă acum a se revendică a fi spaţială, spaţio-temporală. Asta e de-a dreptul dezarmant. Fără a inventa butelia cu gaz respirabil şi fuzeea desprinzătoare de textul teluric nu putem aspira la un asalt împotriva Escatologiei. Am putea vedea textul fundamental aruncându-ne în stele, de pe un munte, într-o noapte de vară.
De ce atâta neputinţă, de ce această închisoare, de ce atâtea milioane de ani prinşi în prima propoziţie, nimeni nu ştie. Sunt doar bănuieli. Şi o cantitate impresionantă de romane şi nuvelete şi sloganuri. Sărmane înjghebări care reclamă asistenţă socială, premii şi ediţii de lux. Altceva nu pot fi decât reziduuri ale activităţii cerebrale. Semne ale celuilalt, ascuns cumva în spatele observatorului, aşteptând să intre în scenă. Bineînţeles că lumea textelor musteşte de critici gomoşi, de analişti de situaţie şi de caz, de aspiranţi la gloria literară, iluzorie.
Că arta dă sens, e fals, că literatura salvează, e plin de ironie. Escatologia şi-a luat precauţii. Şi-a inventat serii de detractori şi de copiatori. Are ea un plan ascuns. Imităm după modele încastrate în gene sau într-o matrice informaţională invizibilă, nebănuită. Că universul ar fi asemenea unui năvod, e posibil. Că ar fi universuri de universuri legate de cordoane ombilicale, e înduioşător. Că ar fi spaţiul de necuprins, mantie înstelată, e o metaforă. Cine să salveze Escatologia?! Poate că e conştientă de singurătatea ei.
Poate că s-a înghesuit în ea însăşi şi a schimbat propoziţiile. Poate că încă nu s-a hotărât să facă un miracol. Lucrează doar cu zvonuri şi cu trucuri ieftine. Escatologia, în textura ei, poate părea neserioasă, asta fiind diferenţa. Alterată fiind propoziţia ei, Escatologia pare a fi scrisă, pare a fi construită. De aici încolo încep speculaţiile. Începe necuprinsul, absurdul, absolutul. Încep totalităţile de toate felurile să intre în scenă spre a fi descifrate. Dar fiinţa nu vrea schimbare de semne. Ea e limitată. Existenţa ei în totalitate pare fără de sens.
La ce bun? La ce i-ar fi trebuit Escatologiei atâta amar de specii?! Să le aprecieze frumuseţea, culoarea, ingeniozitatea?! O totalitate plictisită în întregul ei poate fi o catastrofă. O totalitate insurgentă produce cutremure şi bulversează bursele. Incontrolabilă, gigantică. Sau poate infimă, ca o boare de primăvară. Dată spre citire, Escatologia acceptă o serie de poziţionări şi chiar de atitudini. Spre oponenţă, textul în oglindă?! Dar, vai, în oglindirile lui, publice, stârnitoare de nervi geostrategici, Andrei Marga ne aburește cu concepturi vechi și dedemult, domnia sa nevăzând prefacerea vălurită a lumei. Tocmai de aceea domnul Temistocle Popa, însoțit de saturnieni mofluzi, azi, la Capșa, pe terasă, va susține o conferință în contra domnului Andrei Marga.
O fi bine, o fi rău? ce mai contează acum când planeta Pământ se zguduie sub presiunea valurilor siderale!
„Din chaos, Doamne,-am apărut și m-aș întoarce-n chaos… Și din repaos m-am născut. Mi-e sete de repaos”. Escatologia are si ea adeptii ei .Totusi umanitatea nu are cunostiinta nici macar de propria ei existenta atunci cind facem referire la aparitia ei pe Terra daramite sa cunoasca ea si viitorul .Trecutul este si el supus inexactului atita timp cit nimic nu este concretete atunci cind ne referim la trecut totul fiind parte a iluzoriului .Am ajuns aici din pura intimplare si tot asa vom si dispare .
Când lovesc rușii este Putin. Când lovesc ucrainenii mimic despre Zelensky. El este doar un fel de Greta omniprezent la întâlniri internaționale unde cere bani și armament, sau pe coperta 1 la reviste din Occident reclamă la tricouri cu mânecă scurtă închise la culoare și stimulente pentru culturiști.